1. PRICINA ÎNTÂI: Că cei ce se smeresc pe sineşi, cinstiţi sunt la Dumnezeu 2. PRICINA A DOUA: Că defăimarea pe smerenie, iar cinstea pe mândrie le pricinuieştt, pentru aceea şi cei smerit-cugetători, defăimaţi fiind, se bucură, iar cinstiţi fiind, se mâhnesc 3. PRICINA A TREIA: Că nu se cuvine ca cineva să fie fără lucru, ci şi trupeşte să lucreze, şi cum că deşertăciunea este pricină a multor răutăţi 4. PRICINA A PATRA: Cu care scop se cuvine a lucra călugărul, și spre câte şi de care lucruri să se îngrijească 5. PRICINA A CINCEA: Care lucruri se cuvin a păzi fraţii, lucrând unii cu alţii 6. PRICINA A ŞASEA: Că în obşte nu se cuvine ca cineva să aibă ceva al său, iar celui ce are, prea grea muncă asupră-i i se atârnă 7. PRICINA A ŞAPTEA: Că cel ce dă sau vinde ceva din lucrurile folositoare mănăstirii sau ia pe ascuns mult greşeşte la Dumnezeu, şi mai mult se va munci; pentru aceea se cuvine ca de dânsele, ca de cele ce sunt afierosite lui Dumnezeu, foarte a purta de grijă, şi despre cei ce dispreţuiesc cele prea mici, şi cum că lenevirea intru toate e vătămătoare 8. PRICINA A OPTA: Cu ce fel de aşezare se cade a sluji sau a se sluji, şi ce dobândă este din slujire 9. PRICINA A NOUA: Când şi în care lucruri se cuvine a se cinsti slujba mai întâi decât rugăciunea 10. PRICINA A ZECEA: Că trebuie cu osârdie a ne scula la rugăciune şi cu răbdare a stărui în dânsa; şi pentru ce şi de unde s-au rânduit rugăciunile cele de la hotărâtele ceasuri; şi cum că nu se cuvine de acestea a ne lenevi 11. PRICINA A UNSPREZECEA: Pentru cântare şi rugăciune, şi buna rânduială întru dânsele 12. PRICINA A DOUĂSPREZECEA: Că se cuvine a-i canonisi pe cei ce grăiesc în deşert la Dumnezeiasca slujbă, iar de nu se vor îndrepta, să-i izgonim cu asprime din Biserică 13. PRICINA TREISPREZECEA: Că se cuvine a priveghea în toată vremea şi a dormi atâta cât să se ţină trupul; şi că cei începători la nevoinţa trebuie şi prin izvodiri [cugetări] a deprinde privegherea 14. PRICINA A PAISPREZECEA: Despre iubirea de sine 15. PRICINA A CINCISPREZECEA: Ce folos este din înfrănare, şi ce vătămare din neînfrănare, şi ce pierdere este din nemăsurarea vinului 16. PRICINA A ŞAISPREZECEA: Cum au iubit Părinţii postul şi l-au săvârşit, şi până unde se nevoiau întru acesta cu acrivie 17. PRICINA A SAPTESPREZECEA: Felurite fapte de la Părinţi Sfinţi, deşteptând neputinţa noastră spre răbdare, şi cu covârşire învăţându-ne pe noi smerenia 18. PRICINA A OPTSPREZECEA: Cum se cuvine a purta grijă de trup şi ce sunt nevoinţa cea cu socoteală şi înfrânarea 19. PRICINA A NOUĂSPREZECEA: Cum se cuvine a prăznui iubitorul de Dumnezeu, şi care este şi în praznice hrana Părinţilor 20. PRICINA A DOUAZECEA: Că mare rău este mâncarea într-ascuns pentru că aceasta poate chiar şi numai singură să piardă pe monah 21. PRICINA A DOUĂZECI SI UNA: Că se cuvine călugărului a mânca o dată în zi, şi aceasta către al nouălea ceas, către seară, de poartă grijă cu de-amănuntul, pe care rânduială toţi Părinţii o au păzit, şi nu numai în isihie, ci şi în vieţuire de obşte 22. PRICINA A DOUĂZECI SI DOUA: Că nu se cuvine după îndulcire, ci după trebuinţă a mânca, şi cum că cel ce nu după îndulcire mănâncă, măcar dulci de vor fi bucatele, nici nu se păgubeşte 23. PRICINA A DOUĂZECI SI TREIA: Cum se cade şi cu ce scop să şadă monahul la masă şi de cele puse înainte să se atingă, şi ce se cuvine a păzi după masă 24. PRICINA A DOUĂZECI SI PATRA: Despre mâncare şi băutură, şi când, şi cum, şi de care se cade a ne împărtăşi sau depărta 25. PRICINA A DOUĂZECI SI CINCEA: Care este deosebirea războiului curviei şi cum se cade a ne nevoi împotriva lui 26. PRICINA A DOUĂZECI SI ŞASEA: Că nu este cu putinţă a se izbăvi cineva desăvârşit de războiul curviei fără decât numai prin ajutorul lui Dumnezeu, ajutor care urmează neîndoios nevoitorilor, şi care este desăvârşita curăţie 27. PRICINA A DOUĂZECI SI ŞAPTEA: Care este cinstea curăţiei, şi care este necinstea curviei, şi sfârşiturile fiecăreia şi răsplătirile, fie în veacul de acum, fie în cel viitor 28. PRICINA A DOUĂZECI SI OPTA: Că vrednic de pedeapsă este a primi gânduri urâte şi a nu le alunga de îndată, aşijderea şi privirea cu iscodire şi grăirea şi auzirea de gânduri urâte, tot aşa, iarăşi, învoirea împreună cu fapta, şi că prin multe şi felurite meşteşuguri năvăleşte duhul curviei, pentru aceasta se cuvine de-a pururea a lua aminte 29. PRICINA A DOUĂZECI SI NOUA: Că trebuie a ne abate de la vorbirile femeilor, şi de la celelalte ce zădărăsc patimile 30. PRICINA A TREIZECEA: Că nicidecum nu se cuvine să audă credinciosul fluierul sau alăuta sau alte oarecare viersuri făţarnice, ci să fugă de acestea ca de nişte lucruri pierzătoare 31. PRICINA A TREIZECI SI UNA: Că visarea se face din felurite pricini 32. PRICINA A TREIZECI SI DOUA: Că prea mare este lucrarea plânsului, şi de câte feluri este plânsul, şi că mare este deosebirea lacrimilor 33. PRICINA A TREIZECI SI TREIA: Că, la sfârşitul vieţii, mai cumplit se pun dracii asupra omului, pentru aceea foarte se cuvine să luăm aminte 34. PRICINA A TREIZECI SI PATRA: Că nimic nu e cu o aşa de mare nepotrivire credinciosului, ca îndrăzneala şi râsul; întru care pricină se mai zice şi despre evlavie şi deosebirile acesteia 35. PRICINA A TREIZECI SI CINCEA: Că nu se cuvine ca nimeni să nu se mânie pe vreun om sau să strige la el, şi care este naşterea mâniei, şi cum se tămăduieşte 36. PRICINA A TREIZECI SI ŞASEA: Că cel ce doreşte desăvârşire, şi cât de puţin de s-ar tulbura cu inima către cel ce-l nedreptăţeşte sau îl ocărăşte, nu se arată nevinovat 37. PRICINA A TREIZECI SI ŞAPTEA: Că se cuvine ca fratele să fie îndelung-răbdător către cei ce greşesc lui şi pe cei ce-l nedreptăţesc să nu-i dosădească 38. PRICINA A TREIZECI SI OPTA: Se cuvine ca creştinul să nu-şi facă izbăndire numai cu cei necredincioşi ci şi cu îndelungă-răbdare să sufere nedreptăţirea, şi cu nerăutate să-i ruşineze 39. PRICINA A TREIZECI SI NOUA: Că celor ce rabdă strâmbătate cu mulţumită, şi nu-şi izbândesc loruşi, Dumnezeu. Se face izbănditor, şi de multe ori cu mai mari le răsplăteşte decât cele prin care s-au nedreptăţit 40. PRICINA A PATRUZECEA: Că se cade să-i iubim şi pe vrăjmaşi, ca pe cei ce mult ne folosesc, şi să le facem bine, şi să ne rugăm pentru mântuirea lor 41. PRICINA A PATRUZECI SI UNA: Că nu se cuvine a urî pe vreun om 42. PRICINA A PATRUZECI SI DOUA: Că pomenirea de rău este pierzătoare; şi nu numai că netrebniceşte toată lucrarea duhovnicească, ci şi întoarce înapoi milostivirea lui Dumnezeu, şi cum trebuie să stăm împotriva ei 43. PRICINA A PATRUZECI SI TREIA: Că nu se cuvine a blestema pe cineva 44. PRICINA A PATRUZECI SI PATRA: Că se cade ca nu numai să nu ocăram pe cineva, ci şi a-i binecuvânta pe cei ce ne ocărăsc, şi aşa vom potoli mânia lor 45. PRICINA A PATRUZECI SI CINCEA: Că nu se cade a minţi, ci a grăi adevărul 46. PRICINA A PATRUZECI SI ŞASEA: Că mare este păcatul năpăstuirii, şi, spre slava celor năpăstuiţi, de vor răbda cu mulţumită de multe ori, şi în această viaţă vine pedeapsă de la Dumnezeu asupra năpăstuitorilor 47. PRICINA A PATRUZECI SI ŞAPTEA: Despre cuvânt şi tăcere,şi cum se cuvine să ne folosim de acestea, şi că a cuvânta nu este fără de vină 48. PRICINA A PATRUZECI SI OPTA: Că şi simplu a se fura este păcat, iar jurământul strâmb are pedeapsă nemilostivă, şi cum că jurământul cel ce se face din obrăznicie spre lepădarea poruncii lui Dumnezeu trebuie să fie dezlegat, iar pentru dânsul trebuie să se facă pocăinţă 49. PRICINA A PATRUZECI SI NOUA: Că se cade nu numai să nu clevetim, ci nici celui ce cleveteşte să nu-i îngăduim să şoptească sau să cârtească 50. PRICINA A CINCIZECEA: Cum trebuie să locuiască fraţii şi împreună să se îndrepte, greşind ei întru ceva, şi când şi în ce greşeale se cuvine a se păstra tăcerea, şi când şi în ce [împrejurări] se cuvine să grăiască şi să nu ascundă