I. A lui Paladie

Un oarecare pe nume Evloghie, filosof alexandrin, rănindu-se cu dor Dumnezeiesc, şi-a risipit cele ale sale, afară de puţini bani, pe care, neputând să lucreze, şi-i lăsase lui pentru chiverniseală. Socotind cum să aşeze cele dintru sine, că nici în vreo adunare nu se încumeta să intre, nici singur nu voia să petreacă, aşa aflându-se, a aflat pe oarecare bubos lepădat în târg, care nu avea nici mâini, nici picioare, ci, numai limba având-o, chema spre milă pe cei ce se întâmplau să treacă pe acolo. Şi văzând-1 Evloghie pe dânsul, şi umilindu-se cu inima, s-a rugat lui Dumnezeu întru sineşi şi a pus aşezământ cu Domnul, zicând: "Doamne, întru numele Tău voiesc să iau pe acest bubos şi să-1 odihnesc pe dânsul până în ziua morţii lui, ca şi eu să mă mântuiesc printr-aceasta. Deci dăruieşte-mi, Doamne, răbdare întru slujirea lui!". Apropiindu-se apoi de bubos, i-a zis: "Voieşti, cinstitule, să te iau în casa mea şi să te odihnesc?". Zis-a acela: "O, de m-aş învrednici, dar sunt nevrednic!". Şi i-a zis Evloghie: "Iată, mă duc să aduc asin şi să te iau de aici". Iar acela a primit cu multă bucurie.

Şi aducând asin, l-a ridicat pe dânsul şi l-a dus în sălaşul său, şi era sârguindu-se şi îngrijind de dânsul la toate cele ce îi erau de trebuinţă, spălându-1 şi ungându-1, purtându- 1 cu mâinile sale, şi cu osârdie aşa îi slujea lui în toate până la cincisprezece ani. Apoi demonul s-a povârnit foarte în bubos, şi-1 sălbăticea cu asprime împotriva lui Evloghie, zădărându-1 spre a-1 ocărî şi defăima. Şi a început să-1 ocărască pe Evloghie, zicând: "Mancătorule de stăpân, ai furat bani străini: rob fiind, l-ai furat pe stăpânul tău, şi vrei să te scunzi cu pricina mea, de ca şi cum, pentru facerea de bine luându-mă în sălaşul tău, voieşti să te mântuieşti".

Iar Evloghie îl ruga pe dânsul, zicând: "Nu, domnul meu, nu zice unele ca acestea, ci spune-mi cu ce te-am întristat, şi eu mă voi îndrepta". Iar el, răstindu-se, zicea: "Nu voiesc să aud linguşirile tale, dumă de mă aruncă în târg, că mai bun îmi este acela decât odihna ta". Iar Evloghie zicea: "Rogu-te, mare doamne, de eşti supărat de ceva, îmblânzeşte-te!". Iar el, mai vârtos cu mânie sălbăticindu-se, strigând, zicea: "Mă tem să stau singur cu tine, voiesc norod". Zis-a lui Evloghie: "îţi voi aduce acum mulţime de fraţi". Iar el, îngreuindu-se, a zis cu strigare: "Amar mie, ticălosului, faţa ta nu voiesc să o văd, şi tu să-mi aduci pe cei asemenea mie târziu-mâncători?". Şi trântindu- se de colo-colo, a zis iarăşi: "Nu, vreau în târg! O, ce silă! Aruncă-mă acolo unde m-ai găsit!". Şi de ar fi avut mâini poate s-ar fi şi spânzurat, sau s-ar fi omorât cu cuţitul, aşa de tare îl sălbăticea dracul pe el.

Iar Evloghie, nedumerindu-se ce să facă, a judecat cu sfatul pustnicilor celor de lângă dânsul să meargă împreună cu slăbănogul la Marele Antonie şi să-i spună lui lucrul; şi orice va zice acela, aceea să facă. Şi momind pe bubos şi băgându-1 într-o luntre, l-a dus la mănăstirea ucenicilor Marelui Antonie, întru care se zicea cum că Sfântul vine din munte, uneori la zece zile, iar alteori la douăzeci, spre folosul celor ce se adunau acolo.

Şi s-a întâmplat ca după ce a mers Evloghie să vină, a doua zi, seara târziu a venit, şi Marele, îmbrăcat în haină de piele, precum mi-a povestit Cronie, care era atunci de faţă. Şi şezând, întâi pe Evloghie l-a chemat pe nume, niciodată văzându-1 sau înştiinţându-se ceva despre dânsul. Iar Evloghie, măcar că şi de trei ori fiind chemat de Sfântul pe nume, n-a răspuns, părândui- se că Marele cheamă pe altcineva cu acel nume cunoscut lui. Iar el a zis: "Ţie îţi zic, celui ce ai venit din Alexandria". Atunci i-a răspuns Evloghie: "Rogu-mă ţie, ce porunceşti?". Zis-a lui Marele: "De ce ai venit aici?". Răspuns-a Evloghie: "Cel ce ţi-a descoperit ţie numele meu ţi-a descoperit şi toate cele despre mine". Zis-a Sfântul. "Ştiu pentru ce ai venit, dar spune înaintea tuturor fraţilor, ca să ştie şi ei".

Atunci a zis Evloghie înaintea tuturor, de faţă fiind şi slăbănogul: "Omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am aflat lepădat în târg şi negrijit. Şi milostivindumă spre dânsul, m-am rugat lui Dumnezeu ca să-mi dea dar de răbdare spre dânsul, şi m-am făgăduit lui Hristos-Dumnezeu ca să-i slujesc la boala lui până la sfârşit, ca el să se odihnească prin mine, iar eu să mă mântuiesc printr-însul. Şi l-am luat pe dânsul în casa mea, şi iată, de cincisprezece ani pe cât se poate îi slujesc lui; iar acum, după atâta vreme, nu ştiu ce rău pătimind el de la mine, mă înviforează cu totul, şi m-am gândit să-1 lepăd pe dânsul, el silindu-mă la aceasta, şi pentru aceasta am venit la sfinţia ta, ca să mă sfătuieşti ce sunt dator să fac şi să te rogi pentru mine, căci cumplit mă tulbură".

Zis-a lui Marele Antonie cu glas răstit şi aspru: "Evloghie, vrei să-1 lepezi pe dânsul? Cel ce l-a făcut pe dânsul nu-1 leapădă, iar tu să-1 lepezi? Dar Dumnezeu îl îndeamnă pe norocitul tău şi îl adună pe dânsul". Iar Evloghie, auzind acestea, s-a înfricoşat şi s-a strâns.

Întorcându-se apoi Sfântul către bubos, a început să-1 bată cu limba şi să zică: "Bubosule, ciungule, nevrednice al cerului şi al pământului, nu vrei să conteneşti luptându- te cu Dumnezeu şi întărâtând pe fratele? Nu ştii că Hristos este Cel ce slujeşte Ţie? Şi cum cutezi să grăieşti lui Hristos unele ca acestea? Au nu pentru Hristos s-a robit pe sine întru slujba Ta?"

Şi certându-1 pe acesta cu cuvinte înţepătoare, lăsându-i pe dânşii, a vorbit cu ceilalţi fraţi despre trebuinţele fiecăruia. Apoi, iarăşi întorcând cuvântul către Evloghie şi către slăbănog, a zis. "Duceţi-vă, fiilor, în pace, şi să nu vă depărtaţi unul de altul, ci lepădând toată scârba pe care v-a băgat-o diavolul, întoarceţi-vă cu dragoste curată în chilia voastră în care aţi zăbovit. Căci ispita aceasta s-a semănat întru voi de la satana, fiindcă a văzut că amândoi vă aflaţi aproape de sfârşit şi că voiţi să vă împărtăşiţi de cununi de la Dumnezeu, el prin tine şi tu printr-însul. Deci să nu gândiţi întralt fel, ca nu cumva, venind îngerul, pe care, iată, îl trimite Dumnezeu, să nu vă afle pe voi împreună într-un loc, şi aşa să vă lipsiţi de cununi".

Şi grăbindu-se fraţii, s-au întors în locul lor întru dragoste desăvârşită; apoi, după trei zile, s-a săvârşit fericitul Evloghie, iar după alte treizeci şi şapte, s-a dus către Domnul şi cel cu trupul bubos iar cu sufletul sănătos.

Iar Cronie, zăbovind în locurile cele dimprejurul Tebaidei, s-a pogorât după patruzeci zile în mănăstirile Alexandriei, şi s-a întâmplat ca întru această zi să se săvârşească de către frăţime pomenirea cea de patruzeci de zile a lui Evloghie şi a slăbănogului de a treia zi, despre care, înştiinţându-se Cronie, mult s-a mirat.

Şi a povestit Părinţilor ceea ce a spus Antonie mai-nainte despre dânşii; că acesta a fost atunci tălmaci al cuvintelor pentru dânşii, al celor ce le-a zis Evloghie către Antonie cu limba elinească, şi al celor ce le-a zis Antonie către dânsul şi către bubos vorbind în limba egipteană, prin care vorbea şi tuturor celorlalţi, neştiind altă limbă.