I. A lui Paladie

Supărat-a odată pe Fericitul Evagrie Diaconul dracul curviei cu îngreuiere, precum singur ne-a povestit nouă, şi toată noaptea a stat gol într-un puţ, în vreme de iarnă, până i-a îngheţat trupul.


II. Tot a aceluiaşi

Se povesteşte despre Fericitul Amonie, ucenicul Cuviosului Pamvo, o povestire ca aceasta: "Ridicându-se odată în trupul lui o poftă necuvioasă, nu şi-a cruţat trupul, ci fier înfocând, punea pe mădularele sale, încât era el totdeauna rănit".


III. Tot a aceluiaşi

Asupra viteazului Filorom Episcopul, întru începutul lepădării sale de lume, i s-a pus asupră-i prea foarte războiul curviei; care, tiranisind patima, o a izgonit ca pe o aprindere nemăsurată, cu apă multă stingând-o, adică cu înfrânarea cea desăvârşită, şi cu purtarea de fier, şi cu zăvorârea şi cu depărtarea de mâncări: şi de pâine, şi de grâu, şi de toate cele ce trec prin foc; întru acestea cu răbdare petrecând optsprezece ani, cu Dumnezeiescul ajutor s-a făcut biruitor unei patimi ca aceasta.


IV. A lui Grigorie Dialogul

Liniştindu-se odată Sfântul Benedict, a venit ispititorul în chip de pasăre neagră, care se numeşte mierlă, şi zbura împrejurul obrazului lui, având atâta obrăznicie, încât Sfântul ar fi putut-o prinde şi cu mâna. Şi cunoscând Cuviosul gândirea vrăjmaşului, întrarmându- se pe sine cu semnul de viaţă făcătoarei cruci, nevăzut l-a făcut pe vrăjmaş. Iar după puţin timp s-a ridicat în carnea sa acest fel de patimă, într-un chip în care niciodată nu i s-a făcut; că pe o femeie oarecare pe care o văzuse Sfântul odată când era tânăr, închipuind-o dracul curviei, pe aceasta înaintea ochilor acestui drept o a pus, şi atâta înfocare i-a aprins din carne, încât puţin de nu s-a clătinat de sufleteasca mâhniciune, ca iarăşi să alerge în lume.

Dar darul lui Dumnezeu cel mântuitor l-a întărit pe dânsul atâta cât să trântească pe vrăjmaşul şi biruinţă asupra patimilor să ridice: că prin gând curat şi vitejesc îndreptându-se pe sine, căutând, a văzut pe aproape mulţime multă de urzici şi de mărăcini, şi, dezbrăcându-şi haina, gol s-a aruncat într-însele, şi în multe ceasuri s-a aflat întru dânsele tăvălindu-se, încât tot trupul cu ghimpii spinilor şi ai urzicilor zgâriinduse, cu sânge împrejur s-a cruntat [înroşit]. Şi suferind vitejeşte nişte dureri ca acestea, războiul trupului l-a biruit. Şi, de atunci, cu darul lui Dumnezeu, în toată vremea vieţii sale n-a mai căutat să-1 supere pe dânsul dracul acela al curviei, precum pe urmă a povestit acela ucenicilor săi.


V. Din viata Sfântului Pavel Tebeul

In vremea împăraţilor păgâni Deciu şi Valerian, prinzându-se de necredincioşi oarecare din sfinţi şi multe munci suferind, pe lângă altele, ş i aceasta a pătimit: că văzându-1 cei necredincioşi că este tânăr şi în floarea vârstei şi cu frumuseţea împodobit, au găsit aceasta ca materie a vicleniei lor, şi vrând nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul să-1 strice, ce au făcut şi în ce fel de măiestrie ca aceasta au sporit? într-o grădină moale şi bine-înflorită aducându-1 pe dânsul, unde şi aşternutul era moale, şi cu răsfăţare trupul odihnindu-1, întru acelea l-au culcat pe nevoitor cu faţa în sus, şi, lăsându-1 cu mâinile legate, au lipsit pentru puţin.

Şi se sfârşea sporirea lor într-un lucru foarte spurcat şi plin de urâciune: că, după ieşirea acelora, s-a băgat o fată frumoasă la chip, iar la suflet foarte puturoasă şi neastâmpărată, care, împreună cu viteazul acela culcându-se, lucra cele mai urâte lucruri cu putinţă: îl îmbrăţişa, se împleticea cu el, cu iscodire îl săruta, îl mângâia, cu spurcată mână de ruşine se atingea, prin toate cu totul îndemnându-1 către dulceaţă.

Deci ce trebuia să facă acel suflet curat? Ce trebuia, nedumerindu-se către dezlegarea unui rău ca acela? Să-i dea brânci spurcatei nu putea, dar nu s-a nedumerit [stat în cumpănă], foarte urâtor de rău fiind. Că împotriva "dragostei" punând pe dragoste, împotriva celei necuvioase pe cea Dumnezeiască, şi vrând a arăta că cel curat şi iubitor de Dumnezeu cu lesnire nu va cruţa nici mădularele, nici carnea, ca numai să-şi păzească luişi întreagă curăţenia, cu muşcare pe a sa limbă tăind-o şi în gură mestecând-o, în loc de sărutare în faţa curvei o a scuipat, cu pătimirea-patima - şi cu durerea-dulceaţa a o stinge bine a socotind.


VI. Din Pateric

1. întrebat a fost un stareţ: "De unde îmi este mie că mă bântui spre curvie?". Şi a răspuns. "Dintru multa mâncare şi dormire".

2. Zis-a iarăşi: "Dacă firea va ridica poftele, întinderea nevoinţei le va stinge pe dânsele".


VII. A lui Avva Marcu

Se cade ca tânărul aşa să-şi supună tinereţile sale cuvântului lui Dumnezeu, precum însuşi cuvântul cere, că zice: Puneţi înainte trupurile voastre ca jertfa vie, sfântă, bine- plăcută lui Dumnezeu, ca slujba voastră cea cuvântătoare (Rom. 12: 1), şi aşa, toată umezeala poftei celei trupeşti - prin puţina mâncare şi puţina băutură, şi privegherile cele din toată noaptea - a o răci şi a o usca, ca şi el din aşezare să zică: Făcutu-m-am ca un foaie la fum, îndreptările Tale nu le-am uitat (Ps. 118: 83), şi cunoscând că al lui Hristos este, acest trup împreună să-1 răstignească cu patimile şi cu poftele, şi să omoare nu numai fapta curviei, ci şi mădularele cele pământeşti, precum şi necurăţia ceea ce se lucrează în trup de la duhurile cele viclene.

Cel ce aşteaptă cununa adevăratei şi neîntinatei şi desăvârşitei feciorii, nu numai până la aceasta pune să stea nevoinţa, ci, urmând apostoleştii învăţături, şi însăşi însemnarea şi mişcarea patimii se nevoieşte a o omorî.

Cel ce cu iute dragoste preacurata şi îngereasca feciorie în trupul său a se sălăşlui aşteaptă, şi nici aşa nu se adevereşte, se roagă ca însăşi pomenirea cu gândul a acestei subţiri patimi ce se suie fără mişcarea şi lucrarea trupeştii patimi să se stingă, şi de este dar cineva care s-a învrednicit de darul acesta, acesta ştie că aceasta se poate isprăvi numai prin singură puterea cea de sus şi ajutorinţa şi dăruirea Duhului.

Tot aşa cel ce aşteaptă cununa curatei şi luminatei feciorii, pentru dânsa cu dor Dumnezeiesc este străpuns, şi trupul îl răstigneşte prin nevoinţele cele pustniceşti.

Omoară mădularele cele de pe pământ cu întinderea şi cu stăruinţa înfrânării, stricând omul cel dinafară şi subţiindu-1 pe acesta, şi ostenindu-1 în felul pilei, ca, prin credinţă şi nevoinţa şi lucrarea darului, omul cel dinlăuntru să se înnoiască, din zi în zi sporind spre mai bine. Că dragostea crescând, cu nădejdea se măreşte, cu bucuria Duhului se veseleşte, cu pacea lui Hristos se dăruieşte, de bunătate e purtată, cu facerea de bine se păzeşte, cu frica lui Dumnezeu se cuprinde, cu priceperea şi cunoştinţa se luminează, cu înţelepciunea străluceşte, cu smerita cugetare se povăţuieşte.

Cu acestea şi cu fapte bune asemenea acestora înnoindu-se mintea de Duhul, însemnarea [caracterul] icoanei acesteia cu chip Dumnezeiesc întru sineşi o cunoaşte, şi frumuseţea cea gânditoare şi negrăită a stăpâneştii asemănări o pricepe, şi bogăţia înţelepciunii de sineşi învăţate a legii celei înlăuntru puse o înţelege.


VIII. A Sfântului Maxim

Greu este dracul curviei, şi foarte se pune asupra celor ce se nevoiesc împotriva patimii, şi mai vârtos în dispreţuirea hranei şi în vorbirile femeilor. Că furând mintea pe ascuns cu netezirea [moliciunea] dulceţii, sare apoi asupra celui ce prin pomenire se linişteşte, trupul înfocându-1, şi, felurite feţe înaintea minţii punând, către alcătuirea păcatului o cheamă pe dânsa, care faţă, de voieşti a nu zăbovi întru tine, ia lângă tine post şi osteneală şi priveghere, şi buna-linişte cu rugăciune aprinsă. Când dracii scot mintea din întreaga înţelepciune şi cu gândurile curviei o vor înconjura, atunci cu lacrimi să zici către Stăpânul: "Izgonindu-mă acum, m-au înconjurat, Bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat".


IX. Din Pateric

1. Un frate a întrebat pe Avva Paladie, zicând: "Părinte, spune-mi mie ce voieşti să fac, că trei ani am postit perechi-perechi, adică câte două zile, iar întru a treia mănânc, şi nu pot să mă izbăvesc de dracul curviei?". Răspuns-a stareţul: "Fiule, când Dumnezeu l-a trimis pe Proorocul Isaia către Israiliteni, aşa i-a zis lui: Strigă întru tărie, şi nu cruţa, şi vesteşte norodului: Păcatele lor mă caută pe Mine din zi în zi, şi să se apropie de Mine poftesc, zicând: Ce e că am postit şi Tu n-ai cunoscut? Smerit-am sufletele noastre, şi n-ai văzut? Şi le-a răspuns lor acestea: In zilele posturilor voastre vă aflaţi făcând voile voastre, şi pe cei de sub mâna voastră îi asupriţi, şi pe toţi cei din preajma voastră îi obidiţi, şi postiţi spre judecăţi şi sfade, încât auzită se face înaintea Domnului strigarea voastră. Nu pe acest post l-am ales, zice Domnul. Nici de vei încovoia ca pe un lanţ şi ca pe un belciug grumazul tău, şi sac şi cenuşă de ţi-ai aşterne, nici aşa nu se va chema post primit (îs. 58:1-5).

Deci şi tu, fiule, dacă vei posti de mâncări, şi vei grăi de rău pe cineva, sau vei osândi, sau vei pomeni de rău, sau gânduri viclene vei primi, sau vei pofti ceva din dulceţi, sau de cele oprite cu cugetul vei închipui prin poftă, cum crezi că te vei izbăvi de războiul curviei? Sau nu ştii că tot cel ce-şi împlineşte pofta sa în cuget, şi fară bucatele cele dinafară se îmbată şi se satură? Deci, de voieşti ca postul tău să fie primit la Dumnezeu, păzeşte-te mai-nainte de toate de tot graiul cel viclean, de toată clevetirea şi osândirea, şi auzire deşartă nu primi, după cea scrisă. Şi curăţeşte toată inima ta de toată întinăciunea trupului şi a duhului, şi de toată pomenirea de rău, şi de toată agoniseala urâtă, şi oboseşte trupul tău întru mulţimea metaniilor şi a privegherilor, şi a celorlalte osteneli întru cugetarea ascunsă. Şi când vei voi să dormi, nu te culca, ci şezând, aşa dormi, întru acestea şi întru unele ca acestea, de ca şi cum ai fi copil cu tinereţile, învaţă-te, cu darul lui Dumnezeu, războiul curviei să-1 biruieşti.

Pentru aceasta şi Părinţii au zis că nu în chilie sau în sihăstrie trebuie a şedea, ci în obşte a petrece, şi cu mai multe osteneli a se obosi. Pe lângă acestea, monahul să se îmbrace cu haine aspre şi trănţoase [zdrenţăroase], şi nu cu cele moi, şi cu toată întărirea de la proestoşi să se ţină şi să se păzească. Căci nelucrarea şi negrijă, şi mâncarea de două ori în zi, şi somnul mult s-au obişnuit a ridica asupra noastră nu numai pe dracul curviei, ci şi pe cel al trândăviei, şi pe cel al slavei deşarte, şi pe cel al mândriei.

2. Zis-a Avva Antonie: "Socotesc că trupul are mişcarea firească împreună frământată [amestecată] cu dânsul, dar nu lucrează nevoind sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşa mişcare. Dar mai este o mişcare - întru a hrăni şi a încălzi trupul cu mâncări şi băuturi, dintru care căldura trupului deşteaptă trupul către lucrare. Pentru aceea şi poruncind Apostolul, zice: Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este curvie (Ef. 5:18); iar Domnul în Evanghelie zice: Vedeţi să nu se îngreuieze inimile voastre cu îmbuibarea şi cu beţia (Luca 21: 34). Şi este încă o mişcare oarecare, făcându-se la cei nevoitori din pândirea cea cu vicleşug şi pizma diavolilor. Drept aceea, se cuvine a şti că trei sunt mişcările poftei celei trupeşti: una adică firească; alta, din neluarea aminte la mâncări; iar a treia, de la draci. Deci se cuvine ca cel ce se nevoieşte, deosebirea acestora ştiind-o, şi nu necunoscând pricinile, potrivit către fiecare şi cuviincios să se nevoiască.

3. Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: "Ce voi face, că sunt luptat spre curvie şi spre mânie?". Şi a răspuns lui stareţul, zicând: "Zicea David: pe leu îl ciomăgeam şi pe urs îl sugrumam (împăraţi 17: 34-37), arătând cuvântul că se cuvine ca pe mânie să o tăem cu îndelunga răbdare, iar pe curvie să o tescuim [strâmtora] cu osteneli şi cu post".

4. Povestit-a Avva Foca că, mutându- se în Schit Avva Iacov, s-a luptat tare de dracul curviei, şi, aproape fiind de a se primejdui, a venit la mine şi mi-a arătat cele despre sineşi, şi mi-a zis mie: "De mă duc mâine în cutare peşteră, te rog, pentru Domnul, să nu spui nimănui cele despre mine, ci numără patruzeci de zile, şi când se vor fi împlinit, fă dragoste şi vino la mine, aducând Sfânta Cuminecătură; şi de mă vei afla mort, îngroapă-mă, iar dacă încă sunt viu, să mă împărtăşeşti cu Sfânta Cuminecătură". Şi acestea zicând, s-a dus.

Şi împlinindu-se patruzeci de zile, luând Sfânta Cuminecătură, pâine curată şi puţintel vin, m-am dus către dânsul, şi numai cât m-am apropiat de peşteră, am mirosit multă putoare, care din gura lui se făcuse. Şi am zis întru sinemi: "A răposat fericitul". Şi intrând în peşteră, l-am aflat pe dânsul zăcând mai mult mort. Şi dacă m-a văzut, mişcând puţin mâna sa cea dreaptă precum putea, însemna prin chipul mâinii pentru Sfânta împărtăşanie. Iar eu am zis: "Am adus".

Şi deschizând cu sila gura lui puţin, şi sfărâmând o parte din cinstitul Trup întru de viaţă făcătorul Sânge, am turnat în gura lui. Iar el, împărtăşindu-se, s-a întărit. Apoi, udând din pâinea de obşte un miez, i-am adus lui, şi după puţin, iarăşi altul, şi, precum putea, a primit. Şi aşa prin darul lui Hristos împuternicindu-se, a ieşit după o zi, călătorind împreună cu mine, şi a venit întru chilia sa, izbăvindu-se cu darul lui Dumnezeu de pieritorul război al curviei.

5. Un frate era luptat spre curvie, şi era războiul ca un foc arzând noaptea în inima lui; iar el se nevoia ca nicidecum să se învoiască cu gândul. Iar după puţină vreme a fugit războiul, nimic punând asupra fratelui pentru răbdarea lui, şi îndată a venit lumină în inima lui.

6. Alt ucenic al unui stareţ mare aşijderea a fost luptat de dracul curviei, şi se nevoia vitejeşte; iar stareţul, văzându-1 pe dânsul ostenindu-se, i-a zis lui: "Voieşti să rog pe Dumnezeu şi să se uşureze războiul de la tine?". Iar el i-a zis: "Deşi mă ostenesc, Avva, şi acest război mult mă necăjeşte, văd totuşi din osteneală rod întru mine; însă, aceasta roagă pe Dumnezeu: ca să-mi dea răbdare a suferi". Zis-a lui stareţul: "încă eşti întru sporire, şi pe mine mă covârşeşti!"

7. Zis-a un stareţ către oarecare frate ce era supărat de curvie: "Frate, dormind voieşti a te mântui? Du-te, osteneşte-te, trudeşte- te, caută şi vei afla, priveghează, şi bate, şi se va deschide ţie. Sunt în lume unii luptători care, deşi stau întru multă bătaie, se împuternicesc şi se încununează. Şi de multe ori, şi unul de doi fiind bătut, împuternicindu- se întru lovituri, pe cei ce-1 bat îi biruieşte. Deci dacă aceia, pentru câştig trupesc, atât de mare răbdare arată, nu cu mult mai vârtos tu mai cu vârtute vei sta şi te vei nevoi pentru împărăţia Cerurilor, şi mai vârtos având şi pe Dumnezeu împreună ajutător"?

8. Un frate era nevoitor în Schit; şi i-a vârât lui vrăjmaşul pomenire a unei femei frumoase pe care o văzuse odată în Egipt, şi îl necăjea pe dânsul foarte. Iar după iconomie, alt frate, venind din Egipt în Schit, s-a dus la dânsul şi, vorbind cu dânsul, i-a spus că femeia cutăruia a murit; iar aceea era cea de care era luptat fratele. Şi cum a auzit, luând haina sa, s-a dus acolo şi a întrebat despre femeie, şi, înştiinţându-se, a destupat noaptea mormântul ei şi a şters puroile [puterejunea trupului] ei în haina sa şi s-a întors în chilia sa, aducând haina sa, plină fiind de puroile trupului cel mort, care multă putoare slobozea. Şi când îl supăra pe dânsul gândul curviei, punea haina înaintea sa şi zicea gândului: "Iată pofta pe care o cauţi, ia-o pe ea, satură-te!". Şi aşa se chinuia pe sineşi cu acea nesuferită putoare, până când desăvârşit s-a stins războiul de la dânsul.

9. Venit-a odată oarecine în Schit vrând a se face monah, având şi pe fiul său cu sine tocmai atunci înţărcat, şi au petrecut amândoi în chilie vreme din destul. Iar copilul, crescând şi făcându-se voinic, a început a fi cumplit supărat de războiul cărnii. Şi neputând a sta împotrivă, a zis către tatăl său: "Mă duc în lume, că nu pot să sufăr războiul". Iar tatăl lui stăruia rugându-1 pe dânsul să nu facă aceasta. Zis-a tânărul: "Avva, nu pot, lasă-mă să mă duc". Zis-a lui tatăl său: "Ascultă-mă, fiule, de această dată, şi ia-ţi patruzeci de perechi [legături] de pâine, şi smicele pentru patruzeci de zile, şi du-te în pustia cea mai dinăuntru, şi petrece acolo patruzeci de zile, şi aşa facă-se voia Domnului". Iar el a ascultat de tatăl său. Şi, sculându-se, a intrat în pustie şi a petrecut ostenindu-se acolo, împletind smicele uscate şi mâncând pâine uscată.

Şi făcând aşa, şi liniştindu-se douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi, a văzut pe lucrarea sa un fel de arătare stând lângă el, şi slobozea o putoare atât de mare, încât tânărul abia o putea suferi, pentru aceasta şi degrab o izgonea pe dânsa. Iar ea, aşa gonită fiind, a zis către dânsul: "Eu în inimile oamenilor, dulce mă arăt, şi tu acum mă izgoneşti? Dar să ştii că, pentru ascultarea ta şi osteneala ta, Dumnezeu nu m-a lăsat să te amăgesc, şi ţi-a arătat ţie putoarea mea". Iar el, sculându-se şi mulţumind lui Dumnezeu, a venit la tatăl său şi i-a zis lui: "Nu mai voiesc să mă duc în lume, că am văzut lucrarea curviei şi putoarea ei". Şi era şi tatăl lui încredinţat pentru dânsul. Şi a zis tânărul: "De ai fi petrecut patruzeci de zile şi ai fi păzit porunca, ai fi văzut mare vedenie".

10. Alt stareţ de asemenea a venit în Schit, aducând pe fiul său, încă sugând, şi neştiind ce este femeia. Şi dacă a crescut şi s-a făcut bărbat voinic, dracii îi arătau în somn chipurile femeilor, iar el spunea tatălui său cele ce vedea. Şi auzind bătrânul, s-a minunat de vicleşugul vrăjmaşului. Odată, suindu-se în Egipt, fiind şi tânărul împreună cu dânsul, s-au întâlnit cu femei. Zis-a tânărul către tatăl său: "Avva, aceştia sunt cei ce vin noaptea la mine în Schit". Răspuns-a bătrânul: "Fiule, aceştia sunt călugării satelor, şi aceştia au alt port, iar cei din pustie altul". Şi îndată s-a întors în chilia lor.

11. Un frate a zis către un stareţ: "Ce să fac, că mă ucide gândul cel întinat?". Şi a răspuns lui bătrânul: "Când mama voieşte a înţărca copilul ei, pune ceapă câinească la ţâţa ei, iar pruncul vine după obicei să sugă şi, gustând din ceapa câinească, fuge din pricina amărăciunii ei". Deci pune şi tu ceapă câinească". întrebat-a fratele: "Ce este cuvântul, părinte?". Şi a răspuns bătrânul: "în loc de ceapă câinească, pune întru sineţi pomenirea morţii şi a muncilor veacului ce va să fie".

12. Tot acel frate a întrebat pe alt stareţ pentru un alt gând, şi i-a zis lui bătrânul: "Eu n-am fost niciodată luptat întru acest fel de lucru". Şi a auzit fratele şi s-a smintit. Şi sculându-se, a ieşit, nici ziua bună luânduşi. Şi s-a dus către alt stareţ, şi i-a vestit lui, zicând: "Iată ce mi-a zis mie cutare stareţ, şi m-a smintit, că peste fire a grăit". Zis-a bătrânul: "Nu simplu ţi-a zis ţie aceasta omul lui Dumnezeu; pentru aceea, întoarce-te curând de te pocăieşte lui". Iar fratele, întorcându- se de îndată la stareţ, a făcut metanie, zicând: "Iartă-mă, Avva, că nebuneşte am făcut ceea ce am făcut: ieşind neluându-mi ziua bună, dar te rog, tâlcuieşte-mi mie cum niciodată n-ai fost luptat de curvie?". Zisu-i-a lui stareţul: "De când m-am făcut monah, nu m-am săturat nici de pâine, nici de apă, nici de somn, ci grija acestora foarte supărându-mă, nu m-a lăsat să simt războiul de care ai zis". Şi folosindu-se fratele, s-a dus în chilia sa.

13. Un frate era cumplit bântuit de dracul curviei; patru diavoli în chip de femei prefăcându-se au stătut în preajma lui, şi au petrecut patruzeci de zile luptându-se cu dânsul spre a-1 trage spre spurcata amestecare. Iar acela, vitejeşte nevoindu-se şi nebiruindu- se, Dumnezeu văzând răbdarea lui, a depărtat de la dânsul războiul şi i-a dăruit lui a nu se mai supăra de înfocarea cărnii.

14. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Avva, mă necăjeşte pântecele şi nu-1 pot opri cu totul, şi de aceea zburdă trupul meu". Zisu-i-a lui stareţul: "De nu vei pune pe dânsul frică şi post, nu umbli drept în calea lui Dumnezeu". Şi i-a zis lui o pildă ca aceasta: "Un om oarecare a călătorit şezând pe asin, iar asinul îl purta abătându-se încoace şi-ncolo de drum, iar el, luând toiagul pe care-1 avea, îl bătea pe dânsul. Şi a zis asinul: «Nu mă bate, că de acum voi merge drept». Şi dacă au mers puţin, s-a pogorât de pe asin, punând toiagul pe desagi deasupra asinului, iar asinul nu vedea că toiagul este deasupra lui. Şi cum a văzut pe domnul său neducând toiag, şi nebăgând de seamă de dânsul, a început a se abate şi a se trage ici şi colo în semănături. Şi alergându-1 domnul lui, a luat toiagul şi n-a contenit bătându-1 pe dânsul până ce a mers drept. Aşa şi la trup, când zburdă şi se abate de a face calea lui Dumnezeu, bate-1 pe dânsul cu postul şi va umbla drept; şi să stea acesta (adică postul) deasupra lui împreună cu frica lui Dumnezeu de-a pururea".