I. A lui Paladie

Se povesteşte despre Cuviosul Pamvo că, atunci când era să moară, a zis Sfinţilor Părinţi care erau de fată: "De când am venit în pustia aceasta şi mi-am zidit chilia şi am locuit aici, fără de rucodelia mea n-am făcut nici o zi, nici nu-mi aduc aminte să fi mâncat în dar pâine de la cineva".


II. A aceluiaşi

Intâmplatu-s-a să fiu în Galatia şi am zăbovit împreună cu iubitorul de Dumnezeu Filorom, bărbat prea postnic şi răbdător, de care se îngrijea Marele Vasile, îndulcindu-se de a lui oţărâre şi posomorâre, şi de luarea aminte la lucru, care de condei şi de tetrapod pentru a scrie nu s-a depărtat, de optzeci de ani fiind cu vârsta. Acest Fericit a zis: "De la Botez şi până în ceasul acesta, pâine de la cineva în dar n-am mâncat, ci din ale mele osteneli, din rucodelie, două sute cincizeci de nomismata [monede] am dat buboşilor". Acesta şi pe jos s-a dus, închinându- se la mormânturile Sfinţilor Apostoli în Roma, şi în Alexandria, şi în Ierusalim, de două ori pentru rugăciune şi închinăciune, şi cu ale sale cheltuieli s-a îndestulat. Ne spunea nouă aceasta şi pentru folos: "Nu-mi aduc aminte să mă fi depărtat vreodată cu mintea de la Dumnezeu".


III. A aceluiaşi

In muntele Nitriei este o biserică prea mare, lângă care se află o casă primitoare de străini, întru care pe străinul ce merge îl ospătează în toată vremea, de voieşte a rămâne, până când de voia sa se va duce. Şi îl lasă pe dânsul a petrece întru nelucrare o săptămână. Apoi îl pun pe dânsul la lucruri, sau în grădină, sau în pitărie, sau în bucătărie, şi îi dau lui carte ca să citească, nelăsându- 1 pe dânsul până la ceasul al şaselea cu nimeni a se întâlni. Şi toţi aceştia lucrează pânză cu mâinile lor, atâta cât să nu fie nimeni lipsit.


IV. Din viaţa Sfântului Eftimie

Zicea Marele Eftimie către ucenicii săi: "Se cuvine ca cei ce se leapădă de viaţă şi de cele din jurul vieţii să poarte grijă pretutindenea de ascultare şi de smerenie, şi să nu umble întru a lor voie, ci în toată vremea toată osteneala să rabde, şi în meşteşugul mâinilor şi în lucrare, şi mai vârtos dacă tânăr este cineva şi mişcat de vârstă spre pofte. Atunci trebuie pe lângă aceasta încă o altă păzire, cu multă trudă trupul cu totul a-1 osteni, ca bine supus să fie cuvântului şi înfocarea tinereţilor să se vestejească, şi ca următori ai lui Pavel şi împlinitori ai legilor lui să ne facem, nu numai de vina nelucrării scăpând - care judecă nici de hrană vrednic pe cel ce este aşa trândav şi lenevos, că cel ce nu lucrează, zice, nici să nu mănânce (cf. II Tesal. 3:10) -, ci şi pe aceleaşi mâini împreună cu acela împreună să câştigăm, că mâinile, zice acesta, au slujit mie şi celor cu mine (cf. Fapte 20: 34), de vreme ce fără de cale este ca, mirenii adică pe femeie şi pe copii şi casa toată din lucrul mâinilor a-i hrăni şi dajdia lor cea de peste an a o plăti, încă şi pârgă a aduce lui Dumnezeu din osteneli şi bine a face după putere, iar noi, a nu împărtăşi şi pe alţii din rodul mâinilor noastre.


V. Din viata Sfântului Savva

Tânăr fiind Marele Savva, şi în Flavianes petrecând, mâinile lui nu încetau niciodată a face ceva: când nu le avea întinse la rugăciunea cea către Dumnezeu, lucrul era la dânsul totdeauna făcându-se, ca nu cumva slujba lui să slăbească întrucâtva, şi aşa să se tăinuiască pe ascuns vrăjmaşul, intrând încetişor. De aici, mai uşoară era lui pana faptei bune, şi pe toată frăţimea de acolo, ca la şaptezeci fiind, cu ascultarea, cu smerenia şi cu toate celelalte evangheliceşti îndreptări o întrecea. Apoi, de acolo ridicându-se cu sfatul egumenului şi cu slobozirea cea cu blagoslovenie, şi la Ierusalim ajungând, de Marele Eftimie s-a apropiat, spre biserică mergând, precum este obiceiul, şi la picioarele lui căzând, se ruga cu lacrimi, se ruga, suspina, ca oaie cuvântătoare a lui să se facă şi de dânsul împreună cu ceilalţi să se păstorească. De vreme ce vedea pe Savva încă tânăr fiind, părându-i-se că sârguinţă sa este fierbinţeală iute plecată, pe judecata cea din gânduri şi greutatea cea de acolo neavând-o, pentru început, până când va fi trecut prin toată pedepsirea [ucenicia] cea călugărească din obşte şi păzirea cea cerută va arăta, împreună cu monahii din lavră l-a lăsat numai să locuiască,. Şi către dânsul a zis: "Cu totul nefolositor lucru este - o, fiule - tânăr fiind tu, în lavră a locui, că aceasta nici lavrei nu va aduce folos, nici ţie nu ţi se cuvine, iar acum, de mă asculţi, în mănăstioara cea de jos, către Avva Teoctist să te duci, lângă care bine ştiu că pe acest Mare îl vei avea ocrotitor spre folosinţă".

Către acestea supunându-se fericitul Savva, că deprinsese adică pe lângă altele şi ascultarea, şi făgăduindu-se ca oricâte i-ar porunci acesta cu osârdie pe toate să le facă, că "aceasta, zicea, voieşte şi scăparea mea cea către tine, ca prin tine să mă mântuiesc", l-a trimis îndată acela către fericitul Teoctist, căruia i-a poruncit să face multă purtare de grijă de dânsul. Căci "cu adevărat, bogată vărsare a harului Duhului, îi zicea, este a vedea la dânsul" şi cum că "nu va trece multă vreme, şi de slava lui se va umplea lumea", care lucru s-a şi împlinit, şi adevărată a arătat grăirea aceluia.

Deci aşa fericitul Savva, sub fericitul Teoctist făcându-se, tot pe sine curat s-a dat lui Dumnezeu, şi tot se făcea al doririi celei de acolo. Iar ştiind pe a sa alcătuire îndoită fiind (din suflet, zic, şi din trup) îndoită a izvodit şi pe nevoinţă. Acum adică ostenindu-se cu lucrul, iar acum cu sufletul; şi acum adică în trupeşti osteneli trecând ziua, iar acum nopţile fără somnuri întru rugăciuni isprăvindu-se, acum apă cărând, acum lemne aducând, şi tuturor celor ce le era încredinţată slujbă, lucrările acelora răbdându- le (lucrându-le), căci [partea] cea sufletească era după buna bărbăţie, şi mare la trup şi foarte vârtos. însă şi el, unele slujiri le făcea odată, altele, altădată; şi încă şi sub grija catârilor intrând, şi mai-nainte de toţi întru adunare (biserică) mergând, şi după toţi iar ieşind de la biserică, şi cu Dumnezeiasca Liturghie osârduitor slujindu-se, tuturor acestora cap sfinţit punea ascultarea şi smerenia, pentru aceea şi la toată mulţimea monahilor minune era aceasta: cum pe o tânără vârstă ca aceasta cununa bunătăţilor şi a săvârşirii o împodobea.


VI. Din viata Sfântului Sfinţitului Mucenic Luchian

Marele Luchian, tânăr fiind încă, către călugăreasca viaţă abătându-se, îndată după începutul ei asupra dulceţilor trupului se lupta; de posturi şi rugăciuni necurmat lipindu-se, în scurtă vreme nerăzvrătit a supus trupul către duh. Meşteşugea încă şi pe iuţea scriere, şi ce de acolo câştiga, şi luişi spre hrană era, împreună încă şi săracilor dădea; iar dacă nu s-ar fi împărtăşit alţii din hrana mâinilor lui mai-nainte de ce s-ar fi împărtăşit el din câştigul mâinilor lui., ar fi socotit pagubă.


VII. Din Pateric

1. Mers-au odată la Avva Achila Avva Moe şi Avva Vitimie de dimineaţă foarte şi l-au aflat pe dânsul lucrând împletitură, şi l-au rugat pe el să le spună cuvânt de folos, şi a zis: "Eu, de aseară până acum, am împletit douăzeci de stânjeni şi cu adevărat n-am trebuinţă de dânşii, dar, ca nu cumva să se mânie Dumnezeu şi să-mi bage vină zicând «pentru ce, putând lucra, n-ai lucrat», pentru aceasta mă ostenesc şi pun toată puterea mea". Şi folosindu-se ei, s-au dus.

2. Mers-a un frate în Muntele Sinai la Avva Siluan şi, văzând pe fraţi lucrând, a zis stareţului: "Nu lucraţi mâncare pieritoare, că Măria partea cea bună şi-a ales (cf. Luca 10: 42), precum zice Mântuitorul". Zis-a stareţul ucenicului său, Zaharia: "Dă fratelui carte şi-1 pune într-o chilie ce nu are nimic". Şi el a făcut aşa. Deci când a venit ceasul al nouălea, fratele cel din străinătate lua aminte la obşte, vrând să afle dacă nu vor trimite să-1 cheme şi pe dânsul la mâncare.

Iar dacă nimeni nu 1-a chemat, sculându- se, a mers la stareţ şi i-a zis: "Avvo, dar n-au mâncat fraţii astăzi?". Iar bătrânul a zis: "Ba da (au mâncat)". Şi fratele a zis: "Dar pentru ce nu m-aţi chemat?". Răspuns-a stareţul: "Pentru că om duhovnicesc eşti, şi nu ai trebuinţă de mâncarea aceasta, iar noi, trupeşti fiind, voim a mânca, şi pentru aceasta lucrăm. Iar tu partea cea bună ţi-ai ales, citind toată ziua, şi nu pofteşti să mănânci mâncare trupească". Iar el, cum a auzit acestea, a făcut metanie, zicând: "Iartă-mă, Avva!". Şi stareţul a zis: "Negreşit şi Măria are trebuinţă de Marta, că, prin Marta, şi Măria este lăudată".

3. Un călugăr lucra într-o zi a unui Mucenic. Şi văzându-1 pe dânsul alt călugăr, i-a zis lui: "Se poate astăzi a se lucra?". Iar el, răspunzând, a zis: "Astăzi robul lui Dumnezeu se zgâria şi se chinuia mărturisind, iar eu la lucru oare nu sunt dator să mă ostenesc puţin?"

4. întrebat a fost un bătrân: "Ce se cuvine a face cineva ca să se mântuiască?" (Şi era lucrând împletitură şi nu şi-a ridicat ochii de la rucodelie). Şi a răspuns: "Iată, precum vezi...".

5. Alt bătrân a venit la un râu şi, aflând lac de trestii, a şezut şi, tăind foiţă din râu, împletea şir şi-1 arunca în râu; şi a făcut până când i s-a dus vestea printre oameni, şi l-au văzut pe dânsul; şi atunci, sculându-se, s-a dus, că nu lucra pentru că-i trebuia acel lucru, ci pentru osteneală şi linişte.

6. Zicea un stareţ: "Sculându-te dimineaţa, zi către sineţi: «Trupule, lucrează ca să te hrăneşti; suflete, trezveşte-te ca să moşteneşti împărăţia»".

7. Se spunea despre Avva Ioan Colovul că a zis către fratele său cel mai mare, tânăr fiind el: "Voiesc fără de grijă a fi, precum îngerii fără de grijă sunt, nimic lucrând, ci necurmat să slujesc lui Dumnezeu". Şi, dezbrăcându-şi haina sa, a ieşit în pustie; şi făcând o săptămână s-a întors la fratele său. Şi pe când bătea la uşă, 1-a auzit dinlăuntru fratele său şi, mai-nainte de a deschide, i-a zis: "Cine eşti tu?". Iar el a zis: "Sunt Ioan, fratele tău". Iar acela, iarăşi dinăuntru, a răspuns, zicând: "Ioan, înger s-a făcut, şi nu mai este încă între oameni". Iar el îl ruga, zicând că: "Eu sunt!" Şi nu i-a deschis lui. Şi 1-a lăsat a se necăji până dimineaţa. Iar după aceasta, deschizând, i-a zis lui: "Om eşti? Trebuinţă ai iarăşi a lucra, ca să. te hrăneşti". Iar Ioan a făcut metanie, zicând: "Iartă-mă!".

8. Zis-a un stareţ: "Pe cel leneş şi pe cel nelucrător nu-1 voieşte Dumnezeu".


VIII. A Sfântului Efrem Frate, pentru lucrul mâinilor nu te împuţina [slăbi], că de multe ori îţi pofteşte gândul zicând: "Niciodată nu vei putea învăţa rucodelia aceasta; că slab eşti şi împuţinat şi truda lucrului acestuia nu o poţi suferi până în sfârşit. Că iată, mădularele tale au început a pătimi din osteneală, că n-ai fost obişnuit a munci. Dar trecând, du-te de unde ai venit. Că şi acolo zice: «De vei voi să te temi de Dumnezeu, te mântuieşti»".

Deci nu te slăbi, frate, de nişte gânduri ca acestea, ci aşteaptă pe Domnul, Cel ce te-a chemat întru a Sa împărăţie; că El a zis: Intru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21:19). Şi iarăşi: De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici, şi se va muta. Şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17: 20). Deci şi noi, iubitule, să răbdăm, că nu spre om am nădăjduit, care nu poate mântui, ci spre Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul.

Oare, iubitule, de ai fi învăţat carte, nu ai fi răbdat truda, că, chiar de este meşteşug lumesc, nu ai fi răbdat osteneala? Iar dacă întru acelea îndelung răbdai, nu cu mult mai vârtos datori suntem a răbda toate pentru Domnul? Că scris este: Ostenelile roadelor tale vei mânca. Fericit eşti, şi bine-ţi va fi (Ps. 127: 2). Şi Apostolul porunceşte, zicând: Cu mâinile voastre lucraţi lucrul cel bun, cât nu numai cel ce lucrează să mănânce, ci să dea dintru ostenelile sale şi celui ce are trebuinţă (II Tesal. 3:10). Deci celui ce-i este urât a lucra, iscoditor va fi, că multă răutate a arătat deşertăciunea; iar cel ce iubeşte a lucra, nescârbit va petrece.

Iubite frate, dacă îţi vei alege ţie evlavia, trezveşte-te, ca nu cumva prin evlavie să bage vicleanul gând străin, adică al slavei deşarte sau al mândriei întru a nu voi tu împreună a te osteni împreună cu fraţii, şi aşa să risipeşti evlavia; ci lucrează precum şi fraţii cei de un suflet cu tine, şi evlavia ta păzeşte-o, că lenevirea strică evlavia şi aduce nume de ocară celui ce o are pe dânsa, înjugă dar pe evlavie împreună cu sârguinţă şi vei fi cu adevărat evlavios.

Iubitule, de vei fi în Chinovie lucrând şi ostenind-te mai presus de ceilalţi, vezi ca nu cumva să-ţi bage ţie vicleanul gând plin de amărăciunea morţii şi să zică întru sineti că: "Deşi de mult lucrez, hrana mea nu este nimic"; şi să cauţi mai multă sau mai deosebită hrană decât ceilalţi fraţi, şi pentru mândrie să risipeşti lucrul lui Dumnezeu; că dacă unele ca acestea vei gândi, încă nu ai iubit după dragoste. Şi într-alt fel, că, de la oameni căutând plată, pierzi pe cea de la Dumnezeu.

Deci tu, dacă de la Acela aştepţi răsplătirile, pe cele de la oameni nu le voi, ci mai vârtos smereşte-te pe sineţi fraţilor tăi, şi nu te bucura uitându-te la darea de plată a dreptului Judecător, Care răsplăteşte fiecăruia după lucrurile lui, Care a zis: Oare cine este sluga credincioasă şi înţeleaptă, pe care a pus-o domnul ei peste casa su, ca să dea celor împreună cu ea hrană la vreme? Fericită este sluga aceea pe care, venind domnul ei, o va afla făcând aşa. Amin zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune pe dânsa (Matei 24: 45-47).

Cunosc pe un frate care a zis: "M-aş ruga lui Dumnezeu zicând că, de ar da dar rucodeliei mele şi toată obştea dintr-însa s-ar hrăni, mare bucurie aş avea întru aceasta, şi lui Dumnezeu mai mult aş mulţumi, Celui ce a zis: întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, Mie aţi făcut (Matei 25: 40).

Şi alt frate mult se nevoia în obşte şi mult era luptat de gânduri pentru osteneală, iar el răspundea, zicând: "Robule rău, te-ai vândut, şi ce-i poţi face încă?". Şi Domnul i-a dat lui mângâiere.

Fericit este monahul cel ce păzeşte poruncile Domnului şi cu dinadinsul poartă grijă de-a pururea de acestea trei, adică de îndeletnicirea întru rugăciune, de lucru şi de citire. Că scris este: îndeletniciţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu (Ps. 45:10), şi iarăşi: Sărac sunt eu, şi în osteneli din tinereţile mele (Ps. 87:16), şi iarăşi: în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea (Ps. 1:2).

Iubite frate, de eşti în obşte de fraţi, fii smerit, după toate slujind fraţilor tăi, ca şi pe cei veniţi din viaţa cea vrednică de plâns întru aceasta aşa să-i pedepsească [iscusească] buna-petrecere, şi văzându-te pe tine, să-şi deştepte sufletele spre lucrarea bunătăţilor. Deci când vor porunci proestoşii a ieşi cu fraţii la lucru, cu osârdie mai-nainte aleargă şi nu aştepta pe alţii să te întreacă, nici nu zădărî pe cei mai leneşi, care pentru a lor lenevire mult se păgubesc pe sine şi se vatămă, întâi adică osânda nespunerii şi a iubirii de sine şi a nelucrării dobândind, iar apoi şi de plata cea din lucrare lipsindu-se. Iar a treia, care mai grea este, pricină celor mulţi dând de cârtire, de clevetire şi de neascultare, iar pentru vătămarea acelora, ei mai mare [cumplită] judecată vor pătimi.

Iar tu, frate, nu lua aminte la acestea, că nimeni în vremea secerişului, nestrângându- şi grâul, nu zice vreodată: "Aproapele, nestrângându-şi grâu, nici eu nu-mi strâng mie, ci fiecare, cât are vreme, îşi adună luişi hrană şi dobitoacelor sale, ca nelipsit să petreacă în vremea iernii. Deci, dacă întru cele trupeşti atâta sârguinţă arătăm, nu cu mult mai vârtos trebuie noi a ne sârgui întru cele duhovniceşti? Iar dacă trupul tău, slab fiind, nu suferă osteneala precum cel al ţarinilor, tu adică arată voire întru adevăr, şi cei ce văd slăbiciunea şi neputinţa vor uşura de la tine greutatea; însă să nu o laşi desăvârşit a o ridica de la tine, ci roagă pe dânşii, zicând: "Şi eu împreună cu voi voiesc a avea parte". Şi te osteneşte împreună cu dânşii după puterea care ţi-a dăruit-o Domnul, şi vei avea mare dare de plată de la Dumnezeu.


IX. A Sfântului Isaia

Frate, vezi să nu fii dispreţuitor faţă de rucodelia ta, pentru porunca lui Dumnezeu, ci îngrijeşte-te de dânsa în frică Dumnezeiască, ca să nu păcătuieşti întru necunoştinţă. Şi toată rucodelia, când te înveţi a lucra la ea, zi celui ce-ti arată tie şi nu te ruşina adeseori a-i zice lui: "Fă dragoste, uită-te de este bună sau nu". De locuieşti cu frate şi eşti la lucru în treacăt, fă şi tu, împărtăşeşte-te într-însul cu fratele tău şi, pentru conştiinţa celorlalţi, nu cruţa trupul tău; niciodată să nu cercetezi rucodelia fratelui tău: de a lucrat mai presus de tine sau tu mai presus de el. Nevoieşte-te pe sine la rucodelia ta şi frica lui Dumnezeu va locui întru tine. Că nelucrarea moarte este şi cădere a sufletului.


X. Din Pateric

1. Mers-a Avva Macarie cel Mare la Avva Antonie în Munte; şi cum a bătut în uşă, a ieşit către dânsul Avva Antonie, care i-a zis lui: "Cine eşti tu?". Iar el a zis: "Eu sunt Macarie". Şi cum a auzit acela, a intrat şi, închizând uşa, 1-a lăsat pe dânsul afară. Şi trecând ca la un ceas, văzând răbdarea lui, i-a deschis şi, zâmbindu-se către dânsul, îi zicea: "De multă vreme dorit-am să te văd, auzind cele pentru tine. Şi odihnindu-1 pe dânsul, 1-a ospătat, că era mult trudit. Iar făcându- se seară, şi-a udat Avva Antonie smicele şi a zis către Avva Macarie: "Porunceşte ca să-mi ud şi mie". Iar el a zis: "Udă-ţi". Şi făcând snop mare, a udat. Şi şezând ei de cu seară şi grăind pentru mântuirea sufletului, împleteau, iar şirul se pogora prin fereastră în peşteră. Iar intrând dimineaţa fericitul Antonie, a văzut mulţimea şirului lui Avva Macarie şi a zis: "Multă putere iese din mâinile acestea".

2. Eresul Masalianilor nu îngăduie a se lucra, că trebuie, zice, întru rugăciune pururea a fi, învăţând urâciunea de lucru, adică eresul.


XI. A Sfântului Efrem

Călugăre, nu-ţi pricinui ţie lenevire prin neputinţă, pentru că scris este: Şi pofta lor le-a dat lor (ci. Ps. 20: 2).

Să nu ne lepădăm, fraţilor, de darul Domnului, Cel ce ne-a dat nouă putere a lucra cel bun; şi într-însa pe acesta lucrându-1, să mulţumim lui Hristos totdeauna, că scris este: Lucraţi nu mâncare pieritoare, ci pe ceea ce rămâne spre viaţa veşnica (Ioan 6: 27). Mâinile tale să lucreze cel bun, încât, şi vreo trebuinţă având, să afli pâine şi inima ta să fie către Domnul de-a pururea, şi vei fi lucrând lucrarea ceea ce rămâne, nu cea pieritoare. Deci lucrează, şi nu te odihni, adică nu umbla deşert, că multă răutate a arătat nelucrarea.