I. Din viaţa Sfintei Singlitichia

Zicea Fericita Singlitichia că grea foarte şi pierzătoare este clevetirea, iar unora le este hrană şi odihnă; iar tu, o, credincioasă, nu te face vas al răutăţilor celor străine, ci găteşte sufletul tău neprisosit, că, primind putoarea cuvintelor clevetitorului, întinăciuni ale necurăţiei vei soli rugăciunii tale prin gânduri şi fără de pricină vei urî pe cei ce vorbesc; că, spoindu-ţi-se auzul de neomenia clevetitorilor, te vei uita ca un neam de jos la toţi, socotindu-i deopotrivă de necuraţi, precum şi ochiul, peste tot cu văpseală fiind cuprins de-amănuntul pe dinainte, nedeosebită are nălucirea înaintea celor văzute.

Deci se cuvine să se păzească auzul şi limba spre a nu zice ceva de acest fel, nici a suferi a auzi; că scris este: Auzire deşartă nu primi (Exod 23:1), şi iarăşi: Pe cel ce cleveteşte întru ascuns pe aproapele său, pe acela l-am gonit (Ps. 100: 5), şi iarăşi aiurea: Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti (Ps. 16: 4). Iar noi grăim şi lucrurile cele ce nu sunt. Deci trebuie nici să credem celor zise, nici să le primim vreodată, ci împreună cu Proorocul să zicem şi să facem: Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări (Ps. 37:14).


II. Din Pateric

1. Venit-au nişte eretici la Avva Pimen şi au început să clevetească pe Arhiepiscopul Alexandriei, zicând că are hirotonia de la preoţi; iar el a strigat pe fratele care era cu dânsul şi a zis: "Pune masă şi le fă lor să mănânce şi-i primeşte pe cei cu pace".

2. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Ce e clevetirea şi ce este a osândi?". Şi a răspuns bătrânul: "Clevetirea se zice [că se lucrează] întru cele nearătate şi cele ascunse, iar a osândi se zice în păcatele cele arătate; deci tot graiul [rău] pe care cineva nu-1 poate grăi înaintea fratelui său este clevetire, adică de va zice cineva că cutare frate este bun şi blând, dar este neprietenos şi nu are dreapta- socoteală, aceasta este clevetirea. Iar de va zice cineva că acel frate este negustor şi iubitor de arginţi, aceasta este a osândi; pentru că a osândit faptele lui şi toată viaţa lui, iar aceasta este mai rea decât clevetirea".

3. Zis-a un stareţ: "De vei cleveti pe fratele tău, şi te va bate conştiinţa, du-te de-i fă lui metanie, şi spune că «te-am clevetit», şi de aici înainte păzeşte-te ca să nu te mai batjocoreşti, că clevetirea este moarte a sufletului".

4. Zis-a iarăşi: "De va cleveti frate pe frate înaintea ta, vezi să nu te ruşinezi de dânsul şi să zici «adevărat, aşa este», ci, ori taci, ori zi lui: «Eu, frate, sunt osândit, şi nu pot să judec», şi aşa te mântuieşti şi pe sineţi şi pe acela".


III. A lui Antioh Pandectul

Să fugim, fraţilor, de şoptire, ca să nu ne lipsească pe noi de Rai şi să ne trimită în Gheena focului, că, şoptind, şarpele a scos pe Eva din Rai.


IV. A lui Isaia Pustnicul

Dacă vreun frate se va sili să clevetească pe fratele său înaintea ta, să nu te ruşinezi şi să te pleci lui, şi aşa să păcătuieşti la Dumnezeu, ci zi lui întru smerenie: "Iartămă, frate, că păcătos sunt; şi acestea pe care le zici sunt ale mele, şi nu pot să le sufăr [port] pe ele". Iar dacă tu eşti luptat [eşti silit de cineva] spre a cleveti pe fratele tău, adu-ţi aminte că, de va auzi, se va scârbi, şi te vei ruşina să te întâlneşti cu dânsul, şi aşa te vei odihni.


V. A lui Isaac Sirul

Petrece de-a pururea binecuvântând cu gura, şi nu vei fi ocărât. Că ocara naşte ocară, şi blagoslovenia, blagoslovenie. In ziua când vei deschide gura ta şi vei grăi asupra cuiva, socoteşte-te pe tine a fi mort şi deşert întru toate lucrurile tale pe care le faci, măcar de ţi s-ar părea că întru dreptatea inimii ai grăit spre zidire. Că nu este nevoie să-şi strice cineva casa ca s-o zidească pe a altuia, iar dacă cineva înaintea ta s-ar porni să clevetească pe fratele tău, posomorăşteţi faţa ta, şi atunci te vei afla păzindu-te lui Dumnezeu şi aceluia.

Nu poţi să astupi gura celui ce cleveteşte pe aproapele său? Păzeşte-te încai [măcar] pe sineţi să nu fii părtaş cu dânsul la clevetire. Cunoaşte dar că dacă va ieşi foc de la tine şi va arde pe alţii, pe sufletele cele arse în focul tău, Dumnezeu le va căuta din mâinile tale. Iar dacă nu tu vei pune foc, dar vei binevoi cu cel ce îl aruncă, şi afli plăcerea întru aceasta, vei fi tovarăş cu dânsul întru judecată.


VI. A Sfântului Maxim

Să nu dai auzul tău limbii clevetitorului, nici limba ta auzului iubitorului de prihănire, ascultând cu dulceaţă cele grăite asupra aproapelui, ca să nu cazi din Dumnezeiasca dragoste, şi aşa să te afli străin de viaţa veşnică.

Nu primi asupra părintelui tău ocară, nici să nu-1 îndemni pe cel ce îl necinsteşte pe dânsul, ca să nu se mânie Domnul pe lucrurile tale şi să te piardă din pământul celor vii.

Astupă gura celui ce cleveteşte întru auzurile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu dânsul: pe tine să te obişnuieşti întru pierzătoarea patimă şi pe acela neoprindu- 1 să clevetească asupra aproapelui.

Cel ce fără de patimă spune greşeala fratelui, după două pricini o spune: sau ca să-1 îndrepteze pe dânsul, sau pe altul să-1 folosească. Iar dacă spune afară de acestea - sau lui, sau altuia - îl spune ori imputândui- 1, ori pentru a-1 batjocori; dar astfel nu va scăpa de Dumnezeiasca părăsire, ci ori întracea, ori într-altă greşeală negreşit va cădea, şi, de alţii mustrându-se şi ocărându-se, se va ruşina.

Când vei vedea pe oarecari mândri nesuferind ca cei mai buni să fie lăudaţi şi meşteşugind să facă nepropovăduit adevărul cel grăit, oprindu-1 pe dânsul de la aceştia cu miriade de ispite şi cu nelegiuite diavolii, să înţelegem din acestea că Domnul e din nou răstignit şi îngropat de aceştia, şi păzit cu ostaşi şi cu peceţi, pe care prin înviere răsturnându- i Cuvântul, pe cât de mult este luptat, pe atât mai strălucit se arată, dobândind prin pătimiri gură spre nepătimire, căci, ca Unul care şi este şi se numeşte Adevărul, este mai tare decât toate.


VII. Din Pateric

1. Zis-a un bătrân: "Precum cel ce primeşte foc în sân, se va arde de dânsul, aşa şi cel ce primeşte vorbele multora, nu va scăpa de clevetire".

2. Zis-a Avva Iperehie: "Mai bine este a mânca carne şi a bea vin, decât a mânca întru clevetire trupurile fraţilor".

3. Zis-a acelaşi: "Şoptind şarpele, a izgonit pe Eva din Rai. Asemenea cu acestea este şi cel ce cleveteşte pe aproapele, căci împreună cu sufletul său îl pierde şi pe al celui ce-1 aude".

4. Zis-a iarăşi: "Să nu grăiască gura ta cuvânt viclean, că via nu scoate spini".

5. întrebat a fost un stareţ: "Ce este clevetirea?". Şi a răspuns: "Aceea adică a nu cunoaşte pe Dumnezeu sau slava Lui, şi pizma cea către aproapele".


VIII. A Sfântului Efrem

Frate, nu suferi pe cel ce cleveteşte, măcar de ar grăi şi adevărul, ca să nu te împărtăşeşti cu dânsul dintru aceeaşi pierzare. Căci de se va întâmpla ca cineva, cu adevărat, să-1 numească rău pe împăratul ce a greşit, nimeni din cei de fată nu va suferi să asculte cele zise asupra împăratului, iar de va suferi să stea şi să audă, se va scoate un chin deopotrivă asupra amândurora: unul adică va fi omorât din pricina limbii, iar celălalt pentru auz. De tâlcuieşte ceva mincinosul, iar tu pleci urechea ta către dânsul, sânul auzului tău va primi moartea pe care o scoate prin gură, iar luând aluatul plin de amărăciune al minciunii, îl vei frământa întru sineţi.

De unde a luat moartea pricină să intre în om? Au nu prin auz, prin care Eva a primit graiurile şarpelui? Printr-acesta, de atunci şi până acum, pierzarea are obicei să intre. Că Diavolul îl poate ucide pe cel ce tace prin cel ce grăieşte, iar pe cel pe care nu-1 poate omorî prin gură, îl ucide prin ureche. Căci atunci când dracii ziceau adevărul, Mântuitorul n-a îngăduit să se audă (cf. Mc. 1: 24; Lc. 4: 34 şi urm.).

Încă şi Apostolii n-au primit să audă pe dracul ce-i lăuda pe dânşii, ca nu cumva glasul cel plin de amărăciune să se pună în auzul cel curat, şi dintru aceasta şi minciuna să se facă neprimită; că vicleanul are fire să amestece adevărul cu minciuna, şi aşa, amăgind pe cei mai simpli, îi surpă în prăpastia pierzării. Iar şarpele, mâncând plăcere, îndată o preface întru amărăciune, şi, de o va trimite în cineva, vai celui ce o a primit!

Tot aşa şi minciuna e trimisă din adevăr ca o otravă plină de moarte. Că în cuvintele cele prea dulci este ascunsă amărăciune cumplită şi pierzătoare, care nu se poate cunoaşte de mulţi. Aşa şi Iscarioteanul, ascunzând vicleşugul în sărutarea gurii şi în limbă paşnică, a gătit vânzare asupra Stăpânului celui cunoscător de inimi. Şi dacă unul ca acesta s-a arătat mincinos către Ziditorul, cu atât mai mult se va arăta către tine. Datu-S-a pe Sineşi Mântuitorul la moarte, dar n-a dat auzului Său glasul mincinosului.

Deschizându-Şi gura Sa, a gustat oţet cu fiere, dar urechea Sa nu şi-a dat spre a primi graiurile spurcatului. Datu-Şi-a gura Sa ca să o sărute vânzătorul, dar n-a dat răspuns amăgitorului. Dă gura ta mincinosului să o sărute, dar nu da lui auzul tău, că sărutarea îl osândeşte, iar prin auz te va ucide gustarea graiurilor lui; dar mult mai bine vei face dacă vei fugi cu totul de mirosul şi de gustul otravei.

Pentru ce de fum iute fugim, iar pe mincinos îl asculţi cu dulceaţă? De ce de putoare te lepezi, dar lângă prihănitor voieşti a şedea? Eşti dator ca negreşit să păzeşti de cele vătămătoare fiecare din mădularele tale. Dacă trupul tău este nevinovat de curvie, păzeşte gura ta de clevetire; gura ta, neputând să preacurvească, poate să mintă şi să năpăstuiască, şi cu aceeaşi pierzare să se îmbrace; că dacă unul din mădularele tale va fi vinovat, eşti osândit cu totul prin acel mădular osândit.

Ostaşul şi trupul este îngrădit în za de fier, iar dacă se va rupe una din cele prea mici găurele ale zalei, şi aceasta va da intrare săgeţii, moarte aduce asupra viteazului. Aşa şi la uşa urechii, de se va afla deschisă clevetitorului, pierzare precumplită va face să locuiască în cel ce a primit-o. Că această uşă este atât de mare, încât printr-însa a putut să încapă şi o moarte atât de grozavă, care, intrând în lume şi înghiţind toate neamurile, petrece nesăturată. Deci se cuvine să încuiem urechile cu încuietori şi cu zăvoare, ca prihănirea să nu intre. Să nu dispreţuieşti clevetirea ca pe un lucru mic ce nu poate să ucidă.

Mariam s-a făcut leproasă ca zăpada, osândindu-se într-un cuvânt al prihănirii. Şi dacă aceea, Proorocită fiind, înfricoşată răsplătire luă pentru limbuţie (cf. Num. 12), oare cât de grozav va fi chinul celor ce folosesc fără osebire clevetirile? Iar prin ceea ce a grăit Mariam, adevărul a fost lepădat, căci cu prihănire a grăit. Aşijderea de va folosi cineva clevetirea cu dreptate, dreptatea lui este plină de nedreptate; deci sau mustră cu dreptatel, sau nu prihăni pe ascuns. Căci dreptatea se defăima atunci când cu dânsa este amestecată răutatea vicleşugului. Iar mâncarea ucide de va avea ascunsă otravă.

Prin cele arătate să le înţelegem pe cele nearătate, prin Mariam zugrăvim să vedem adevărul, că în chip arătat trupul ei se făcu cu totul leproşat, în timp ce, în chip nearătat, cu tot sufletul a greşit; prin vătămarea cea arătată a cunoscut vătămarea pe care o pătimea pe ascuns. Prin prea greţoasa lepră s-a învăţat cât de rea şi de urâtă e prihănirea, iar trupul ei cel văzut se făcu oglindă a sufletului celui dinăuntru nevăzut; prin stricăciunea trupului s-a învăţat cum se strică inima iubind clevetirea; prin omul cel dinafară a priceput ce a pătimit omul ei cel dinlăuntru.

Că precum aceea s-a despărţit de fratele ei, aşa şi de la dânsa a despărţit singur trupul ei (cf. Num. 12: 15), ca ea prin sineşi să se înveţe câtă bunătate este în unirea dragostei ce se făcu întru mădularele cele potrivnice dintru dânsa, de vreme ce şi ea se făcuse potrivnică fratelui său, pentru ca prin împotrivirea trupului să se sârguiască să câştige pace şi un cuget către aproapele.