I. A lui Grigorie Dialogul

O călugăriţă oarecare din mănăstirea ocârmuită de Marele Echitie, intrând în grădină şi văzând o varză, a poftit să o ia, şi, nici chipul crucii făcând, ca o lacomă cu pântecele pe aceea o a mâncat, şi îndată a intrat într-însa duh necurat care a trântit-o la pământ. Şi văzând cei de faţă ceea ce se făcuse, i-au vestit degrab părintelui Echitie, ca, degrab venind, să o ajute pe ceea ce se primejduia.

Şi îndată intrând părintele în grădină, a început dracul cel ce o trântise pe dânsa, de ca şi cum dădea seama prin gura ei, să strige şi să grăiască: "Eu ce-am făcut? Că şezând eu deasupra verzei, a venit ea şi m-a îmbunat". Iar omul lui Dumnezeu 1-a certat pe dânsul cu mânie ca să se depărteze de la dânsa şi să nu-şi mai aibă locul într-însa. Şi îndată a ieşit dintr-însa duhul necurat, şi nicidecum n-a mai îndrăznit de aici înainte a se apropia de dânsa.


II. Tot a aceluiaşi

Încă şi Atanasie, cel ce este preot la noi, mi-a povestit că în Iconia, de unde se trăgea el, este o mănăstire ce se numeşte a Galatenilor, întru care vieţuieşte un oarecare monah socotit de toţi ca unul care cu prea mare nevoinţa petrece şi are obiceiuri de cinste; şi a arătat şi sfârşitul, adică aceea că el era departe de ceea ce se părea: că pe sineşi se arăta postind împreună cu fraţii, iar pe ascuns de ei mânca.

Dar venind boală asupră-i, a ajuns la sfârşitul vieţii; şi cunoscându-se pe sineşi cum că se apropie de sfârşit, i-a chemat la sineşi pe toţi fraţii cei din mănăstire, iar ei s-au adunat cu osârdie, oareşce mare şi dorit glas aşteptând a auzi de la un bărbat îmbunătăţit ca aceasta, precum socoteau ei, sfârşindu-se el. Iar acela, plângând şi tremurând către dânşii, a zis: "Voi credeţi că eu posteam împreună cu voi, dar eu mâneam pe ascuns, şi acum, iată, întru mâncare balaurului m-am dat, care a legat cu coada lui picioarele şi genunchii mei, iar capul lui înlăuntrul gurii cu care mâneam pe ascuns 1-a băgat, iar duhul meu dându-1, el îl smulgea". Şi acestea zicând, îndată a murit, rămânând neiertat, şi fără a putea scăpa prin pocăinţă de balaurul acela.

Întru aceasta se arată vederos că numai spre folosul nostru, al celor ce auzim aceasta, s-a văzut aceasta, adică spre a-1 face cunoscut pe vrăjmaşul căruia s-a dat şi de care n-a putut scăpa.