I. Din Pateric

Un frate a mers la Avva Pimen; şi împreună-şezând şi alţii, a lăudat pe un frate, zicând că este urâtor de rău. Şi i-a zis lui Avva Pimen: "Ce înseamnă urâtor de rău?". Iar fratele stătea şi chibzuia, şi nu avea ce să-i răspundă lui. Şi sculându-se, s-a pocăit bătrânului, zicând: "Spune-mi, părinte, ce este urarea de rău?". Şi a răspuns bătrânul: "Urarea de rău o a îndreptat [câştigat] cel ce şi-a urât păcatele sale, şi pe aproapele l-a îndreptat".


II. A Sfântului Diadoh

Sufletul iubitor de Dumnezeu este la început supărat de multe patimi, iar mai mult decât toate este supărat de mânie şi urâciune [urarea aproapelui]. Şi aceasta o pătimeşte nu atât din pricina dracilor celor ce le lucrează pe acestea, cât pentru sporirea sa. Că atâta timp cât sufletul se îndeletniceşte cu înţelepciunea cea lumească, chiar dacă ar vedea dreptatea călcată în picioare de unii şi de alţii, rămâne nemişcat şi netulburat, căci, grijindu-se de poftele sale, nu mai priveşte la dreptatea lui de Dumnezeu. Iar când va începe să se ridice deasupra patimilor lui, pentru defăimarea acestora de acum şi pentru dragostea lui Dumnezeu, nu suferă să vadă nici în vis dreptatea lepădată, însă se amărăşte şi se tulbură asupra făcătorilor de rele, şi se tulbură până când va vedea pe ocărâtorii dreptăţii că răspund cu gând blagocestiv la vrednicia acesteia.

Deci pentru aceasta îi urăşte pe cei nedrepţi, iar pe cei drepţi îi preaiubeşte; căci ochiul sufletului se face negreşit împreună răpit, atunci când perdeaua sa, adică trupul, o va ţese prin înfrânare întru multă subţirătate; însă este cu mult mai bine a plânge nesimţirea celor nedrepţi, decât a-i urî. Că deşi aceia sunt vrednici de urâciune [de a fi urâţi], cuvântul [raţiunea] nu voieşte ca sufletul cel iubitor de Dumnezeu să fie supărat de urâciune, de vreme ce, de faţă fiind urâciunea, sufletul nu lucrează cunoştinţa.


III. A Sfântului Isaac

Nu urî păcătosul; că toţi suntem vinovaţi; iar dacă te porneşti pentru Dumnezeu asupra lui, plângi pentru dânsul, şi nu-1 urî, ci păcatele lui le urăşte, şi roagă-te pentru el, ca să te asemeni lui Hristos, Care nu Se mânia asupra păcătoşilor, ci Se ruga, şi Care a plâns încă şi pentru Ierusalim. Iar noi întru multe ne batjocorim de diavolul, şi oare pe cel asemenea nouă batjocorit de vrăjmaşul cel de obşte să-1 urâm şi de el să ne îngreţoşăm? Iar dacă urăşti pentru aceasta pe păcătos, că nu este drept asemenea cu tine, dintru aceasta te arăţi că şi tu eşti păcătos, neavând dragoste; dacă Dumnezeu este dragoste, cel lipsit de dragoste este lipsit de Dumnezeu.

Deci nici nu urî, nici nu prigoni pe păcătos, ci, prin milostivire, fă-te propovăduitor al bunătăţii lui Dumnezeu, Care, nevrednic fiind tu, te chiverniseşte şi nu te leapădă, nici nu Se îngreţoşează de tine, nici nu te cercetează pentru datoriile tale cele multe şi mari. Deci urmează şi tu, după putinţă, milostivirea şi bunătatea Lui, şi fă-te îndurat către cel împreună rob cu tine, ca prin milostivirea cea mică să dobândeşti marea milostivire a lui Dumnezeu.