I. A lui Grigorie Dialogul

In părţile Nursiei locuiau doi călugări, vieţuind cu cinste, şi se numeau unul Florentie, iar celălalt, Eutihie. Iar Eutihie, prea crescând cu râvnă duhovnicească şi cu fierbinţeala puterii, se nevoia ca sufletele multora prin sfătuire să le aducă lui Dumnezeu. Iar mai pe urmă a fost multă vreme rugat de fraţi să le fie înainte-stătător al mănăstirii lor celei din locul acela, şi pe mulţi întru îndeletnicirea sfintei-petreceri, întru desăvârşire i-a suit; pentru aceea, şi după moarte s-a slăvit de Dumnezeu cu semne şi cu minuni, haina lui săvârşind dezlegare de secetă şi alte tămăduiri.

Iar Florentie, stăruind întru nerăutate şi rugăciune, viaţa aceasta de acum - după ducerea lui Eutihie în mănăstire - o a săvârşit singur, rămânând în casa de rugăciune întru care locuiseră amândoi mai-nainte; şi se ruga Atotputernicului Dumnezeu să-i dea lui vreun ajutor ca să locuiască acolo.

Într-o zi, după rugăciune, apropiindu- se de chilie, a aflat o ursoaică stând înaintea uşilor, care, capul pe pământ plecându- 1, arăta vederos că spre slujba lui s-a trimis de la Dumnezeu. Şi cunoscând omul lui Dumnezeu pricina pentru care venise ursoaica, a mulţumit lui Dumnezeu, şi patru oi pe care le avea le-a dat ei, neavând pe nimeni să le pască, şi i-a poruncit ei, zicând: "Du-te şi scoate aceste patru oi la păşune, iar în ceasul al şaselea să te întorci".

Şi luând ursoaica oile, le scotea la păşune, iar la ceasul în care i se poruncise să se întoarcă era înapoi cu oile; iar când dreptul voia să postească, îi poruncea să se întoarcă la ceasul al nouălea; şi, fără greşeală, întru care ceas îi poruncea să se întoarcă, întru acela pururea se şi întorcea. Iar în vremea când totdeauna făcea aceasta, şi, iată, multă vreme cu sârguinţă ursoaica păştea oile, şi vestea minunii alerga în depărtări, intrând vicleanul în patru bărbaţi din ucenicii Preacucernicului Eutihie, şi pizmă într- înşii punând, deoarece învăţătorul lor nu făcea semne, iar Florentie întru atâta minune se arăta strălucit, care pândind, au omorât ursoaica.

Iar Florentie - iată, ceasul stând de faţă, întru care îi poruncise ursoaicei să se întoarcă - o aştepta ca să se întoarcă după obicei; iar după ce a venit şi seara, şi ursoaica nicidecum nu se arăta, pe care acela, din multă nerăutate, o numea frate, a început a se necăji, şi aşa mâhnit, noaptea trecând-o, a doua zi s-a dus în câmp, căutând ursoaica împreună cu oile. Iar după ce a aflat-o pe ea omorâtă, cercetând, s-a înştiinţat de ucigaşi, iar pe sine se dădu spre tânguire, mai vârtos tânguind răutatea fraţilor decât moartea ursoaicei.

Iar cinstitul Eutihie, înştiinţânduse de ceea ce se făcuse, şi chemând pe acela către sineşi, umbla să-1 mângâie, iar robul lui Dumnezeu Florentie, înaintea lui cu prea mare durere fiind mişcat, rugându-se, zicea: "Nădăjduiesc întru Atotputernicul Dumnezeu că aceştia, în viaţa aceasta, înaintea oamenilor îşi vor lua răsplătire pentru răutatea lor, cu care, ursoaica nimic vătămându- i, o au omorât.

Şi îndată, din glasul lui a urmat şi izbândirea de la Dumnezeu; iar cei patru călugări care au omorât ursoaica au căzut în boala leprei, încât mădularele lor desăvârşit putrezind, aşa s-au săvârşit. Şi făcânduse aceasta, foarte s-a spăimântat omul lui Dumnezeu Florentie, temându-se că i-a blestemat pe ei, şi pe sineşi se numea ucigaş al acelora, şi în toată vremea vieţii sale n-a lipsit să nu plângă pentru dânşii, rugându-se lui Dumnezeu ca să-i ierte lui greşeala. Credem că pentru aceea Preaputernicul Dumnezeu a făcut aceasta, ca să nu mai cuteze de aici înainte acest bărbat minunat şi fără de răutate, în oarece fel de supărare tulburându-se, să arunce în cineva glonţul blestemului.

Petru: Si aşa, foarte greu este păcatul acesta, dacă vreodată, poate cu mânie mişcândune, vom blestema pe cineva.

Grigorie: Ce mă întrebi, Petre, despre păcatul acesta dacă este greu, când Pavel zice că ocărâtorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Pricepe dar cât de greu este păcatul, că lipseşte pe om de împărăţia lui Dumnezeu.