I. Din Pateric

1. Venit-a odată un frate la Avva Agathon, zicând: "Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi cum să locuiesc cu dânşii?". Zis-a către dânsul bătrânul: "Precum în ziua dintâi când vei intra la dânşii, aşa păzeşte străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca aşa să îndrăzneşti cu dânşii". Zis-a lui Avva Macarie: "Dar ce face îndrăzneala?". Zis-a bătrânul: "îndrăzneala se aseamănă cu o arşiţă mare de care, atunci când se face, toţi fug, şi rodul pomilor îl strică". Zis-a Avva Macarie: "Aşa de cumplită este îndrăzneala?". Şi a zis Avva Agathon: "Nu este vreo altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci este născătoare a tuturor patimilor".

2. Se spunea despre Avva Pamvo că niciodată n-a râs. într-o zi, voind dracii să-1 facă să râdă, au legat o pană de un lemn şi o purtau de colo-colo, făcând gâlceava şi zicând: "Aii, aii!". Şi văzându-i pe dânşii Avva Pamvo, a râs. Iar dracii au început să salte, zicând: "Vai, vai, Pamvo a râs!". Iar el, răspunzând, a zis lor: "Nu am râs, ci am batjocorit neputerea voastră, căci deşi sunteţi atât de mulţi, abia duceţi o pană!"

3. Zis-a un stareţ: "îndrăzneala şi râsul se aseamănă cu focul ce mănâncă trestia. Şi precum focul arde trestia în puţintică vreme, aşa îndrăzneala prăpădeşte fapta bună".

4. Zis-a Avva Moisi: "Să câştigăm curăţiei şi bună-rânduială, şi blândeţe şi înţelegere către toţi oamenii, ca să putem fugi de îndrăzneală, de maica răutăţilor".

5. Zis-a Avva Nistero: "Lucru străin de monah este a înjura, a minţi sau a blestema, sau a ocări, sau a râde".

6. Văzut-a oarecare din stareţi pe oarecare monah mai tânăr râzând, şi i-a zis lui: "Nu râde, frate, că izgoneşti de la tine frica lui Dumnezeu".

7. Zis-a un stareţ: "Evlavia, împreună cu smerita cugetare, este bună pretutindeni; că este cineva glumind şi părându-i că face bucurie; iar dacă va face aceasta timp îndelungat, se face prihănit; iar cel evlavios, păzindu-se pe sine întru smerita cugetare, are cinste totdeauna".


II. A Sfântului Efrem

Începutul surpării monahului este râsul şi îndrăzneala. Călugăre, când te vei vedea pe tine întru acestea, cunoaşte cum că ai ajuns în adâncul răutăţilor, dar să nu conteneşti rugându-te lui Dumnezeu ca să te izbăvească de moartea aceasta. Râsul şi îndrăzneala pierd roadele monahului şi îl târăsc pe dânsul în patimi scârnave, şi nu numai pe cel ce este tânăr, ci şi pe cel bătrân. Căci râsul leapădă afară fericirea plânsului, şi scârbeşte Duhul Sfânt, şi izgoneşte frica lui Dumnezeu şi pomenirea morţii şi a muncii, şi răstoarnă pe toate cele zidite şi duce întru cea mai adâncă pierzare. "Ia de la mine, Doamne, râsul, şi-mi dăruieşte plânsul şi lăcrimarea pe care o cer de la Tine."


III. A lui Antioh Pandectul

Creştinilor le este cu totul oprit să râdă, dar mai vârtos călugărilor celor ce s-au răstignit pe sineşi lumii, că oricine voieşte, zice, să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să vină după Mine (Matei 16: 24). Deci cum mai poate a se vărsa şi a râde cel ce este pironit pe piroanele cele dulci ale crucii? Că nu sunt chemaţi spre răspândire, ca prin acesta adică să moştenim amarul, precum neamurile lumii, ci întru plâns neîncetat, ca printr-însul să ne îndulcim de mângâiere.


IV. A lui Avva Isaia

De se va face întru voi cuvânt făcător de râs, păziţi-vă ca să nu lăsaţi glasul vostru să se facă auzit, fiindcă este semn al nepedepsirii şi al nefricii lui Dumnezeu, că nu este păzire înlăuntrul vostru de vreme ce în zilele noaste a venit mânia peste lume.


V. A lui Avva Isaac Sirul

Nu lăuda pe cel ce se osteneşte trupeşte, iar simţurile le are dezlegate, zic adică auzul, şi gura căscată şi neoprită, şi ochiul fluşturatec. Dragostei îi urmează fireşte simplitatea, şi nerămânerea întru măsura cea cuviincioasă a sfielii, ci păşirea peste dânsa. Iar tu, frate, trezveşte-te întru toate, şi către prietenii tăi du-te cu cucernicie; că aşa, şi pe sineţi, şi pe aceia îi vei folosi, întru cucernicie păzind sufletul tău şi nelepădând frâul păzirii.


VI. A Sfântului Efrem

1. Semn al neisprăvirii călugărului e ca el, şezând în mijlocul fraţilor, să-şi dezgolească pulpele sale; iar cel cucernic va şedea în chip frumos.

2. Călugărul tânăr, înconjurând chiliile călugărilor, nu numai leneş se învaţă, ci şi bârfitor şi iscoditor, grăind cele ce nu trebuie. Iar cel ce se linişteşte întru smerita cugetare va fi iubit. Precum lanţul de aur de la gâtul bărbatului, aşa se cuvine monahului cucernicia.

3. Frate, fugi de făcătorii de rău, ca nu cumva să te facă de ruşine; iar neruşinarea e maică a neastâmpărării.

4. Un stareţ a văzut pe oarecine râzând şi i-a zis lui: "înaintea zidirii de sus şi celei de jos vom da seamă pentru toată viaţa noastră, şi tu râzi?"