I. Din viata Sfântului Ioan cel Milostiv

Marele Ioan, pe cei ce dobitoceşte vorbesc în biserică unii cu alţii, se sârguia cum să-i îndrepte mai degrab; iar dacă pe cineva, după prima şi a doua învăţătură l-ar fi văzut neîndreptat, îndată îl scotea afară, zicând-i lui stăpânescul glas: Casa lui Dumnezeu casă de rugăciune se cuvine a fi (Matei 21: 13). Iar pe cei mai sârguitori la Dumnezeieştile slujbe îi primea şi îi lăuda pentru iubirea [lor] de Dumnezeu; încă îi cinstea şi cu sporiri în treaptă.


II. Din Pateric

1. Zis-a un stareţ: "De va afla cineva vreme a vorbi în biserică cu mulţi sau cu puţini, şi va astupa gura celui ce cântă, ca să nu strige el către Dumnezeu, acela lucrează lucrul dracilor; că şi dracii, neputând a asculta lauda lui Hristos, îi opresc pe cei ce cântă".

2. Zis-a Avva Evagrie: "Mare lucru este adică a te ruga fără răspândire, dar mai mare lucru este a cânta fără răspândire".


III. A Sfântului Efrem

Frate, dacă vei sta în casa Domnului spre slujbă duhovnicească, osârdnic să fii către psalmodiere; iar dacă tu vei tăcea, şi voi tăcea şi eu, şi va tăcea şi aproapele, nevoie este să înceteze şi psalmodierea; dar să nu fie aşa. Că dacă cei ce laudă pe boieri sau pe împărat, atunci când vor sta în privelişte şi vor vedea pe cineva stând între dânşii şi nestrigând împreună cu dânşii cu glas întins, pe acesta împingându-1, îl pun jos, ca pe un nevrednic judecându-1 de o stare ca aceasta, au nu mai vârtos noi, stând înaintea Stăpânului cerului şi al pământului, trebuie a face cântările cu osârdie şi cu bună întindere? Şi ia aminte ca nu cumva să tulburi ceata de bărbaţi asceţi ce stau şi cântă Domnului, ca să nu vină asupra ta mânie Dumnezeiască şi rană. Că a greşi spre Dumnezeu, cumplit este şi neiertat, încă şi duhurile Proorocilor, Proorocilor se supun, după cea scrisă: Că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al nestatorniciei, ci al păcii şi al rânduielii (I Cor. 14: 33).


IV. A lui Antioh Pandectul

Cântarea de psalmi este lucrul puterilor celor fără de trupuri, a celor ce stau şi slujesc neîncetat lui Dumnezeu, după cea zisă: Lăudaţi pe Domnul din ceruri {lăudaţi pe El) toţi îngerii Lui şi toate puterile (Ps. 148:1, 2; 150: 2); dar se potriveşte şi tuturor oamenilor, că zice: Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps. 150: 6), iar cu mult mai vârtos călugărilor, care viaţă îngerească au luat asupră-le, că zice: Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi pe Dânsul (Ps. 135: 20), seminţia lui Iacov, slăviţi-l pe Dânsul (Ps. 21:15).

Iar după cântare, adeseori este jertfă, şi jertfă de laudă, după cea scrisă: Jertfa laudei Mă va slăvi (Ps. 49: 24). Pentru aceea datori sunt călugării adeseori şi necurmat să slujească lui Dumnezeu cu cele legiuite Lui slavoslovii, ascultând pe David poruncindune nouă şi zicând: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; cântaţi împăratului nostru, cântaţi; cântaţi cu înţelegere (Ps. 46: 6, 7), binecuvăntaţi- L pe El întru strigare (Ps. 32: 3); Bucurase- vor buzele mele când voi cânta Ţie, şi sufletul meu, pe care l-ai izbăvit (Ps. 70: 26); şi iarăşi: Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui (Ps. 29: 4), şi slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur (Ps. 2: 1). Că lauda Lui în biserica cuvioşilor (Ps. 149: 1) şi Fiii Sionului să se bucure de împăratul lor (Ps. 149: 2); iar eu voi lăuda şi voi cânta întru slava mea (Ps. 107:1), că s-a înfierbântat inima mea înlăuntrul meu, şi în cugetul meu se va aprinde foc (Ps. 38: 4). Aşa te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu şi de grăsime să se umple (sature) sufletul meu, şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea (Ps. 62: 5, 6), căci cu lucrul desfătării vei adăpa pe cei ce-ţi cântă Ţie (Ps. 35. 8).

Dar ce, trebuie ca toate mărturiile lui David să le punem înainte pentru a cânta, şi pentru bucuria şi veselia ce se face în inima celui ce cu umilinţă şi cu trezvire cântă? Căci aceasta o ştiu bine cei ce au gustat cu deamănuntul. Deci cu osârdie să stăm, iubitilor, la cântare şi la rugăciune, întorcându-ne dinspre năvălirile gândurilor şi ale grijilor. Că obişnuiesc dracii ca, atunci când văd pe cineva cântând sau rugându-se, atunci vâră noimi ale oarecăror lucruri, ca şi când de nevoie ar mişca mintea către cercarea lor, ca, ţinută fiind mintea cu pomenirea lor, să piardă dulceaţa cântării. Că pentru aceasta Hristos din gura pruncilor săvârşeşte laudă, pruncind adică cu nerăutatea, ca prin cântarea de psalmi să sfărâme pe cel ce ne tiraniseşte pe noi, pe vrăjmaşul şi izvoditorul diavolul, vrăjmaş adică al faptelor celor bune şi izvoditor al răutăţii.

Deci şi noi, cu simplitate lăudând pe Domnul, zdrobim şi sfărâmăm măiestriile lui. Să fie dar psalmul rostit adeseori; că numai şi numindu-se Dumnezeu, goneşte dracii, încă şi aceasta este de nevoie a vă aduce vouă aminte, anume că cântarea noastră, canon se zice, precum şi înşivă ştiţi. Şi precum lucrătorul de pământ, de nu va da deplin şi bine canonul său, miriade cumplite pătimeşte, în temniţă se bagă şi îl spânzură şi îl bat până va plăti toată datoria sa, aşa şi călugărul, când se va lenevi de canonul său, îndată îl părăseşte darul, şi îndată se dă vrăjmaşilor săi şi cade sub picioarele lor.


V. A Sfântului Isaia

Fraţilor, fără de mare nevoie, nu grăiţi nimic la trapeză sau în biserică, şi să nu îndreptaţi pe cineva când cântă de nu vă va întreba el pe voi. Că de se va rătăci în grai şi va trece, şi graiul a trecut, voi nu îndată să-i ziceţi lui şi să-1 tulburaţi; iar de va zice "faceţi iubire, spuneţi-mi!", spuneţi-i lui.


VI. A Sfântului Efrem

Frate, dacă nu voieşti a zidi, pe cele zidite nu le răsturna; dacă nu voieşti a răsădi, pe cele răsădite nu le smulge; adică, dacă la pravilă stând, nu voieşii a trimite laude Domnului, pe cei ce cântă nu-i împiedica. Bogatul a grăit şi toţi au tăcut, şi cuvântul lui 1-a înălţat până la nori; iar Dumnezeu ne grăieşte prin Sfintele Scripturi, şi noi nu voim a tăcea şi a asculta? Ci unul adică vorbeşte, iar altul dormitează, iar altul se răspândeşte afară cu gândurile; dar ce zice Scriptura? Cel ce întoarce urechea sa ca să nu audă legile Celui Preaînalt, şi el va fi nesuferit la Dumnezeu, şi rugăciunea lui (Pilde 28: 9).

Călugărul leneş se sârguieşte la rugăciune a auzi "Amin", iar cel ce se roagă cu trezvire nu se trândăveşte, nici nu se tulbură; ca nu cumva să se zică şi despre cea a proorocului: Aproape eşti de buzele lor, şi departe de rărunchii lor (Ier. 12: 2). Călugăre, fraţii, la pravilă stând, binecuvântează pe Dumnezeu, iar tu afară te răspândeşti? Nu ştii că pe sineţi te păgubeşti? Zi gândului tău: "Oare de ar fi fost dare de aur, sau altceva din cele materialnice, au nu ne-am fi sârguit mai-nainte de toţi a ajunge?". Şi dacă la cele trupeşti atâta sârguinţă [punem], au nu cu mult mai vârtos la cele duhovniceşti? Fii fierbinte cu duhul, precum sfinţii, ca să te sălăşluieşti împreună cu dânşii întru împărăţia cerurilor.