I. Din viaţa Cuviosului şi Mărturisitorului Hariton

Marele Hariton, în peştera tâlharilor locuind şi toată pustnicească petrecere desăvârşit împlinind-o, cu acest fel de viaţă pe mulţi îi trăgea către sineşi. Drept aceea, tot norodul către dânsul ca un râu curgând, şi pustia ca pe o cetate prin multa supărare arătând-o, s-a văzut fericitul din tulburarea cea făcută aici depărtat de iubita linişte. Sârguindu-se şi într-alt fel a fugi de slava oamenilor - căci ştia că cumplit lucru este a tulbura podoaba sufletului -, a cercat pentru toate cu ucenicii, câte se cuvin aşezării călugăreşti: a rânduit vreme de mâncare, care este la sfârşitul zilei, şi a nu mânca până la saţiu, înainte ca pântecele să ajungă la saţiu. Iar hrana să fie numai pâine şi sare, iar băutura să fie apa, şi aceea cu măsură şi cu cruţare să se primească, şi a urî nelucrarea, ca ceea ce este pricină a multor răutăţi, iar mâinilor a le da de lucru.


II. Din Pateric

Mers-a odată Avva Antonie la Avva Amun, în Muntele Nitriei, şi după ce au vorbit unul cu altul, i-a zis lui Avva Amun: "De vreme ce prin rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii, iar oareşicare voiesc să zidească chilii departe ca să se liniştească, cât de departe porunceşti să se zidească chiliile?". Iar el a zis: "Să gustăm în ceasul al nouălea şi să ieşim". Şi călătorind ei prin pustie până ce a venit soarele să apună, a zis Avva Antonie: "Să facem rugăciune, şi să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce voiesc a zidi, ca şi cei de acolo, când vor veni la aceştia, şi aceştia la aceia, fără de grijă să rămână când vor merge unii la alţii".


III. Din istoria lui Filothei

Marele Iulian, în oarecare peşteră nefăcută de mână vreme acum din destul locuind, a arătat întru sine nevointa cea desăvârsită (căci hrana lui era mălai de mei, şi acela necemut, din care făcea pită, punând şi sare, iar băutură prea dulce avea singur izvorul de ape, iar desfătare şi masă îndestulată de tot felul era pentru el cea de-a pururea către Dumnezeu vorbire). Deci aşa vieţuind acesta, mulţi s-au apropiat de dânsul, înştiinţându- se de o filozofie ca aceasta, fie că locuiau aproape, fie că locuiau departe, aceştia voiau să fie împreună cu dânsul şi sub dânsul să vieţuiască, ca să le fie lor învăţător. Iar el la început se lepăda; apoi, adeverindu-se cum că de la Dumnezeu sunt porniţi bărbaţii, cu drag îi primea. Iar după puţină vreme, cei ce veneau au ajuns să fie o sută la număr, iar peştera aceea pe toţi îi primea. Şi se hrăneau şi ei, asemenea cu învăţătorul lor, cu pita de mei cu sare.

Şi i-a deprins pe dânşii, noaptea adică, toţi împreună a aduce laudă lui Dumnezeu înlăuntrul peşterii, iar după ce se făcea ziuă, să iasă în pustie câte doi: unul plecând genunchii (făcând metanii), datornica închinăciune aducând Stăpânului, iar celălalt, cântând 15 psalmi davidiceşti. Apoi schimbau lucrul: unul se scula la cântare, iar celălalt, la pământ plecându-se, se închina; şi aceasta o făceau de dimineaţă până la Vecernie. Iar mai-nainte de apusul soarelui se adunau toţi de pretutindeni, şi lauda de seară de obşte Stăpânului o aduceau, apoi, în peşteră şezând, unii aici, iar alţii acolo, acea proastă hrană o primeau.


IV. A lui Avva Isaia

Liniştindu-te în chilia ta, rânduieştete pe sineţi întru mâncare, dând trupului tău trebuinţa lui ca să te poarte a-ţi face slujirile tale şi ca să nu voieşti să te duci afară; şi o dată mâncând în zi, dă cât este de trebuinţă trupului tău, încât să te scoli de la masă încă mai voind a mânca.


V. A lui Grigorie Dialogul

In mănăstirea cuviosului părinte Benedict, era o predanie ca aceasta, de dânsul legiuită: "De se vor trimite fraţii în slujire, să nu se împărtăşească nici de mâncare, nici de băutură până când se vor întoarce în mănăstire". Iar acest canon se păzea cu deamănuntul de toti în mănăstire.

Intr-o zi, oarecari fraţi ai mănăstirii aceleia, trimiţându-se la slujire de Cuviosul, şi mergând cale lungă, n-au ajuns a mai înnopta în mănăstire. Şi fiind siliţi de vreme, au înnoptat în chilia oareşicărei fecioare cinstite şi de hrană s-au împărtăşit. Iar unul dintr- înşii a trimis la părintele ca să ceară după obicei blagoslovenie ca să se împărtăşească de hrană, pe care şi noaptea venind văzându- 1 Marele, 1-a întrebat, zicând: "Unde v-aţi împărtăşit de hrană?". Iar el a zis: "Nicăieri, părinte". Iar Sfântul: "Pentru ce minţi? Au nu în chilia cutărei fecioare aţi înnoptat şi de hrană v-aţi împărtăşit? Au nu atâtea pahare aţi băut?". Iar el, mustrat fiind, căzând la picioarele lui, cerea iertăciune.

Iar prea milostivul părinte i-a iertat lui greşeala, încă şi pe ceilalţi, după ce s-au întors a doua zi, asemenea mustrându-i şi din destul posomorându-i cu cuvinte - de vreme ce şi ei au mărturisit că au greşit -, aruncându-se pe dânşii la pământ şi rugându- se ca să-i ierte, le-a dăruit şi lor iertăciune de greşeală, adeverire de la dânşii luând ca de aici înainte să nu mai calce porunca cea dată de dânsul până la răsuflarea cea mai de pe urmă.