PRICINA A DOUĂZECI SI PATRA: Despre mâncare şi băutură, şi când, şi cum, şi de care se cade a ne împărtăşi sau depărta
I. A lui Paladie, către Laus Paharnicul
Imbărbătează-te întru toată priceperea, rogu-te, robule al lui Dumnezeu, Lause, şi nu cu pricina plăcerii de oameni pentru o oarecare judecată să lepezi cu jurământ înainte- voirea ta, precum mulţi au pătimit: care cu slava deşartă cea iubitoare de priciri, a nu mânca cutare, sau a nu bea cutare, dobitoceşte s-au jurat, robindu-şi stăpânirea de sine cu sila jurământului. Apoi iarăşi sub acel lucru au năzuit [căzut] ticăloşeşte: sau prin iubirea de viaţă, sau prin trândăvire, sau prin boala trupului, sau prin pofta oarecăror dulceţi, pe jurământul cel strâmb l-au născut. Deci cu socoteală mâncând, şi cu socoteală oprindute, nu vei greşi niciodată, că mai bine este a bea vin cu socoteală, decât a bea apă cu mândrie. Cercetează dar şi vezi pe cei ce cu socoteala blagocestiei beau vinul, şi iarăşi pe cei ce fără de socoteală leapădă vinul.
Băut-a Iosif odată vin la Egipteni, a băut încă şi Domnul nostru Iisus Hristos cu ucenicii Săi, şi a fost prihănit ca mâncăcios şi băutor de vin. Iar Maniheii, şi oarecari dintre filosofii elini, apă bând, şi cu mândria legându-se, de prăpădirea necunoştinţei lui Dumnezeu n-au scăpat. Dar materia bucatelor şi a băuturilor nu este prihănită, ci socoteala celor ce bine sau rău folosesc materia.
Iar celor ce se împărtăşesc sau se înfrânează de materie a zis Domnul: Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe dânşii (Matei 7: 16), care, după Apostolul, sunt dragostea, pacea, bucuria, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţile, înfrânarea, curăţia (Gal. 5: 22). Iar cel ce se nevoieşte a avea astfel de roade, de toate se înfrânează, şi fără socoteală nici nu va mânca, nici nu va bea, nici nu va locui împreună cu cineva ce are conştiinţă rea. Sănătos fiind, se va opri de la cele ce îngraşă, iar bolnav fiind, sau scârbit [suferind de oarece dureri], sau în primejdii fiind, sau spre stricarea măririi deşarte, le va folosi pe dânsele cu măsură, ca pe nişte doftorii, numai spre tămăduirea sufletului şi a trupului, mulţumind lui Dumnezeu.
II. Din Pateric
Suitu-s-a odată Avva Xantia de la Schit la Terenut, şi acolo unde a găzduit, pentru osteneala pustniciei, i-au adus lui puţin vin. Şi i-a adus lui oarecine pe un îndrăcit, şi a început dracul a ocărî pe stareţ, zicând: "Către băutorul acesta de vin m-aţi adus pe mine?". Şi stareţul nu voia să-1 scoată pe dânsul. Iar pentru ocară a zis: "Cred lui Dumnezeu că nu voi sfârşi paharul acesta până nu vei ieşi". Şi cum a început stareţul a bea, a strigat dracul, zicând: "Mă arzi, mă arzi!". Şi mai-nainte de a săvârşi, a ieşit prin darul lui Hristos.
III. A lui Antioh Pandectul
Intru înfrânare de nevoie este să se păzească şi aceasta, adică a nu se opri [înfrâna] de vreun fel de mâncare ca de ceva greţos şi oprit; căci acest lucru este cu totul blestemat şi drăcesc. Că nu ne depărtăm de nişte bucate mai grase ca de nişte rele - să nu fie! ci ca patimile cărnii cele ce înfierbântă să le tăiem prin hrana cea uscată şi proastă, şi aşa să chinuim trupul cu cuviinţă când acesta este sănătos, iar când este bolnav, să-1 îngrăşăm pe dânsul cu măsură, ca întru cele de nevoie să ajute sufletului, şi nevoinţa cea bună împreună cu dânsul să se nevoiască.
IV. A Sfântului Anastasie Sinaitul
Întrebare: Dacă cineva va hotărî cu jurământ să facă binele, adică să nu guste vin pentru o vreme, sau să nu cârtească, sau altceva de acest fel să nu facă, şi dacă din trândăvie nu va putea să împlinească ceea ce s-a apucat, ce este dator să facă?
Răspuns: A hotărî cu totul una ca aceasta cu jurământ este lucru cu greşeală şi oprit; căci nu de nevoie, ci cu înainte-voirea cea de sineşi stăpânitoare să ne îndestulăm; că nu trebuie ca prin sila jurământului să robim slobozenia socotinţei, nici de ceva din zidirile lui Dumnezeu ca de un rău să ne depărtăm, ci să folosim la toate dreapta socoteală, însă Fericiţii Părinţi, cei ce ne-au scris nouă sfinţitele rugăciuni, au făcut rugăciuni şi pentru o pricină ca aceasta: o rugăciune ce dezleagă pe om. Căci s-a zis preoţilor celor adevăraţi ai lui Dumnezeu că cele ce veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer (Matei 16:19); însă şi cei ce dezleagă şi cel ce încalcă jurământul datori sunt să se mărturisească lui Dumnezeu prihănind a sa lenevire şi împuţinare. Că dacă unui împărat stricăcios făgăduindu-se cineva, nu cutează până la moarte să se arate călcător de făgăduinţă, cu atât mai vârtos către nemuritorul şi cerescul împărat: dacă oarecare făgăduinţă cu jurământ împreună a făcut, iar apoi se leapădă de ceea ce a făgăduit, oare nu este vinovat de muncă? însă pocăinţa pe toate le poate.
V. A Sfântului Diadoh
Pe toate poftele cele dobitoceşti, cei ce se nevoiesc, într-un chip ca acesta se cade a le urî, încât, într-un obicei ca acesta ajungând, temeinic a cugeta urâciune către dânsele. Iar înfrânarea cea spre lucruri se cade a o păzi, aşa încât să nu vină cineva cândva întru îngreţoşarea lor, căci acest lucru blestemat este şi cu totul drăcesc. Că nu ca de nişte rele să ne depărtăm de dânsele - să nu fie! -, ci ca să ne smulgem pe înşine de la cele multe şi netrebnice mâncări, şi părţile cele fierbinţi ale cărnii cu măsură să le chinuim; ca pentru aceasta şi prisosinţa noastră spre iconomia celor săraci îndestulată să se facă, care este cunoaştere a dragostei celei adevărate.
VI. Din Pateric
Ieşit-au odată Părinţii în Alexandria, chemaţi fiind de Fericitul Arhiepiscop Teofil, ca să facă rugăciune şi să surpe idolii. Şi mâncând ei cu dânsul, le-a pus înainte carne de viţel, şi mâncau, nimic socotind (îndoindu-se). Şi luând Arhiepiscopul o bucată, a dat bătrânului celui aproape de el, zicând: "Iată, aceasta este bună!". Iar bătrânii, auzind, au zis: "Noi până acum verdeţuri mâncăm, iar dacă este carne, nu mâncăm". Şi n-a mai gustat nici unul dintr-înşii dintru dânsa.