I. Din Pateric

1. Zis-a un stareţ: "De-ti va zice tie gândul să faci în praznice fel de fel de bucate, să nu asculţi de el, de vreme ce iudaiceşte prăznuieşti, că aceia gătesc aşa; iar mâncarea cea bună a monahului este plânsul şi lacrimile".

2. Se spunea despre Avva Eladie că pâine şi sare mânca totdeauna, ca şi ceilalţi schitioţi. Iar când veneau Pastile, zicea către sineşi: "Acum ceilalţi fraţi mănâncă pâine şi sare, după obicei, iar eu dator sunt a face puţină osteneală pentru Paşti; şi de vreme ce în celelalte zile mănânc şezând, acum, că sunt Pastile, să mă ostenesc puţin şi să mănânc stând". Şi aceasta o făcea de-a pururea la Paşti.

3. Zis-a oarecine din Părinţi: "Ştiu pe un frate, la Chilii fiind, că posteşte săptămâna Paştilor, şi dacă fraţii s-au adunat seara, a fugit, ca să nu mănânce la biserică, şi şi-a făcut puţintele sfecle opărite, şi a mâncat fără de pâine".

4. Zis-a un stareţ: "întru Dumnezeieştile cuvinte să ne răsfăţăm, şi întru povestirile Sfinţilor Părinţi să prăznuim, nu cu pântecele răsfăţându-ne, ci duhovniceşte veselindu-ne".

5. Povestit-a nouă Avva Pavel Capadocianul: "Când s-a făcut pustiire de la perşi, am fugit şi noi din mănăstirea noastră şi ne-am risipit. Şi intrând eu în Ţarigrad [Constantinopol], am aflat după întâmplare o corabie, vrând a purcede către Alexandria, şi, dând plata, am intrat într-însa, şi peste puţine zile am venit în Alexandria. Şi aflând acolo călugări din muntele Nitriei, am călătorit împreună cu dânşii. Şi ajungând la munte, am locuit împreună cu unul din bătrâni şi, petrecând împreună cu dânsul un an şi trei luni, m-am dus la egumenul muntelui şi i-am zis lui: "Fă milă, părinte, şi-mi dă chilie pentru a mă linişti, că nu pot să trăiesc împreună cu bătrânul, că nu păzeşte rânduială călugărilor şi nici a mirenilor: că mă sileşte a posti duminica şi în celelalte praznice, şi în Penticostar; şi ce e mai cumplit e că nici nu mă lasă să cânt canoane şi tropare, pe care toţi obişnuiesc a le cânta; încă şi în zilele Marelui Post: afară de sâmbătă şi duminică, nici de pâine, nici de vin, nici de untdelemn nu ne împărtăşim, ci cu poame ne îndestulăm, la două zile mâncând".

Şi mi-a răspuns stareţul, egumenul muntelui: "De voieşti să te mântuieşti, întoarce-te, frate, şi locuieşte împreună cu bătrânul. Că cel ce pofteşte mântuire, nici în Praznic, nici în duminică nu se cuvine a conteni din slavoslovia lui Dumnezeu, care de la post şi de la priveghere se împuterniceşte şi se păzeşte. Că precum peştele nu poate trăi fără apă, aşa şi monahul, fără de neîncetată rugăciune şi postire şi priveghere, nu poate nicidecum a trăi şi a petrece după Dumnezeu. Iar îndoite zile de post este potrivit numai sihastrilor, aşijderea şi din poame adică a se împărtăşi, iar de pâine a se depărta nu-i lucru folositor, nici lăudat, căci are dovadă de slavă deşartă. Iar aceea adică patruzeci de zile a se înfrâna, adică în Sfântul Post, iar în cincizeci a dezlega, şi a se odihni adică în Penticostar, se cuvine mirenilor şi bogaţilor, nu călugărilor. Aşijderea şi tropare şi canoane a cânta, şi glasuri a viersui, preoţilor celor din lume şi celorlalţi este cuviincios. Că pentru aceasta s-a obişnuit a se aduna şi norodul în biserici. Iar călugărilor celor ce petrec departe de gâlcevile lumii, una ca aceasta nu numai că nu este folositoare, ci, de multe ori, şi solitoare de vătămare se face. Că precum pescarul prin undiţă şi prin vierme vânează peştele, aşa şi diavolul, prin înseşi troparele şi cântarea întru slava deşartă şi în plăcerea de oameni şi iubirea de dulceaţă, poate încă şi în curvie ca într-o groapă să-1 surpe pe monah. Căci cântarea este departe de călugărul cel ce voieşte întru adevăr a se mântui".


II. A Sfântului Efrem

Praznicul călugărului este păzirea poruncilor lui Hristos; iar mângâierea lui, a nu face rău. Veselia monahului este călătoria către Domnul; iar lauda lui, frica Domnului.