I. A lui Grigorie Dialogul

Intr-una din Mănăstirile cele ce robul lui Dumnezeu, Benedict, le-a întemeiat, era un călugăr oarecare supărat de trândăvie, care în vremea rugăciunii nu răbda să stea împreună cu fraţii, iar când toţi fraţii întru plecarea genunchilor se aşterneau pe eişi înaintea lui Dumnezeu, acela ieşea afară şi deşartei cuvântări şi trândăviei se dădea. Iar bătrânul acestuia, de multe ori pe dânsul învăţându-1, şi nimic isprăvind, 1-a dus pe dânsul către omul lui Dumnezeu căruia i-a vestit patima sa. Iar cuviosul părinte, cu cinste şi cuviincios a mustrat lenevirea lui şi, cu sfătuirea întărindu-1, 1-a slobozit. Petrecând acesta două zile în învăţătura Sfântului, în a treia zi iarăşi s-a întors întru diavolescul obicei, iarăşi în vremea rugăciunii a început a umbla încoace şi-ncolo. Iar bătrânul acestuia, văzând pe acesta biruit de dracul trândăviei, a venit iarăşi la Sfântul şi cele despre fratele i-a povestit, către care omul lui Dumnezeu a răspuns: "Eu, venind, prin sinemi îl voi îndrepta pe dânsul".

Deci venind în mănăstire şi împreună cu fraţii în biserică stând, când s-a împlinit lauda cântării de psalmi şi fraţii la rugăciune se dădură, şi genunchii plecându-i, iată, văzu Sfântul un voinic cu chip de arap apucând aripa hainei acelui frate pe care, neputându-1 răbda la rugăciune, îl trăgea afară din biserică. Deci împlinindu-se rugăciunea şi omul lui Dumnezeu ieşind din biserică, aflându-1 pe călugăr stând afară, pe el - pentru orbirea inimii lui - cu toiagul 1-a bătut, iar din ceasul acela fratele s-a izbăvit de trândăvia ce-1 ţinea pe dânsul. Iar de aici înainte stătea împreună cu fraţii la rugăciune, nemaicutezând dracul să se apropie de acel frate, depărtându-se cu desăvârşire de la dânsul.


II. Din viata Sfântului Ioan cel Milostiv

Fericitul Ioan, vrând a îndrepta lenevirea celor ce se leneveau în Dumnezeieştile adunări, a izvodit oarece întâmplare într-un fel vrednic de pomenire. De vreme ce a cunoscut că, după citirea Dumnezeieştilor Evanghelii, mulţi din cei leneşi ieşeau din biserică şi se îndeletniceau întru deşartă grăire, într-o zi de praznic, Dumnezeiasca Liturghie lăsând, a ieşit şi el din biserică şi a şezut împreună cu tot norodul. Şi toţi minunându-se de aceasta, acela a zis: "Nu trebuie să vă miraţi, că unde sunt oile, acolo negreşit trebuie să fie şi păstorul, fiindcă pentru voi şi pentru folosul vostru ne-am obişnuit a săvârşi adunările. Iar voi afară petrecând, nefolositoare se întâmplă nouă a ni se face osteneala. Şi am hotărât ca, ieşind voi, împreună să ies şi eu, şi intrând voi împreună, să intru şi eu". Aceasta pe mulţi i-a îndreptat şi de obiceiul cel ce nu bine se făcea i-a izbăvit.


III. Din viata Cuviosului Pahomie

Odinioară, Marele Pahomie, învăţând pe monahii cei de sub dânsul şi arătându- le prea mare folos între cuvinte, făcându- se ca uimit, a stătut ceas din destul. Apoi a zis încetişor iconomului mănăstirii: "Ducându-te în cutare chilie, vezi cine este acolo care nu bagă seamă de suflet şi mărturie te fă de vătămarea lui. Dacă a venit aici ca să asculte Dumnezeieştile cuvinte ca să se împuternicească asupra celui ce îl necăjeşte pe dânsul în lume, pentru ce stă acolo şi nu se roagă, ci doarme? Nu ştiu dacă acesta se va face călugăr". Iar după puţină vreme, despărţindu-se acela de călugări, s-a întors în lume, neputând a suferi jugul Domnului cel uşor.


IV. Din Pateric

1. Zis-a un stareţ: "De vei lucra rucodelie în chilia ta, când va veni ceasul rugăciunii tale, să nu zici că trebuie să împlineşti aceste puţine smicele sau această coşniţă mică şi că apoi te vei scula, ci scoală-te în fiecare ceas şi plăteşte-ţi datoria la Dumnezeu. Căci, puţin câte puţin, te vei obişnui a te lenevi la rugăciune şi la slujba ta, iar sufletul tău se face pustiu de tot lucrul: şi trupesc, şi duhovnicesc; că osârdia ta de dimineaţă se arată.

2. Se spunea despre Avva Macarie că, mergând odată la biserică ca să săvârşească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre fraţi mulţime de draci, unii adică închipuindu- se în femei şi necuvioase lucruri zicând, iar alţii în tineri, aceleaşi lucruri grăind, alţii jucând, iar alţii în felurite chipuri schimbându-se. Deci stareţul, văzător fiind, a cunoscut pricina şi, suspinând, a zis întru sine: "Cu adevărat, fratele întru lenevire petrece, şi pentru aceasta îi înconjură chilia duhurile cele viclene". Iar după ce a împlinit slujba, a intrat în chilia fratelui şi i-a zis lui: "Necăjit sunt, frate, dar am credinţă la tine că de te vei ruga pentru mine, negreşit mă va uşura Dumnezeu de necaz". Iar el, făcând metanie stareţului, i-a zis: "Părinte, nu sunt vrednic a mă ruga pentru tine!". Iar bătrânul a petrecut rugând pe fratele şi zicând: "Nu mă duc de nu-mi vei da cuvânt că vei face o rugăciune pentru mine în fiecare noapte". Şi a ascultat fratele de porunca stareţului. Iar aceasta o a făcut bătrânul vrând a-i da lui pricină ca să se roage nopţile.

Şi sculându-se fratele în noaptea ce a urmat, a făcut rugăciune pentru stareţ, apoi, umilindu-se, a zis întru sineşi: "Ticăloase suflete, pentru un stareţ ca acesta te-ai rugat, şi pentru sineţi nu te rogi?". Deci a făcut şi pentru sineşi o rugăciune întinsă. Apoi aşa făcând el în fiecare noapte, şi pe amândouă rugăciunile săvârşindu-le, în duminica ce a urmat, mergând iarăşi stareţul la biserică, a văzut pe draci stând afară de chilia fratelui, ca şi mai-nainte, dar trişti şi posomorâţi. Şi a cunoscut că s-au întristat din pricina rugăciunii fratelui. Şi umplându-se de bucurie, a intrat la fratele şi i-a zis lui: "Fă dragoste, şi mai adaugă pentru mine încă altă rugăciune". Iar el a ascultat şi, făcând pe amândouă rugăciunile pentru stareţ, iarăşi umilindu-se a zis către sineşi: "O, ticăloase suflete, mai adaugă şi pentru sineţi încă altă rugăciune".

Deci aşa petrecând el şi întru acea săptămână, în toată noaptea pe cele patru rugăciuni săvârşindu-le, venind stareţul duminica iarăşi, a văzut pe draci mai mult trişti şi de tot tăcând. Şi mulţumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăşi la fratele şi l-a rugat să mai adauge încă pentru dânsul. Iar el, primind şi pe aceea, şi adăugând şi pentru sine încă una, şi în fiecare noapte şase rugăciuni făcând, cum a trecut iarăşi stareţul duminică, a văzut pe draci departe stând de chilia lui. Iar dacă l-au văzut intrând către fratele, l-au ocărât şi mult s-au sălbăticit pentru mântuirea fratelui. Iar stareţul, slăvind pe Dumnezeu, a intrat la fratele şi l-a îndemnat pe dânsul a nu se lenevi, ci neîncetat a se ruga; şi aşa, osârdnic către rugăciune făcându-se fratele, cu darul lui Dumnezeu desăvârşit s-au depărtat de la dânsul dracii.


V. A Sfântului Efrem

Frate, când îţi va bate ţie fratele noaptea ca să te scoli la slavoslovia lui Dumnezeu, scoală-te cu osârdie, ca şi cel mai leneş, văzând osârdia ta, să-şi ridice sufletul său către trezvire, după cel ce a zis: Deschisu-mi-s-au ochii mei către dimineaţă, ca să cuget cuvintele Tale (Ps. 118: 48); şi iarăşi: In miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc spre judecăţile dreptăţilor Tale (Ps. 118: 62). Nu ai auzit că, de multe ori fiind chemat, Proorocul Samuil, măcar că era copil, nu s-a lenevit niciodată a se scula? Iar de se va întâmpla cândva să fii cuprins cu somn adânc, poate prin ispită diavolească, şi a rămâne de pravilă, deşteptându- te după aceasta, să nu te leneveşti a merge la pravilă, zicând întru sineţi: "Acum, iată, aproape de otpust este pravila, şi eu unde merg?"

Să nu zici aceasta, că al trândavilor şi al leneşilor este cuvântul acesta, ci, mai vârtos sculându-te spre rugăciune, aleargă la biserică, ca cel ce silă ai pătimit, şi ca o căprioară ce scapă din curse. Şi să ştii că precum cei ce umblă întru cele rele vor da seama în ziua judecăţii pentru grai şi cuvânt deşert, tot aşa şi pentru un pas şi un cuvânt bun plată va dobândi cel ce aleargă întru lucrul cel bun. Deci de vei ajunge la cea mai de pe urmă rugăciune, intră, şi nu te ruşina, că toţi, mărturisind întâmplarea la întâistătător, aceşti psalmi, pe care nălucirea drăcească i-a furat, poruncindu-ţi adică acela, în chilia ta îi vei rosti, şi aşa, în ziua ce va urma, mai gata te vei afla întru lucrul Domnului. Iar de vei lăsa aceasta din lenevire, afară de mare nevoie sau boală, mult te vei păgubi pe sineţi.

Cunoaşte încă şi aceasta, iubitule, că pe cât aprinde cineva rău trupul său, pe atâta înmulţeşte într-însul patimile; iar sufletul, de aici îngreuindu-se de obiceiul cel rău al trupului, neroditor se face; pentru aceea zice Mântuitorul: Căutaţi ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre cu îmbuibarea, şi cu beţia, şi cu grijile lumeşti (Luca 21: 34). Pentru aceasta zice şi Apostolul: îmi chinuiesc trupul meu şi îl robesc, nu cumva, altora propovăduind, însuşi neiscusit să fiu (I Cor. 9: 27), şi de va sili cineva trupul în lucrul Domnului, pe atâta şi el sănătos se face şi sufletul se luminează. Că precum atletul se foloseşte cu osârdie de exerciţiile trupului pentru ca trupul să se deprindă spre meşteşugul nevoinţei (luptei), aşa şi nevoitorul blagocestiei dator este a se sili pe sineşi la tot lucrul bun.

Voiesc a-ţi spune ţie şi despre dormitat. Precum socotesc, trei sunt pricinile acestuia: [1] atunci când va începe fratele să cânte sau să se roage, îndată şi vicleanul îi aduce lui dormitare, ca să lase rugăciunea şi să se ducă; dar de se va deştepta fratele pe sine şi nu se va lenevi, nimic nu va putea asupra lui dracul. [2] însă de va fi îngreuiat stomacul cu mâncări şi băuturi, mai tare va fi supărat, apoi iarăşi, pe la mijlocul pravilei, îi vine fratelui dormitare dintru a sa lenevire, când nestrângându-se pe sine va sta până la împlinirea canonului, ci moleşindu-se, nu socoteşte mare pagubă a lăsa pe cei ce cântă şi a merge în aşternutul său, sau, afară şezând, a dormi. [3] Iar după împlinirea canonului, a pravilei celei obişnuite, se întâmplă fratelui dormitare după fire, şi mai vârtos de este slab, la care şi de se va pogorî puţin, poate că nu-i cu necuviinţă la cei neputincioşi.

Iar tu, frate, nu te lenevi a te trezvi întru toate: când stai la pravilă în mijlocul fraţilor sau, deosebi, la slavoslovia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de te va supăra dormitarea cea dintâi, cunoscând viclenia, stai împotrivă şi rabdă cu stăruinţă, măcar şi de faţă te va surpa - fie o dată, fie de două ori, nu te muta din locuri, şi vei afla mare folos. Că se aseamănă patima somnului celui fără de saţiu cu lăcomia pântecelui; că de se va obişnui cineva mult a mânca, mult şi firea va cere, iar de se va obişnui cu înfrânarea, nici firea nu va cere multă mâncare; tot aceasta e şi la somn. Cum cutezi a lăsa pravila şi a ieşi mai-nainte de otpust, fără de mare nevoie? Oare, frate, de-ai fi fost chemat la cina vreunui om bogat, ai fi îndrăznit a te scula din mijlocul celor ce şed şi a te duce în casă? Au nu, aşteptând, ai fi aşteptat până ce toti se vor fi sculat?

Deci să ne temem, iubitule, de Stăpânul cerului şi al pământului; să ne sârguim a-I plăcea Lui, că scris este: Blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului cu lenevire (Ier. 48:10). Ia aminte la păsări, că toată noaptea o trec priveghind şi lângă lucru petrec. Iar dacă cineva dintr-înşii, îngreuindu-se de somn şi lenevindu-se, doarme, când se scoală din somn, se cunoaşte pe sine că nimic n-a prins; iar pe cei ce au privegheat îi află chivernisiţi, şi atunci începe a se căi întru sineşi şi a zice: "Vai mie, leneşului şi trândavului, că, trândăvindu-mă, am dormit, şi iată, mă întorc cu mâinile deşarte", că zice: Adormitau cu somnul lor, şi n-au aflat nimic (Ps. 75: 5).

Ia în minte şi pe cărămidari, şi pe cei ce uneltesc meşteşugul fierăriei, şi vei afla şi acolo osteneală nemăsurată, şi priveghere multă şi împinsă. Aceia, pentru lucrurile veacului acestuia, o osteneală ca aceasta şi oboseală suferă, iar noi, nimic ostenicios sau nesuferit răbdând, în loc curat şi sfânt stând înaintea Domnului Dumnezeului nostru, în cinstire şi pace multă şi în bucurie duhovnicească şi nădejde bună, pentru ce ne lenevim, iubitule, şi ne moleşim, şi nu mai vârtos ne îndemnăm pe înşine întru prea dulcea slujbă a Domnului şi Mântuitorului nostru? Că zice David: Cat sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea gurii mele! (Ps. 118: 103). Şi iarăşi: Bucura-se-vor buzele mele când vor cânta Ţie; şi sufletul meu care l-ai izbăvit (70: 26).

Deci ce este vremea noastră pe pământ, că aşa ne lenevim de mântuirea noastră? Iată, tot acest Prooroc strigă: Omul, deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Ps. 143: 4). Deci nu te certa, robule al lui Hristos, iubite, cu mine, leneşul şi nerăbdătorul, ştiind cu de-amănuntul că cel ce se trezveşte, acela dobândeşte, iar cel ce se leneveşte, însuşi se păgubeşte - că fiecare din noi pentru sineşi răspuns va da la Dumnezeu -, nici ca pe o dobândă să socoteşti somnul şi odihna trupului, ci mai vârtos prea mare pagubă, că dobândă este împărăţia lui Dumnezeu.

Deci să ne silim şi noi, iubiţilor, ca şi împărăţia să o dobândim, şi fericirea ei, precum a zis: Fericite sunt slugile acelea pe care, venind Domnul lor, le va afla priveghind (Luca 12: 37). încă nu numai pe noi înşine, ci şi pe alţii să rugăm şi să sfătuim cu dragoste spre frica Domnului, şi să deşteptăm osârdia unii altora întru slavoslovia lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca nu numai pentru înşine, ci şi pentru folosul aproapelui, mari plăţi să luăm de la Dânsul, Care a zis: întrucât aţi făcut unuia dintru aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie aţi făcut (Matei 25: 40).


VI. A Sfântului Isaia

De te vei scula în chilia ta ca să faci slujba ta, vezi să nu fii nebăgător de seamă întru lenevire: în loc de a cinsti pe Dumnezeu, să te afli mâniindu-L pe El, ci stai întru frica lui Dumnezeu: să nu te pleci spre perete şi să nu slăbănogeşti picioarele tale stând întru unul şi uşurând pe celălalt, precum fac cei fără de minte; împotriveşte-ţi inima a nu iscodi întru voile tale, ca să primească Dumnezeu jertfa ta.


VII. Din canoanele lui Petru şi Pavel

Rugăciuni se săvârşesc dimineaţa şi la al treilea ceas, şi la al şaselea, şi la al nouălea, şi seara, şi la cântatul cocoşilor. Dimineaţa adică, că atunci ne-a luminat pe noi Domnul, trecând noaptea şi aducând ziua; iar la al treilea ceas, că întru dânsul a luat Hristos hotărârea de la Pilat; iar întru al şaselea, că întru dânsul S-a răstignit; iar întru al nouălea, că toate s-au mişcat, fiind răstignit Stăpânul, înfiorându-se de cutezarea rău-credincioşilor jidovi şi nesuferind ocara Domnului. Iar seara, pentru că ne-a dat nouă odihnă din ostenelile cele din toate zilele. Iar noaptea, întru strigarea cocoşilor, pentru ceasul ce binevesteşte venirea zilei, spre lucrarea lucrurilor luminii.