I. Din viata Sfântului Sava

Cuviosul Sava, încă tânăr fiind, şi în mănăstirea ce se cheamă Flaviane petrecând, care este în Capadocia, se afla depărtat doar la douăzeci de stadii de satul său, Mutalac, şi se nevoia pe sine la toată înfrânarea, dar nu mai puţin cât privea îndulcirea gâtului, şi buna-pătimire a pântecelui şi mângâierea.

Într-o zi, lucrând în livada mănăstirii, văzând mere atârnând în pomii cei de acolo, îşi clătina pofta lui pe care o mişca mai-nainte de vremea rânduită mâncării. Ca cel ce şi el era om, şi de poftiri omeneşti se trăgea, s-a biruit de vederea merelor, căci erau frumoase la vedere. Şi s-a biruit într-atât încât a luat mărul cu mâna. Apoi, cunoscând cum că o pândire ca aceasta este a vicleanului, şi că de-a pururea îi este în obicei a fura, punând el înainte dulceaţa ca pe o râmă în undiţă. Apoi încă socotind cum că şi în rod se ascunde şarpele, şi cum adică şi pe strămoşi i-a scos din rai dulceaţa şi mâncarea şi că miriade de răutăţi au gustat, acestea acela bine socotindu-le, a aruncat îndată mărul la pământ, şi cu picioarele, precum se afla călcându- 1, a călcat şi împreună cu mărul şi pofta, şi pe ceea ce ochii i-a biruit, cu picioarele o a ocărât, punându-şi de aici înainte o lege ca aceasta: în toată vremea vieţuirii sale, mărul nicidecum să nu-1 mănânce, nici poftei pântecelui să nu-i facă vreun hatâr.


II. Din viaţa Sfintei Singlitichia

Fericita Singlitichia aşa de mult iubea postul, încât niciodată nu voia a se dejuga de acesta, nici cât de puţin, că îl socotea păzitor şi temelie a tuturor celorlalte bunătăţi. Iar dacă vreodată se făcea vreo nevoie, şi se hrănea afară de rânduiala cea obişnuită, împotrivă pătimea: că se îngălbenea faţa ei, şi se subţia mărimea trupului. Că mişcânduse îngreţoşarea, împreună se schimbă şi cel mişcat. Şi oricum se va aşeza începutul, negreşit de nevoie este a urma şi pe cele ce atârnă dintr-însul. Că celor ce li se aduce hrană cu dulceaţă, bine înflorită li se face mărimea trupului. Iar cei ce fără de dulceaţă şi fără de plăcere mănâncă, împotrivă pătimesc: trupul lor scade, făcându-se searbăd, şi faţa li se îngălbeneşte, iar pentru acest cuvânt îl mărturisesc şi bolnavii.


III. Din Pateric

1. În Tebaida locuind oarecare stareţ, Antian cu numele, în tinereţile lui multe şi mari petreceri a făcut, iar la bătrâneţile lui a slăbit şi a orbit. Iar fraţii multă mângâiere îi făceau pentru slăbiciunea lui: şi îi dădeau lui hrană în gură, că el, cu neputinţa lui, nu putea primi în mâini hrană. Şi oarecari au întrebat pe Avva Aio despre dânsul, care era mare şi vestit: "Ce va fi pentru aceasta, multă mângâiere?". Şi le-a zis lor: "Zic vouă că, dacă inima lui va voi şi se va pogorî cu dulceaţă, de va mânca o finică [curmală] pentru îndulcire, Dumnezeu o va lua pe ea din osteneala lui, iar dacă nu se va pogorî, silit fiind şi nevrând să primească, Dumnezeu va păzi întreagă osteneala lui, şi aceia vor lua plată".

2. întrebat-a oarecare din Părinţi pe Avva Meghetie: "De va prisosi fiertura într- altă zi, voieşti ca să o mănânce fraţii?". Răspuns-a stareţul: "De s-a stricat, nu este bine să se silească fraţii a o mânca şi să se bolnăvească, ci să se lepede; iar dacă este bună, şi pentru dulceaţa ei se va fierbe alta, iar aceea să se lepede, lucru rău este acesta".

3. Zis-a oarecine din Părinţi: "Ochilor porcului din plăsmuire le este firesc de nevoie a privi numai spre pământ, şi niciodată a nu-i putea ridica ca să privească spre cer. Aşa zice şi sufletul celui ce se îndulceşte întru dulceţi, odată alunecându-se către noroiul dulcii-pătimiri: pe cele de sus a le cugeta nu poate".


IV. A lui Avva Isaia

Dacă lăcomia pântecelui te luptă întru pofta bucatelor, adu-ţi aminte de putoarea lor, şi te vei odihni.


V. A lui Avva Marcu

Cel ce întru dulceţile cele trupeşti peste trebuinţă se îndulceşte, cu însutite osteneli va plăti prisosinţa.

Cel ce crede pentru cele viitoare, de cele dulci de aici se depărtează fără dogmatisire. Iar cel ce nu crede se face dulce şi nedureros, dorindu-se după dulceaţă şi nedurere.

Să nu zici: cum se va împătimi săracul de dulce, neavând pricinile? Că cineva poate şi numai prin gânduri ticăloşeşte de dulce a se împătimi.


VI. A Sfântului Diadoh

Toate băuturile cele izvodite [drese] - cele numite "mai-nainte băuturi" [aperitive] de meşterii unei izvodiri ca acestea -, precum se vede pentru ca să povăţuiască în pântece mulţimea bucatelor -, nu se cuvine a le căuta cei ce voiesc a înfrâna mădularele cele umflătoare ale trupului. Că nu numai felul lor se face vătămător trupurilor celor nevoitoare, ci şi însăşi amestecarea lor cea fără rost bate foarte conştiinţa cea iubitoare de Dumnezeu. Căci ce lipseşte la firea vinului ca, prin amestecarea a felurite îndulciri, să moleşească tăria aceasta?

Domnul nostru Iisus Hristos, Dascălul acestei sfinte vieţuiri, cu oţet la patimă s-a adăpat de cei ce slujeau diavoleştilor porunci, ca să ne lase chip, precum mi se pare, un chip lucrător al aşezământului sfintelor nevoinţe; că nu se cuvine, zice, ca cei ce se nevoiesc împotriva păcatului, cu bucatele cele ce îndulcesc/sau cu băuturi, să-şi aducă asupră-le război, ci mai vârtos să sufere cu stăruinţă amărăciunea luptei. încă la buretele ocării s-a adăugat şi isop, ca desăvârşit să poarte în pildă chipul curăţeniei noastre. Că unul [buretele ocării] este însuşi iuţeală a nevoinţelor, iar celălalt [isopul] este curăţitor cu adevărat spre toată desăvârşirea.


VII. A Sfântului Maxim

Precum zilele sunt moştenite de nopţi, iar verile de ierni, aşa şi dulceaţa, de scârbe şi de dureri, sau în veacul de acum, sau în cel ce va să fie.


VIII. Din Pateric

1. Zis-a un stareţ: "Asupra neajungerii monahului, diavolul de-a pururea se pune; că precum a zis oarecine din sfinţi, obiceiul, prin multă vreme întărindu-se, dobândeşte tărie în fire, şi mai vârtos între cei mai leneşi. Deci toată mâncarea ceea ce cu poftă o cauţi, să nu voieşti a o primi, şi mai vârtos, sănătos fiind, ia cele trimise ţie de la Dumnezeu şi le mănâncă, şi mulţumeşte în tot ceasul".

2. întrebat-a oarecari Părinţi pe Avva Macarie Egipteanul, zicând: "Cum şi când mănânci; iar când posteşti, trupul tău este la fel de uscat?". Şi le-a răspuns lor stareţul: "Lemnul ce întoarce uscăturile cele ce ard se mănâncă cu totul de foc; tot aşa, de va curăţa omul mintea lui cu frica lui Dumnezeu, va mânca trupul lui".

3. Un frate a întrebat pe Avva Isidor, zicând: "Pentru ce se tem dracii aşa de tare de tine?". Şi a răspuns stareţul: "De când m-am făcut călugăr, mă nevoiesc să nu las niciodată mânia să se suie la gândul meu". Mânie, mi se pare mie, pe dulceaţă o zice, pentru care pornim asupra noastră mânia lui Dumnezeu şi sub însutite dureri ne vârâm.

4. Zicea tot acelaşi: "Patruzeci de ani am acum de când simt cu mintea păcatul, dar niciodată nu m-am învoit cu pofta, nici cu mânia".

5. Adusu-s-au odinioară struguri la Avva Macarie, şi a poftit să mănânce; dar, arătând-şi înfrânarea, i-a trimis către un frate bolnav, ce foarte poftea struguri. Şi primindu- i pe dânşii fratele, bucuros se făcu. Şi nici el nevoind să-şi împline pofta sa, i-a trimis la alt frate, arătând că el se află fără plăcere spre bucate, iar aceasta o a zis ascunzând-şi lucrarea înfrânării. Iar acela, primindu-i, aşijderea a făcut şi, pentru că-i poftea pe dânşii, n-a mâncat, ci i-a trimis către alt frate. Şi acela asemenea la altul, şi aşa la mulţi fraţi venind strugurii, şi nici unul nicidecum gustându-i, mai pe urmă iarăşi la Avva Macarie întregi au ajuns, fratele cel ce pe urmă i-a primit, neştiind că de la acela s-au trimis întâi, ca un oarecare mare dar i-a adus lui pe aceia. Iar bătrânul, cunoscându-i, şi mult iscodind, şi înştiinţându-se de ceea ce se făcuse, s-a minunat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru atâta înfrânare a fraţilor.

6. Avva Pior, când voia să mănânce, se plimba, şi aşa plimbându-se mânca. Şi întrebat fiind de oarecine pentru ce face aceasta, a răspuns: "Nu voiesc, zice, să pregătesc mâncare ca pe un lucru, ci ca pe o nebăgare în seamă". Şi către alt frate, tot aceleaşi întrebându- 1, a răspuns: "Ca nu cumva când mănânc, zice, vreo dulceaţă din bucate să simtă sufletul meu. Pentru aceasta, întru a mă plimba îl iscusesc pe dânsul şi îl răspândesc, ca nu cumva să a aibă mintea pironită la bucate".

7. Un frate a întrebat pe Avva Sisoe despre vieţuire; şi a răspuns bătrânul: "Proorocul Daniil a zis: Pâinea poftelor n-am mâncat (Dan. 10: 3)".

8. Se povestea despre un stareţ oarecare că a poftit o dată o smochină şi, luând-o, nebiruindu- se cu pofta, o a spânzurat înaintea ochilor săi; şi aşa s-a împilat pe sineşi, căci venise în poftire.