I. Din Pateric

1. Odată, nişte fraţi au mers la un stareţ mare, iar el a zis celui dintâi dintre dânşii: "Ce lucrezi, frate?". Răspuns-a acela: "împletesc şir, Avvo". Zis-a lui stareţul: "Dumnezeu să-ţi împletească ţie cunună, fiule". Zis-a şi celui de-al doilea: "Şi tu ce lucrezi?". Iar el a zis: "Rogojini". Iar stareţul a zis: "Dumnezeu să te împuternicească, fiule". Zis-a şi celui de-al treilea: "Dar tu ce lucrezi?". Zis-a şi el: "Ciururi". Zis-a lui: "Domnul să te păzească, fiule". Zis-a şi celui de-al patrulea: "Dar tu ce lucrezi?". Şi a răspuns: "Scriitor sunt". Zis-a bătrânul: "Tu ştii". Apoi a întrebat şi pe al cincilea: "Tu ce lucrezi?". Iar el a zis: "Ţesătorie de in". Zis-a lui bătrânul: "Cu aceasta eu treabă (lucru) nu am".

Iar prin aceasta stareţul însemna că cel ce împleteşte şirul, de se va trezvi, împreună cu Dumnezeu îşi împleteşte luişi cunună. Iar rogojina vârtute voieşte, că are osteneală. Iar cel ce lucrează ciururi are trebuinţă de păzirea cea de la Dumnezeu, că trebuie a le vinde pe ele în sate. Iar scriitorul trebuinţă are a smeri inima. Că lucrul (acesta) înaltă cugetare aduce celor ce iau aminte. Iar celui ce lucrează ţesătorie de in i-a zis "nu am lucru", pentru că negustoreşte, şi nu face lucru călugăresc. Pentru că dacă cineva, de departe ducând coşniţe, sau rogojini, sau ciururi, zice: "Acesta călugăr este"; că iarbă e lucrul mâinilor lui, şi întru arderea focului se mistuie; iar de va vedea pe cineva vânzând pânze, zice: "Iată, au venit negustorii", căci al lumii este lucrul acesta, şi nu pentru mulţi folositor, adică pentru călugări.

2. Avva Ioan Scopitul, mai tânăr fiind, a întrebat pe un stareţ, zicând: "Cum aţi putut face voi lucrul lui Dumnezeu cu odihnă, iar noi nici cu osteneală nu-1 putem face?". Şi a răspuns stareţul: "Noi am putut, de vreme ce avem cap pe lucrul lui Dumnezeu, iar trebuinţa cea trupească, mai de jos. Iar voi, cap aveţi pe trebuinţa cea trupească, iar pe lucrul lui Dumnezeu, mai de jos; şi pentru aceasta vă osteniţi, că nu socotiţi ceea ce a zis Mântuitorul: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6: 33).

3. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Ce să fac, că mă necăjesc pentru rucodelie. Că iubesc împletitura, dar nu o pot lucra pe ea". Iar el i-a spus cum că Avva Sisoe zicea: "Nu trebuie a lucra lucrul care ne odihneşte pe noi".

4. întrebat-a un frate pe Avva Viare: "Ce să fac ca să mă mântuiesc?". Şi a răspuns stareţul: "Du-te, fă pântecele tău mic şi rucodelia ta puţină, şi nu te tulbura în chilia ta, şi te vei mântui, adică petrece întru înfrânare şi întru puţina îndestulare şi întru negrijire.


II. A Sfântului Efrem

Frate, ia aminte de sineti cu de-amănuntul: că multă şi pestriţă este răutatea vrăjmaşului, şi în multe feluri sunt măiestriile lui. Că uneori vicleanul, lenevire te sfătuieşte spre rucodelie, şi prin trândăvire [acedie] te luptă a te depărta de lucru şi a face cele ce nu sunt lucruri, sau a ieşi din chilie şi a te plimba, părăsindu-ţi a ta rucodelie. Iar de te vei împotrivi lui prin răbdare şi cugetare, cu alt chip te va lupta: că îţi dă ţie osârdie spre lucru, peste ceea ce se cuvine, după patimă, sau iubire de argint, sau iubire de materie, şi întru dânsul a mâneca şi a însera te împuterniceşte, încât, de va fi cu putinţă, şi de la rugăciune şi de la pravilă să te împiedice. Când toacă la pravilă, mai pe urmă decât toţi a ajunge făcându-te, iar la slobozirea pravilei, mai-nainte decât toţi a ieşi gătindu-te pentru sârguinţă cea peste măsură spre lucru, şi aşa, stăpânindu-te câte puţin, iarăşimaterialicesc cu totul luişi şi pământesc te arată; şi mulţi se vor întreba de ce se biruieşte acela şi este rob.

Deci tu, iubitule, cunoscând amăgirea vrăjmaşului, nu asculta de dânsul, ci toate cu măsură le fă precum se cuvine, şi cu măsură lucrează, şi la rugăciune şi la pravilă să te îndeletniceşti, şi rugăciunea credinţei îţi va fi ţie tărie şi dar întru tot lucrul bun. Intru puţina îndestulare să ne purtăm, şi pentru trebuinţă să alergăm, iar nu pentru desfătare. Iar dacă răsfăţarea o vom căuta şi lăcomia, multă va fi osteneala; şi aşa ne oprim drumul, şi necazul ni-1 împletim şi viaţa de griji o umplem, dar una este de trebuinţă, fraţii mei, precum zice Domnul: nimic nu este mai înalt decât sufletul, sau mai cinstit. Pentru aceasta pururea să alergăm şi să ne îngrijim, şi să ne gătim, şi să nu cheltuim toată vremea noastră întru grija trupului.

Deci atunci când flămânzeşte trupul şi cere hrană, să ne aducem aminte că şi sufletul pe a sa trebuinţă o caută. Precum trupul, de nu se va împărtăşi din hrană, a trăi nu poate, tot aşa şi sufletul, de nu se va împărtăşi din înţelepciunea cea duhovnicească, mort este; pentru aceea zicea Mântuitorul: Nu cu pâine singură va trăi omul (Matei 4:4). Deci tu, ca un bun iconom, dă sufletului mâncările cele sufleteşti, şi pe cele trupeşti, trupului, şi nu lăsa sufletul tău să moară, ci hrăneşte- 1 pe dânsul cu cuvinte Dumnezeieşti, şi cu psalmi, şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti, întru citirile Dumnezeieştilor Scripturi, în posturi, în privegheri, întru rugăciuni, în lacrimi, întru nădejdea şi cugetarea bunătăţilor ce vor să fie.

Acestea şi cele asemenea, hrană şi viaţă sunt sufletului. Vedeţi, fraţilor, ca nu cumva cineva fără de rod să se afle, că zice Apostolul: Căci ce va semăna omul, aceea va şi secera (Gal. 6: 7). Deci, de seamănă în trupul său răsfăţare şi dulceţuri şi bună pătimire, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul rugăciune şi post şi priveghere, din Duhul va secera viaţă veşnică. Cel ce nu petrece cu sârguinţă într-o rucodelie, în multe feluri de lucruri se va sfărâma (...). Bărbatul neaşezat la minte în zi de sărbătoare lucrează şi în cea lucrătoare se plimbă. A nu cinsti după rânduiala ziua şi a fi nesimţitor faţă de ea nu e o virtute, ci mai vârtos a înţelege şi a lepăda lenevirea, că leneşul, zice, ocărându-se, nu se ruşinează (Pilde. 20:10).


III. Din Aşezămintele Sfinţilor Apostoli

Tot credinciosul sau credincioasa, de dimineaţă sculându-se din somn, mai-nainte de a face lucru, trezvindu-se să se roage. Iar de se face cuvânt de învăţătură, mai-nainte decât lucrul să se cinstească cuvântul creştinătăţii.