I. A lui Antioh Pandectul

Dator este slujitorul să slujească cu sârguinţă şi din toată puterea, ştiind că a lui Dumnezeu este lucrul cu care el se îndeletniceşte, şi să nu se lenevească întru ceva sau întru trândăvire, sau pentru scârba sau întărâtarea sau zavistia oarecăror fraţi să lepede (lucrul) şi să se lenevească. Că toate ale mănăstirii lui Dumnezeu sunt afierosite. Şi sub mare şi grea primejdie zace cel ce slujeşte cu lenevire, căci e ca unul care defăima pe Dumnezeu, că zice: întrucât aţi făcut unuia dintru aceşti prea mici, Mie aţi făcut (Matei 25: 40). Şi iarăşi. întrucât n-aţi făcut, nici Mie n-aţi făcut (Matei 25: 45). Deci, ori cu sârguire, ori cu lenevire de slujeşte cineva, la Dumnezeu se suie slujba lui.

Ascultă dar ce zice proorocul Ieremia despre cei ce cu lenevire slujesc: Blestemat este omul cel ce face lucrul Domnului cu lenevire (Ier. 48: 10). Deci să ne sârguim, fraţilor, să fim afară de un blestem înfricoşător ca acesta, şi ca nişte slujitori ai lui Hristos cu toată silinţa şi sârguinţă slujba noastră să o împlinim, ca şi blagosloveniei să ne facem părtaşi ca nişte ucenici ai Celui blagoslovit, ai Celui Care a zis: Dacă cineva Mie îmi slujeşte, Mie să-Mi urmeze; şi unde voi fi Eu, acolo va fi slujitorul Meu, că dacă cineva îmi slujeşte Mie, va fi cinstit de Tatăl Meu (Ioan 12: 26). Şi iarăşi: Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte, că Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească şi să dea sufletul Său răscumpărare pentru mulţi (Luca 22: 27; Matei 20: 28). Şi tot aceasta şi ucenicilor Săi porunceşte, zicând: Cel ce voieşte între voi a fi întâiul, să fie mai pe urmă decât toţi, şi tuturor slugă (Matei 20: 27).

Să auzim ce zice şi Apostolul: lată acum vreme primită, iată acum ziua mântuirii, nici o împiedicare [sminteală] întru nimic dând, ca să nu se prihănească slujba noastră, ci întru toate înfăţişându-ne ca nişte slugi ale lui Dumnezeu, întru multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în privegheri, în strâmtorări, în osteneli, în îndelungă răbdare, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, ca nişte robi ai lui Hristos, voia Lui făcând din suflet, şi cu dragoste slujind, ca Domnului, şi nu ca oamenilor (II Cor. 6: 2 şi urm.). Şi iarăşi îndeamnă, zicând: Fraţilor, temeinici fiţi, nemişcaţi, prisosind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu va fi deşartă întru Domnul, că nu este nedrept Domnul a uita lucrul vostru şi dragostea ce o aţi arătat întru numele Lui, slujind şi mai-nainte şi acum sfinţilor (Evr. 6: 10). încă şi despre sine zice: Iar acum, mă duc în Ierusalim pentru a sluji sfinţilor (Rom. 15: 25).

Deci să înţelegem, fraţilor, că dacă acei luminători ai lumii şi stâlpi ai Bisericii cu atâta nevoinţă şi dorire slujeau săracilor celor din Ierusalim, cu atât mai vârtos suntem noi datori cu osârdie şi sârguinţă a sluji celor întru Domnul fraţi ai noştri, şi în tot chipul a ne nevoi ca să le slujim lor ca cei ce printr-înşii lui Dumnezeu slujim.


II. Dintru ale Sfântului Varsanufie

1. Un frate a întrebat pe stareţ, zicând: "Cad la tine, părinte milostive, ca să mă împuternicesc prin rugăciunile tale; că văd că toată ziua întru răspândire sunt şi, pe scurt, nici nu-mi pot aduce aminte de Dumnezeu. Iar dacă vreodată prin rugăciunile voastre dându-mi Dumnezeu puţină întristare pentru greşealele mele, eu, după puţin, o pierd pe dânsa prin răspândirile cele din afară. Mă tem încă şi pentru purtarea de grijă a bolniţei - căci este ca o stăpânie - ca nu cumva şi să mă îndemne spre înălţare şi îndrăzneală, şi aceasta pentru că adeseori mă îndeletnicesc cu materii de mâncări, deşi mă tem ca să nu fiu îngreuiat de îmbuibarea pântecelui. Ştii bine, părinte, că nu trândăvindu- mă spre slujire grăiesc acestea, dar ce să fac, ticălosul? Că mă tem ca nu cumva şi şezând să-mi întărât patimile mele ori de la sinemi, ori de la draci, precum socotesc; iar tu, părinte, arată-mi mie voia lui Dumnezeu şi mă întăreşte cu rugăciunile tale să fac ceea ce vei zice, şi mă iartă".

Răspuns-a stareţul: "Ascultă, frate, şi fii bine încredinţat întru Domnul, că de când ţi-am poruncit să intri în lucrul acesta, mâna noastră şi inima sunt cu tine, iar mai vârtos mâna lui Dumnezeu, a Celui ce este rugat de noi prin rugăciune pentru mântuirea sufletului tău şi pentru întărirea cea în lucru şi sporirea şi acoperământul cel întru Dânsul, şi nu este într-alt fel a se mântui decât numai aşa, deci nu te împuţina: căzând, scoală-te; greşind, prihăneşte-te pe sine, până ce va face Domnul mila Sa pe care o doreşti. Ia aminte să nu te leneveşti.

Cât despre răspândire, frate, mulţi pururea aud despre vreo cetate, şi se întâmplă lor a intra într-însa, fără a cunoaşte ei că aceea este despre care se vorbeşte. Deci şi tu, toată ziua, în pomenirea lui Dumnezeu eşti, şi nu cunoşti? Căci a avea poruncă şi a te îndeletnici ca să o păzeşti este supunere şi pomenire a lui Dumnezeu; şi bine ţi-a zis fratele Ioan: «Scoate întâi frunzele, şi prin porunca lui Dumnezeu vei scoate şi roadele ». Necunoscând dar folosul, urmează celor ce ştiu, căci aceasta este smerenia, şi vei afla darul lui Dumnezeu.

Deci să ştii că de aici îţi este ţie mântuirea. Că nu a fost venirea ta fără de Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a povăţuit, întăreşte-te întru Domnul; că nu puţină dobândă [iscusinţă] aduni din răspândire; şi într-alt fel, de vreme ce nu am ajuns întru desăvârşire, ca desăvârşit să ne izbăvim de robia patimilor, foloseşte mai vârtos a te îndeletnici întru răspândirea slujbei decât în patimi. îndrăzneşte dar, că Domnul Cel ce te-a pus la lucrul acesta, El va iconomisi cele de trebuinţă, iar noi la rândul nostru ducem împreună cu tine grija ca să nu te amăgească diavolul prin îndreptăţiri; că zice: Prin buna grijă [vorbele lor frumoase] amăgesc inimile celor fără de răutate (Rom. 16:18). Cel ce te-a aşezat pe tine la lucrul acesta, tot El este Cel ce a zis ucenicilor Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi (Matei 10:16). Şi iarăşi: Iată, Eu cu voi sunt (Matei 8: 20). Nu te teme şi nu cugeta nimic de la sineţi pentru bolniţe, că de vei înţelege cele ce ţi-am zis, pentru nici un lucru nu vei da seama, ci dator numai eşti să iei aminte de sineţi după puterea ta şi Dumnezeu te sprijineşte, întru Care şi întăreşte-te".

2. Alt frate, încredinţându-i-se poarta Chinoviei, şi ostenindu-se singur, a întrebat tot pe acel Mare Stareţ de se cade a lua împreună cu sine şi pe alt frate sau nu.

Şi a răspuns stareţul: "Oricine voieşte a veni către Domnul şi a călători pe calea mântuirii, dator este a aştepta în fiecare ceas ispite, necazuri şi dureri. Că zice: Fiule, dacă te apropii a sluji Domnului, găteşte sufletul tău spre ispite (Sirah 2: 1), iar Domnul a zis: Cel ce vine către Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vină după Mine (Luca 9: 23). Deci cine voieşte a se face ucenic al Lui până la moarte dator este a face ascultare (cf. Filip. 2: 9),

Iar a fi tu singur şi a te folosi puţin, mai mult te foloseşte pe tine decât când ai avea pe altul; iar trebuinţă fiind pururea, îţi va ajuta ţie altul; că nu se va înmulţi aşa de mult îndrăzneala precum se înmulţeşte atunci când sunteţi împreună totdeauna. De vei obosi de osteneală, afli smerenie, iar de vei afla smerenie, este iertare a păcatelor; că zice: Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele (Ps. 24:18). De te vei smeri, vei lua dar, de vei lua darul, îţi va ajuta ţie darul; că, ostenindu-se Sfântul Pavel mai mult decât toţi Apostolii, zice: Nu eu, ci darul cel ce este împreună cu mine (I Cor. 15:10). De vei crede fără îndoire, te vei împuternici a face nu numai trebuinţa portăriei, lucrul portarului, ci încă şi alte trebuinţe. Deci cu nădejde ia aminte la lucrul lui Dumnezeu, că nici nu ştii cum va iconomisi Dumnezeu lucrul".

Zis-a fratele: "Roagă-te, părinte, ca să mi se dea de la Dumnezeu pricepere şi putere, că prost sunt şi slab".

Răspuns-a Stareţul: "Frate, de vei crede că din pietre neroditoare poate Dumnezeu să ridice fii lui Avraam (cf. Matei 3: 9), şi că Cel ce a deschis gura măgăriţei [asinei] (cf. Num. 22: 28) poate şi pe a ta să 0 deschidă şi să te înţelepţească, şi priceput să te facă şi să te întărească, toate ţi le va da Dumnezeu. Frate, au nu ştii lucrurile? Poarta Chinoviei, poartă a lui Dumnezeu este, şi ştie Dumnezeu că trebuinţă are robul Său, portarul, de înţelepciune, de pricepere, de cunoştinţă, de putere, de ajutători şi de dreapta socotinţă; că ştie, zice, Părintele vostru Cel ceresc de cele ce aveţi trebuinţă mai-nainte de a cere voi de la Dânsul (cf. Matei 6: 8). De vei stărui şi vei răbda, fericit va fi sufletul tău".

Foarte era slab cu trupul, precum se vede din aceasta, pentru aceea şi întru slujba ce nu era foarte grea se ostenea singur. Dar vezi de ce feluri de bunătăţi pricinuitoare i-a făgăduit purtătorul de Dumnezeu părinte că i se va face slujba!


III. A Sfântului Efrem

1. Monahule, ieşit-ai din chilie la slujbă? Păzeşte-ti simţurile tale ca să nu-ti aduci războaie şi tulburări cugetelor. Călugărul priceput, trimiţându-se la slujbă, sufletul său îl va aşeza întru pace, adică a nu aduce - după ce se va întoarce - cuvinte tulburătoare; iar cel nepriceput şi neiscusit găteşte gâlcevi.

2. Portarul înţelept ştie să răspundă cu blândeţe săracului şi celui împuţinat la suflet [necăjit], iar cel nebun şi neînţelept, mândru va fi. Aşa, frate, de nu putem face nimic, măcar cuvânt bun să dăm, păzindu-ne să nu cădem şi noi întru aceleaşi. Că întru toate lucrurile tale, zice, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale, şi nu vei greşi (Sirah 7: 38).

3. Portarul trândav mult se va păgubi, iar cel fierbinte cu duhul îşi va câştiga luişi cunună. Portarul credincios după Dumnezeu, păzitor al sufletului este, iar cel necredincios şi sufletul său îl va da spre jefuire; că cel ce deschide pe ascuns celor pătimaşi, păgân este; pentru aceasta, alături de aceia, şi sufletul său îl va da întru pierzare. Călugărului celui cu rău nărav nu-i va plăcea de portarul credincios. Cel ce urmăreşte dreptatea, nu va sminti pe aproapele său. Frate, dacă eşti pus înainte a mijloci ceva, adică în mijloc a sluji, să nu fii fără de grijă de o aşa mântuire, pricinuind pricinuiri întru păcate, că şi Iosif mijlocea la lucrul său în Egipt, şi n-a purtat de grijă doar unei case, ci a tot Egiptul, şi nu s-a abătut din calea adevărului, şi Domnul l-a preaslăvit pe dânsul.


IV. A Sfântului Isaac

Pasărea, zburând din cuibul ei pentru trebuinţa hranei, iarăşi către dânsul pururea din tot locul aleargă ca să facă întru dânsul pui. Aşa şi călugărul, de ar ieşi vreodată din sălaşul său pentru vreo nevoie ce l-ar sili, dator este a avea pururea ca scop întoarcerea, şi a se grăbi a se întoarce spre sălaşul său cât de repede cu putinţă, întru care, prin sârguinţă sa şi prin darul lui Dumnezeu, rodul vieţii se va naşte lui.