I. Din Pateric

1. Povestea Avva Daniil despre Avva Arsenie şi zicea: "Atâţia ani a petrecut stareţul cu noi, şi numai un sac de grâu îi făceam noi spre trebuinţa a tot anul; iar noi, când mergem la dânsul, dintru acela mâncăm".

2. Spunea iar: "Bătrânul se depărta de poame şi numai o dată în an, toamna, de sineşi zicea «aduceţi-mi», şi îi aduceam lui; şi din toate aceste poame el numai o dată gusta, mulţumind lui Dumnezeu". Vezi cum şi pe dulceaţă o biruia cu depărtarea, şi slava deşartă şi mândria le-a surpat prin cea singură împărtăşire.

3. Venit-a odată Avva Achila la Avva Isaia şi 1-a aflat pe dânsul mâncând; şi pusese acesta în străchinuţă sare şi apă, pe care a şi ascuns-o dinapoia împletiturii, simţind că vine Avva Achila; că aceasta din iconomie o făcea, ca să nu smintească pe cel ce vine, precum şi însuşi lucrul mai pe urmă 1-a arătat; căci în Schit nu era un obicei ca acesta. Deci Avva Achila, aflându-1 pe el mâncând, nefiind nimic pus înaintea lui, 1-a cercetat pe dânsul, zicând: "Spune-mi ce mâneai?". Iar el a răspuns: "Iartă-mă, Avva, că am tăiat smicele pe zăduf şi, cum am venit să mănânc, am pus în gura mea pâine cu sare, şi nu se pogora bucătura în pântece, pentru că gâtlejul meu s-a uscat de zăduf. Pentru aceea am fost şi silit a pune apă în sare, ca aşa să pot face trebuinţa mea; deci iartă-mă!". Zis-a Avva Achila: "Veniţi de vedeţi pe Isaia, că mănâncă zeamă în Schit; dacă voieşti să mănânci zeamă, du-te în Egipt".

4. Spunea Avva Veniamin: "După ce ne-am pogorât de la seceră în Schit, ne-au adus nouă din Alexandria aducere de roadă câte o cinzeacă [0,16 litri] de untdelemn în vase astupate cu ghips. Şi la fiecare seceriş, fiecare din fraţi aducea la biserică vasul său, adică rămăşiţa [prisosul] de untdelemn; iar eu l-am adus pe al meu, pe care nu l-am destupat, iar cu acul găurindu-1, m-am împărtăşit dintr-însul; şi avea inima mea cum că mare lucru am făcut. Şi aducându-se vasele, nu s-au aflat nicidecum schimbate, ci erau încuiate cu ghipsul, precum li s-a dat de la început, iar al meu era găurit, şi, de ca şi cum aş fi curvit, aşa m-am ruşinat".

5. Spusu-ne-a nouă Avva Veniamin, preotul chiliilor: "Am mers în Schit la oarecare bătrân, la care mersesem şi altădată; şi vrând noi să punem puţin untdelemn în fiertură ca să mâncăm împreună cu stareţul, ne-a zis nouă acela: «Iată, acolo stă vasul acela mic de untdelemn, pe care mi l-aţi adus cu trei ani în urmă, şi, precum l-aţi pus, aşa petrece neatins, luaţi dintr-însul cât voiţi». Iar noi, auzind, ne-am minunat de vieţuirea bătrânului".

6. Zis-a acelaşi: "Am mers la alt stareţ şi ne-a oprit ca să mâncăm, şi ne-a pus nouă ulei de seminţe de ridiche, şi am zis lui: «Pune-ne nouă mai vârtos puţin untdelemn ». Iar el, auzind, şi-a făcut cruce, zicând: «Alt ulei afară de acesta nu ştiu»".

7. Se povestea despre Avva Dioscor: "Pâinea lui, de orz era, sau de linte, şi în tot anul punea început unei vieţi, zicând: «In anul acesta voiesc să nu mă întâlnesc cu nimeni, sau să nu grăiesc nicidecum, sau să nu mănânc fiertură, sau poamă, sau verdeţuri ». Şi întru toată lucrarea pustniciei, aşa făcea în fiecare an. Şi sfârşind lucrarea unui an, o începea pe a celuilalt, şi aşa, către toate a dobândit nepătimirea, şi, întru acelea prin care se vedea pe sineşi micşorat, pe toate le-a biruit".

8. A mers oarecare din fraţi la Avva Isaia; iar el i-a spălat picioarele lui, apoi i-a pus o mână de linte, şi cum s-a înfierbântat, o a dat în lături. Iar fratele i-a zis lui: "încă n-a fiert, Avva!". Răspuns-a acela: "Nu-ţi ajunge că ai văzut lumina de Paşti?. Şi aceasta e mare mângâiere".

9. Zicea Avva Ioan Colovul că, mâncând Părinţii Schitului pâine şi sare, nici întru aceasta nu se nevoiau pe eişi, adică nici de aceasta nu se saturau peste măsură, şi, pentru aceasta, puternici erau spre lucrul lui Dumnezeu.

10. Povestit-a Avva Casian că a mers Avva Ioan, care era egumen al unei Obşti mari, la Avva Paisie, care petrecea întru adâncă pustie de patruzeci de ani; şi avea către dânsul multă dragoste şi îndrăzneală, şi a zis stareţului: "Ce ai îndreptat atâta vreme depărtându-te şi de nici un om supărându- te?". Iar el a răspuns: "De când m-am călugărit, niciodată nu m-a văzut soarele mâncând". Zis-a şi Avva Ioan: "Nici pe mine mâniindu-mă".

11. Un bătrân şedea în obştea lui Teodosie, începătorul de obşte, care de treizeci de ani acest canon păzea în săptămână: din pâine şi apă se împărtăşea doar o dată, şi lucra neîncetat, iar din biserică nu ieşea niciodată.

12. Se spunea despre Avva Macarie că dacă ar fi aflat vreodată vreme să mănânce împreună cu fraţii, de se va afla vin, pentru fraţi bea, şi pentru un pahar de vin, o zi nu bea apă. Iar fraţii, pentru odihnă îi dădeau lui, iar stareţul cu bucurie lua, ca pe sineşi să se chinuiască. Dar ucenicul lui, ştiind lucrul, zicea fraţilor: "Pentru Domnul, nu-i daţi lui; iar dacă nu, se va chinui pe sineşi în chilie". Şi aflând fraţii ce făcea stareţul, nu-i mai dădeau lui vin.

13. Se spunea despre Avva Marcu Sihastrul: "De şaizeci şi trei de ani o lucrare ca aceasta avea: săptămânile postea, încât oarecari ziceau că este afară de fire. Şi lucra ziua şi noaptea, şi dădea săracilor din cele câştigate din lucrul lui, şi niciodată nu lua ceva de la cineva. Iar către cei ce îi dădeau lui zicea: «Nu am trebuinţă a lua, că rucodelia mea mă hrăneşte pe mine şi pe cei ce vin la mine pentru Dumnezeu»".

14. Povestit-a un ucenic despre Stareţul său: "în toţi cei douăzeci de ani nu s-a culcat pe coaste, ci în scaunul în care lucra, acolo şezând, dormea. Şi întru toţi aceşti ani, mânca o dată la două, sau patru, sau cinci zile. Iar când mânca, avea o mână întinsă la rugăciune, iar cu cealaltă mânca. Şi întrebându- 1 ei pe dânsul: «Pentru ce faci aceasta?», răspuns-a stareţul: «Judecata lui Dumnezeu o pun înaintea ochilor mei, şi nu pot suferi». Iar odată, ieşind stareţul şi aflându-mă în curte dormind, a stătut deasupra mea şi a plâns şi, mângâindu-se, zicea: «Unde oare este gândul acestuia că doarme aşa, fără de grijă?»"

15. Alt stareţ şedea în pustie departe, iar un frate, mergând la dânsul, a aflat pe bătrânul bolnav. Şi l-a spălat pe el, şi din trebuinţele cele ce le adusese a făcut puţină fiertură, şi i-a adus lui să mănânce. Iar bătrânul i-a zis lui: "Adevărat, frate, am uitat că oamenii au o odihnă ca aceasta". Şi i-a adus lui şi un pahar de vin şi, văzându-1, a plâns, zicând: "Nu m-aş fi aşteptat să beau vin până la moarte".

16. Spunea un frate: "Am văzut pe un bătrân şezând într-un munte înalt, neluând nimic de la nimeni, ci, având puţină apă, îşi adăpa verdeaţa sa, şi aşa se ocârmuia de cincizeci de ani, niciodată ieşind din îngrăditura cea dinainte. Şi s-a făcut vestit pentru tămăduirile ce le făcea celor ce veneau la dânsul, şi aşa a adormit în pace, lăsând în loc cinci ucenici".

17. Zis-a un stareţ: "Am văzut bătrâni în pustia aceasta, şaptezeci de ani împlinind, şi nimic altceva mâncând decât numai buruieni şi finice [curmale]".

18. Se spunea despre un stareţ mare ce şedea în lavra lui Avva Petru că cincizeci de ani a făcut şezând în peştera sa, şi nici vin nu a băut, nici pâine nu a mâncat, fără de cât tărâţe, şi se împărtăşea de trei ori în săptămână.