BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Numerii - Capitolul 27

1. Atunci au venit fetele lui Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,
2. Şi au stat înaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul, înaintea căpeteniilor şi înaintea întregii obşti, la uşa cortului adunării, şi au zis:
3. «Tatăl nostru a murit în pustie; el n-a fost din numărul celor care s-au ridicat împotriva Domnului cu adunarea lui Core, ci a murit pentru păcatul său şi feciori n-a avut.
4. De ce să piară numele tatălui nostru din neamul lui, pentru că n-are fii? Dă-ne şi nouă moşie între fraţii tatălui nostru!».
5. Moise însă a adus cererea lor înaintea Domnului;
6. Iar Domnul a zis către Moise:
7. «Drept au grăit fetele lui Salfaad; dăruieşte-le şi lor moştenire între fraţii tatălui lor şi trece-le lor moşia tatălui lor.
8. Iar fiilor lui Israel să le grăieşti şi să le spui: De va muri cineva, neavând fiu, să daţi partea lui fiicei lui.
9. Iar de nu are nici fiică, să daţi partea lui fraţilor lui.
10. De nu are însă nici fraţi, să daţi partea lui fraţilor tatălui lui.
11. Iar de nu are tatăl său fraţi, să daţi partea lui rudeniei celei mai de aproape din neamul lui, ca să moştenească ale lui. Aceasta să fie pentru fiii lui Israel ca o hotărâre din lege, cum a poruncit Domnul lui Moise».
12. Apoi a zis Domnul către Moise: «Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adică pe muntele Nebo, şi priveşte pământul Canaanului, pe care am să-l dau fiilor lui Israel de moştenire.
13. Iar după ce-l vei vedea, te vei adăuga şi tu la poporul tău, cum s-a adăugat Aaron, fratele tău, pe muntele Hor.
14. Pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele în pustiul Sinai, în vremea tulburării obştii, ca să arătaţi înaintea ochilor lor sfinţenia Mea la ape, adică la apele Meriba de la Cadeş, în pustiul Sinai».
15. Moise însă a grăit Domnului şi a zis:
16. «Domnul Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul să rânduiască peste obştea aceasta un om,
17. Care să iasă înaintea ei şi care să intre înaintea ei, care să-i ducă şi să-i aducă, ca să nu rămână obştea Domnului ca oile ce n-au păstor».
18. Iar Domnul a zis către Moise: «Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ţi peste el mâna ta;
19. Apoi du-l înaintea preotului Eleazar, înaintea a toată obştea şi dă-i poveţe înaintea ochilor lor;
20. Dă-i din slava ta, ca să-l asculte toată obştea fiilor lui Israel.
21. După aceea să stea înaintea preotului Eleazar şi acesta va întreba de hotărârile Domnului prin ajutorul Urimului: după cuvântul acestuia să iasă şi după cuvântul acestuia să intre el şi toţi fiii lui Israel cei împreună cu dânsul şi toată obştea».
22. Şi a făcut Moise cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: a luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi a toată obştea.
23. Apoi şi-a pus peste el mâinile sale şi i-a dat poveţe, cum zisese Domnul prin Moise.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE