1. Atunci s-a aşezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab.
2. Că acestea îi chemau la jertfele idolilor lor şi mânca poporul din acele jertfe şi se închina la dumnezeii lor.
3. Aşa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel.
4. Şi a zis Domnul către Moise: «Ia pe toate căpeteniile poporului şi le spânzură de copaci pentru Domnul înainte de asfinţitul soarelui, ca să se abată de la Israel iuţimea mâniei Domnului».
5. Atunci a zis Moise către judecătorii lui Israel: «Ucideţi fiecare pe oamenii voştri care s-au lipit de Baal-Peor».
6. Dar iată oarecare din fiii lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării.
7. Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, văzând aceasta, s-a sculat din mijlocul obştii şi, luând în mână lancea sa,
8. A intrat după israelit în sălaş şi i-a străpuns pe amândoi, pe israelit şi pe femeie, în pântece; şi a încetat pedepsirea fiilor lui Israel.
9. Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douăzeci şi patru de mii.
10. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
11. «Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;
12. De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace,
13. Şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel».
14. Numele israelitului ucis, care a fost omorât cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu, căpetenia seminţiei lui Simeon;
15. Iar numele madianitei ucise era Cozbi, fiica lui Ţur, căpetenia unei seminţii ieşită dintr-o casă patriarhală din Madian.
16. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Vorbeşte fiilor lui Israel şi le zi:
17. Socotiţi pe Madianiţi duşmanii voştri şi omorâţi-i, bateţi-i, că s-au purtat cu voi duşmănos întru vicleşugul lor,
18. Ademenindu-vă cu Peor şi cu Cozbi, sora lor, fiica unei căpetenii a Madianiţilor, care a fost ucisă în ziua urgiei celei pentru Peor».