BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Numerii - Capitolul 21

1. Auzind însă regele canaanean din Arad, care locuia la miazăzi, că Israel vine pe drumul dinspre Atarim, a intrat în luptă cu Israeliţii şi a luat pe unii din ei în robie.
2. Atunci a făcut Israel făgăduinţă Domnului şi a zis: «De vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îl voi nimici pe el şi cetăţile lui».
3. Şi a ascultat Domnul glasul lui Israel şi a dat pe Canaanei în mâinile lui şi el i-a nimicit pe ei şi oraşele lor şi a pus locului aceluia numele: Horma, adică nimicire.
4. De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea.
5. Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: «La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă».
6. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.
7. A venit deci poporul la Moise şi a zis: «Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi». Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor.
8. Iar Domnul a zis către Moise: «Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi.
9. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia.
10. Sculându-se de acolo, fiii lui Israel au tăbărât la Obot.
11. Iar după ce s-au ridicat şi din Obot, au tăbărât la Iie-Abarim, dincolo de pustiu, în faţa Moabului, către răsăritul soarelui.
12. De acolo s-au ridicat şi au tăbărât în valea Zared.
13. Ridicându-se apoi şi de acolo, au tăbărât dincolo de Arnon, în pustia care e afară din hotarele Amoreilor. Căci Arnonul este hotar între Moabiţi şi Amorei.
14. De aceea se şi zice în «Cartea războaielor Domnului»:
15. Domnul a cuprins Vahebul cu curgerile sale năvalnice şi şuvoaiele Arnonului şi povârnişul curgerilor de apă care se întinde până la localitatea Ar şi se opreşte în hotarul Moabului.
16. De acolo s-au îndreptat spre Beer, fântâna despre care a zis Domnul lui Moise: «Adună poporul şi le voi da apă să bea».
17. Atunci a cântat Israel la fântână cântarea aceasta: «Lăudaţi fântâna aceasta, cântaţi imne în cinstea ei!
18. Fântâna pe care principii au săpat-o, pe care mai-marii poporului au deschis-o cu sceptrul, cu toiegele lor!».
19. Din Beer au mers la Matana, de la Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot;
20. Iar de la Bamot la valea din câmpia Moabului, pe vârful muntelui Fazga, în faţa pustiului.
21. De acolo a trimis Moise soli la Sihon, regele Amoreilor, cu veşti de pace, ca să i se spună:
22. Dă-mi voie să trec prin ţara ta. Nu ne vom abate nici la ogorul tău, nici la via ta, nici apă din fântâna ta nu vom bea, ci vom trece de hotarele tale!
23. Dar Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţara lui, ci şi-a adunat tot poporul său şi a păşit împotriva lui Israel în pustie, înaintând până la Iahaţ, unde s-a luptat cu Israel.
24. Însă Israel l-a bătut, măcelărindu-l cu sabia, şi i-a cuprins ţara de la Arnon până la Iaboc, până la fiii lui Amon, căci hotarele Amoniţilor erau întărite.
25. Luând toate cetăţile acestea, Israel s-a aşezat în cetăţile Amoreilor: în Heşbon şi în toate satele care ţineau de el.
26. Căci Heşbonul era cetatea lui Sihon, regele Amoreilor. Acesta se luptase cu fostul rege al Amoreilor şi-i luase din mâini toată ţara Amoreilor de la Aroer până la Arnon.
27. De aceea şi zic rapsozii în bătaie de joc: «Veniţi la Heşbon, ca să se zidească şi să se întărească cetatea lui Sihon.
28. Că a ieşit foc din Heşbon şi pară de foc din cetatea lui Sihon şi a mistuit Ar-Moabul şi pe stăpânii munţilor Arnonului.
29. Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Camos! Feciorii lui s-au risipit şi fetele lui au ajuns roabe la Sihon, regele Amoreilor.
30. Tras-am asupra lor cu săgeţi. De la Heşbon până la Dibon tot este dărâmat, am pustiit tot până la Nofa, care e aproape de Medeba».
31. Şi aşa s-a aşezat Israel în toate cetăţile Amoreilor.
32. De acolo a trimis Moise să iscodească Iazerul, pe care l-a luat împreună cu satele lui şi a alungat pe Amoreii care locuiau acolo.
33. Şi întorcându-se, a luat calea spre Vasan; iar Og, regele Vasanului, a ieşit înaintea lor cu tot poporul său, ca să se războiască la Edrei.
34. Atunci a zis Domnul către Moise: «Să nu te temi de el, că-l voi da în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi toată ţara lui şi vei face cu el cum ai făcut cu Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon».
35. Şi l-a bătut pe el, pe fiii lui, şi pe tot poporul lui, de n-a lăsat viu nici pe unul din ai lui, şi a cuprins ţara lui.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE