1. Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.
2. Toată calea omului este dreaptă în ochii lui, dar numai Domnul cântăreşte inimile.
3. Făptuirea dreptăţii şi a judecăţii este mai de preţ pentru Domnul decât jertfa sângeroasă.
4. Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfeşnicul păcătoşilor. Aceasta nu este decât păcat.
5. Chibzuiala omului silitor duce numai la câştig, iar cel ce se zoreşte ajunge la pagubă.
6. Comorile dobândite cu limbă mincinoasă sunt deşertăciune trecătoare şi laţuri ale morţii.
7. Silnicia celor fără de lege se ţine după ei, căci nu voiesc să înfăptuiască dreptatea.
8. Calea celui răufăcător e sucită; cel nevinovat lucrează drept.
9. Mai degrabă să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o femeie certăreaţă şi într-o casă mare.
10. Sufletul celui fără de lege pofteşte răutatea, iar aproapele lui nu află milă în ochii lui.
11. Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit, el câştigă în ştiinţă.
12. Dreptul ia aminte la casa celui nelegiuit. Dumnezeu prăbuşeşte pe cei fără de lege în nenorocire.
13. Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde.
14. Un dar făcut într-ascuns potoleşte mânia şi un plocon scos din sân, o mânie puternică.
15. Dreptul tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea, iar spaima e pentru cei ce săvârşesc fărădelegea.
16. Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.
17. Cel ce iubeşte veselia va duce lipsă; cel căruia îi place vinul şi miresmele nu se îmbogăţeşte.
18. Nelegiuitul slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel drept şi vicleanul pentru cel fără prihană.
19. Mai bine să locuieşti în pustiu decât cu o femeie certăreaţă şi supărăcioasă.
20. Comori de preţ şi untdelemn (se găsesc) în casa celui înţelept, dar omul cel nebun le risipeşte.
21. Cel ce umblă în calea dreptăţii şi a milei află viaţă, dreptate şi mărire.
22. Înţeleptul ia cu luptă cruntă cetatea vitejilor şi răstoarnă întăriturile în care ei îşi puneau nădejdea.
23. Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.
24. Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie.
25. Pofta celui leneş îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze.
26. Mereu cel fără de lege pofteşte, iar cel drept dă şi nu se zgârceşte.
27. Jertfa celor nelegiuiţi este urâciune pentru Domnul, mai cu seamă când o aduc pentru o faptă ruşinoasă.
28. Martorul mincinos va pieri, iar omul care ascultă va putea vorbi totdeauna.
29. Răufăcătorul are o privire neruşinată, iar omul cel drept îşi ia aminte la purtarea lui.
30. Nu este nici înţelepciune, nici pricepere şi nici sfat care să aibă putere înaintea Domnului.
31. Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul.