Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) - Capitolul 23

1. Doamne, Părintele şi Stăpânul vieţii mele, nu mă lăsa să mă ducă gura mea cum va vrea ea şi nu îngădui să alunec din pricina ei!
2. Cine va pune peste cugetul meu bătăi? Şi peste inima mea învăţătura înţelepciunii? Ca rătăcirile mele să nu fie cruţate şi să nu fie îngăduite păcatele?
3. Ca greşelile mele să nu se înmulţească şi păcatele mele să nu sporească şi să nu cad în mâinile potrivnicilor mei şi să nu se bucure de aceasta vrăjmaşul meu?
4. Doamne, Părintele şi Dumnezeul vieţii mele! Înălţarea ochilor nu-mi da, şi pofta întoarce-o de la mine.
5. Pofta pântecelui şi a împreunării trupului să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai.
6. Învăţătura gurii auziţi, fiilor; pe aceasta cine o va păzi nu va cădea prins.
7. Din vorbele sale se va prinde păcătosul; ocărâtorul şi trufaşul vor pieri la fel.
8. A jura nu-ţi învăţa gura şi a numi pe Cel Sfânt nu te obişnui.
9. Că precum sluga, care adeseori se cercetează, multe bătăi ia, aşa şi cel care jură şi pururea numeşte pe Cel Sfânt, de păcat nu se va curăţi.
10. Bărbatul care jură mult se va umple de fărădelege şi nu se va depărta de casa lui biciul.
11. De va greşi, păcatul lui asupra lui va fi, şi de nu va fi cu luare aminte îndoit greşeşte.
12. Şi de a jurat în deşert, nu se va îndrepta, că se va umple de rele casa lui.
13. Este grai care este deopotrivă cu moartea; să nu se afle acesta întru moştenirea lui Iacov.
14. Că de la cei binecredincioşi toate acestea se vor depărta şi în păcate ei nu se vor tăvăli.
15. Cu vorba cea fără de cumpătare nu-ţi obişnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului.
16. Adu-ţi aminte de tatăl tău şi de mama ta, când şezi în mijlocul celor mari,
17. Ca nu cumva să uiţi de tine în fala lor, casă nu te porţi ca un prost,
18. Aşa încât să vrei să nu te fi născut şi să-ţi blestemi ziua naşterii tale.
19. Omul care se obişnuieşte cu cuvinte de sudalmă, în toate zilele sale, nu se va înţelepţi.
20. Două feluri de oameni înmulţesc păcatele, şi al treilea aduce urgie:
21. Sufletul fierbinte ca focul arzător, care nu se stinge până ce nu se potoleşte;
22. Omul care pofteşte în trupul cărnii sale şi nu va înceta, până nu va aţâţa foc;
23. Pentru desfrânat toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârşit.
24. Omul care păcătuieşte în patul său şi zice în inima sa: Cine mă vede?
25. Întuneric este împrejurul meu, pereţii mă acoperă şi nimeni nu mă vede, pentru ce mă sfiesc?
26. Păcatele mele nu le va pomeni Cel Preaînalt. Astfel el se teme numai de ochii oamenilor.
27. Şi nu ştie că ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele şi privesc la toate căile oamenilor şi văd toate părţile cele ascunse.
28. Mai înainte de a se fi făcut, toate sunt cunoscute Lui; aşa şi după ce s-au săvârşit.
29. Unul ca acesta în uliţele cetăţii se va pedepsi şi unde n-a gândit se va prinde.
30. Aşa şi femeia care-şi lasă bărbatul şi face moştenitor din străini.
31. Că întâi legea Domnului a călcat, al doilea bărbatului său a greşit, al treilea întru desfrâu s-a desfrânat, şi cu bărbat străin a făcut copii.
32. Aceasta la adunare se va aduce, şi pentru fiii ei pedeapsă va fi.
33. Nu vor spori cu rădăcina fiii ei, şi ramurile ei nu vor da rod.
34. Va rămâne întru blestem pomenirea ei şi ocara ei nu se va şterge.
35. Şi vor cunoaşte cei rămaşi că nimic nu este mai bun decât frica Domnului şi nimic nu este mai dulce decât a ţine poruncile Domnului.
36. Cinste mare este a urma pe Dumnezeu, că lungimea zilelor vei lua de la El.
Înapoi la Biblia
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE