1. Şi Iudita a zis: «Lăudaţi pe Dumnezeul meu, în tobe, cântaţi Domnului cu chimvale, uniţi pentru El psalmul cu cântarea, preaslăviţi şi chemaţi numele Lui!
2. Dumnezeu, Cel care pune capăt războaielor, este Domnul, căci, în tabără şi în mijlocul poporului, El m-a scăpat din mâna celui ce mă urmărea pe mine.
3. Venit-a Asur din munţii de la miazănoapte; el a venit cu zecile de mii ale oştirii sale, şi mulţimea lor stăvilea puhoaiele şi caii lor acopereau văile.
4. Şi îşi făcea socoteală să pârjolească plaiurile mele şi pe flăcăii mei să-i treacă prin ascuţişul sabiei, pe pruncii mei să-i arunce pământului, pe copiii mei să-i dea jafului şi pe fecioarele mele răpirii.
5. Domnul cel Atotputernic prin mâna unei femei i-a nimicit,
6. Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, şi nici feciorii uriaşilor nu l-au lovit pe el, şi nici nu i-au stat împotrivă oameni înalţi ca munţii, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumuseţea feţei ei.
7. Căci ea s-a dezbrăcat de veşmintele ei de văduvie pentru întărirea celor întristaţi ai lui Israel; ea şi-a uns faţa cu miresme,
8. Şi-a prins pârul sub turban şi s-a îmbrăcat cu veşmânt de in, ca să-l ademenească.
9. Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumuseţea ei i-a robit inima, şi cu sabia i-a retezat capul.
10. Perşii s-au îngrozit de îndrăzneala ei şi Mezii de cutezanţa ei.
11. Atunci au chiuit umiliţii mei şi au strigat din răsputeri cei fără vlagă, iar ei s-au înspăimântat şi şi-au ridicat glasul şi au luat-o la goană.
12. Copii de mame tinere i-au străpuns cu sabia şi ca pe nişte robi i-au doborât la pământ; pierit-au în bătălia Domnului meu.
13. Cânta-voi Dumnezeului meu cântare nouă: Doamne, mare eşti Tu şi preaslăvit, minunat în puterea Ta, şi nimeni nu poate să Te întreacă!
14. Ţie să-ţi slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis şi toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău şi totul a fost zidit şi nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale!
15. Munţii ca şi mările se zbuciumă din temelie, stâncile se topesc cum se topeşte ceara înaintea feţei Tale, iar cu cei ce Te cinstesc pe Tine, milostiv eşti Tu cu ei!
16. Fiindcă orice jertfă cu miros de mireasmă preţuieşte puţin pentru Tine şi toată grăsimea arderii de tot este şi de mai puţin preţ, însă cel ce se teme de Domnul totdeauna este mare.
17. Vai de neamurile care se ridică împotriva poporului meu, căci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi în ziua judecăţii, şi va da pradă trupul lor focului şi viermilor, ca să urle de durere în veci de veci!».
18. Şi când a ajuns la Ierusalim, toţi s-au închinat lui Dumnezeu, iar după ce poporul s-a curăţit, a adus arderi de tot, prinoasele lor de bună voie şi darurile lor.
19. Şi Iudita a afierosit lui Dumnezeu ca dar, toate lucrurile lui Olofern, câte i le dăduse poporul, precum şi perdeaua pe care ea o ridicase de la patul lui, a dat-o ca afierosire pentru Domnul.
20. Şi poporul s-a veselit în Ierusalim trei luni, în faţa templului, şi Iudita a rămas la ei.
21. Iar după aceste zile, fiecare s-a întors la locul său, şi Iudita s-a întors în Betulia şi şi-a petrecut viaţa la casa ei. Şi cu înaintarea în vârstă a ajuns vestită în toată ţara.
22. Mulţi au cerut-o în căsătorie, dar ea n-a cunoscut bărbat în toate zilele vieţii ei, de când murise soţul ei Manase şi se adăugase la poporul lui.
23. Faima ei creştea din ce în ce mai mult, pe când ea înainta în vârstă în casa bărbatului ei. Ea a atins vârsta de o sută şi cinci ani. Şi ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit în Betulia şi a fost îngropată în peştera în care se odihnea bărbatul ei Manase.
24. Şi neamul lui Israel a jelit-o şapte zile. Şi înainte de moarte şi-a împărţit averea la rudele bărbatului ei Manase şi la rudele ei.
25. Şi cât a trăit Iudita, nimeni n-a îndrăznit să tulbure pe Israeliţi şi încă multă vreme după moartea ei.