Isaia - Capitolul 44

1. Şi acum ascultă Iacove, sluga Mea şi Israele, pe care te-am ales!
2. Aşa zice Domnul, Făcătorul şi Ziditorul tău din pântecele maicii tale, şi Ocrotitorul tău: "Nu te teme, sluga Mea Iacov şi tu Israele, pe care te-am ales.
3. Că Eu voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi din Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale.
4. Şi vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor şi ca pajiştile de-a lungul apelor curgătoare!"
5. Unul va zice: "Eu sunt al Domnului!" Altul se va numi cu numele lui Iacov. Unul va scrie cu mâna lui: "Sunt al Domnului" şi va vrea să-şi dea numele de Israel!
6. Aşa zise Domnul, Regele lui Israel şi Izbăvitorul său, Domnul Savaot: "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi nu este alt dumnezeu afară de Mine!
7. Cine este ca Mine să vină lângă Mine, să grăiască, să proorocească şi să se măsoare cu Mine! Cine a vestit de la început viitorul? Ceea ce se va întâmpla, cine poate să le prevestească?
8. Nu vă temeţi, nici nu vă spăimântaţi! N-am arătat Eu odinioară şi n-am vestit, când v-am luat pe voi de martori? Este oare un alt dumnezeu afară de Mine? Este un alt adăpost ca Mine?
9. Toţi făcătorii de idoli nu sunt nimic şi cele mai alese lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Martorii lor nu văd nimic şi, spre ruşinea lor, nici nu înţeleg nimic.
10. Cine a făcut un dumnezeu şi a turnat un idol fără să tragă un folos din aceasta?
11. Iată toţi cinstitorii lor se ruşinează; meşteşugarii nu sunt decât oameni! Să se adune toţi şi să se apropie! Ei tremură laolaltă şi simt mare ruşine!
12. Fierarul ascute o daltă şi dă chip lucrului său cu cărbuni aprinşi. Alcătuieşte idolul cu lovituri de ciocan şi-i dă chip cu puterea braţului său. Lui îi este foame şi, sleit de puteri, el rabdă de sete şi este tare obosit.
13. Lemnarul întinde sfoara, face un semn cu plumbul. El lucrează cu sculele lui şi măsoară cu compasul. El face lucrul lui după chipul unui om, după frumoasa înfăţişare a unui pământean, ca să fie aşezat într-o casă.
14. El şi-a tăiat un cedru, sau a luat chiparos sau stejar, pe care şi-i alesese dintre copacii pădurii, sau a plantat un cedru pe care ploaia l-a făcut să crească.
15. Omul se slujeşte de ei pentru aprins focul şi îi ia să se încălzească. El îi arde ca să coacă pâinea, ba mai mult, tot din el face şi un dumnezeu şi se închină la el, face un idol pe care îl cinsteşte.
16. El a ars jumătate din lemne, a fript pe jeratic carne pe care o mănâncă şi se satură. Se mai încălzeşte şi zice: "Mi-e cald! Simt văpaia lui!"
17. Şi cu ce a rămas, el face un dumnezeu, un idol pe care îl cinsteşte şi căruia i se închină şi căruia se roagă zicând: "Izbăveşte-mă, că tu eşti dumnezeul meu!"
18. Ei nu-şi dau seama şi nici nu pricep că ochii lor sunt închişi şi nu pot să vadă şi inima lor este împietrită şi nu pot să înţeleagă.
19. Cu toate acestea el nu-şi face socoteală în inima sa, că este simplu şi fără pricepere, şi nu zice: "Jumătate l-am pus pe foc şi am copt pâine, pe cărbuni am fript carne şi am mâncat-o, iar cu cealaltă jumătate care a mai rămas, voi face un idol urâcios şi mă voi închina la un trunchi de copac".
20. El se hrăneşte cu năluci, inima lui înşelată l-a dus la rătăcire. El nu-şi mântuieşte sufletul său şi nu zice: "Oare ce am eu în mina mea nu este o momeală?"
21. Adu-ti aminte despre aceasta, Iacove, Israele, că tu eşti sluga Mea! Te-am făcut să-Mi fii Mie slugă, Israele, Eu nu te voi uita!
22. Risipit-am păcatele tale ca pe un nor şi fărădelegile tale ca pe o negură. Întoarce-te către Mine, că Eu te-am mântuit!
23. Cântaţi voi ceruri, că Domnul a făcut aceasta; răsunaţi adâncuri ale pământului; munţilor, tresăltaţi de bucurie, voi toţi copacii pădurii, cântaţi, că a răscumpărat Domnul pe Iacov şi în Israel Şi-a dat pe faţă slava Sa!
24. Aşa grăieşte Domnul, Izbăvitorul tău şi Care te-a zidit din sânul maicii tale: "Eu sunt Domnul, Care a zidit lumea; singur am făcut cerurile, Eu am întărit pământul, şi cine Mi-a fost într-ajutor?
25. Eu zădărnicesc semnele mincinoşilor şi pe ghicitori îi fac să fie nebuni, ruşinez pe cei înţelepţi şi înţelepciunea lor o prefac în nebunie.
26. Eu sunt Domnul Care întăreşte cuvântul slugilor Mele şi împlineşte sfatul trimişilor Mei. Eu am zis Ierusalimului: "Va fi locuit" şi cetăţilor lui Iuda: "Zidite vor fi". Şi Eu le voi ridica din dărâmături!
27. Şi adâncului i-am zis: "Seacă!" Iată, îţi voi lăsa râurile fără apă.
28. Şi am zis despre Cirus: "El este păstorul Meu, el va împlini toate voile Mele". Şi despre Ierusalim am zis: "Să fie rezidit şi templul să fie ridicat din temelii!"
Înapoi la Biblia
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE