1. Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feţei Lui şi inima Egiptenilor se topeşte în ei.
2. Voi întărâta pe Egipteni unii împotriva altora şi se vor război frate cu frate şi prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.
3. Egiptul îşi va pierde mintea şi voi încurca isteţimea lui şi vor merge ei să întrebe pe idoli şi pe vrăjitori, pe fermecători şi pe ghicitori.
4. Şi voi da Egiptul în mâna unui stăpânitor crud şi un împărat puternic îl va stăpâni, zice Domnul Dumnezeu Savaot.
5. Apele mării se vor sfârşi şi fluviul va seca şi se va usca de tot.
6. Canalele se vor preface în ape stătătoare. Râurile Egiptului vor scădea şi se vor usca, papura şi trestia se vor veşteji.
7. Lunca Nilului şi toată verdeaţa de pe malurile lui se vor usca, vor cădea şi nu vor mai fi!
8. Pescarii vor suspina şi se vor tângui; toţi cei care aruncă undiţa în Nil, cei care aruncă năvodul pe faţa apelor, vor fi deznădăjduiţi.
9. Cei care lucrează inul vor fi nedumeriţi şi pieptănătoarele şi ţesătorii vor fi în mare încurcătură.
10. Ţesătorii vor fi tulburaţi şi toţi lucrătorii, în întristare mare.
11. Mai-marii Ţoanului au ajuns nebuni, sfătuitorii cei înţelepţi ai lui Faraon dau sfaturi fără de minte! Cum îndrăzniţi voi să ziceţi lui Faraon: "Eu sunt ucenicul celor înţelepţi, al regilor de altădată?"
12. Unde sunt oare înţelepţii tăi? Să te vestească şi să-ţi dea de ştire ceea ce a hotărât Domnul Savaot împotriva Egiptului.
13. Mai-marii Ţoanului au ajuns nebuni, mai-marii Nofului şi-au pierdut mintea şi căpeteniile seminţiilor duc Egiptul pe căi greşite.
14. Domnul a aruncat peste ei un duh de zăpăceală; în orice faptă a lor ei rătăcesc Egiptul şi nu-şi dau seama, cum nu-şi dă seama beţivul când varsă.
15. Şi nu va fi nici un lucru în Egipt cu rostul lui: nici cap, nici coadă, nici început, nici sfârşit.
16. În ziua aceea, Egiptenii vor fi ca femeile fricoase şi tremurătoare, din pricina ameninţării mâinii Domnului Savaot pe care o va ridica peste ei.
17. Atunci pământul lui Iuda va fi pentru Egipt înfricoşare mare; ori de câte ori i se va aminti numele; Egiptul va tremura, din pricina hotărârii luate împotriva lui de Domnul Savaot.
18. În vremea aceea, vor fi numai cinci cetăţi în pământul Egiptului care vor grăi limba Canaanului şi vor jura în numele Domnului Savaot; una se va numi "Cetatea Soarelui".
19. În ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului şi un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul.
20. Acesta va fi un semn şi o mărturie pentru Domnul Savaot în pământul Egiptului. Când vor striga către Domnul în strâmtorările lor, atunci El le va trimite un mântuitor şi un răzbunător oare-i va mântui.
21. Domnul se va face ştiut în Egipt şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Şi vor aduce arderi de tot şi prinoase şi vor face făgăduinţe Domnului şi le vor împlini.
22. Şi Domnul va bate Egiptul, îl va lovi şi apoi îl va vindeca. Şi ei se vor întoarce la Domnul şi El se va îndupleca şi îi va tămădui.
23. În vremea aceea, va fi un drum din Egipt în Asiria şi Asiria va merge în Egipt şi Egiptul în Asiria şi Egiptenii şi Asirienii vor sluji pe Domnul.
24. În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului,
25. Binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: "Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!"