1. Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?
2. El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteaptă simbria.
3. Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date nopţi de suferinţă.
4. Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfinţit.
5. Trupul meu e plin de păduchi şi de solzi de murdărie; pielea mea crapă şi se zbârceşte.
6. Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica şi s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.
7. Adu-ţi aminte, Doamne, că viaţa mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.
8. Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9. Negura se risipeşte, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.
10. Nu se mai înapoiază în casa sa şi locuinţa sa nu-l mai cunoaşte.
11. Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.
12. Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?
13. Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcuşul meu îmi va alina durerile,
14. Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.
15. Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
16. Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.
17. Ce este omul, ca să-ţi baţi capul cu el şi ca să-i dai luarea Ta aminte?
18. De ce îl cercetezi în fiecare dimineaţă şi de ce îl urmăreşti în orice clipă?
19. Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?
20. Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?
21. De ce nu îngădui greşeala mea şi nu laşi să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în ţărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi".