1. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte la toate cuvintele mele.
2. Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte.
3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime,
4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele.
5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut,
7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta.
8. Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale spunând aşa:
9. "Eu sunt curat şi fără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am nici o greşeală;
10. Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă socoteşte ca un vrăjmaş al Lui.
11. El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii mei!"
12. Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul.
13. De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face?
14. Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte.
15. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor.
16. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale.
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: "Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!"
25. Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa.
27. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: "Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina".
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci şi eu voi vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbeşte, căci dorinţa mea este să-ţi dau dreptate.
33. Iar dacă nu, ascultă la mine: ţine-ţi gura şi te voi învăţa care este înţelepciunea".