BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) - Capitolul 33

1. Manase era de doisprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit cincizeci şi cinci de ani în Ierusalim.
2. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului, umblând după urâciunile popoarelor izgonite de Domnul din faţa fiilor lui Israel.
3. Căci a făcut din nou locurile înalte pe care le sfărâmase Iezechia, tatăl său, şi a aşezat jertfelnice pentru baali, a făcut Aşere, s-a închinat la toată oştirea cerească şi i-a slujit;
4. A făcut jertfelnice şi în templul Domnului, despre care Domnul zisese: «În Ierusalim va fi numele Meu în veci»;
5. A zidit jertfelnice pentru toată oştirea cerească în amândouă curţile templului Domnului.
6. Tot el a trecut prin foc pe fiii săi în valea Ben-Hinom şi a făcut vrăjitorie, farmece şi magie; a adus oameni care chemau duhurile morţilor şi fermecători; şi a înmulţit relele împotriva Domnului, mâniindu-L.
7. Apoi a făcut un idol cioplit şi l-a aşezat în templul lui Dumnezeu, deşi Dumnezeu grăise către David şi către Solomon, fiul lui: «În templul acesta şi în Ierusalimul pe care l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, îmi voi pune numele Meu în veac;
8. Mai mult, nu voi îngădui ca piciorul lui Israel să păşească afară din pământul acesta, pe care l-am dat părinţilor lor, numai dacă ei vor fi stăruitori în a face tot ce le-am spus, după toată legea, rânduielile şi poruncile date prin Moise».
9. Însă Manase a dus pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire, încât ei au săvârşit mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise din faţa fiilor lui Israel.
10. De aceea a grăit Domnul lui Manase şi poporului său, dar ei n-au ascultat.
11. De aceea a adus Domnul peste ei pe căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins pe Manase cu arcanul şi l-au legat cu cătuşe de fier şi l-au dus la Babilon.
12. Şi în strâmtorarea sa, el a căutat faţa Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit foarte înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
13. Iar dacă s-a rugat, Dumnezeu l-a auzit şi i-a ascultat rugăciunea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Şi a cunoscut Manase că Domnul este Dumnezeul cel adevărat.
14. După aceea a zidit el zidul cel din afară al cetăţii lui David, în partea de apus a Ghihonului, pe vale şi până la poarta peştilor, a înconjurat Ofelul, l-a făcut înalt şi a aşezat căpetenii de oaste prin toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
15. Apoi a doborât pe dumnezeii cei străini şi idolul cel din templul Domnului şi toate capiştele pe care le zidise pe muntele templului Domnului şi în Ierusalim le-a aruncat afară din cetate.
16. A făcut la loc jertfelnicul Domnului şi a adus pe el jertfe de împăcare şi de laudă iar lui Iuda i-a spus să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
17. Poporul mai aducea jertfe pe locurile înalte, dar numai pentru Domnul Dumnezeul său.
18. Celelalte fapte ale lui Manase şi rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor, care i s-au grăit în numele Domnului Dumnezeului lui Israel, se găsesc scrise în istoria regilor lui Israel.
19. Şi rugăciunea lui şi cum l-a ascultat pe el Dumnezeu şi toate păcatele lui şi fărădelegile lui şi locurile în care el a zidit locuri înalte şi a aşezat chipurile Astartei şi idolii, înainte de a se smeri, se găsesc scrise în istoria lui Hozai.
20. Apoi a răposat Manase cu părinţii săi şi l-au îngropat în grădina casei lui, iar în locul lui s-a făcut rege Amon, fiul său.
21. Amon era de douăzeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit doi ani în Ierusalim.
22. Şi a făcut el lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului, precum făcuse şi Manase, tatăl său; căci a adus jertfe la toate chipurile cioplite, pe care le făcuse Manase, tatăl său, şi le-a slujit.
23. Dar el nu s-a smerit înaintea feţei Domnului, cum s-a smerit Manase, tatăl său; dimpotrivă, Amon şi-a înmulţit păcatele sale.
24. Şi au uneltit slugile lui împotriva lui şi l-au omorât în casa sa.
25. Însă poporul ţării a omorât pe toţi care uneltiseră împotriva regelui Amon. Şi în locul lui poporul ţării a făcut rege pe Iosia, fiul său.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE