In împărăţia lui Diocleţian şi Maximian Hercule, a fost în Roma un preot pe nume Gavinie, frate bun cu Gaius, papa Romei. Acest preot, fiind învăţat la filosofia cea din afară şi bine iscusit în dumnezeiasca Scriptură, a scris multe cărţi împotriva păgânilor, după sfatul şi porunca fratelui său. Ei erau de neam mare şi rudenii cu împăratul Diocleţian, dar erau defăimaţi şi lepădaţi de el din neam, din pricina credinţei lor creştine, de care Diocleţian se îngreţoşa foarte şi de aceea se lepăda de seminţia sa. Acest preot, Gavinie, avea o fiică pe nume Susana, pe care a crescut-o în bună cucernicie, învăţând-o frica lui Dumnezeu şi filosofia cărţii. Fecioara era foarte pricepută şi înţeleaptă, prea aleasă cu frumuseţea trupească, dar fără de asemănare mai aleasă cu frumuseţea sufletească; căci roaba lui Hristos cea întreg înţeleaptă şi credincioasă îl iubea pe Acela fierbinte.

Şi auzind împăratul Diocleţian de frumuseţea şi înţelepciunea ei, a voit s-o ia de femeie pentru fiul său, Maximian. Acest Maximian, pe care alţii îl numesc Maximin, nu era fiu firesc al lui Diocleţian, ci a fost înfiat din rudeniile cele de aproape. Mai întâi, Diocleţian l-a însoţit cu fiica sa, Valeria, dar murind aceea, a voit să-l însoţească cu rudenia sa, Susana. Acest Maximian se mai numea şi Galeriu şi era altul decât acel mai întâi Maximian, care se numea Hercule. Deci Diocleţian a trimis pe un bărbat cinstit, văr al său, anume Claudie, ca să vorbească cu Gavinie şi să-i ceară pe fiica sa spre însoţirea fiului său, Maximian.

Şi venind Claudie la Gavinie, i-a zis: „Prealuminatul nostru împărat Diocleţian m-a trimis la tine, cu darul şi cu mila sa, vrând să înnoiască rudenia cu tine prin unirea sângelui mai de aproape. Deci ce alt dar poate să-ţi fie ţie mai mare ca acesta, ca prin mai mare cinste să se preamărească neamul tău, pentru cea mai de aproape legătură a sângelui împărătesc?" Dar Gavinie a zis: „Noi suntem săraci şi smeriţi. Cum putem oare să ne numim rudenia împăratului, fiind nevrednici?" Zis-a Claudie: „Cinstite frate, tu şi fratele tău, episcopul Gaius, nu sunteţi oare fiii lui Maximin senatorul, care a fost rudenia unchiului nostru, fratele stăpânului nostru, împăratul Diocleţian?" Grăit-a Gavinie: „Aşa este, însă în vremile acestea din urmă nu suntem vrednici să ne numim rude ale împăratului".

Zis-a Claudie: „Nu te lepăda de neamul tău; iată, îţi porunceşte împăratul şi stăpânul nostru ca pe fiica ta, de care a auzit că este frumoasă şi înţeleaptă în toate învăţăturile, să o dai după Maximian, fiul lui, căci este cu dreptate ca mlădiţele ce ies dintr-o rădăcină să nu se despartă, lucru pe care îl dorim şi noi, rudeniile, şi mi se pare că şi ţie îţi este aceasta de bucurie". Grăit-a Gavinie: „Rogu-mă, daţi-mi vreme să aflu părerea fecioarei". Şi s-au despărţit. Şi ducându-se Claudie, preotul Gavinie a rugat pe fratele său, papa Gaius, să vină la dânsul acasă. Şi venind acela, i-a spus pricina pentru care a trimis împăratul pe Claudie. Apoi, chemând la dânşii pe fecioara Susana, au zis către dânsa cu lacrimi: „Impăratul Diocleţian a trimis la noi pe Claudie, ruda noastră, să ne spună că voieşte să te ia în însoţire pentru fiul său, Maximian".

Iar fericita fecioară Susana a răspuns tatălui şi unchiului său: „Unde este acum înţelepciunea voastră? Cu adevărat n-o văd în voi! De n-aş fi fost creştină, precum m-aţi învăţat, ar fi putut cineva să grăiască despre aceea cu mine. Dar acum, pentru ce vă întinaţi gura şi urechile, ascultând păgâneştile cuvinte şi zicându-mi mie să mă însoţesc cu tiranul cel păgân, de care voi v-aţi lepădat cu îndrăzneală, pentru necurăţia lui şi pentru sfânta voastră credinţă în Hristos, ca să nu fie rudenia voastră? Dau slavă atotputernicului Dumnezeu, Care m-a făcut rudenie cu sfinţii Săi; pentru că aşa cred în Domnul nostru Iisus Hristos, că, defăimând însoţirea cea spurcată cu acel om necurat, mă voi învrednici de cununa mucenicească".

Tatăl ei, Gavinie, a grăit către dânsa: „Fiică, vezi să fii statornică în credinţa pe care o ai, ca să poţi să fii curată înaintea Domnului şi să ne bucurăm şi noi, văzând că aduci Stăpânului Hristos roadele credinţei tale cele tari!" Susana a grăit către tatăl şi către unchiul său: „Domnii mei, voi m-aţi învăţat adeseori să-mi păzesc fecioria pentru Domnul meu, Iisus Hristos. Iar acum m-am întărit atât în dragostea şi frica Lui, încât nici nu mă gândesc vreodată la însoţirea trupească, ci pe Stăpânul Căruia m-ai dat tu odată, părinte, pe El îl voi iubi, Lui îi voi sluji şi în El voi nădăjdui până la suflarea mea cea de pe urmă". Sfântul papă Gaius a zis: „De vreme ce te-ai dat o dată cerescului Mire Hristos Dumnezeu, apoi petrece până la sfârşit în dragostea Lui şi păzeşte poruncile Lui". Astfel, amândoi acei sfinţi slujitori ai Domnului, înţelegând voirea cea bună a inimii ei fecioreşti, s-au bucurat cu duhul şi plângeau de bucurie, întărind-o cu multe cuvinte duhovniceşti.

Iar după trei zile, Claudie a venit iar în casă la Gavinie cu mulţime de slugi, pe care lăsându-le afară, a intrat singur înăuntru şi a găsit acolo şi pe Gaius papa. Deci, făcându-şi obişnuita sărutare, Claudie a zis: „Ştie cinstea voastră ce pricină de bucurie m-a adus la voi". Papa Gaius a grăit: „Chiar dacă n-ar fi nici o pricină a venirii tale la noi în afară de rudenia ta cu noi, suntem bucuroşi de tine, că putem să ne mângâiem unul pe altul, prin vederea feţei şi prin vorbirea împreună". Claudie a zis: „Ştiţi, o, iubiţilor fraţi, că împăratul Diocleţian doreşte foarte mult să se unească cu voi prin cea mai apropiată rudenie; deci vă sfătuiesc şi vă rog să faceţi voia celui ce stăpâneşte lumea, şi să-i mângâiaţi sufletul". Gavinie a zis către dânsul: „Spune acea dorinţă împărătească domnului frate, Gaius episcopul". Claudie a zis către Gaius: „Preamilostivul împărat, domnul nostru, voieşte să ia în însoţire pentru fiul său pe fiica voastră şi nepoata mea. El a auzit de frumuseţea, de înţelegerea şi de înţelepciunea ei; iar noi, rudeniile, socotim că nimic nu este mai cinstit decât aceasta, ca neamul nostru, nedeosebit de sângele împărătesc, să petreacă împreună şi să se împodobească şi să se slăvească cu înălţimea aceluia". Tăcând episcopul, Gavinie a grăit: „Să chemăm pe fecioară şi să vedem dorinţa ei".

Deci au chemat la dânşii pe Sfânta Susana, şi erau acolo numai ei trei şezând, nemaifiind altcineva de faţă. Şi văzând Claudie pe fecioară, a lăcrimat de dragoste şi bucurie, şi voind să o cuprindă cu dragoste şi să o sărute, ea l-a oprit şi s-a întors de la dânsul, zicând: „Nu-mi spurca gura mea, că Domnul meu Iisus Hristos ştie că de gura roabei sale nu s-a atins niciodată gură bărbătească". Claudie a zis: „Eu voiam să te sărut din dragoste de rudenie, ca nepoată ce-mi eşti". Iar fecioara a zis: „Nu pentru altă pricină mă îngreţoşez de sărutarea ta, decât numai pentru aceea că gura ta este întinată de jertfele idoleşti". Iar Claudie fiind atins la inimă de aceste cuvinte ale fecioarei ca prin degetul lui Dumnezeu, s-a umilit şi a zis către dânsa: „Ce să fac ca să mi se cureţe gura de întinăciune?" Fecioara a răspuns: „Pocăieşte-te şi botează-te în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh". Iar Claudie, întorcându-se către episcop, a zis: „Atunci voi să mă curăţiţi, de vreme ce mai bun este omul cel curat, care crede în Hristos, decât cei ce slujesc zeilor. Eu am adus multe jertfe zeilor, la care şi împăraţii îşi pleacă grumajii lor, dar nici un folos n-am avut de la dânşii".

Iar papa, văzând minunata şi grabnica schimbare a lui Claudie, în care lucrase darul lui Dumnezeu prin cuvintele curatei fecioare, a zis cu bucurie către el: „Frate, ascultă-mă pe mine, că am să te sfătuiesc sfat bun. Tu ai venit la noi să mijloceşti mireasă pentru fiul stăpânului tău; iar Dumnezeu te caută pe tine pentru El şi voieşte să te mântuieşti cu rugăciunile acestei fecioare, ca şi din sângele nostru să se afle vrednici împărăţiei cereşti. De aceea, crede în Dumnezeu, fă pocăinţă pentru vărsarea sângelui sfinţilor lui Dumnezeu şi nu întârzia a primi Sfântul Botez". Claudie a zis: „Când voi primi Sfântul Botez, oare se vor curaţi toate păcatele spurcate ale inimii mele?" Papa a răspuns: „Cu adevărat se vor curaţi, numai crede din toată inima".

Sfânta fecioară Susana, auzind acestea, a căzut la picioarele unchiului său, Sfântul Gaius, zicându-i: „Stăpânul meu, te rog, pentru Hristos, nu zăbovi a boteza pe Claudie şi mântuieşte-i sufletul". Papa a răspuns: „Să căutăm mai întâi dacă crede cu adevărat în Hristos Dumnezeu". Claudie a zis: „Cred cu adevărat, numai dacă mi s-ar ierta toate greşelile precum îmi făgăduiţi". Papa a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul cel atotputernic, ţi se iartă toate greşelile tale!" Şi a căzut Claudie la pământ înaintea picioarelor arhiereului şi, presărându-şi ţărână pe cap, striga: „Doamne Dumnezeule, lumina cea prea veşnică, iartă-mi toate greşelile făcute în necredinţă şi în neştiinţă şi mă umple de darul Tău, ca să cunoască şi femeia mea şi copiii mei, că Tu singur mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine". Apoi Gaius l-a învăţat pentru botez şi, sfătuindu-l, l-a trimis la casa lui.

După aceasta, Claudie cu femeia sa şi cu doi fii ai săi au venit noaptea la Sfântul Gaius papa şi au cerut botezul. De aceea, papa, nezăbovind mai mult, i-a botezat, iar Gavinie preotul le-a fost naş. Iar când Claudie a ieşit din scăldătoare, a zis: „Am văzut o lumină mai luminoasă decât soarele, care m-a strălucit în ceasul botezului". Apoi, după săvârşirea botezului şi ungerea cu Sfântul Mir, papa a săvârşit Sfânta Liturghie şi i-a împărtăşit pe dânşii cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Deci cu toţii s-au bucurat întru Dumnezeu, Mântuitorul lor. Numele soţiei lui Claudie era Prepedigna şi ale copiilor lui, Alexandru şi Cutie. Din acea vreme, Claudie a început a-şi vinde averile sale şi a le împărţi săracilor. El căuta pe creştinii care se ascundeau prin felurite locuri tăinuite şi, intrând prin temniţe noaptea în taină, tuturor pe care îi găsea le spăla picioarele şi le săruta; apoi toată nevoia lor prin îndestulate îndurări o împlinea, dându-le lor cu osârdie îmbrăcăminte şi hrana cea de toate zilele, făcând astfel pocăinţă mare pentru păcatele lui cele săvârşite mai înainte.

Iar după câteva zile, Diocleţian a început a întreba despre Claudie, că, fiind trimis la Gavinie pentru Susana fecioara, nu a adus înştiinţare. Şi i s-a spus împăratului că este bolnav Claudie. Deci împăratul a trimis la dânsul pe fratele lui cel mai tânăr, pe nume Maxim, cu dregătoria comit, ca să-l cerceteze pe cel bolnav şi să-l întrebe şi despre fecioara Susana. Şi mergând Maxim, a găsit pe fratele său, Claudie, îmbrăcat în haină de păr şi făcând rugăciuni către Dumnezeu; iar Maxim, spăimântându-se, a zis: „Iubite frate, care m-ai hrănit pe mine din copilărie, pentru care pricină te-ai schimbat aşa şi te-ai făcut uscat şi galben la faţă?" Claudie a răspuns: „Dacă voieşti să mă asculţi pe mine, atunci îţi voi spune pricina schimbării mele". Maxim a zis: „Spune-mi mie durerea trupului tău". Claudie a zis: „Iată, eu fac pocăinţă, că, ascultând pe împăraţi şi slujindu-le lor, am ucis pe creştini şi am vărsat sânge nevinovat, pe care lucru, deşi l-am făcut din neştiinţă, împlinind poruncile împărăteşti, însă acum bolesc de aceea şi mă căiesc".

Maxim a zis: „Ce-mi spui mie aceasta acum, frate? Stăpânul nostru, Diocleţian împăratul, te-a trimis la Gavinie, fratele nostru, ca să mijloceşti să dea pe fiica lui de soţie fiului împăratului, pentru care şi eu acum sunt trimis la tine, iar tu altceva îmi spui mie?" Claudie a răspuns: „Am umblat eu pentru aceasta la iubita noastră nepoată şi am văzut-o pe ea că, precum este preafrumoasă cu faţa, tot aşa este şi cu sufletul, căci ea este sfântă şi înţeleaptă, dar acum s-a făcut mireasa cerescului Impărat, Hristos Dumnezeu, prin Care şi eu sunt izbăvit de păcatele mele. Insă, ca să ştii şi tu că Preamilostivul Dumnezeu voieşte să-i mântuiască pe toţi, să mergem noaptea la fratele nostru Gavinie preotul şi vei vedea lumina cea veşnică". Maxim a zis: „Fratele meu iubit, toate cele ce îmi vei porunci mie, le voi face".

Deci întru aceeaşi noapte au mers amândoi la porţile cetăţii care se numeau Salaria, care erau lângă palatele lui Salustiu, pentru că acolo era casa lui Gavinie preotul. Şi i s-a spus lui Gavinie că fraţii Claudie şi Maxim stau afară, vrând să intre înăuntru; iar el cu osârdie le-a ieşit întru întâmpinare şi cu bucurie i-a băgat pe ei înăuntru. Dar mai înainte de a începe vorba cu dânşii, s-a întors la rugăciunea cea către Dumnezeu, plecându-şi genunchii şi faţa în jos şi împreună cu dânsul s-au plecat şi ceilalţi. Iar preotul a grăit, rugându-se: „Doamne Dumnezeule, Cel ce aduni pe cei risipiţi şi priveşti spre cei adunaţi, caută spre lucrul mâinilor Tale şi luminează pe toţi cei ce cred în Tine, că Tu eşti lumina cea adevărată, în vecii vecilor". Atunci toţi au răspuns: „Amin".

Apoi, sculându-se de la pământ, s-au sărutat şi s-au îmbrăţişat; iar Claudie, căzând la picioarele preotului, le-a sărutat pe ele. Acest lucru văzându-l Maxim, se mira şi voia să vadă pe fecioara Susana; deci Gavinie a poruncit ca s-o cheme. Iar ea venind la dânşii, mai întâi s-a închinat lui Dumnezeu; apoi, apropiindu-se de tatăl său, a zis: „Binecuvintează-mă, părinte!" Şi iarăşi preotul s-a rugat pentru venirea ei, zicând: „Pace să vă dea vouă Domnul nostru Iisus Hristos, Care petrece şi împărăteşte în vecii vecilor cu Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic". Apoi au zis cu toţii: „Amin", iar Maxim, văzând pe Sfânta Susana foarte smerită şi plină de ruşinea întregii înţelepciuni, a voit să-i sărute mâinile, dar ea n-a voit.

Deci, când toţi plângeau de multă bucurie şi dragoste, Sfântul papă Gaius - care locuia acolo aproape, lângă biserica ce se zidea de dânsul -, a fost vestit că fraţii lui s-au adunat. Iar el, socotind că sunt prinşi la mucenicie şi vrând ca el să fie mai întâi între mucenici, a alergat cu sârguinţă, fără de veste, la casa lui Gavinie. Şi toţi văzân-du-l pe el, s-au înspăimântat şi i s-au închinat până la pământ; iar papa le-a zis lor: „Pace vouă! Indrăzniţi întru numele Domnului". Apoi iarăşi a zis: „Să ne rugăm". Şi a început a se ruga, zicând: „Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce L-ai trimis pe Dânsul spre mântuirea tuturor, vrând să ne scoţi pe noi din întunericul lumii acesteia şi să ne duci la viaţa veşnică, întăreş-te-ne pe noi, robii Tăi, întru credinţa Ta, că Tu împărăteşti în vecii vecilor". Şi toţi au zis: „Amin". Apoi, şezând, au început a vorbi, iar vorbele acelea care ieşeau din gura arhiereului erau insuflate de Dumnezeu şi toţi ascultau cuvintele lui Dumnezeu cele grăite de dânsul.

Iar fecioara Susana, nevrând să şadă înaintea lor, asculta stând în picioare şi în taina inimii sale se ruga lui Dumnezeu. Apoi papa a zis către Maxim: „Mulţumim ţie, frate, că ne-ai cercetat pe noi". Maxim a răspuns: „Eu, nevrednicul, am venit la voi să sărut picioarele voastre cele sfinte; dar care este din început pricina venirii mele, singuri bine ştiţi". Papa a zis: „Tu să ne spui nouă". Maxim a zis: „Impăratul Diocleţian doreşte ca să daţi pe fecioara Susana după Maximian, fiul lui cel înfiat". Papa a zis: „Fecioara are acum pe Hristos cel dat ei de la Dumnezeu Tatăl, şi să ştii cu adevărat, că nu se poate a o însoţi pe ea cu altul". Maxim a zis: „Toate cele ce le dă Dumnezeu sunt veşnice".

Arhiereul a zis către dânsul: „Deci primeşte şi tu viaţa veşnică!" Maxim a zis: „Şi care este viaţa veşnică?" Răspuns-a Claudie: „Aceea este viaţa veşnică, pe care eu am cunoscut-o". Maxim a zis: „Pe aceea pe care tu ai cunoscut-o, doresc şi eu a o şti; însă nu ni se cuvine ca pe neamul nostru să-l deosebim de rudenia cea împărătească". Sfântul papă Gaius a zis: „Noi te îndemnăm să crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului celui veşnic; iar acestea pe care le vedem, cinstea şi slava împăratului pământesc, sunt vremelnice şi rudenia lui nici cât de puţin nu ne foloseşte nouă, pentru că toate trec alăturea şi pier degrab odată cu viaţa aceasta de puţină vreme. Iar cele ce le-a făgăduit nouă cerescul Impărat, Hristos Dumnezeul nostru, acelea sunt veşnice, folositoare şi preaiubite". Acestea auzindu-le Maxim, s-a umilit şi cu bucurie a voit să primească sfânta credinţă. Şi a zis Gaius papa către el: „Ştii, frate, toate averile pe care noi le-am lăsat pentru Hristos, ce fel şi câte erau? Iar acum nimic altceva nu lăudăm, decât numai pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care vieţuim şi întru Care ne lăudăm". Maxim a zis: „Stăpânii mei, nu zăboviţi, ci grăbiţi-vă să faceţi cele ce ştiţi că sunt folositoare mie". Deci, poruncindu-i să postească, papa l-a trimis acasă.

Iar el ducându-se, la început tăinuia în sine credinţa sa în Hristos; însă ardea foarte mult cu dragostea către Sfântul papă Gaius şi către preotul Gavinie, iar mai vârtos spre Insuşi Hristos. Apoi, înmulţindu-se în el dragostea către Dumnezeu, a început la arătare a mărturisi numele lui Iisus Hristos, nebăgând în seamă moartea. Insă papa şi preotul îl sfătuiau să tacă cinci zile, până îşi va vinde averile sale şi până le va împărţi creştinilor săraci. Şi Maxim a făcut aşa, iar după cinci zile, venind la Sfântul papă Gaius şi căzând la picioarele lui, a zis: „Te jur pe tine, domnul meu, cu numele lui Hristos, sa mă luminezi cu Sfântul Botez, precum ai luminat pe fratele meu, Clau-die; pentru că dintru acel ceas, în care m-ai învăţat pe mine despre Hristos Dumnezeu, atât s-a umilit inima mea, încât nu pot să mă odihnesc, până nu voi primi credinţa creştinească". Papa l-a botezat după obicei şi, săvârşind Sfânta Liturghie, l-a împărtăşit cu dumne-zeieştile Taine.

Deci Maxim petrecea cu dânşii, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Iar averile sale, pe care n-a putut în cele cinci zile să le vândă şi să le împartă, pe acelea le dădea şi le împărţea la creştinii săraci, prin mâinile unui credincios prieten al său, anume Tarson, care era creştin ascuns şi mai pe urmă a fost scriitor al pătimirii acestor sfinţi, pentru că toate s-au făcut pe vremea lui.

Şi trecând cincisprezece zile, Diocleţian s-a înştiinţat că Maxim comitul şi Claudie, cu femeia şi cu fiii, s-au făcut creştini. Pentru aceea s-a umplut de mare mâhnire, însă la început tăinuind în sine aceasta, a arătat împărătesei sale, cu numele Sirina, că a trimis la Gavinie, vrând să logodească pe fiica aceluia, Susana, cu fiul său, Maximian. Iar împărăteasa, auzind de Gavinie şi Susana, a preamărit în inima sa pe Dumnezeu, pentru că era creştină tăinuită, iar către împărat a zis: „Fă ceea ce-ţi porunceşte mărirea cea de sus", adică Dumnezeu. Iar împăratul lăsând-o pe ea, a chemat la sine pe mai-marele oştilor, anume Iulie, păgân şi cumplit cu năravul. Aceluia i-a descoperit necazul inimii sale, cum că cei iubiţi din rudeniile lui, care au fost trimişi să logodească mireasă fiului său, defăimându-i porunca, au luat credinţa creştinească. Iulie a zis: „Toţi cei ce au defăimat poruncile împărăteşti, chiar dacă acelea ar fi nedrepte, să se pedepsească cu moarte; iar porunca ta, pe care ei au defăimat-o, fiind dreaptă, de aceea sunt vrednici de moarte".

Atunci împăratul îndată a poruncit lui Iulie să trimită ostaşi şi să-i prindă pe toţi, afară de episcopul Gaius. Deci, pe Gavinie preotul şi pe fiica lui, Susana, a poruncit să-i păzească sub strajă, iar pe Claudie, pe Maxim, pe soţia lui Claudie, Prepedigna şi pe amândoi fiii lor, pe Alexandru şi pe Cutie, i-a trimis în cetatea ce se numea Ostie, şi a poruncit să-i ardă de vii, iar cenuşa lor să o arunce în mare. Astfel s-au săvârşit acei sfinţi, învrednicindu-se slavei muceni-ceşti.

Iar după 55 de zile, Diocleţian a poruncit împărătesei sale să ia la sine în palat pe fecioara Susana şi să o îndemne la nuntă. Iar Susana, fiind păzită sub strajă, când a văzut pe cei ce veneau pentru dânsa, a suspinat din adâncul inimii către Dumnezeu şi s-a rugat cu lacrimi: „Doamne, nu lăsa pe roaba Ta!" Deci a fost dusă la împărăteasa, care, văzând pe Susana intrând la dânsa, s-a grăbit de s-a închinat ei, mai înainte de a se închina Susana, pentru că cinstea darul lui Hristos ce era într-însa şi fecioria cea întreg înţeleaptă. Iar Sfânta Susana a căzut înaintea împărătesei la pământ, dar împărăteasa, ridicând-o pe ea cu dragoste, i-a zis: „Se bucură de tine Mântuitorul nostru, Iisus Hristos". Şi auzind Susana pe împărăteasă cum cheamă numele lui Iisus Hristos, s-a bucurat şi a zis: „Mulţumesc lui Hristos, Dumnezeul meu, că El împărăteşte în tot locul".

Şi erau amândouă împreună, împărăteasa Sirina şi Sfânta fecioară Susana, veselindu-se întru Domnul, vorbind cu dragoste de Dânsul şi rugându-se către El cu osârdie. Dar mai vârtos Sfânta Susana n-a încetat ziua şi noaptea cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu, precum era învăţată de tatăl său. Iar Diocleţian aştepta în toate zilele, nădăjduind că se va învoi fecioara la nuntă. Deci, aşteptând mult, a trimis la împărăteasă, întrebând-o dacă a înduplecat pe fecioară spre însoţirea fiului lor şi dacă fecioara se învoieşte acum cu dragostea lui Maximian. Iar împărăteasa a răspuns împăratului: „In zadar te osteneşti acolo unde lucrurile sunt cu neputinţă; şi nici nu se cade a supăra acolo unde nu este voinţă. Eu nu văd într-însa un gând şi un scop ca acela, ca să voiască cândva spre nunta fiului tău, nici nu cred că cineva, ori cu ce chip, să poată a o sili pe ea la nuntă".

Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a mâniat foarte mult şi a dat stăpânire fiului său, Maximian, asupra ei, ca să o batjocorească pe ea cu sila, însă nu în palatul împărătesc, ci să o ducă în casa tatălui ei, Gavinie, şi acolo să facă după pofta sa şi astfel s-o lase necinstită. Deci a poruncit ca Sfânta Susana să iasă din palatul împărătesc şi fie dusă la casa sa. Iar împărăteasa, despărţindu-se cu plângere de Sfânta Susana, a zis către dânsa: „Cel ce a izbăvit pe roaba sa Susana cea dintâi, Acela te va izbăvi şi pe tine şi-ţi va da odihnă slăvită". Deci, sărutându-se, s-au despărţit cu multe lacrimi.

Iar fecioara Susana, intrând în casa sa, fiind dusă de două femei, s-a aruncat la pământ în camera ei şi se ruga lui Hristos, izbăvitorul său, tânguindu-se şi plângând ca să vină în ajutorul său degrab. In acea noapte a mers la dânsa Maximian, fiul împăratului, plin de pofta cea spurcată; şi intrând cu sârguinţă în camera unde se ruga sfânta fecioară, a văzut deasupra ei pe îngerul lui Dumnezeu în mare strălucire şi frică mare a căzut asupra lui. Deci, neîndrăznind să se apropie de fecioară, a fugit îndată de acolo şi, întorcându-se în palatele împărăteşti, a spus aceasta tatălui său. Şi a zis Diocleţian: „Nu este altceva aceea, decât numai vrăji creştineşti". Apoi a trimis pe unul din cei ce stăteau înaintea lui, cu numele Curtie, ca să afle ce se face în casa Susanei. Dar şi acela, cum a intrat acolo, îndată a fost cuprins de frică mare şi a fugit cu cutremur la cel ce l-a trimis.

In acea vreme, împăratul cu împărăteasa sa, Sirina, se întrebau despre venirea lui Hristos şi despre cinstirea zeilor celor mulţi. Deci, fiind dovedit de dânsa, el şi-a adus aminte de Susana, zicând: „Pentru ce nu ai îndemnat pe acea frumoasă şi înţeleaptă fecioară ca să se învoiască la nunta fiului meu?" Impărăteasa a răspuns: „Fecioara şi-a ales ei partea aceea care este mai bună şi însuşi fiul tău spune că a văzut deasupra ei o lumină neapropiată". Auzind aceasta împăratul şi umplându-se de mânie, a poruncit unui om oarecare necurat, cumplit şi fără omenie, cu numele Macedonie, să meargă în casa Susanei, şi cu îngrozire şi cu chinuri să o silească la închinarea idolilor. Aceasta însă să o facă în taină, ca să nu ocărască alţii pe împărat pentru tirania lui, că nu-i este milă nici pentru rudenia sa. Şi a mers Macedonie la dânsa, având cu el un idol mic de aur, al spurcatului său zeu Die, şi îl arăta sfintei fecioare, poruncindu-i să se închine lui. Dar ea a suflat spre idol şi a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, să nu vadă ochii mei această meşteşugire diavolească".

Atunci îndată acel idol, pe care îl ţinea în mâini Macedonie, s-a făcut nevăzut, ca şi cum ar fi fost răpit de cineva din mâinile lui. Iar Macedonie se mira de un lucru ca acesta şi credea că Susana l-ar fi apucat cumva şi l-ar fi ascuns; şi a zis către dânsa: „Văd că eşti iubitoare de aur, pentru că ai furat idolul din mâinile mele. Insă o laud aceasta, căci cred că nu l-ai fi luat, dacă nu-l iubeai". Răspuns-a sfânta: „Domnul Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său de a răpit idolul de la ochii mei şi l-a aruncat afară din casa mea!" Zicând sfânta aceasta, a intrat sluga lui Macedonie şi i-a spus că idolul este aruncat afară din casă, pe calea poporului.

Atunci Macedonie, umplându-se de mânie, a rupt hainele de pe dânsa cu mâinile sale şi a bătut-o pe ea cu beţe fără cruţare. Iar sfânta, fiind bătută, striga: „Slavă Ţie, Doamne!" Zis-a Macedonie către ea: „Jertfeşte zeilor!" Dar ea a răspuns: „Eu singură mă aduc jertfă Domnului Dumnezeului meu!" Deci Macedonie a spus împăratului de statornicia cea tare şi neschimbată a fecioarei în creştineasca credinţă şi de batjocura cea făcută idolului. Iar împăratul a poruncit să o ucidă cu sabia chiar în casa ei. Şi au tăiat capul miresei lui Hristos, al Sfintei Muceniţe Susana, şi s-a dus în cămara nestricăciu-nii cea prea luminoasă a Mirelui său, bucurându-se şi veselindu-se.

Iar împărăteasa Sirina, auzind de uciderea Sfintei Susana, a mers noaptea şi a luat cinstitul ei trup, adunând sângele cel vărsat pe pământ şi ştergându-l cu acoperământul capului său. Deci, învelind trupul cu o pânză curată şi cu aromate, l-a pus în gropniţa Sfântului Alexandru, unde erau îngropate multe trupuri muceniceşti. Iar sângele ei cel şters cu acoperământul capului, punându-l într-un sicriaş de argint, l-a ascuns în palatul său unde obişnuia să se roage adeseori în taină ziua şi noaptea.

Iar preasfinţitul papă Gaius, mergând în casa fratelui său Gavinie, a sfinţit acea cameră în care s-a vărsat sângele Sfintei Muceniţe Susana, ca să fie biserică, şi slujea în ea dumnezeieştile slujbe. Iar nu după multă vreme a pătimit şi Sfântul Gavinie preotul. Asemenea s-a sfârşit muceniceşte şi preasfinţitul Gaius şi toţi au stat împreună înaintea scaunului lui Dumnezeu, în cetele sfinţilor mucenici, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi I se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.