Deciu, păgânul împărat al Romei, muncind pe mulţi creştini, s-a dus cu toată puterea oştirii sale împotriva Persiei, şi biruind ostile persane, a prădat ţara lor şi a luat în stăpânire Babilonul, Vactrianul, Ircania şi Asiria; iar mulţimea creştinilor care se aflau în acele ţări, a pierdut-o cu felurite munci. Atunci era episcop în Babilon, Polihronie şi cu dânsul trei preoţi, Parmenie, Elima şi Hrisotel; iar ca diaconi: Luca şi Muco. Pe aceştia prinzându-i Deciu, a poruncit să-i aducă îndată la jertfă idolească. Iar Sfântul Polihronie a zis cu îndrăzneală: „Noi ne aducem jertfă pe noi înşine Domnului nostru Iisus Hristos, iar diavolilor şi idolilor celor deşerţi făcuţi de mâini omeneşti, niciodată nu ne vom închina!"

Atunci Deciu a poruncit să arunce în temniţă pe episcop împreună cu preoţii şi cu diaconii lui. Şi a început a zidi în cetatea Babilonului o capişte spurcatului său zeu Saturn, făcându-i un idol aurit. El a scris la Roma eparhului Valerian de fericita sa biruinţă asupra perşilor, despre care zicea că i s-a dat lui de la zeii săi, şi i-a poruncit să facă în Roma prăznuire mare zeilor, iar pe creştini să-i muncească şi să-i ucidă.

Deci Valerian făcea în Roma porunca lui Deciu. Şi săvârşin-du-se în Babilon capiştea zeului Saturn, păgânul a pus înaintea judecăţii sale pe Polihronie, episcopul, cu preoţii şi cu diaconii lui şi a zis: „Oare tu eşti fur de cele sfinte, necinstind pe zei şi neascultând poruncile împărăteşti?" Iar sfântul nu i-a răspuns nici un cuvânt, ci stătea tăcând. Atunci împăratul a zis către preoţi şi diaconi: „Povăţuitorul vostru a amuţit". Preotul Parmenie a răspuns: „Părintele nostru n-a amuţit, dar, nevrând să-şi spurce cinstita şi sfânta sa gură, face după porunca Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce cu picioarele lor şi întorcându-se să vă rupă pe voi. Deci oare este drept ca gura cea curată să se întineze cu gunoiul?" Şi mâniindu-se Deciu, a zis: „Oare noi suntem gunoi?" Şi îndată a poruncit să taie limba acelui preot.

Iar după ce i-au tăiat limba, Sfântul Parmenie a strigat luminos către Sfântul Polihronie, zicând: „Sfinte părinte, roagă-te pentru mine, pentru că văd asupra ta pe Sfântul Duh Cel ce împărăteşte, Care îţi pecetluieşte gura, iar într-a mea pune fagur de miere!" Aşa de minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, căci celui ce avea limbă, i-a poruncit să tacă, iar celuilalt, a cărui limbă era tăiată, i-a dat putere a vorbi, spre arătarea tăriei Sale celei atotputernice. Apoi Deciu a zis către episcop: „Polihronie, jertfeşte zeilor şi-mi vei fi mie prieten, iar capiştea cea nou zidită a lui Saturn o voi încredinţa ţie". Dar episcopul nu i-a răspuns nimic. Atunci Deciu, umplându-se de mânie, a poruncit să-l bată cu pietre peste gură. Iar când îl bătea, sfântul şi-a înălţat mâinile spre cer şi, ridicându-şi ochii, şi-a dat duhul. Şi a lăsat Deciu trupul mucenicului aruncat înaintea capiştei lui Saturn. Iar în noaptea următoare au mers doi bărbaţi cinstiţi, boieri persani: Avdon şi Senis, creştini tăinuiţi, care, luând în taină trupul Sfântului Episcop Polihronie, l-au îngropat lângă zidul Babilonului. Iar Deciu s-a dus la cetatea ce se numea Corduva, care este în ţara Persiei, poruncind să aducă după el pe acei preoţi şi diaconi legaţi cu lanţuri de fier.

Iar sfinţii fiind duşi, fiarele au căzut de pe grumajii lor şi de pe mâinile lor. Şi mergând împăratul Deciu în cetatea Corduva, a pus înaintea judecăţii sale pe legaţii cei aduşi şi a zis către dânşii: „O, nebunilor, voiţi şi voi să pieriţi? Iată, eu vă îndemn să jertfiţi zeilor celor fără de moarte". Atunci preotul Parmenie, căruia îi era limba tăiată, a răspuns cu glas mare: „O, ticălosule, care ne sileşti pe noi să ne închinăm idolilor celor făcuţi de mâini, închină-te tu Domnului nostru Iisus Hristos, căci de nu te vei închina Lui, vei pieri împreună cu toţi zeii tăi". Atunci Deciu a poruncit să-i spânzure pe toţi la muncire.

Iar sfinţii fiind întinşi, mulţumeau lui Dumnezeu şi ziceau către preotul Parmenie: „Roagă-te pentru noi, părinte!" Iar el a zis: „Dumnezeu, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dea nouă mângâierea Sfântului Duh, Care împărăteşte în vecii vecilor". Ei i-au răspuns: „Amin". Iar Deciu, mâniindu-se, a zis: „Iată farmecele! Oare nu este semn arătat de farmece, ca omul să grăiască, fiind fără de limbă?" Preotul Parmenie a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos, Care a dat odinioară mutului grăire, Acela mi-a dat şi mie păcătosului a grăi; iar tu având limbă şi grăind, eşti mut, de vreme ce nu slăveşti pe adevăratul Dumnezeu". Atunci Deciu a poruncit să-i ardă cu foc, să le lipească table de fier arse pe coastele lor şi cu unghii de fier să le strujească trupurile.

Pe când Sfinţii erau astfel munciţi, s-a auzit un glas din cer, zicându-le: Veniţi la Mine cei smeriţi cu inima. Iar Deciu, auzind acel glas, îl socotea vrăjitorie. Deci a poruncit să coboare pe mucenici de la muncire şi să le taie capetele, iar trupurile lor să le arunce afară din cetate, lângă calea poporului şi să pună păzitori ca să nu le ia cineva şi să le îngroape. Astfel şi-au săvârşit pătimirea lor pentru Hristos, Sfinţii Mucenici, cei trei preoţi: Parmenie, Elima, Hrisotel şi cei doi diaconi: Luca şi Muco. Iar trupurile lor cele aruncate le-au luat cei doi cetăţeni, de care s-a zis mai sus, şi le-au îngropat într-un sat al lor, aproape de Corduva.

In aceeaşi vreme, împăratul Deciu a trimis prin toată Persia, să caute pe creştini şi să-i pună la muncire. Iar unii din slujitorii lui, apropiindu-se de dânsul, i-au zis: „O, împărate, prinşii aceia ai tăi, care i-ai miluit şi le-ai dăruit viaţă şi libertate, sunt creştini, pentru că adună trupurile cele creştineşti, le îngroapă în satul lor şi nu se închină zeilor, nici nu ascultă porunca ta". Deciu a zis cu mânie: „Cine sunt acei necredincioşi?" Slujitorii au răspuns: „Avdon şi Senis". Şi a poruncit împăratul să-i cheme la el îndată. Iar ei venind, le-a zis: „Oare aşa sunteţi de nebuni, că nu vedeţi că pentru aceia sunteţi supuşi şi biruiţi de stăpânirea noastră, a romanilor, deoarece nu cinstiţi pe zei?" Ei au răspuns: „Pentru aceea ne-a făcut Hristos să fim biruitori asupra diavolului, pentru că am defăimat pe zeii voştri!"

Deciu le-a zis cu mânie: „Oare nu ştiţi că viaţa voastră stă în mâinile mele?" Sfinţii au răspuns: „Viaţa noastră este în mâinile Dumnezeului nostru şi Lui ne închinăm, căci El, plecând cerurile, S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră!" Atunci Deciu a poruncit să-i lege cu lanţuri de fier şi să-i închidă într-o temniţă strâmtă. Iar sfinţii, fiind legaţi cu lanţuri, au zis: „Iată slava noastră pe care totdeauna o nădăjduiam de la Domnul nostru!" Tot în aceeaşi zi au fost pârâţi la împărat că sunt creştini şi alţi doi bărbaţi cinstiţi, Olimpie şi Maxim. Iar împăratul, prinzându-i, a poruncit să-i bată îndată cu beţe, fără să-i cerceteze, pentru că zicea: „Nu sunt vrednici să le ascult cuvintele lor, deoarece nu cinstesc pe zeii mei; ci sunt vrednici de moarte toţi cei ce au Dumnezeu pe Omul Care a murit". Sfântul Maxim a grăit: „Ai zis bine, Cel ce a murit, dar de ce nu zici că Acelaşi a şi înviat?"

Deciu a zis: „Spuneţi-ne nouă comoara voastră". Sfântul Olimpie a răspuns: „Comoara noastră - aurul, argintul şi toată bogăţia -, este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care nu ne cruţăm sănătatea noastră, defăimând toate bogăţiile pământeşti". Şi fiind sfinţii bătuţi aspru, strigau: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai binevoit să ne rânduieşti pe noi cu robii Tăi!" Iar Deciu, iuţindu-se şi mai mult, a poruncit să-i bată cu vergi de plumb. După aceea i-a încredinţat unui oarecare Anisie, ajutor al său. Acela, luându-i, i-a muncit şi la sfârşit le-a tăiat capetele cu securea, iar trupurile lor le-a aruncat spre mâncarea câinilor. Şi au zăcut ele neîngropate cinci zile, dar nimic nu s-a atins de dânsele. Iar după acele cinci zile, creştinii luându-le noaptea, le-au îngropat cu cinste.

După aceasta, Deciu, păgânul împărat, a plecat spre Roma, şi cu el erau aduşi, legaţi cu lanţuri, şi sfinţii mucenici din Persia: Avdon şi Senis, pe care Deciu îi purta înainte, spre slava sa, ca să facă cu ei privelişte romanilor. In acea vreme, Valerian eparhul prinsese în Roma pe preasfinţitul papă Sixt, împreună cu tot clerul său şi nu puţini din ceilalţi creştini, şi i-a închis pe toţi în temniţa poporului. Şi şezând papa Sixt acolo multe zile, veneau la dânsul creştinii cei tăinuiţi şi aduceau pe fiii lor, pe rude şi pe cunoscuţi, care se întorceau de la păgânătatea idolească spre Hristos, spre a fi botezaţi în temniţă de papa.

Iar Deciu a intrat în Roma cu slavă şi cu dănţuire mare, la care dănţuire erau aduşi ca nişte robiţi şi acei doi boieri din Persia, Avdon şi Senis. Apoi, în altă zi, Deciu, chemând senatul Romei şi pe Valentin eparhul, a adus înaintea lor pe boierii prinşi în Persia, legaţi cu lanţuri şi îmbrăcaţi boiereşte, cu aur, cu argint şi cu podoabe de mare preţ şi pietre scumpe. Şi erau astfel împodobiţi spre slava lui Deciu, deşi pe cale fuseseră chinuiţi cu felurite munci. Deci împăratul, arătând cu degetul spre dânşii, a zis către sfat: „Vedeţi pe vrăjmaşii pe care zeii şi zeiţele ni i-au dat în mâinile noastre? Aceştia sunt potrivnicii împărăţiei Romei".

Şi privind spre dânşii tot senatul Romei, s-au mirat toţi de cinstita lor vedere şi au fost cuprinşi de jale pentru dânşii. Pentru că Domnul dăduse robilor Săi atâta dar, încât mai mult se umileau cei ce căutau la dânşii, decât să se mânie. Şi a poruncit Deciu să cheme pe cel mai mare slujitor idolesc al Capitoliului, cu numele Claudie. Şi acela venind, a adus cu sine un idol şi trispodul (altar cu trei picioare). Şi a zis Deciu către sfinţi: „Jertfiţi zeilor şi veţi fi boieri liberi ai Romei. Veţi stăpâni toate averile voastre, vă veţi îmbogăţi cu mai multe bogăţii şi veţi lua de la noi mare cinste". Sfinţii au răspuns: „O dată ne-am adus jertfă Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos, iar zeilor tăi jertfeşte-le tu!"

Iar împăratul a poruncit ca a doua zi să fie gata priveliştea, ca să dea fiarelor spre mâncare pe Avdon şi Senis, boierii persani. Şi a doua zi, după ce s-a făcut ziuă şi priveliştea era gata, împăratul Deciu n-a mers la privelişte, ci a trimis pe eparhul Valerian în locul său. Iar Valerian, ducându-se şi punând pe mucenici de faţă, mai întâi i-a îndemnat la închinarea idolilor, zicându-le: „Cruţaţi-vă neamul vostru cel bun şi puneţi zeilor tămâie pe altar, pentru că de nu veţi face aceasta, veţi pieri sfâşiaţi de dinţii fiarelor". Sfinţii au răspuns: „Acum ţi-am spus că Domnului nostru Iisus Hristos îi aducem jertfa de laudă şi tămâie de rugăciuni şi Lui Unuia ne închinăm; iar pe idolii cei făcuţi de mâini, nu-i vom cinsti niciodată!"

Şi stătea înaintea priveliştii idolul soarelui, iar Valerian a poruncit ostaşilor să ducă pe mucenici la idolul acela şi să-i silească să se închine lui. Dar sfinţii, apropiindu-se de idol, au scuipat asupra lui. Atunci Valerian, umplându-se de mânie, a poruncit să bată pe sfinţii mucenici cu vergi de plumb, apoi să-i ducă dezbrăcaţi la locul care era îngrădit împrejur, unde aveau să fie mâncaţi de fiare, înaintea ochilor poporului care privea de pe trepte înalte. Deci sfinţii stăteau dezbrăcaţi, dar îmbrăcaţi întru Hristos şi îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci. Atunci au dat drumul asupra lor mai întâi la doi lei, apoi la patru urşi. Dar fiarele nu i-au vătămat deloc, ci şedeau la picioarele lor ca nişte păzitori. Şi a zis Valerian: „Iată, acum este dovedită vrăjitoria creştinească".

Atunci a poruncit să ducă fiarele, iar ostaşii cei înarmaţi să intre la mucenici şi să-i ucidă. Şi astfel i-au înjunghiat cu săbiile. Apoi legându-i de picioare, i-au tras şi i-au aruncat înaintea idolului soarelui, din porunca ighemonului, spre înfricoşarea creştinilor. Şi aşa au zăcut acolo trei zile. Iar un creştin tăinuit, anume Chirin, cu rânduiala ipodiacon, petrecând aproape de privelişte, a luat noaptea trupurile mucenicilor, le-a pus într-o raclă de plumb şi le-a îngropat în casa sa. Astfel s-au sfârşit Sfinţii Mucenici Avdon şi Senis, boierii persani. Iar Sfântul Sixt papa, cu clerul său, a fost muncit după dânşii, şi pătimirea lui, împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul, se cinsteşte în 10 zile ale lunii august.

Cinstitele moaşte ale acestor doi sfinţi mucenici, Avdon şi Senis, au stat în pământ până pe vremea împărăţiei Marelui Constantin. Iar în zilele lui, prin dumnezeiasca descoperire, au fost găsite de credincioşi şi au fost mutate în gropniţa lui Pontian, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.