Părintele Sofronie (Serghei Simeonovici) Saharov s-a născut pe 23 septembrie 1896, în familia unor credincioşi ortodocşi din Moscova, Rusia. Încă de mic, copilul s-a rugat foarte mult şi a citit tot atât. Cunoştea bine cărţile multor scriitori clasici ruşi, precum Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin.

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu un mare talent artistic, la vârsta potrivită, Serghei s-a înscris la Academia de Arte din Moscova (1915-1917) şi, apoi, la Şcoala de Pictură, Sculptură şi Arhitectură, din acelaşi oraş (1920-1921). Pentru el, artă era un mijloc de a depăşi realitatea prezenta, precum şi de a descoperi şi a trăi frumuseţea cea veşnică.

A fost închis de două ori de poliţia bolşevică, la închisoarea moscovită Liubianka. Pentru că nu înţelegea bine iubirea creştină, pe care o vedea limitată, la vârsta de numai 17 ani, Serghei s-a afundat în mistica religiilor orientale.

În anul 1921, el a plecat din Rusia şi s-a îndreptat spre Occident, căutând să-şi perfecţioneze artă. A stat puţin timp în Italia şi Germania, în Berlin, după care, în anul 1922, s-a stabilit definitiv în Paris, Franţa. În capitala franceză, Serghei şi-a expus lucrările în mai multe expoziţii de artă şi a atras atenţia presei locale.

Se simţea frustrat de neputinţa artei de a exprima curăţia pe care atât de mult şi-o dorea sufletul său. Din această pricină, precum şi din neputinţa minţii de a înţelege taina morţii, în Sâmbăta Mare a anului 1924, el s-a întors la creştinism, renunţând la ideile orientale. În ajunul Sfintelor Paşti, după Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeu l-a cercetat în sfârşit şi i-a dat să contemple lumina necreată a Împărăţiei Sale.

În anul 1925, tânărul Serghei s-a înscris la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris. În acelaşi an, el a părăsit studiile şi s-a îndreptat hotărât spre Sfântul Munte Athos.

În anul 1926, cu dorinţa puternică de a învăţa să se roage curat lui Dumnezeu, el a intrat ca frate în obştea rusească din Mănăstirea Sfântul Pantelimon – Russikon, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, deşi acesta din urmă nu era decât un simplu monah. Cuviosul Siluan nu avea o teologie sistematizată, însă trăia teologia pe cele mai înalte culţi ale acesteia. Cuviosul Sofronie a fost cel prin care teologia Sfântului Siluan a căpătat o formă sistematizată.

În anul 1930 a fost hirotonit diacon, de către Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei şi al Jicei. Între anii 1932-1946, părintele Sofronie a întreţinut o corespondentă bogată cu părintele David Balfour, un romano-catolic convertit la Ortodoxie. În aceste scrisori sunt prezentate amplu deosebirile dintre gândirea creştină răsăriteana şi cea apuseana.

În dată de 24 septembrie 1938, Cuviosul Siluan a trecut la cele veşnice. Urmând îndemnul părintelui său duhovnicesc, părintele Sofronie a ieşit din Mănăstirea Sfântul Pantelimon şi s-a îndreptat spre pustia Sfântului Munte. După ce a stat o vreme în Karulia, părintele Sofronie s-a aşezat într-o peşteră aflată lângă Mănăstirea Sfântul Pavel.

Din pricina greutăţilor iscate de al Doilea Război Mondial, precum şi datorită îndelungatelor asceze şi a rugăciunilor de toată vremea, părintele Sofronie s-a îmbolnăvit. În anul 1941, el a fost hirotonie preot şi a devenit duhovnicul mai multor călugări din Sfântul Munte Athos.

În anul 1947, din mai multe motive, părintele Sofronie Saharov a plecat şi Sfântul Munte şi s-a stabilit în Paris. Dorea din toată inima să dăruiască lumii cuvintele Sfântului Siluan (să le publice), dorea să-şi încheie studiile teologice şi să-şi întărească trupul, slăbit de boală. Cel care l-a ajutat să primească un paşaport a fost David Balfour.

Cuviosul Sofronie s-a stabilit în azilul de bătrâni „Casa Rusească” din localitatea Saint Genevieve des-Bois. În anul 1948, Cuviosul Sofronie a publicat pentru prima dată scrierile Sfântului Siluan Athonitul. Acestea erau axate pe smerenie, pocăinţă, iubire, rugăciunea pentru lumea întreagă, părăsirea de Dumnezeu şi legătura puternică dintre toţi oamenii.

În anul 1951, părintele Sofronie a fost operat de ulcer la stomac, iar mai apoi, datorită situaţiei politice a vremii, nu s-a mai putut întoarce în Sfântul Munte. Astfel, între anii 1950-1957, părintele a lucrat în cadrul Exarhatului Patriarhiei Ruse din Europa Occidentală, împreună cu teologul rus Vladimir Losski. În anul 1952, el a publicat a doua ediţie a scrierilor Sfântului Siluan, însoţite de o introducere teologică amplă.

În anul 1958, pentru că mai multe persoane dornice de vieţuire monahală se adunaseră deja în jurul său, părintele Sofornie a vizitat o proprietate aflată în localitatea Tolleshunt Knights, lângă oraşul Maldon, în regiunea Essex, Anglia, şi a luat hotărârea de a înfiinţa o mănăstire.

Astfel, în anul 1959, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, părintele Sofronie a înfiinţat Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei obşte era formată din călugări şi maici. În anul 1965, cu binecuvântarea patriarhului Alexie al Rusiei, mănăstirea din Essex a trecut sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice, care o va înălţa, mai apoi, la rangul de stavropighie.

Cuviosul Sofronie Saharov începe să publice opera Sfântului Siluan Athonitul şi să editeze mai multe cărţi cu privire la teologia acestuia. În anul 1973 a publicat cartea „Un călugăr din Muntele Athos”, în care a prezentat viaţa Sfântului Siluan. Apoi, în anul 1975, el a publicat cartea „Înţelepciune din Muntele Athos”, în care a editat cuvintele şi notiţele de jurnal ale Sfântului Siluan. Au urmat şi alte asemenea cărţi, precum „Viaţa Lui este a Mea” (1977) şi „Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (1985).

În anul 1987, Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Misiunea încredinţată de Dumnezeu părintelui Sofronie Saharov, aceea de a-l face cunoscut pe Sfântul Siluan şi de a îndruma sufletele pe calea rugăciunii curate şi a dreptei credinţe, se apropia de sfârşit. Obştea mănăstirii sale număra deja 25 de vieţuitori.

Părintele Sofronie Saharov a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de aproape 97 de ani. Pentru a putea fi înmormântat în incinta mănăstirii, legislaţia prevedea construirea unei cripte subterane. Cu puţin timp mai înainte de moarte, când obştea şi-a arătat îngrijorarea privind întârzierea lucrărilor de construcţie, părintele Sofronie a spus că nu va muri până ce cripta nu va fi gata. Aşa s-a şi întâmplat. Părintele a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie, în acelaşi timp cu terminarea lucrărilor, iar înmormântarea să a avut loc în ziua de 14 iulie.