Mănăstirea Xenofont este una dintre marile mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Aici se păstrează, cu mare evlavie şi bucurie, trei mari icoane făcătoare de minuni: icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi icoana Maicii Domnului numită „Odighitria”. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc odigos, care înseamnă „călăuză” ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.
„Odighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine Pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia. Această icoană reliefează în chip special Dumnezeirea Pruncului. Veşmântul lui Iisus este auriu, semn al divinităţii. Maica Domnului se simte învăţată şi ocrotită de Fiul pe care-L poartă în braţe, aşa cum sfinţii ierarhi ţin Sfânta Scriptură.
Chiar şi mâna dreaptă imită gestul de binecuvântare. Dacă Odighitria arată calea care este Hristos (Ioan 14, 6), ea se prezintă şi ca un simbol al Bisericii care-i călăuzeşte pe creştini, prin veacuri, spre capul ei, care este Hristos Mântuitorul.
Odighitria a fost una dintre icoanele făcătoare de minuni din Constantinopol. Ea îşi datorează unei legende bizantine numele de „Îndrumătoarea”. Maica Domnului i-a călăuzit pe doi orbi pe drum şi le-ar fi redat vederea. Ea este atribuită Sfântului Luca, evanghelist şi pictor, care astfel a mărturisit taina lui Hristos prin cuvinte şi culori.
Prima astfel de icoană se spune că a fost zugrăvită de Sfântul Apostol Luca, încă din vremea în care trăia Maica Domnului. Se spune că Maica Domnului, văzând icoana, a binecuvântat-o. Mai apoi, Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia lui Teofil, împreună cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). După moartea lui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim, iar de aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezată în Mănăstirea Odigon.
În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşază în Biserica numele de „Sfântul Petru”. Copii după această icoană se crede că sunt păstrate până azi.
O astfel de copie, chiar una dintre cele mai vechi, este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont.
Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” s-a aflat vreme îndelungată în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în katholikon, pe o coloană din strana stângă.
Însă în anul 1730, în vreme ce porțile bisericii erau încuiate, icoana a dispărut nu numai din biserică, ci şi din mănăstire, iar călugării crezură că a fost furată de tâlhari. Însă au aflat curând că se află la Mănăstirea Xenofont, cale de trei ore distanță de Vatoped.
Toți credeau că cineva a furat-o pe ascuns și, în consecință, icoana a fost adusă înapoi la locul ei, monahii vatopedini luând măsuri de pază mai stricte și pecetluind biserica. Dar nu după multe ore, când biserica a fost deschisă pentru slujbă, icoana lipsea iarăși din locul ei, foarte curând sosind și veste de la Mănăstirea Xenofont că ea se afla din nou în locul din biserica mare, pe care singură și-l alesese. Adusă din nou la Vatoped, icoana a apărut din nou în Mănăstirea Xenofont
Înduplecaţi de faptul că aceasta era cu adevărat o minune a Maicii Domnului, monahii vatopedini au fost atunci convinși că este vorba despre o minune și au hotărât să nu se mai împotrivească voinței Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Au dat fuga la Mănăstirea Xenofont pentru a se închina Maicii Domnului „Îndrumătoarea” și multă vreme de atunci încolo îi trimiteau untdelemn și ceară la noul ei sălaș. De atunci, monahii vatopedini și xenofondini prăznuiesc împreună această minune.
În anul 2013, cu binecuvântarea Egumenului Alexie al Mănăstirii Xenofont, pentru întâia dată în ultimii 283 de ani, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odigitria” a fost adusă în katholikonul Mănăstirii Vatoped, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Vatopedini (10 iulie). Privegherea urmată de Sfânta Liturghie a avut drept protos pe Preasfinţitul Gavriil de Diavleia, din partea Bisericii Greciei.