In anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos 1314, în zilele Sfântului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Iar Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetându-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chirii Bieloezerski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul râului Şecsna, care curge în Volga. Şi călătorind pe râul Volga, s-a îndreptat spre cetatea Iaroslav. Iar când era aproape la şase stadii de Iaroslav, înserându-se, s-a oprit pentru înnoptare la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.

Şi era oprirea lui în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este o pădure mare şi un pârâu ce se numeşte Tolga, care se varsă în Volga. Şi rămânând episcopul noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculându-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dânsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Şi întorcându-se el spre râu, a văzut de cealaltă parte a râului un stâlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi un pod peste Volga până la stâlpul acela; deci se mira episcopul cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la râu, nedeşteptând pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemn; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Apoi, trecând în partea cealaltă şi apropiindu-se de stâlp, a văzut chipul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, stând nu pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pământ mai mult de cinci coţi, cât să nu o ajungă omul cu mâinile. Şi a început episcopul a se ruga cu căldură, închinându-se la chipul acela şi curgându-i lacrimi din ochi; şi, rugându-se din destul, s-a întors înapoi, uitându-şi toiagul în locul în care se rugase. Deci, trecând iarăşi podul cel văzut peste râu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste râul Volga, şi s-a odihnit până dimineaţă.

Apoi, făcându-se ziuă şi toţi sculându-se din somn, au cântat Utrenia după obicei. Şi când era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit şi au spus arhiereului că aseară puseseră toiagul în cort şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducându-şi aminte că uitase toiagul de cealaltă parte a râului şi înţelegând că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba. Apoi, abia grăind, le-a spus pe rând ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; şi le-a poruncit să treacă râul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.

Şi trecând slugile râul Volga, au căutat toiagul arhieresc şi au aflat în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, stând acum nu în văzduh, ci pe pământ între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinându-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu, spunându-i de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsând calea ce ducea spre cetate, a trecut râul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dânsul şi, văzând chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, luminat de stâlpul cel de foc şi, căzând, a început a se închina cu osârdie, vărsând rugăciuni fierbinţi cu lacrimi şi sărutând-o cu dragoste, bucurându-se şi veselindu-se cu duhul. Şi se bucurau şi cei ce erau cu dânsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

Şi s-a făcut acea minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfântului Emilian, episcopul Cizicului. Şi a început episcopul în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mâinile sale, curăţind locul acela, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru l-au făcut toţi cu osârdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o până la amiază. Despre acest lucru s-au înştiinţat toţi din cetatea Iaroslavului şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici şi mireni, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzând icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osârdie, ajutând la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutând meşterilor.

Deci săvârşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducând în ea acel chip făcător de minuni. Şi slujind în ea, a numit-o în numele cinstitei Intrări în biserică a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, iar prăznuirea arătării icoanei a aşezat a se săvârşi în opt zile ale lunii august. Şi câţi din popor erau bolnavi atunci, toţi au luat tămăduire cu darul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Iar arhiereul a poruncit ca lângă această biserică să fie mănăstire şi a numit egumenul în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întâi mic, iar după o vreme, mai mare şi ales. Acel locaş este şi până acum, păzit fiind de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la râul Tolga, care se varsă acolo în Volga. Iar din ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvârşii, dintre care cele mai alese sunt acestea:

In anul 6900 - adică 1392 de la naşterea lui Hristos -, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cântând fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, când preotul a zis: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim", îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir din mâna dreaptă şi a umplut biserica de mare şi bună mireasmă. Deci toţi privind acea minune cu mirare şi cu spaimă, au proslăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Iar după Utrenie au cântat paraclisul şi după ce l-au sfârşit, au cântat: „Stăpână, primeşte rugăciunea robilor...". Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stâng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgând două izvoare de mir, unul din mâna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altul din piciorul stâng al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar egumenul şi fraţii, văzând acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvântare din acel sfânt mir pe frunţile lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci câţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată câştigau sănătate.

După aceea, trecând câtăva vreme, un bărbat dregător cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpânitor în cetatea Iaroslav. Şi venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa râului în sus. Iar acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decât patru ani de la naştere. Acel prunc îmbolnăvindu-se pe cale, a murit şi l-au adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrând să-l îngroape acolo. Deci tatăl şi mama copilului plângeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tânguiau nemângâiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Şi îngrijind ei trupul mortului, au pregătit groapa şi cele de îngropare, de la întâiul ceas până la al nouălea. Şi cântându-se rugăciunea şi obişnuita rânduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimântat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.

Iar după câţiva ani, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a întâmplat un foc mare în mănăstire şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încât fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată câte ceva de acolo. Deci biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni într-însa şi se întristau pentru aceasta foarte. Insă după acel foc au găsit acea sfântă icoană afară din biserică, în dumbravă, stând întreagă pe un copac, strălucită cu lumină, fiind scoasă din foc nu de mâini omeneşti, ci de mâini îngereşti.

Deci iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decât cea dintâi, înfrumuseţând-o cu toate podoabele, încât acum se vede biserică şi mănăstire zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgând ca din izvor din sfânta icoană, dând tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.

Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, am pomenit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea ca să proslăvim pe Dumnezeu, pe Preasfânta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim cu binecuvântată închinăciune preacinstita ei icoană, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.