În a doua zi după Naşterea Domnului, Biserica Ortodoxă o preamăreşte şi îi mulţumeşte Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a născut cu trup pe Domnul, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.

Praznicul acesta se numeşte Sobor (sau Sinaxă), deoarece în această zi toţi credincioşii se strîng să o preamărească pe Aceea care este Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, şi să prăznuiască cu evalvie şi de obşte această Sfîntă Sărbătoare în cinstea Ei.

La Ohrida tradiţia acestei sărbători este străveche: aici, a doua zi după Naşterea Domnului nu se slujea vecernia decît în Biserica Născătoarei, numită Celniţa (de Căpetenie). Toţi Preoţii din cetate şi tot poporul se strîngea în această Biserică spre a o preamări pe Preasfînta Născătoare de Dumenezeu şi Pururea Fecioara Maria.

După ce Craii de la Răsărit I-au adus daruri Domnului Hristos şi I s-au închinat Lui la Betleem, au primit porunca de la un Înger al Domnului să se întoarcă la casele lor pe o altă cale. Ticălosul rege Irod plănuia să ucidă pruncii din Betleem. Domnul a văzut intenţia lui Irod şi de aceea i-a poruncit lui losif prin Înger să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă cu ei în Egipt. losif a făcut întocmai.

Luînd Pruncul şi pe Preacurata Lui Maică, el a călătorit mai întîi la Nazaret (Luca 2:39), unde şi-a pus în rînduială casa, iar apoi, luîndu-l cu ei pe fiul lui lacob, au plecat în Egipt (Matei 2:14). Astfel s-au împlinit cuvintele prorocului: Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt (Isaia 19:1). Şi astăzi se poate vedea în partea veche a oraşului Cairo peştera în care au mas membrii Sfintei Familii.

De asemenea, în satul Matarea de lîngă Cairo, copacul sub care s-a odihnit Maica lui Dumnezeu cu Dumnezeiescul Prunc în braţe, precum şi izvorul de apă care prin minune a izbucnit sub umbra lui, se pot vedea şi astăzi. După ce a locuit mai mulţi ani în Egipt, Sfînta Familie s-a reîntors în Palestina, iarăşi la porunca unui Înger al Domnului. Astfel s-a împlinit prorocia: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11:1).

Irod murise, iar pe tronul lui mînjit de sînge urcase Arhelaus, fiul lui Irod, asemenea tatălui lui în răutate. Auzind că Arhelaus este pe scaunul regesc al Ierusalimului, Dreptul losif s-a întors în Galieea, şi s-a sălăşluit la Nazaret, la moştenirea lui părintească. Căci în Galileea domnea un alt fiu al lui Irod, Irod cel tînăr, care era oarecum mai blînd decît fratele lui mai vîrstnic.

Citind cărţile Sfîntului Efrem Sirul, Evarest a părăsit serviciul diplomatic şi s-a făcut monah. Ca monah el s-a nevoit foarte aspru: el purta pe trupul lui lanţuri şi mînca doar pîine, doar o dată pe săptămînă.

Sfîntul Evarest a trăit şaptezeci şi cinci de ani pe pămînt şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale lui Hristos cam pe la anul 825.

El a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul al șaptelea Ecumenic de la Niceea, din anul 783. El a avut de suferit treizeci de ani de surghiun pentru cinstirea sfintelor icoane. În timpul domniei împăratului Teofil Iconoclastul el a fost biciuit cu vine de bou, şi în acea tortură bestială a şi murit de mucenicească moarte, încununîndu-se cu cununa nemuririi la anul 840.

El a fost de neam iudeu, convertit la Ortodoxie. La sfîntul lui botez, atingîndu-se capul lui de Sfînta Cruce, semnul ei s-a întipărit pe cinstitul lui cap şi i-a rămas aşa pînă la moarte.

El a murit la Constantinopol în veacul al şaptelea. Vestit pentru marile lui nevoinţe şi pentru multele faceri de minuni, el şi-a văzut şi vremea morţii lui mai înainte cu şapte ani ca să se întîmple.

La graniţa dintre noapte şi zorii de zi,

Lumina e trandafirie, stropită cu rouă.

Tu revărsat de zori eşti, Fecioară de Domnul dăruită,

Vestitoarea zilei ce a mîntuit lumea.

Tu îndreptat-ai pre Eva şi-ai reîntors-o în Rai,

Nu te scîrbi nici de noi, multpăcătoşii!

Israil cu picioare uscate prin mare a trecut,

Iar din stînca pustie ţîşnit-a izvor de ape;

Rugul a ars, dar nu s-a mistuit,

A asfinţitului lumină cu Răsăritul asemănare are:

Acestea toate, Fecioară, eşti şi tu,

Acestea toate sînt simboalele tale.

Pre tine Biserica te numeşte Născătoare de Dumnezeu,

Căci aceasta şi eşti, O Preacurată Fecioară!

Tu de păcat eşti străină, el nu află în tine nimic,

O Preacurată Maică a Mîntuitorului nostru!

Pentru a ta curăţie de El ai fost aleasă

Ca să cobori pe pămînt pe Făcătorul lumii.

De aceea Mijlocitoare eşti tu pentru tot pămîntul,

O, Bucuria noastră, te vom cînta în veac!

Iată un fapt din istoria vieţii Dumnezeiescului Prunc: fugind Sfinta familie în Egipt din pricina sabiei criminale a lui Irod, ei au fost atacaţi pe cale de tîlhari, care au apucat de căpăstru măgăruşul pe care se afla Preacurata Maică cu Pruncul la sîn. Unul dintre tîlhari s-a apropiat să vadă ce strînge la piept Preacurata Maică. Văzînd tîlharul faţa Pruncului Hristos a rămas în uimire de frumuseţea Chipului Lui şi a strigat: Însuşi Dumnezeu de ar lua asupra Lui chip de om, El nu ar putea fi mai minunat decît Pruncul Acesta!

Atunci tîlharul acesta i-a oprit pe ceilalţi de la a face vreun rău Sfintei familii. Maica Domnului, privind la el, i-a zis: Cunoaşte că Pruncul acesta îţi va răsplăti binele acesta într-o zi. Treizeci şi trei de ani mai tîrziu, acelaşi tîlhar stătea răstignit pentru crimele lui pe crucea cea de-a dreapta a Domnului Hristos. Numele lui era Dismas, iar al tîlharului de-a stînga, Gestas. Privind la Hristos Domnul Cel Care era răstignit fără să aibă nici o vină, Dimas şi-a plîns cu amar toată viaţa lui păcătoasă.

Hulindu-L Gestas pe Domnul, Dimas l-a certat pe răul tîlhar şi i-a zis: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osîndă? Şi noi pe drept... Acesta însă n-a făcut nici un rău (Luca 23:41). Dimas este tîlharul care a auzit de la Domnul cuvintele: Astăzi vei fi cu Mine în rai. (Luca 23:24). Astfel a dăruit Domnul Raiul celui care i-a cruţat viaţa cînd a fost Prunc.

Să luăm aminte la curăţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu:

• La curăţia desăvîrşită a trupului ei, cel despătimit şi disciplinat de postirile aspre;

• La curăţia desăvîrşită a inimii ei, în care nu s-a sălăşluit niciodată pofta păcătoasă;

• La curăţia desăvîrşită a minţii ei, în care nu s-a sălăşluit niciodată gîndul păcătos.

Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului (Luca 1:38).

Cu adevărat, fraţilor, roaba Domnului este aceasta! Dacă roabă este aceea care înlocuieşte cu totul voia ei cu voia Domnului, atunci Preasfînta Fecioară este întîia dintre toate roabele lui Dumnezeu de pe pămînt. Dacă roabă este aceea care, cu încordarea voinţei şi cu atenţie desăvîrşită priveşte la Domnul ei, atunci iară Preasfînta Fecioară Maria este întîia dintre toate roabele Domnului.

Dacă roabă este aceea care îndură cu linişte, răbdare şi blîndeţe toate insultele şi încercările, aşteptînd răsplata numai de la Domnul ei, atunci iară şi iară Preasfînta Fecioară Maria este prima şi cea mai desăvîrşită dintre toate roabele Domnului. Ei nu i-a păsat de lume, ci i-a păsat numai de Dumnezeu; nici i-a păsat să se justifice înaintea lumii, ci doar să se afle dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Maica Domnului este însăşi ascultarea; ea este însăşi slujirea; ea este însăşi blîndeţea. Preasfînta Fecioară a putut cu adevărat rosti adevărate cuvinte către Îngerul Domnului cînd a zis: Iată roaba Domnului.

Cea mai mare desăvîrşire, şi cea mai mare onoare pe care o poate atinge o femeie pe pămînt, este aceea de a se putea numi roaba Domnului. Eva a pierdut această onoare şi această desăvîrşire, pe care le-a deţinut în Paradis fără să se fi jertfit pentru ele; pe cînd Fecioara Maria a dobîndit această desăvîrşire şi această onoare pe căzutul pămînt, făcîndu-şi viaţa jertfă pentru ele. Pentru rugăciunile Preasfintei Fecioare de Dumnezeu Născătoare,

O Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pre noi!

Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.