Proloagele (22 Decembrie)


Pomenierea Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, izbăvitoarea din legături, şi a celorlalţi împreună cu dînsa
Această slăvită muceniţă a Credinţei Creştine s-a născut la Roma, într-o bogată familie senatorială, tatăl ei fiind păgîn, iar mama ei creştină. Ea s-a lipit din frageda ei copilărie cu dragoste de Domnul Iisus Hristos, călăuzită fiind în învăţătura Sfîntă de evlaviosul ei preceptor, Hrisogon. Anastasia a fost obligată de tatăl ei să se căsătorească cu bogatul latifundiar păgîn, Publius. Dar invocînd o boală femeiască, Anastasia l-a respins mereu pe soţul ei, păgînul.

Din această pricină el a torturat-o cu privarea de libertate şi cu înfometarea. El a torturat-o încă şi mai ticălos atunci cînd a aflat că Anastasia cercetează în taină temniţele care gemeau de mulţimea creştinilor închişi şi torturaţi în ele, ducîndu-le lor provizii, îngrijindu-i, curăţindu-le rănile şi slăbindu-le legăturile. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfînta Anastasia a fost eliberată din legătura împovărătoare a căsniciei. Publius a fost trimis de către împărat în Persia, şi s-a înecat în timp ce plutea pe mare.

Sfînta Anastasia a putut atunci să-şi săvîrşească în libertate sfînta ei lucrare, îngrijind mucenicii creştini şi împărţind din belşug săracilor, nevoiaşilor şi scăpătaţilor din imensa ei moştenire. Aflîndu-se odată în cetatea Aquileia, Diocleţian a poruncit să fie adus la el mărturisitorul creşin, Hrisogon. Sfîntul Hrisogon a fost decapitat atunci din ordinul împăratului, iar apoi cele trei Muceniţe surori, Agapi, Hionia şi Irina (vezi pomenirea lor la 16 aprilie). Agapi şi Hionia au fost arse de vii iar Irina a fost omorîtă cu săgeţi. Sfînta Anastasia a luat trupurile lor, le-a înfăşurat în inuri curate, le-a uns cu aromate şi le-a îngropat cu cinste. Ea a plecat după aceea în Macedonia, unde a slujit mucenicilor lui Hristos care erau ucişi acolo.

Ea acolo s-a făcut deplin cunoscută ca nevoitoare creştină, din care pricină a fost tîrîtă înaintea tribunalelor, anchetată şi torturată. Dorind să moară pentru Domnul Hristos, ea pururea se ruga Lui ca să o ia la Dînsul. Un anume mai mare al popilor idoleşti, Ulpianus, a îndrăznit să voiască a atinge ca un necurat trupul Anastasiei, şi pentru aceasta a orbit fără veste, dîndu-şi tot atunci spurcatul lui suflet. Osîndită fiind la moarte prin înfometare, Sfînta Anastasia a zăcut în temniţă vreme de treizeci de zile, hrănindu-se numai cu lacrimi şi cu rugăciune.

Apoi, împreună cu alţi creştini, a fost urcată într-o corabie pe care au scufundat-o, dar Dumnezeu a izbăvit-o şi din moartea aceea. Ea la urmă a fost legată cu mîinile şi cu picioarele de patru roţi şi întinsă deasupra unui foc, şi aşa şi-a dat mucenicescul ei suflet în mîna lui Dumnezeu. Sfînta Mare Muceniţă Anastasia a murit pentru Hristos la anul 304 după întrupare, şi s-a strămutat la slăvitele locaşuri cele gătite ei în Împărăţia Cerurilor.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a celor trei copii ai ei
Ea a rămas văduvă de tînără, avînd trei copii. Astfel aflîndu-se, ea s-a închinat pe sine cu totul slujirii lui Dumnezeu şi creşterii celor trei copii ai ei întru toată sfinţenia şi evlavia. Sfînta Anastasia a locuit în casa ei cînd s-a aflat în Macedonia, şi împreună cu ea a cercetat mucenicii din închisori.

Adusă înaintea judecătorului, Sfînta Theodota L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu. Atunci a fost dusă înaintea lui Nichita, proconsulul Bitiniei. Voind necuratul păgîn să se atingă de trupul ei, el a văzut tot atunci un Înger înfricoşat al lui Dumnezeu lîngă dînsa, care l-a izbit cu sabia lui. Sfînta Theodota a fost osîndită să moară arsă de vie, împreună cu cei trei copii ai ei.

Intrînd cu ai ei copii în cuptorul de foc, ea s-a săvîrşit împreună cu dînşii către Domnul, şi aşa s-au strămutat cu toţii la locaşurile cele fericite ale Împărăţiei lui Hristos.

Cîntare de laudă la Sfînta Mare Muceniţă Anastasia, izbăvitoarea din legături
Fecioara Anastasia cu rîvnă de foc Domnului slujeşte,
Ea ca o candelă înaintea Lui luminează
Cu credinţa, cu nădejdea şi cu mulţimi de fapte bune.
Fecioara pe al ei păgîn soţ părăseşte,
Părăseşte onorurile, şi bogăţia,
Şi slăvind pre Domnul, îngrijeşte cu dragoste
Pe cei închişi pentru Dînsul.
Ea legăturile lor slăbeşte, aducîndu-le daruri.
Ea plată nu voieşte, nici de la om, nici de la pămînt.
Hristos Dumnezeu este ei Răsplătitorul,
El mîngîie al ei suflet şi duh.
Al pămîntului chin a trecut, Anastasia acum e slăvită,
Ea se bucură acum cu Îngerii în Rai.

Cugetare
Domnul Atotmilostivul adesea îi mîngîie pe credincioşii cei plăcuţi Lui de pe pămînt prin intermediul Sfinţilor din cer.

Sfînta Theodota a luat mucenicia pentru Hristos înaintea Sfintei Anastasia. După ea, a fost şi Sfînta Anastasia aruncată în închisoare, ca să moară prin înfometare. Potrivit sentinţei torţionarilor, în vremea celor treizeci de zile ale înfometării ei, a venit la ea Sfînta Theodota în fiecare seară, din cealaltă lume, şi a întărit-o şi a mîngîiat-o pe ea.

Sfînta Anastasia i-a pus Sfintei Theodota foarte multe întrebări. Într-una din seri a întrebat-o cum se poate ca Theodota să vină la ea, din moment ce a murit. Sfînta Theodota i-a răspuns că sufletele mucenicilor primesc un har deosebit de la Dumnezeu, astfel încît, după plecarea lor din această lume, ei se pot întoarce să grăiască cu cine voiesc, spre mîngîierea şi folosul sufletesc al celor vii pe care îi cercetează. Împlinindu-se cele treizeci de zile, torţionarii au scos-o pe Sfînta Anastasia din temniţă şi au rămas uluiţi să vadă că este în viaţă. Ei atunci au osîndit-o să fie înecată în mare împreună cu alţi mucenici.

Ei au fost puşi cu toţii într-o barcă mai mică, care la rîndul ei a fost urcată într-o corabie vîslită de corăbieri. Ajungînd la adînc, soldaţii au răsturnat barca, astfel încît să ia apă şi astfel condamnaţii să se înece. Dar atunci s-a întîmplat un lucru minunat: s-a văzut Sfînta Theodota venind pe apă şi ducînd barca la mal. Ei au fost salvaţi cu toţii, împreună cu Sfînta Anastasia. Văzînd minunea, o sută şi douăzeci de păgîni au crezut atunci în Hristos şi au luat Sfintul Botez.

Luare aminte
Să luăm aminte la cumplitele suferinţe ale regelui David, din pricina păcatelor lui:
• La cum nenorocirile s-au abătut lanţ asupra casei lui: unul dintre fiii lui s-a răsculat împotriva lui, iar altul dintre fiii lui împotriva fiicei lui;
• La cum Abesalom a pornit război împotriva tatălui lui;
• La cum întregul popor a căzut în nenorocire din pricina păcatelor regelui.

Predică despre Dreptul Iov, Multpătimitorul
Domnul a dat, Domnul a luat (Iov 1:21).

Fraţilor, de nimic să nu se teamă vreodată drepţii, căci totul cu ei va fi bine. Toată Sfînta Scriptură aceasta arată: că Dumnezeu niciodată nu îi părăseşte pe drepţi. Pilda lui Iov ne arată aceasta limpede ca lumina zilei. Iov a avut şapte fii şi trei fiice; el a avut bogăţii nenumărate, respectul şi cinstea cetăţenilor întregii cetăţi, şi mulţi prieteni. Toate aceste bogăţii, el le-a pierdut într-o singură zi. Dar el nu a ridicat glasul lui împotriva lui Dumnezeu, şi nu a murmurat nici cu gîndul. Ci el a căzut la pămînt şi s-a închinat, și a rostit: Gol am ieşit din pîntecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pămînt! (Iov 1:20-21).

Dar Iov şi-a pierdut cu totul şi sănătatea, ultimul bun care îi mai rămăsese. Tot trupul lui, din cap pînă în picioare, s-a acoperit de răni şi de puroi. De aceea Iov a fost scos afară, pe grămada de gunoi şi de cenuşă, şi de acolo a ridicat laudă lui Dumnezeu. Soţia lui îl împingea să hulească pre Domnul şi să moară, dar dreptul Iov i-a zis: Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?

Prietenii lui l-au învinuit, zicînd că trebuie să fi păcătuit cu ceva înaintea lui Dumnezeu, să se fi mîndrit cu înţelegerea lui superioară a lucrurilor şi cu dreptatea lui mai mare decît a celorlalţi oameni, dar Iov s-a rugat cu smerenie lui Dumnezeu şi a îndurat cu răbdare toate rănile şi nenorocirile lui. Se întîmplă şi astăzi, cum s-a întîmplat atunci, că dacă se abate vreo nenorocire asupra unora dintre noi, ceilalţi se cred pe motivul acesta oarecum superiori, ca unii care în baza inteligenţei şi dreptăţii vieţii lor au putut să evite acele necazuri. Dar Domnul Atotînţeleptul a îngăduit acelor cumplite nenorociri să se abată asupra dreptului şi nevinovatului Iov tocmai ca să pună la încercare, nu doar credinţa robului Său Iov, dar şi pe aceea a rudeniilor şi prietenilor lui.

Cînd fiecare a dat la iveală la nenorocire ce fel de om este, cînd fiecare dintre ei a fost pus la încercare înaintea lui Dumnezeu de către El, atunci El, întru Atotdreapra Lui Putere i-a dat înapoi lui Iov toată bogăţia lui, şi încă de două ori mai multă bogăţie pe cît avusese. De asemenea, i-a dăruit alţi şapte feciori, şi alte trei fiice.

Fraţilor, omul tare în credinţă are o vedere foarte ascuţită a inimii, astfel încît el vede limpede degetul lui Dumnezeu, şi în prosperitate, şi în nenorocire. Omul tare în credinţă tare este şi în răbdare, atunci cînd se abate nenorocirea peste el. Atunci cînd Domnul îi dăruieşte bogăţii, omul tare în credinţă binecuvîntează pe Domnul, iar atunci cînd Dumnezeu îi ia bogăţia, omul tare în credinţă iarăşi binecuvîntează: Fie Numele Domnului binecuvîntat! (Iov 1:21).

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Domnul Dumnezeul Cel Viu al lui Iov Multpătimitorul, învaţă-ne şi pre noi să binecuvîntăm Sfînt Numele Tău şi atunci cînd se abate asupra noastră nenorocirea,

Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE