Sfinţii drepţi Părinţi loachim şi Ana au fost lipsiţi de copii vreme de cincizeci de ani ai căsniciei lor; iar la bătrîneţele lor s-a pogorît la fiecare din ei în parte Arhanghelul Domnului, Gavriil, şi le-a vestit că a auzit Dumnezeu rugăciunile lor, şi că vor naşte o fiică pe care o vor numi Maria.

Apoi a zămislit Sfînta Ana împreună cu soţul ei, în felul firesc al oamenilor, şi după nouă luni a născut prunc de parte femeiască, pe fiica cea binecuvîntată de Dumnezeu şi de toate neamurile de oameni de pe pămînt, pre Preasfînta Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoarea. (Despre a cărei sfîntă viaţă a se vedea mai multe la ziua de 9 ianuarie.)

Ea a fost soţia lui Elcana din Ramataim Ţofim, adică Arimateea (I Regi 1:1-2). Ana fiind stearpă nu putea avea copii, şi din această pricină plîngea cu amar înaintea lui Dumnezeu. Dar Domnul Atotmilostivul a căutat cu milostivire asupra ei şi a ridicat de la ea sterpciunea, văzînd plînsul, zdrobirea şi rugăciunea inimii ei. Ana de aceea l-a născut pe fiul Samuel şi l-a închinat de mic Domnului pentru totdeauna, aşa cum şi făgăduise mai înainte.

Iar Samuel s-a făcut povăţuitor mare poporului lui Israel şi proroc, ungînd poporului doi regi, pe Saul şi pe David. Sfînta Ana maica prorocului Samuel a cîntat o cîntare de slavă şi de biruinţă lui Dumnezeu, un imn minunat întru frumuseţea şi înţelepciunea cuvintelor, care şi astăzi se cîntă la Slujbele Sfintei Biserici (I Regi 2:1).

Acest plăcut al lui Dumnezeu s-a născut şi a crescut la Constantinopol în casa părinţilor lui, Zaharia şi Theofana. Tatăl lui a fost Preot al Bisericii Celei Mari (Sfînta Sofia) în vremea Patriarhului Metodie. Pe cînd l-a purtat în pîntece, maica sa nu sa hrănit decît cu pîine şi cu apă, iar cînd s-a născut copilul, s-a văzut că pe pieptul lui străluceşte o cruce de lumină.

Din această pricină, precum şi din marea curăţie a vieţii lui, lui Dumnezeu plăcute, el s-a numit: Cel Strălucit. În vîrstă ajungînd de optsprezece ani, el s-a închis într-o chilie de lîngă Biserica Sfîntului Apostol Petru, dăruindu-se acolo tuturor asprelor nevoinţe sihăstreşti de metanii, post şi rugăciune. Odată s-a arătat lui Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: Pace ţie, fiul meu.

Bun început ai pus tu vieţii tale. Domnul să te întărească pe tine. În urma acestei vedenii, el a mers şi s-a sălăşluit vreme de mulţi ani la o chilie de lîngă Biserica Sfîntului Mucenic Antipa. Acesta s-a arătat şi el Sfîntului Ştefan şi l-a întărit, zicîndu-i: Cunoaşte că nu te voi părăsi niciodată. Sfîntul Ştefan a adăugat atunci nevoinţelor lui, noi nevoinţe şi ostenelilor lui, noi osteneli. Mîncarea lui era numai de două ori pe săptămînă şi atunci doar puţine legume nesărate.

Acest bărbat dumnezeiesc a vieţuit vreme de cincizeci şi cinci de ani numai pentru dragostea Împărăţiei lui Hristos Domnul, strămutîndu-se la odihna Domnului lui la anul 829, în vîrstă fiind de şaptezeci şi trei de ani.

Sfîntul Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru. Din pricină că era bărbat foarte învăţat şi împodobit cu viaţă foarte sfîntă, mai cu seamă cu virtutea milostivirii, el a fost înălţat Episcop în urma Sfîntului Damian.

Păstorind cum se cuvine Biserica lui Dumnezeu şi plăcîndu-I Lui întru toate, Sfîntul Sofronie s-a săvîrşit cu pace în veacul al şaselea.

O Stăpîne Atotslăvite Doamne, minunat în putere,

Cela Ce eşti Îndelung milsotiv către toată zidirea,

Tu pe cei mîndri pogori şi înalţi smeriţii,

Pe slab nu îl stingi, ci să trăiască îl faci!

După a Ta minunată Purtare de Grijă pre toţi mîntuieşti,

După al Tău Sfat din veac şi Pronie eternă.

Tu binecuvîntezi pămîntul să rodească bogat,

Iar cu cuvîntul pecetluieşti al femeii sterp pîntec.

De la cea care naşte Tu pruncul poţi să-l iei,

Şi poţi dărui prunci femeii celei sterpe.

Tu sterpei Ana, dreptei maici, prunc îi ai dăruit,

Pre Sfînta Fecioară Maria de Dumnezeu Născătoarea.

Pe cea dispreţuită ai ridicat-o din tină

Şi coroană slăvită ai pus pe fruntea ei.

Tu mai presus de-a ei rugă ai miluit-o pre dînsa,

Bătrîna dorind prunc, plinit-ai dorirea ei.

Pecetea sterpiciunii de la ea Tu ai rupt-o,

Şi trupul ei cel mort cu viaţă ai înviat.

Tu i-ai dăruit prunc pe Fecioara Maria,

Cea mai frumoasă între femeile de pe pămînt.

Tu ei i-ai dăruit prunc de parte femeiască,

Pre Sfînta Preacurata Născătoare de Dumnezeu!

Ea Fiică i-a fost maicii, dar şi Maică,

Căci dintru ea S-a născut Domnul Dumnezeu.

După al Tău Sfat din veac şi Sfînta Pronie,

Tu toate le poţi Doamne, Sfînt este Numele Tău!

Tu toate le plineşti spre a noastră mîntuire,

Spre slava cea mare a poporului Tău!

Să luăm aminte la dreptatea dreptului Noe (Facerea 6):

• La cum în vremea lui toţi oamenii de pe pămînt erau stricaţi şi răi;

• La cum, în mijlocul stricăciunii de nevindecat a lumii întru care trăia, numai Noe a rămas drept şi a vieţuit după Voia lui Dumnezeu.

Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului (Facerea 6:9).

Mare şi lăudat lucru este să duci o viaţă dreaptă în mijlocul celor drepţi. Dar mult mai mare şi nemăsurat mai lăudat lucru este să fii statornic drept în mijlocul celor nedrepţi. Dreptul Noe a trăit printre oameni plini de toată viclenia, necurăţia şi răutatea; el a trăit printre ei vreme de cinci sute de ani şi a rămas drept şi fără pată înaintea lui Dumnezeu: Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu (Facerea 6:8).

Judecătorul Cel Preaînalt, Care priveşte la toate lucrurile oamenilor şi le prețuieşte fără căutare la faţă şi fără greşeală, a preţuit şi nevoinţele lui Noe întru aceea că, în mijlocul unui neam preadesfrînat şi preaviclean trăind, el a rămas drept înaintea ochilor Lui. Pentru aceasta l-a răsplătit cu har pre el Domnul. Cu siguranţă, viaţa lui Noe întreagă a fost una de chin şi ticăloşie îndurate de pe urma concetăţenilor lui. Cu siguranţă, nici măcar un singur prieten nu a putut avea el printre dînşii.

Cea mai mare satisfacţie a ticălosului este să îl tragă şi pe cel drept în mocirla lui, spre a rînji de satisfacţie că l-a făcut şi pe cel curat părtaş păcatului nelegiuirii lui, pe care astfel şi-o poate îndreptăţi mai vîrtos în conştiinţa lui întunecată şi înaintea oamenilor. Dar Noe nu a putut fi tîrît în mocirlă, nici înşelat. Noe a iubit şi a dorit mai mult prietenia lui Dumnezeu decît prietenia păcătoşilor. El a iubit mai mult să meargă alături de Dumnezeu lipsit de prieteni, decît alături de prieteni fără Dumnezeu. Frica de Domnul Ziditorul şi Judecătorul l-a păzit pe el de stricăciunea cea lăţită în toată lumea; căci Noe nu a fost doar un bărbat drept, ci chiar desăvîrşit întru seminţia lui (după Biblia de la Bucureşti). Adică, el nu şi-a îngăduit niciodată, cîtuşi de puţin, să se lase întinat de răul cel de obşte, ci mai vîrtos s-a lipit de dreptatea lui Dumnezeu.

Ademenirea păcatului şi rînjetul dispreţuitor al păcătoşilor nu au făcut decît să îl înstrăineze şi mai mult pe Noe de ei. Apoi, cînd Dumnezeu a binevoit să înece întreaga lume stricată sub oceanele potopului, El nu l-a lăsat pe dreptul Noe să piară împreună cu ceilalţi. Ci El l-a mîntuit pe credinciosul Lui, Noe, şi l-a preaslăvit, făcîndu-l progenitor al unor noi generaţii de oameni. Fraţilor, pilda luminoasă a istoriei lui Noe ne învaţă pe fiecare din noi că, dacă dorim, putem să plăcem lui Dumnezeu chiar şi trăind în mijlocul păcătoşilor.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Atotdrept şi Multîndurat, ţine-ne pre noi drepţi mergînd întru calea dreptăţii Tale,

Căci noi numai Ţie ne închinăm, şi pre Tine Te lăudăm în veac, Amin.