Acest mare Sfînt Părinte al Ortodoxiei Creştine s-a născut dintr-o stirpe imperială. Tatăl lui a fost deputatul imperial pentru Galia şi Spania, dar păgîn cu credinţa, însă maica lui a fost creştină. Pe cînd era în leagăn, un roi de albine a venit asupra lui, au prelins pe buzele lui miere, şi au plecat fără să îi facă nici un rău.

Şi, cînd era încă prunc mic, el şi-a întins mîna şi a grăit proroceşte: Sărutaţi-o, căci voi fi arhiereu! După moartea tatălui lui, împăratul l-a numit reprezentant al său în provincia Liguria (nordul Italiei), în care cetatea de reşedinţă era Mediolanul (Milanul). Murind Episcopul Milanului, s-a stîrnit ceartă aprigă între Creştinii Ortodocşi şi cei eretici, arieni, cu privire la cine să fie următorul Episcop. Sfîntul Ambrozie a intrat în Biserică ca să instaureze liniştea, căci aceasta era misiunea sa. Atunci a strigat un prunc de la sînul maicii lui aşa: Ambrozie să ne fie Episcop! Tot poporul a văzut în strigătul limpede al copilului degetul lui Dumnezeu, şi l-au ridicat pe Ambrozie arhiereu al eparhiei lor, măcar că el se lepăda.

Astfel, Sfîntul Ambrozie a primit Sfîntul Botez, a trecut prin toate rînduitele trepte preoţeşti şi a fost sfinţit Episcop în durata unei singure săptămîni. De pe scaunul arhieresc Sfîntul Ambrozie a întărit Credinţa Ortodoxă, a stîrpit neghina ereziei, a împodobit Sfintele Biserici, a propovăduit credinţa la păgîni, a scris minunate cărţi de adîncă învăţătură creştină şi a fost icoană şi pildă de vieţuire adevărată după Dumnezeu, ca un adevărat păstor creştin.

El a compus scumpa cîntare Pre Tine Te lăudăm. Acest slăvit Ierarh la care veneau oameni din ţări depărtate ca să se îmbogăţească cu cuvîntul, cu înţelepciunea şi cu sfatul lui, a fost un om foarte sobru şi înfrînat, veşnic treaz şi priveghetor. El dormea foarte puţin, se nevoia şi se ruga neîncetat, şi postea în fiecare zi, afară de sfintele zile de Sîmbătă şi Duminică. De aceea i-a dăruit lui Dumnezeu să vie văzător de taine, să contemple Sfinte minunile Lui şi să fie însuşi făcător de minuni.

El a descoperit Sfintele moaşte al mucenicilor Protasie, Ghervasie, Nazarie şi Chelsus, care au zi de prăznuire în paisprezece zile ale lunii octombrie. Blînd cu cei umili, el stătea fără frică înaintea puternicilor zilei. El i-a adus împărătesei Iustina dreapta învinuire de erezie, l-a blestemat pe Maximus tiranul şi asasinul, şi l-a oprit pe împăratul Theodosie să intre în Biserică pînă ce un se curăţeşte mai întîi de păcat.

El a refuzat să îl primească pe Evghenie, tiranul care s-a intitulat pe sine împărat. Dumnezeu i-a dăruit acestui mare plăcut al Lui har peste har, încît el a înviat şi morţii, a scos afară diavolii din oameni, a vindecat bolnavii de bolile lor incurabile şi a vestit mai înainte viitorul. Sfîntul Ambrozie al Mediolanului s-a săvîrşit cu pace în dimineaţa Slăvitului Praznic al învierii Domnului din anul 397.

El a fost de neam sîrb, şi întemeietorul Mînăstirii Sfîntului Nicolae din Sfîntul Munte Athos, numită şi Grigoriu, după numele lui. A sa chilie întru care s-a nevoit cu post, tăcere, rugăciune şi lacrimi, se află cam la un sfert de oră distanţă de Mînăstire.

La anul 1761 un mare incendiu a cuprins Mînăstirea, din care pricină un număr de fraţi au luat şi Sfintele lui moaşte şi le-au mutat în Serbia. Acest bărbat dumnezeiesc s-a săvîrşit cu pace la anul 1406 după Hristos.

Sfîntul Nil a fost lucrător al pămîntului, născut în marele Novgorod. Dar el s-a retras la pustie, unde s-a hrănit numai cu ierburi. Povăţuit fiind de un glas de sus, el s-a sălăşluit în insula Stolbensk. Odată în chilia lui au năvălit nişte tîlhari cu gînd de jefuire, dar de îndată ce au păşit înăuntru au orbit.

El şi-a săpat sieşi groapă de mormînt în apropierea chiliei şi a plîns asupra ei în fiecare zi. Sfîntul Nil s-a odihnit cu pace şi s-a strămutat la Împărăţia veşnică a lui Hristos la anul 1554. Sfintele lui moaşte odihnesc la locul cel sfinţit cu Sfinte nevoinţele lui.

Sfîntul Ambrozie la Hristos a venit

La vîrsta bărbăţiei depline,

Şi de îndată ce Sfîntul Botez a primit

Lumină a evlaviei s-a făcut, şi al Adevărului temelie.

El rămas-a oştean de frunte, dar al lui Hristos,

Prigonitor a toată nedreptatea.

El a slujit dumnezeieşte Biserica lui Hristos,

Şi Biserica l-a preaslăvit pentru aceasta.

Împreună cu oamenii şi Îngerii îl slăvesc,

Ca pe un tată, păstor şi de minuni făcător, puternici

El în înţelepciune asemănatu-s-a cu Solomon,

Zidirea toată, cu Îngeri şi oameni, adevereşte aceasta!

Zidirea toată pre Domnul slăveşte prin el,

Pre Tine Doamne, Te slăvim şi noi preasmeriţii!

Înaintea puterii Tale noi cu toţii cădem,

A puterii, şi a milostivirii!

Tu Tainică înţelepciune eşti şi însăşi Dreptatea,

Ce străluceşte puternic prin Ambrozie Sfîntul!

O minunat eşti Tu, Doamne, poporului Tău,

Minunat întru toţi Sfinţii!

Fraţilor, Domnul întoarce împrumutul pe care îl ia de la oameni însutit şi înmiit, atunci cînd oamenii î-L împrumută pre Domnul prin săracii Lui. A fost odinioară o femeie creştină măritată cu un bărbat păgîn, care trăia cu bărbatul ei în iubire şi sărăcie. Muncind din greu, bărbatul a cîştigat cincizeci de monede de argint, şi i-a zis soţiei lui aşa: să pună banii aceştia la schimbătorii de bani, ca să îi poată lua înapoi cu dobîndă; altminteri, vor fi nevoiţi să îi cheltuiască ban cu ban, şi iar vor rămîne săraci.

Dar înţeleaptă soţie i-a zis: Dacă voieşti să dai banii în împrumut cu dobîndă, împrumută-i mai bine Dumnezeului creştin, şi mai mare dobîndă vom lua. Şi unde este Dumnezeul Creştin? a întrebat bărbatul. Soţia şi-a luat atunci bărbatul de mînă şi l-a dus la Biserica creştină, i-a cerut să împartă banii la săracii ce stăteau înaintea ei, şi apoi i-a zis: Domnul va primi banii din mîna lor, căci toţi aceşti săraci ai Lui sînt. După ce au împărţit săracilor toţi cei cincizeci de taleri de argint dobîndiţi din sudoarea frunţii, bărbatul şi femeia au plecat la casa lor.

După o altă vreme ei iar au rămas fără pîine. Atunci femeia i-a cerut bărbatului ei să meargă la Biserică, spunîndu-i că are să primească acolo împrumutul dat lui Dumnezeu. Bărbatul s-a supus, dar acolo nu a văzut iar decît săraci, şi a stat uimit întru sine, întrebîndu-se cum îi vor putea da aceia vreun ban. Întru nedumerire, el a înconurat încet Biserica privind abătut în pămînt, cînd deodată a văzut un ban de argint.

El l-a luat şi a mers cu banul de argint la piaţă, de unde a cumpărat de mîncare un peşte. Ducîndu-l acasă şi dîndu-l femeii lui să-l gătească, i-a povestit în acest timp cu amărăciune că la Biserică nimeni nu i-a dat nimic, ci că din întîmplare numai a găsit un ban pierdut de argint cu care a putut cumpăra de abia acest peşte. Credincioasa lui soţie i-a zis: Domnul Dumnezeu nevăzut este, şi nevăzut de ochii oamenilor lucrează El. Spintecînd femeia peştele, află în el o piatră strălucitoare, pe care o da bărbatului ei să o ducă la bijutieri, să vadă ce preţ ar putea lua pe ea. Negustorul de nestemate cercetează piatra şi îi oferă omului cinci taleri de argint, dar omul începe să rîdă, crezînd că negustorul glumeşte.

El nu crede că o piatră găsită astfel poate să preţuiască atît de mult. Dar negustorul, dimpotrivă, crede că omul rîde din pricina preţului ridicol de mic pe care îl oferă pentru nestemată; de aceea, urcă preţul, şi la rîsul din ce în ce mai neîncrezător al omului, îl sporeşte mereu, oferindu-i pe nepreţuitul juvaer zece, cincisprezece, apoi treizeci, cincizeci de taleri de argint.

Atunci omul îşi dă seama că fără de preţ este piatra lui, şi tace. De aceea negustorul creşte preţul lui pînă la trei sute de taleri de argint. Luînd cei trei sute de taleri, omul merge acasă la a lui soţie mut de bucurie. Acum vezi ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creştinilor? - i-a zis credincioasa femeie. Bărbatul, rămas întru uimire, a primit Sfîntul Botez îndată şi împreună cu soţia lui iubită L-a preaslăvit pururea pe Dumnezeu.

Să luăm aminte la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei (Facerea 3):

• La cum Domnul i-a izgonit pe Adam şi pe Eva din Grădina Raiului; La cum el a aşezat la Poarta Raiului spre pază un Heruvim cu sabie de foc;

• La cum încuiat i-a rămas omului Raiul, pînă la întruparea pe pămînt a Domnului Hristos.

Şi a privit Dumnezeu toate cîte a făcut şi iată erau bune foarte (Facerea 1:31).

Fraţilor, atunci cînd toate părţile unei clădiri sînt bine construite, atunci clădirea toată în întregimea ei este foarte bună. Căci toate materialele din ea sînt de cea mai bună calitate, cărămizile, cimentul, mortarul, grinzile şi stîlpii; totuşi, admiraţia omului apare numai atunci cînd contemplă întreaga clădire, completă şi finisată. Adesea un oarecare detaliu al clădirii poate părea omului fără sens sau nepotrivit, dar uită de el de îndată ce privirea lui se îndreaptă asupra întregului. Şi cu adevărat, multe sînt detaliile acestei lumi, atît în lucruri, cît şi în evenimente, care nouă oamenilor ne par fără sens şi nepotrivite.

Dar cînd privim minunata zidire a lumii în întregul ei, atunci ni se descoperă negrăita ei frumuseţe şi alcătuire, şi ne liniştim. Căci noi privim cele multe suferinţe şi lipsuri din care este alcătuită viaţa noastră, cu nemulţumire, socotindu-le cu adevărat urîte şi fără sens. Cu toate acestea, tocmai aceste suferinţe şi lipsuri capătă odată cu trecerea lunilor şi anilor o valoare inestimabilă, strălucind în amintirea noastră ca nişte pietre preţioase ce ne-au luminat calea ulterioară a vieţii, atunci cînd privim la ele retrospectiv.

Prin urmare, dacă se întîmplă să ne smintească ceva din alcătuirea zidirii lui Dumnezeu, atunci să încercăm să privim la a Lui zidire ca la un întreg; iar dacă vreun lucru din viaţa noastră ne umple de amărăciune, atunci să aşteptăm cu răbdare, credinţă şi nădejde zilele şi anii care vor urma. Iar dacă întreaga noastră viaţă este pentru noi ca o povară nesfîrşită de tristeţe şi durere, să ne ridicăm ochii sufletului nostru la lumea cea de sus, şi atunci vom afla cu adevărat pacea şi bucuria. Căci nu lumea aceasta de aici este cea desăvîrşită, ci aceea de sus. Căci zis este: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul (Facerea 1:1). Chiar şi artistul pictor îndeamnă privitorul să îi contemple pînza numai de la o oarecare distanţă, căci numai aşa se poate aprecia cel mai bine frumuseţea întreagă a unui tablou.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Creator Nemuritor, cît de minunate sînt toate lucrurile Tale!

Pentru aceasta noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.