Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminţia lui Simeon. El a prorocit cu şase sute de ani mai înainte de Hristos, în vremea regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea Ierusalimului.

Cînd regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul Prorocul Avacum s-a refugiat în ţinuturile ismaeliţilor. De acolo el s-a reîntors în ludeea, unde a vieţuit ca lucrător al pămîntului. Pe cînd ducea odată de mîncare la lucrătorii pe care îi avea la ţarina sa, s-a pogorît înaintea lui un Înger al Domnului care i-a zis: Du prînzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. Dar Prorocul a zis: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa nu ştiu unde este!

Atunci Îngerul Domnului l-a luat pe Avacum de creştet şi, ţinîndu-l de perii capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. Babilonul se afla la o distanţă enormă faţă de locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu Îngerul. Prorocul Daniil fusese aruncat în acea groapă de către regele Babilonului, Cirus, ca pedeapsă pentru refuzul lui Daniil de a se închina la idoli. Stînd desupra gropii, Prorcul Avacum a strigat: Daniele! Daniele! Ia mîncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu.

Atunci Daniel, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sculat şi a mîncat, după care Îngerul Domnului l-a dus pe Avacum înapoi la locul de unde îl luase, la ţarina din ludeea. Sfîntul Proroc Avacum a mai vestit şi eliberarea Ierusalimului şi timpul venirii Domnului Hristos. El s-a săvîrşit către Domnul la bătrîneţi adînci şi încuviinţate, fiind înmormîntat la Kela. Sfintele lui moaşte s-au descoperit în vremea împăratului creştin Theodosie cel Mare (deci după aproximativ o mie de ani).

Ea s-a născut la Efes din părinţi creştini. După moartea tatălui ei, copila Miropa a mers cu mama ei în insula Chios (la o moşie a lor părintească), şi acolo a luat mucenicia pentru Hristos. Mucenicia acestei fecioare a avut loc la puţină vreme după cea a slăvitului mucenic Isidor Soldatul (vezi pomenirea lui la ziua de 14 mai). Ucigîndu-l torţionarii pe Isidor prin decapitare, Sfînta şi viteaza Miropa a luat în ascuns trupul lui şi l-a îngropat cu cinste la un loc osebit. Dar ticălosul dregător Numerian, auzind de furtul acesta, a voit să ucidă gărzile care ar fi trebuit să păzească trupul mucenicului.

Auzind că oameni nevinovaţi urmează să fie ucişi din pricină că ea luase trupul mucenicului, fericita Miropa a alergat şi a stat înaintea dregătorilor şi a mărturisit cu glas tare că ea este aceea care a luat şi a îngropat cu cinste trupul Sfintului Mucenic Isidor. Pentru aceasta ea a fost biciuită bestial şi aruncată apoi în temniţă cu trupul numai o rană sîngerîndă. Dar Domnul nu o a lăsat pe Muceniţa Lui întru singurătatea suferinţei. La miezul nopţii temniţa a strălucit de lumină cerească şi Sfîntul slăvit mucenic Isidor Soldatul a venit la ea, înconjurat de mulţime de Sfinţi Îngeri. Pace ţie, Miropa, a zis Sfîntul Isidor. Rugăciunea ta a străbătut cerurile, şi iată curînd vei fi cu noi şi te vei încununa cu cununa cea gătită ţie. Sfînta muceniţă s-a bucurat atunci cu bucurie mare şi şi-a dat sfîntul ei suflet în mîna lui Dumnezeu.

Din trupul ei a ieşit atunci o mireasmă dumnezeiască şi dulce care a cuprins toată temniţa. Unul din temniceri, care a văzut toate cele despre Miropa şi a simţit mireasma, a crezut în Hristos şi s-a botezat, fiind şi el curînd martirzat pentru aceasta. Sfînta Muceniţă Miropa s-a strămutat la veşnica viaţă în anul 251 după Hristos.

El a fost fiul țarului Duşan, şi a domnit în cumplitele vremuri de prăbuşire a regatului sîrb. Blînd, evlavios şi smerit, el nu a voit să îi aducă cu forţa pe nobilii lui la supunere faţă de rege şi faţă de interesele regatului sîrb.

Printre aceşti nobili s-a aflat şi violentul Vukaşin, care în cele din urmă l-a şi asasinat pe rege. Bunul Uroş a luat moartea mucenicească în a doua zi a lunii decembrie din anul 1367, pe cînd era în vîrstă de treizeci şi unu de ani. Asasinat de muritori, el a fost preaslăvit veşnic de Dumnezeu. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au odihnit la Mînăstirea lazak din Fruşka Gora, de unde au fost aduse la Belgrad în timpul celui de al doilea război mondial.

Ele au fost aşezate în Biserica Catedrală alături de cele ale Kneazului Lazăr şi ale Despotului Ştefan Ştiliianovici. În timpul domniei acestui rege Sfînt s-a rididcat Mînăstirea Sfîntului Nahum de lîngă Lacul Ohrida, de către unul dintre nobilii regelui, Grgur (Grigorie).

Acest bărbat Sfînt s-a săvîrşit către Domnul după o viaţă lungă de nevoinţe aspre sihăstreşti şi a fost îmbăiat, îmbrăcat şi pregătit de Sfînta înmormîntare de către fraţii lui duhovniceşti.

Sfîntul Athanasie era mort de două zile cînd deodată s-a întors la viaţă. Cînd au venit ca să îi facă rînduiala înmormîntării, fraţii l-au aflat şezînd şi plîngînd, viu, iar nu mort, aşa cum îl lăsaseră. După învierea lui din morţi Sfîntul Athanasie a intrat într-o chilie de unde nu a mai ieşti timp de doisprezece ani, pînă la moartea lui, timp în care nu a mai vorbit cu nimeni şi a trăit numai cu pîine şi apă. El s-a săvîrşit către Domnul la anul 1176.

El este unul dintre cei treisprezece Părinţi Sirieni (a căror pomenire este la ziua de 7 mai). El a fost mare făcător de minuni. Cu rugăciunea el a schimbat cursul unui mare fluviu, astfel încît, de la o foarte mare distanţă, el să vină şi să curgă aproape de cetatea Ţilkani. Sfintele lui moaşte odihnesc într-o Sfînta Biserică închinată hramului lui, din cetatea georgiană Ţilkani.

Puterea lui Duşan s-a risipit ca un vînt,

Dar sfinţenia lui Uroş a rămas pe vecie.

Neputincioasă este tirania, puternică virtutea,

Astfel şi Uroş a fost: silă i-a fost lui de tiranie,

Ci în virtute, adevăr şi dreptate un puternic a fost.

Regele Uroş iubit-a din suflet pe Hristos Domnul,

El a pierdut lumeasca putere, dar Raiul a cîştigat.

Sufletul lui de nici un păcat întinatu-s-a,

Biruit, a învins, asasinat, este viu.

Nici toţi trufaşii nobili în a lor viaţă toată

N-au putut săvîrşi ceea ce trupul Sfînt al lui Uroş

După a lui moarte a lucrat.

El este Plăcutul lui Dumnezeu, preaputernic.

Bogaţii cei puternici s-au prefăcut în ţarină,

A lor domnie silnică cu totul a pierit.

Regele Uroş însă, ucisul, de-a Domnului Dreptate

Şi Adevăr fost-a plin.

Pentru aceasta Rege rămas-a şi acum, în ceruri,

Rege rămînînd şi poporului lui.

Ale poporului dureri alină el cu rugăciunea,

Mijlocind cu rîvnă înaintea lui Dumnezeu.

El îndurare cere pentru toţi sîrbii,

Pentru toţi drepcredincioşii Domnului Hristos.

O Sfinte rege Uroş, preanobile şi Sfinte,

Ajută-ne şi nouă să împlinim Legea lui Dumnezeu!

Dar cine s-a întors vreodată de pe cealaltă lume, ca să ne spună nouă cum este în ea? Aşa întreabă şi azi necredincioşii. Unora ca aceştia omul credincios trebuie să le răspundă aşa: Pocăiţi-vă de păcatele voastre şi veţi afla; curăţiţi-vă viaţa şi învredniciţi-vă cercetării Duhului, şi veţi afla. Sfîntul Avacum a călătorit purtat fiind de un Înger. Sfînta Miropa a văzut ostile îngereşti, iar în mijocul lor, pe Sfîntul slăvit Mucenic, Isidor Soldatul. Sfîntul Athanasie de la Peşterile Kievene a fost mort cu trupul timp de două zile, dar pe cealaltă lume, cu sufletul, a fost viu. Întorcînduse după două zile în trup, fraţii s-au strîns în jurul lui şi l-au întrebat: Cum ai înviat, Părinte? Ce ai văzut? Ce ai auzit?

Dar Sfîntul Athanasie nimic nu a grăit, fiind îngrozit de ceea ce văzuse în cealaltă lume, ci le-a zis fraţilor doar atît: Mîntuiţi-vă! Dar silindu-l fraţii să le dezvăluie măcar puţin din adevărul lumii de dincolo, Sfîntul Athanasie le-a zis: Oricît de puţin v-aş spune, voi nici mă veţi crede, nici veţi asculta. Silindu-l însă mult fraţii, el le-a zis: Pocăiţi-vă în fiecare clipă a vieţii voastre şi rugaţi-vă Mîntuitorului Hristos şi Maicii lui Dumnezeu. Există şi în zilele noastre mărturii ale unor oameni care s-au întors la viaţă după ce au murit. Aceste mărturii niciodată nu se contrazic unele pe celelalte, ci totdeauna se completează. De exemplu, cei care mor văd cum o parte a celeilalte lumi este mult mai largă şi infinit mai spaţioasă decît lumea aceasta. Mulţi oameni, la ceasul morţii lor, se întîlnesc cu rudeniile lor cele care au murit demult şi vorbesc cu ele.

Lucrul acesta este aproape obişnuit. În anul 1926, în satul Vevcani, Meletiie P. se afla pe patul morţii. El a vorbit cu copiii lui, care muriseră cu douăzeci de ani mai înainte. Cei strînşi în jurul lui i-au zis: Nu mai ştii cu cine vorbeşti. Dar Meletiie a zis: Ba, ştiu cu cine vorbesc, vorbesc cu copiii mei care au murit, şi îi văd şi vorbesc cu ei aşa cum vă văd şi vorbesc cu voi.

Să luăm aminte la căderea din Rai a lui Adam şi Evei, din pricina păcatului (Facerea 3):

• La cum Adam şi Eva, mai înainte de a păcătui, erau înveşmîntaţi întru nevinovăţie, nevăzîndu-se unul pe celălalt gol;

• La cum, după neascultare, Adam şi Eva s-au văzut goi şi s-au ascuns de la Faţa lui Dumnezeu;

• La cum orice virtute este haină, şi orice păcat, goliciune.

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul (Facerea 1:1).

Cît de scurt, dar bogat şi cuprinzător, este tot cuvîntul lui Dumnezeu! El este ca inul împăturit, pe care îl porţi sub braţ, dar întinzîndu-l pe iarbă, vezi că acoperă un spaţiu larg. Cît de nenumărate înţelesuri scumpe ne dă la iveală cuvîntul acesta al lui Dumnezeu, despre care ne este vorbirea acum! La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul. Mă întîi, el ne arată că Dumnezeu este Singurul veşnic şi nefacut. Această primă descoperire aduce în inimile noastre bucurie de negrăit. Căci în viitoarea vieţii acesteia în care trăim, care grăbeşte pururea spre distrugere şi spre moarte, ne umple inimile de bucurie şi de linişte faptul că Făcătorul nostru este veşnic şi viu.

Cuvîntul acesta ne mai spune că Domnul Cel Unul şi Cel Bun este Făcătorul lumii, şi fiind Făcător, El este deci şi Atotputernic şi Chivernisitor. Această a doua descoperire naşte în inimile noastre bucurie negrăită. Lumea prin urmare nu este rodul haosului şi al întîmplării, neraţională şi lipsită de scop, ci ea este creaţia Celui Atotînţelept Dumnezeu, Atoatecunoscător şi Atotmilostiv, Care cîrmuieşte lumea cu putere, ducînd-o spre scopul de El dorit.

Cuvîntul acesta ne mai descoperă că această lume are un început, şi prin urmare că ea va avea neapărat şi un sfîrşit. Iată o a treia descoperire care umple inimile noastre de bucurie negrăită. Căci trist ar fi să fie această lume veşnică, şi trist ar fi ca toate idealurile ei, apropiate sau depărtate, să-şi poată afla sursa împlinirii în ea. Nedreptatea unei asemenea perspective ar zgudui de durere minţile celor inteligenţi, şi ar arunca în prăpastia tristeţii inimile drepţilor, în sfîrşit, acest cuvînt al lui Dumnezeu ne arată că Dumnezeu a creat două lumi, cereasca, şi pămînteasca, sau lumea puterilor netrupeşti, şi lumea celor pămînteşti.

Iar această a patra descoperire umple cu adevărat inimile noastre de bucurie negrăită. Căci aşa cum ne ridicăm acum privirea spre înalt şi ne bucurăm de soare, de lună, şi de stelele din tăria cerului, aşa ne putem ridica ochii minţii către înaltul lumii celei duhovniceşti, a netrupeştilor puteri, care este asemenea nouă, numai că mai curată şi mai strălucitoare. Da, ne bucurăm pentru că ştim că există o lume mai bună decît a noastră, o lume în care în curînd, vom putea să intrăm şi noi, asemenea călătorului ostenit, care ajunge în sfîrşit acasă, şi se odihneşte. O, ce tristă ar rătăci a oamenilor privire dacă nu ar exista decît această lume, şi dacă nu ar exista un cer mai înstelat deasupra noastră! Ce trist ar rătăci al omului duh în această trupească lume, dacă nu ar exista lumea netrupeştilor puteri, cerească!

O Stăpîne Doamne Iisuse al nostru Preablînde, Ţie aducem pururea slavă şi laudă!

Ţie pururea aducem închinare şi mulţumită în veci, Amin!