Aşa cum odinioară Anna, maica lui Samuel, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi dăruiască fiu, aşa s-a rugat şi Ana, maica acestui Sfînt Ştefan pe care îl prăznuim astăzi. Rugîndu-se îndelung cu credinţă şi din zdrobirea inimii înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Biserica din Vlaherne, pe Ana a cuprins-o un somn uşor.

Atunci ea a văzut pre Maica lui Dumnezeu cu chip strălucitor ca soarele, şi a auzit un glas care a ieşit din icoană: Femeie, mergi în pace. După rugăciunea ta, iată ai în pîntece fiu. Cu adevărat Ana a zămislit şi a dat naştere unui fiu, care avea să fie Sfîntul Ştefan cel Nou.

La vîrsta de şaisprezece ani tînărul Ştefan s-a îmbrăcat în îngerescul chip la Muntele Avxentie de lîngă Constantinopol, de către Avva Ioan care l-a învăţat întru toată rînduiala şi înţelepciunea nevoinţelor călugăreşti. Săvîrşindu-se Avva Ioan către Domnul, Sfîntul Ştefan a rămas în munte, continuîndu-şi viaţa lui de rugăciune neîncetată şi de nevoinţe aspre, pe care şi le sporea mereu. Sfinţenia vieţii lui a atras la dînsul mulţime de ucenici. La vremea în care împăratul Constantin Copronimul a pornit prigoana împotriva cinstirii Sfintelor icoane mai sălbatic decît o făcuse necuratul lui tată, Leon Isaurul, Sfîntul Ştefan s-a arătat apărător cu rîvnă de foc al Sfintei cinstiri a icoanelor.

Dementul împărat a crezut cu plăcere murdarele calomnii pe care ticăloşii din anturajul său i le-au strecurat la ureche, şi a uneltit personal distrugerea şi înlăturarea acestui bărbat Sfînt. Sfîntul Ştefan a fost surghiunit în insula Proconnesus, apoi adus la Constantinopol, legat în lanţuri şi aruncat în temniţă. Acolo l-au întîmpinat trei sute şi patruzeci de monahi şi ei legaţi şi închişi pentru cinstirea Sfintelor icoane, adunaţi de prin toate ţinuturile.

Aceşti Sfinţi legaţi în lanţuri şi închişi au petrecut în temniţă ca şi în mînăstire, rugîndu-se întocmai după toată rînduiala mînăstirească. Ticălosul împărat l-a osîndit pe Sfîntul Ştefan la moarte. Sfîntul şi-a văzut felul ieşirii sale cu patruzeci de zile mai înainte, şi a cerut iertare fraţilor. Slugile necuratului împărat l-au apucat pe Sfîntul şi, bătîndu-l şi scuipîndu-l, l-au tîrît pe străzile Constantinopolului, poruncind gloatei fidele împăratului să îl bată cu pietre căci acesta este duşmanul împăratului. Un eretic l-a lovit pe Sfînt cu un lemn, astfel omorîndu-l.

Aşa cum înainte vreme Sfîntul întîi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan a fost omorît de către iudeii cei de un sînge cu el, aşa acest Sfînt Ştefan a fost omorît de ereticii luptători contra Sfintelor icoane, care îşi ziceau creştini ortodocşi. Acest slăvit oştean al lui Hristos a luat mucenicia la anul 767, în vîrstă fiind de cincizeci şi trei de ani. El s-a încununat de către Domnul Hristos cu cununa nepieritoare a veşnicei slave.

Sfîntul Hristu a fost de neam albanez, cu credinţa creştin iar cu îndeletnicirea, grădinar în cetatea Constantinopolului. Pe cînd îşi vindea într-o zi legumele sale la piaţă, un turc s-a simţit insultat de purtarea lui Hristu faţă de el şi l-a clevetit la stăpînire, cum că grădinarul Hristu ar fi făgăduit să se facă musulman, iar apoi s-a răzgîndit. Hristu a fost anchetat şi aruncat în temniţă.

Acolo, cineva i-a oferit ceva de mîncare, dar el a zis: Este mai bine să mă înfăţişez flămînd înaintea Stăpînului meu Hristos. Apoi, a scos de la brîu nişte bani pe care îi avea şi, dîndu-i celor întemniţaţi ca şi el, i-a rugat ca după ce vor ieşi din temniţă să plătească Sfinte Liturghii la Biserică pentru odihna sufletului lui. El a fost omorît de turci prin decapitare la anul 1748, şi s-a preaslăvit veşnic întru Cereasca Împărăţie de către Hristos Domnul.

Sfînta Ana aceasta a fost o femeie aristocrată de la Constantinopol care, după moartea soţului ei, a fost tunsă în monahism de către Sfîntul Ştefan Noul Mucenic. Pe această femeie a obligat-o împăratul Constantin Copronimul să declare că a avut legături necuvenite cu Sfîntul Ştefan, spre a îl discredita pe Sfint înaintea poporului.

Cinstita Ana a refuzat cu hotărîre să comită mîrşava crimă împotriva Sfîntului, şi părintelui ei duhovnicesc. Pentru aceasta ea a fost biciuită şi aruncată în temniţă, unde şi-a dat Sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu.

El a fost asasinat împreună cu cei şase fii ai lui de către împăratul Foca, la anul 602. (Vezi Cugetarea dintru această zi)

Asemenea Sfîntului Ştefan Arhidiaconul,

Cel de un nume cu el,

Ştefan Mucenicul cel Nou viaţa şi-o a jertfit

Pentru Hristos Domnul.

Ereticul împărat plin de drăcească mîndrie,

Asasinul cel cu nume de necurăţie,

Înarmatu-s-a pînă în dinţi cu armele drăceşti.

A Sfîntului Ştefan armă fost-a duhovniceasca putere,

Puterea de sus, a adevărului Sfînt.

Împăratul soldaţi avut-a, slugi mincinoase, năimite,

Pe cînd Ştefan Sfîntul, pe Dumnezeu lîngă el.

El de aceea stat-a liniştit, aşteptînd tortura,

Moartea şi cununa cea mai presus de veci.

Dar Copronim cu ură urlat-a animalic,

Semnînd sentinţa de tortură şi moarte

Pentru bărbatul cel Sfînt.

Sfîntul Ştefan nicicum s-a tulburat cu duhul,

Deşi umilit a fost, cu sălbăticie bătut.

Inima la ceruri avut-a, legată în rugăciune,

De aici a venit liniştea sa.

Necuratul împărat zdrobit-a Sfîntului trupul,

Căci Copronim la trup mai tare a fost.

Însă Ştefan Sfîntul biruit-a cu duhul

El biruit-a duşmanii, nevăzuţi, şi trupeşti:

Căci el de către Domnul încununatu-s-a, ca un briuitor.

O Sfinte Ştefane, duhovnicescule oştene,

Ajută-ne şi nouă de drăceşti uneltiri să scăpăm!

Ajută-ne ca înaintea Sfintelor icoane

Să ne închinăm cu cinste,

Şi Sfînta ta viaţă şi noi să o urmăm!

Cînd citim vieţile pline de statornicie, de credinţă şi de generozitate ale Sfinţilor lui Dumnezeu, devenim şi noi statornici în credinţă şi generoşi. Venind slugile lui Copronim la Sfîntul Ştefan şi urgentîndu-l să se lepede de Sfintele icoane ca să îi fie pe plac împăratului iconoclast, Sfîntul Ştefan a întins mîna sa, a strîns-o într-un pumn şi a zis: Fie şi numai un singur pumn de sînge de aş avea, şi pe acela mi l-aş vărsa pentru icoana Domnului meu Hristos.

Împăratul Mauriciu a avut şase fii, cel mai mic dintre ei fiind încă sugar neînţărcat. Pentru acest fiu el avea la palat o doică anume, care îl hrănea. Dar împăratul Mauriciu a avut o soartă cumplită: Foca l-a înlăturat de pe tronul imperial şi l-a osîndit la moarte împreună cu cei şase fii ai lui.

El i-a ucis pe fii înaintea ochilor tatălui lor, unul cîte unul. Cînd a venit rîndul doicii să îl predea pe fiul cel mic al împăratului pe care îl alăpta alături de al ei, femeia, suferind de suferinţa împăratului şi voind ca măcar pe cel mai mic copil imperial să îl salveze, a dat călăilor pe propriul ei fiu. Ea a crescut pruncul împărătesc ca pe fiul ei, iar la vremea cuvenită i-a dezvăluit adevărul.

Tînărul, pătruns de gravitatea adevărului, a părăsit cu hotărîre şi fără regret lumea şi s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, tunzîndu-se monah la Muntele Sinai. El a făcut aceasta spre a răscumpăra sufletul copilului nevinovat care fusese ucis în locul lui.

Să luăm aminte la minunatul Rai al lui Dumnezeu (Facerea 2):

• La cum el a fost o Împărăţie a nevinovăţiei, curăţiei şi dreptăţii;

• La cum nu se afla în el nici urmă de boală sau moarte, căci nici măcar noţiunea de păcat nu exista în el.

Ci ţinînd adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos (Efeseni 4:15).

Fraţilor, iată aici tot ceea ce se cere de la noi în această viaţă pămîntească: să ne ţinem de adevăr şi să vieţuim întru dragoste. Adevărul ni s-a descoperit nouă de către Hristos Domnul, şi Domnul Hristos ne-a dat şi exemplul iubirii.

Nici la adevăr nu putem ajunge fără Hristos, şi nici nu putem afla în afara Lui exemplu de adevărată iubire. Văzînd că drumul luminos şi drept al iubirii şi adevărului este în această viaţă aproape înăbuşit de căile întortocheate ale confuziei şi minciunii, Sfîntul Apostol Pavel ne învaţă din capul locului, îndemnîndu-ne: ...să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vînt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii (Efeseni 4:14). Doar Dumnezeu poate să ne arate adevărul. Doar Dumnezeu poate să ne arate adevărata iubire.

Este posibil ca un om să cunoască mai mult decît altul, dar numai Dumnezeu poate descoperi adevărul. Mintea omului este asaltată de gînduri ca şi de un vînt, de aceea el de multe ori ia închipuirile drept adevăr, înşelat de propriile lui cugete, omul cu uşurinţă va putea induce în eroare pe alt om. Adevărul însă este numai în Dumnezeu, şi de la El. Hristos Domnul este întreg Adevărul nostru şi întreaga noastră iubire. Cînd gîndim la Hristos, noi la adevăr cugetăm; cînd lucrăm după Hristos, noi Adevărul îl lucrăm, corect şi fără înşelare; iar cînd î-L iubim pe Hristos, noi iubim însăşi Persoana Iubirii.

Noi prin Hristos trăim, prin Hristos creştem, prin Hristos ne înnemurim şi prin Hristos ne preaslăvim. El este Capul nostru, nu doar Conducătorul unei comunităţi de pămînteni, ci Capul real al unui Trup Viu, Căruia noi îi sîntem mădulare. Lipindu-ne de Adevăr şi de iubire noi ne facem vrednici de a ne sălăşlui pururea întru acest Trup al lui Hristos.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti adevărul nostru cel mai minunat şi iubirea noastră nesfîrşită, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne primeşte şi pre noi întru Tine,

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.