Sfîntul Amfilohie a fost concetăţeanul şi prietenul Sfîntului Vasile cel Mare, precum şi al altor Sfinţi mari din veacul al patrulea. El a părăsit zgomotul vieţii celei lumeşti de foarte tînăr şi s-a retras într-o peşteră unde s-a nevoit ca sihastru vreme de patruzeci de ani. S-a întîmplat apoi ca scaunul episcopal de la Iconium să rămînă vacant, iar Amfilohie a fost acela care în chip minunat a fost ales şi înălţat Episcop în Iconium. E a fost păstor minunat de suflete şi apărător al purităţii Ortodoxiei. El a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul al doilea Ecumenic, care a avut loc la anul 381. El a luptat cu rîvnă de foc împotriva necuratului Macedonie, împotriva arienilor şi a eunomienilor.

El personal i-a cerut cu lacrimi împăratului Theodosie cel Mare să îi izgonească pe arieni din toate cetăţie imperiului, însă împăratul nu l-a ascultat. Cîteva zile mai tîrziu, Sfîntul Amfilohie a venit din nou înaintea împăratului. Fiind introdus în sala de primire, Sfîntul Amfilohie a mers către împăratul care şedea pe tron, avînd alăturea de el pe fiul lui, Arcadie, pe care îl cooptase la guvernare.

Sfîntul l-a salutat pe împăratul după cuviinţă, dar nu şi pe fiul împăratului, faţă de care s-a purtat ca şi cînd Arcadie ar fi fost absent. Faptul acesta l-a mîniat atît de tare pe împărat, încît el a poruncit ca Sfîntul Episcop Amfilohie să fie definitiv expulzat de la curte. Atunci a zis Sfîntul către împărat: Vezi, o, împărate, cum nu poţi suferi cîtuşi de puţin lipsa de respect faţă de fiul tău? Aşa şi Domnul Dumnezeu Tatăl nu tolerează cîtuşi de puţin lipsa de respect faţă de Fiul Lui, şi Se îngreţoşează de necurăţia acelora care î-L hulesc pre El, şi se mînie împotriva tuturor acelora care se fac părtaşi acestei necurate erezii (ariene).

Auzind aceste cuvinte împăratul a înţeles de ce Sfîntul nu a dat cinstea cuvenită fiului lui, Arcadie, şi s-a minunat de înţelepciunea şi îndrăzneala lui. Între multe cărţi scrise de Sfîntul Amfilohie se află un număr important de lucrări dedicate Credinţei. Sfîntul Amfilohie s-a săvîrşit cu pace, fiind la bătrîneţi adînci. El s-a strămutat la locaşurile cereşti cele gătite lui la anul 395.

El s-a născut în cetatea Agrigentum din Sicilia, în care avea să fie mai tîrziu episcop, din părinţi foarte evlavioşi, pe nume Hariton şi Theodota. Viaţa întreagă a Sfîntului Grigorie a fost plină de mari şi minunate minuni dumnezeieşti. El în chip minunat a ajuns la Ierusalim; în chip minunat a fost ales episcop; şi în chip minunat a fost izbăvit de clevetiri drăceşti. El însuşi a fost mare făcător de minuni, căci a trăit ca un plăcut al lui Dumnezeu, ca un mare părinte duhovnicesc şi ca un mare nevoitor.

El a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul al cincilea Ecumenic de la Constantinopol, din anul 553. După multe şi mari încercări el s-a săvîrşit cu pace către Domnul, către sfirşitul veacului al şaselea sau începutul veacului al şaptelea.

El a fost fiul cneazului Yaroslav. Din copilărie inima lui a fost îndreptată către Dumnezeu. El i-a biruit pe suedezi la rîul Neva, în bătălia din 15 iulie 1240, şi de atunci a fost numit Nevsky (de la Neva). Atunci s-au arătat Sfinţii Boris şi Gleb unuia dintre comandanţii lui Alexandru, care erau şi rudenii cu el, şi au făgăduit ajutorul lor marelui cneaz. Odată, aflîndu-se în mijlocul tătarilor Hoardei de Aur, el a refuzat să se închine idolilor lor şi să treacă prin foc. Datorită marii lui înţelepciuni, a formidabilei lui forţe fizice şi a marii lui frumuseţi, pînă şi hanul tătar îl respecta.

Alexandru Nevsky a zidit multe Biserici şi a lucrat nenumărate fapte de milostenie. Întru această zi, 23 noiembrie, se prăznuieşte mutarea Sfintelor lui moaşte în cetatea Vladimir.

Sfîntul Mitrofan a fost un mare ierarh rus, un mare nevoitor şi un mare patriot. El a fost mai întîi prietenul, apoi necruţătorul critic al țarului Petru cel mare.

El s-a săvîrşit către Domnul în douăzeci şi trei de zile ale lunii noiembrie din anul 1703. Sfintele lui moaşte s-au descoperit a fi făcătoare de minuni la anul 1832.

O, atlete al lui Hristos, Sfinte Alexandre,

Prinţe al poporului şi robule al lui Hristos,

Tu pe pămînt domn ai fost poporului

Iar Celui Preaînalt supus,

Aceasta fost-a viaţa ta, Sfinte Alexandre!

La vederea fost-ai slăvit, dar smerit înlăuntru,

În afară avut-ai zbucium, dar înlăuntru pace;

Tu văzut-ai că lumea înşelătoare este

Iar înlăuntrul tău avut-ai adevărul.

Hristos a fost cununa acestui luptător,

Şi în războaie, şi în părelnica pace.

În chinuri, Hristos a fost bucuria lui,

În suferinţe, Hristos a lui alinare,

În biruinţă Hristos a fost biruinţa lui,

Iar în moarte El i-a fost învietorul!

Lui în ambele lumi Hristos i-a fost toate,

Scopul lui pe pămînt, ţinta lui în ceruri.

Evlaviosul ţar pildă a fost poporului lui,

Icoană de slujire lui Hristos Domnul.

O Sfinte Alexandre, biruitorule de la Neva,

Ajută-ne şi nouă cu-ale tale rugăciuni!

Dumnezeu îngăduie să cadă nenorociri asupra drepţilor, astfel încît să îi preaslăvească pe ei şi mai mult. Biruirea nenorocirilor dă la iveală şi măreţia lui Dumnezeu, dar şi măreţia robilor Lui. Sfîntul Grigorie al Acragantenilor (de Agrigentum) a fost întru toate drept şi plăcut lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a îngăduit să se abată asupra lui nenorocirea, aşa cum a îngăduit şi în cazurile Sfinţilor Athanasie cel Mare şi Macarie. Preoţii Sabinus şi Crescens, cărora Sfîntul Grigorie le făcuse mult bine, l-au urît ca nişte ticăloşi pe Sfîntul, invidia lor neputînd îndura sfinţenia vieţii lui.

De aceea ei au năimit o prostituată care prin minciună şi înşelăciune să-i mînjească reputaţia, facînd să pară că Sfîntul s-ar fi aflat în desfrînare cu ea. Sfîntul Grigorie era în Biserică atunci cînd prostituata s-a strecurat în chilia lui. Sfîrşindu-se slujba bisericii şi Sfîntul îndreptîndu-se spre chilia sa înconjurat de clerul său, prostituata a ieşit, înaintea tuturor, din a lui chilie. Cei doi ticăloşi Crescens şi Sabinus, care se aflau şi ei acolo, au început să îl insulte pe Sfîntul Grigorie, acuzîndu-l de libertinaj. Dar Sfîntul Grigorie nu s-a tulburat, ci şi-a încins mijlocul duhului pentru ispită. El a fost aruncat în temniţă, apoi trimis la Roma. Papa a luat drept adevărate drăceştile calomnii şi l-a ţinut pe Sfîntul Grigorie în temniţă timp de doi ani şi jumătate, în lipsa oricărei judecăţi sau condamnări.

După acest timp s-a convocat un sinod care să judece cauza Sfîntului Grigorie, dar a judecat Dumnezeu totul mai înainte de întrunirea acelui sinod. După înscenarea pusă la cale de sperjurii Sabinus şi Crescens acea prostituată a înnebunit şi a fost adusă în această stare înaintea sinodului reunit. Ea nu a fost în stare să răspundă nici unei întrebări. Sfîntului Grigorie, acolo de faţă, i-a fost milă de ea şi a vindecat-o atunci cu rugăciunea, făcînd să iasă duhul necurat din ea. Vindecată, femeia a mărturisit cu lacrimi că a fost plătită pentru nelegiuirea ei de preoţii Crescens şi Sabinus.

Ea a mai mărturisit că de îndată ce a comis crima a intrat în ea duhul necurat, care a chinuit-o neîntrerupt în toţi aceşti ani. Sabinus şi Crescens, împreună cu alţii de teapa lor, cam o sută la număr, sau făcut atunci la faţă negri precum tăciunele, iar din partea sinodului au primit pedeapsa surghiunului pe viaţă. Sfîntul Grigorie s-a întors la eparhia lui şi a fost primit cu urale de păstoriţii lui.

Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):

• La cum Dumnezeu a dat primilor oameni spre mîncare toate roadele tuturor plantelor şi pomilor roditori;

• La cum El i-a oprit pe ei să mănînce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, arătîndu-le că dacă vor face astfel vor muri.

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos (Efeseni 4:7).

Iată aici începutul diferenţierilor între credincioşi. La început, Apostolul le-a numit pe cele care ne unesc, adică, Un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor (Efeseni 4:5-6).

Cu toate acestea, puţin mai jos el scoate în evidenţă şi lucruri care ne deosebesc pe unul de celălalt, fără ca noi să vrem aceasta. Măsura darului lui Hristos este aceea care ne diferenţiază, măsura după care ne este dăruit harul Duhului Sfînt. Hristos este Capul marelui trup care este şi se numeşte Biserica. El este Ziditorul acelui trup şi, individual, al fiecărui membru al lui.

El este Ziditorul şi El singurul Care cunoaşte şi planul acestei zidiri a Lui. El nu îngăduie nici unui membru al Bisericii să fie disproporţionat de mare sau de mic. El dă măsura potrivită tuturor lucrurilor şi oamenilor din Ea. Astfel, El dăruieşte acestuia cinci talanţi, aceluia doi, celuilalt unul singur. El este Cel Care măsoară, iar Duhul Sfînt varsă al Său har după cuvenita măsură.

Nimeni nu trebuie să se supere sau să se umple de invidie pentru aceasta. Nimeni să nu se supere pentru că a primit mai puţin, căci pentru puţin va şi da socoteală. Nimeni nu trebuie să fie invidios, căci darul bogat primit de celălalt nu este al aceluia, ci al lui Dumnezeu. Dacă a primit mult, pentru multe va şi răspunde, după cum ni se arată în dumnezeiasca pildă a talanţilor.

O, fraţilor, să conştientizăm, fiecare dintre noi, cît mai bine măsura darului hărăzit nouă şi responsabilitatea pe care o avem faţă de fructificarea lui. Să respectăm darul pe care l-am primit, precum şi darul pe care l-a primit şi aproapele nostru, căci toate darurile de la Dumnezeu vin şi ale Lui sînt.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dătătorul tuturor darurilor, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.