Cel plin de toate creştinele virtuţi bătrîn Achepsima, în vîrstă fiind de optzeci de ani, şedea odată în casa sa înconjurat de oaspeţi. Atunci un copil plin de Duhul Sflnt a alergat către bătrînul Episcop, l-a sărutat pe creştetul capului şi a strigat: Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa! Prorocia copilului s-a împlinit curînd. Împăratul Persiei Sapor a început atunci cumplita sa prigoană împotriva creştinilor, iar Înaltpreasfinţitul Achepsima a fost prins şi el.

El a fost adus înaintea unui principe care era în acelaşi timp şi popă idolesc. Fiind arestat şi legat, un apropiat l-a întrebat pe Sfîntul Achepsima ce porunceşte pentru casa lui, în condiţiile în care va fi martirizat. Sfîntul a zis: Aceasta deja nu mai este casa mea. Eu mă duc la casa cea de sus, de unde întoarcere nu mai este. După anchetă prelungită, Sfîntul Achepsima a fost aruncat în închisoare. El a zăcut acolo timp de trei ani, suferind fără răgaz de vindecare torturi bestiale. La urmă el a fost decapitat.

Iosif şi Aitala au fost îngropaţi în pămînt pînă la mijloc, iar torţionarii au silit oameni creştini să îi bată cu pietre. În acea noapte, prin lucrarea lui Dumnezeu, trupul lui losif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit în chip minunat un arbore de mirt ale cărui frunze şi ramuri vindecau toată neputinţele şi durerile oamenilor. Timp de cinci ani a crescut şi a rodit acel mirt minunat, pînă cînd îndrăciţii păgîni, plini de toată invidia şi răutatea, l-au tăiat din rădăcină şi l-au distrus. Aceşti Sfinţi mucenici ai lui Hristos au luat mucenicia în Persia în veacul al patrulea, în timpul domniei păgînului rege Sapor.

Se prăznuieşte astăzi mutarea cinstitelor moaşte ale Marelui Mucenic Gheorghie de la Nicomidia, unde a luat mucenicia pe vremea lui Diocleţian, în cetatea Lydda din Palestina. Mucenicia acestui Mare Mucenic se pomeneşte şi se prăznuieşte în douăzeci şi trei de zile ale lunii aprilie. Văzîndu-şi mai dinainte mucenicia sa, Marele Gheorghie a cerut slujitorului lui ca după a sa moarte să îi ia trupul şi să îl ducă în Palestina, patria în care se născuse maica lui, şi unde îşi împărţise el toate averile lui săracilor.

Sluga, credincioasă, a făcut întocmai. În timpul domniei Marelui Constantin, creştinii evlavioşi au zidit o preafrumoasă Biserică la Lydda, închinată Sfîntului şi Marelui Mucenic Gheorghie. La sfinţirea Bisericii au fost îngropate în ea şi Sfintele lui moaşte. Nenumărate minuni s-au lucrat la ele de-a lungul vremurilor, spre slava lui Dumnezeu şi a Marelui Mucenic Gheorghie, robul Lui.

O, Sfinte Gheorghie, Mare Mucenice,

O, Sfinte Gheorghie, Mare Biruitor!

Tu prin chin amarnic ai cîştigat viaţa,

Şi prin a ta moarte te-ai preaslăvit!

Tu toate le-ai socotit ca pe un nimica,

Prin comparaţie cu Adevărul Hristos!

Tu a lumii putere şi slavă le-ai călcat în picioare,

Şi ai stat vrednic alături de Hristos.

O, Sfinte Gheorghie Mare Mucenice, o, Sfinte Gheorghie Mare

Biruitor! Tu schingiuit ai fost cu torturi cumplite, dar te-a ţinut pe tine dreapta lui Hristos!

Tu toate durerile le-ai socotit ca nimica,

Prin puterea ce-ţi da Hristos Dumnezeu.

Noi înaintea ta ne închinăm acuma, și slăvim pururi Sfînt numele tău.

O, Sfinte Gheorghie, Mare Mucenice,

O, Sfinte Gheorghie, Mare Biruitor!

Păzeşte-ne şi pre noi cu rugăciunile tale,

Milostivirea ta arat-o către noi!

Mijloceşte pentru noi cu rugăciunile tale înaintea Tronului lui Hristos Dumnezeu!

Înaintea Mîntuitorului du rugăciunile noastre,

Şi roagă-te ca nici noi să nu ne temem de chinuri,

Ci prin îndelungă răbdare să fim biruitori!

Printre nenumăratele minuni ale Sfîntului Mare Mucenic Gheorghie Purtătorul de Biruinţă se numără şi aceasta:

În insula Mitilene se afla o Sfîntă Biserică purtînd hramul lui. Toţi locuitorii insulei veneau la această Biserică la ziua prăznuirii hramului lui. Cunoscînd obiceiul acesta al localnicilor, saracinii din Creta au atacat insula Mitilene chiar în ziua prăznuirii Marelui Mucenic, au jefuit-o şi au luat locuitorii în robie, ducînd pe mulţi dintre ei în Creta. Printre cei robiţi se afla şi un tînăr deosebit de frumos, pe care piraţii l-au dăruit căpeteniei lor.

Căpetenia l-a făcut pe tînăr slugă a sa. Părinţii tînărului boleau de durere pentru fiul lor pierdut. Încheindu-se anul şi apropiindu-se iar Praznicul Marelui Mucenic Gheorghie, îndureraţii părinţi, urmînd vechii şi frumoasei rînduieli, au pregătit masă bogată de ziua Hramului Sfîntului şi au chemat la ea oaspeţi mulţi. Aducîndu-şi aminte de fiul ei, maica s-a dus înaintea icoanei Sfîntului şi s-a rugat lui cu lacrimi să facă cumva şi să i-l izbăvească pe fiul ei de robie. Maica apoi s-a întors să slujească oaspeţilor la masă. Gazda a ridicat paharul, a mulţumit lui Dumnezeu şi l-a băut în cinstea şi întru pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghie.

Şi minune! Chiar în minutul acela a stat de faţă între oaspeţi chiar fiul gazdei, cel luat cu un an înainte rob, ţinînd şi el un pocal cu vin în mîini! Uimiţi şi înspăimîntaţi, oaspeţii l-au întrebat pe tînăr cum a reuşit să vină la ei. Dar tînărul a răspuns că el nu ştie, ci ştie doar că să afla în Creta, slujind la masa stăpînului lui, cărui tocmai atunci trebuia să îi toarne vin să bea; dar că mai înainte de a face aceasta, a văzut un călăreţ călare venind înaintea lui, trăgîndu-l alături de el pe cal şi ducîndu-l într-o clipeală de ochi la casa părinţilor lui din Mitilene! Cu toţii au rămas plini de uimire şi L-au preaslăvit pe Dumnezeu şi pe marele făcător de minuni Gheorghie, Marele Mucenic şi Purtător de Biruinţă!

Să luăm aminte la minunata izbăvire din închisoare a Sfinţilor Apostoli Pavel şi Silas (Fapte 16):

• La cum aceşti Sfinţi Apostoli au fost aruncaţi în temniţa cea mai dinlăuntru iar picioarele li s-au pus în butuci;

• La cum au stat ei la rugăciune toată noaptea, mulţumind lui Dumnezeu;

• La cum atunci s-a cutremurat pămîntul, cum au căzut lanţurile de pe toţi cei legaţi, iar uşile temniţei s-au deschis de la sine.

... ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pămînt (Efeseni 1:10).

Păcatul provoacă panică şi confuzie în suflet. Omul care se cufundă în păcat şi în viciu se aseamănă găinii căreia tocmai i s-a tăiat capul, însă trupul continuă să i se zbată convulsiv şi dezordonat încoace şi încolo. Înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos toată lumea păgînă zăcea în întunericul confuziei precum un trup cu capul tăiat care se zbate încă în convulsiile morţii.

Hristos Domnul a unit capul cu trupul muribund şi a adus fiinţa umană înapoi la viaţă. Hristos este Capul oştirilor cereşti, şi a fost Capul lor întotdeauna. Iar ca Cuvîntul Făcător de Viaţă al lui Dumnezeu El a fost dintru început Capul a toate cele zidite din lumea vizibilă, între care la locul cel mai de frunte se află rasa umană. Dar păcatul, ca şi un satîr ascuţit, a despărţit trupul păcătos al lui Adam de Capul său, Dumnezeu. Cu toate acesta Domnul, în mare milostivirea Lui, a împăcat iar cerul şi pămîntul prin întrupare, aducînd cerul pe pămînt, înălţînd pămîntul la cer, şi rînduind iar toată zidirea sub călăuzirea Minţii Lui, Care este Căpetenia zidirii. Prin Hristos noi oamenii ne-am împăcat cu Dumnezeu Sfînta Treime şi cu Îngerii lui Dumnezeu, ne-am împăcat întreolaltă şi cu natura în care am fost aşezaţi.

Prin Hristos omenirea şi întreaga zidire şi-a aflat iarăşi Capul şi a intrat în armonie cu El şi cu sine. Sfîntul Apostol zice: Noi însă avem gîndul lui Hristos (I Corinteni 2:16). Aşa fiind, dragostea noastră pentru Dumnezeu se aprinde din nou, credinţa noastră se întăreşte, şi nădejdea ni se luminează. Doar trupul care doarme nu-şi simte legătura cu capul. De aceea să ne trezim, fraţilor, să ne trezim cît mai avem încă vreme.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela ce eşti Capul nostru Atotînţelept, uneşte-ne pre noi cu Sfînt Trupul şi Preacurat Sîngele Tău şi ne mîntuieşte.

Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.