Proloagele (31 Octombrie)


Pomenirea Sfinţilor Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles şi Aristobul
Aceştia au fost cu toţii din numărul celor șaptezeci de Apostoli mai Mici. Stahie a fost ucenic şi ajutor al Sfîntului Apostol Andrei Cel întîi Chemat. Sfîntul Andrei l-a sfinţit pe el episcop al Bizanţului. Sfîntul Apostol Stahie a întemeiat Biserica din Arghiropolis şi bine a păstorit turma lui Hristos cea de acolo, cu credinţă şi cu rîvnă de foc. După şaisprezece ani de păstorire, el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.

Sfinţii Apostoli Amplie şi Urban au fost şi ei ucenici ai Sfîntului Apostol Andrei Cel întîi Chemat, şi sfinţiţi de el întru episcopi: Sfîntul Amplie în cetatea Lida din Odyssopolisul Iudeii iar Sfîntul Urban în Macedonia. Amîndoi au luat mucenicească moarte pentru Hristos Domnul. Sfîntul Narcis a fost uns Episcop al Atenei de către Sfîntul Apostol Filip. Sfîntul Apelles (Amplie) a fost Episcop al Heracleei în Trachis. Iar Sfîntul Aristobul, fratele Sfîntului Apostol Barnabas, bine propovăduind Credinţa Creştină în Britania, s-a săvîrşit cu pace în acele insule.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Epimah
El s-a născut în Egipt şi, îmbogăţindu-se de-a lungul întregii lui vieţii întru călugăreştile nevoinţe în pustia egipteană, şi-a încheiat la urmă alergarea cu moarte de mucenic. Imitîndu-l pe Sfîntul Proroc Ioan, Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului, Sfîntul Epimah s-a retras cu desăvîrşire în pustie încă din frageda lui tinereţe. lubindu-L cu tot duhul şi cu toată vîrtutea lui pre Domnul, s-a învrednicit de la El de daruri mari, căci însuşi Duhul Simt îl învăţa pe el toate; astfel, fără să aibă trebuinţă de vreun dascăl pămîntesc, el de la Duhul s-a povăţuit către toate nevoinţele vieţii celei călugăreşti. Apoi a ajuns la urechile fericitului Epimah vestea că la Alexandria creştinii sînt ucişi precum oile de junghiere pentru mărturisirea Numelui lui Hristos.

Aprinzîndu-se şi îndîrdjindu-se cu duhul întru apărarea Sfintei Credinţe, el a intrat în marea cetate şi a dărîmat cu mîinile lui idolii la pămînt. Prins fiind şi dat la bestialele chinuri, Sfîntul Epimah a strigat: Aşa! Chinuiţi-mă, schipaţi-mă, loviţi-mă, puneţi cunună de spini pe capul meu şi sceptru de trestie în mîna mea! Adăpaţi-mă cu fiere şi cu oţet, răstigniţi-mă pe cruce, străpungeţi cu lancea coasta mea!

Acestea toate pentru mine Domnul meu le-a îndurat, şi eu asemenea voiesc să le îndur! În mulţimea adunată la acea privelişte de groază se afla şi o femeie oarbă de un ochi, care privea cu dinandinsul la chinuirea Sfîntului şi plîngea cu amar văzînd sălbăticia drăcească a torţionarilor. S-a întîmplat ca, în timp ce Sfîntul era chinuit, o picătură din sîngele lui să sară pe ochiul ei cel vătămat.

Deodată s-a făcut minunea, şi femeia a putut vedea desăvîrşit cu ochiul pînă atunci bolnav, nemaifiind nici o diferenţă între el şi cel sănătos. Atunci ea a strigat tare: Mare este Dumnezeul acestui patimitor! Aşa strigînd ea, Sfîntul Epimah a fost decapitat, iar sufletul lui de viteaz s-a strămutat la locaşul bucuriei celei veşnice, anul fiind 250.

Pomenirea Sfîntului Nou Mucenic Nicolae din Hios
Acesta a fost un tînăr evlavios şi un mare zilot al Credinţei Creştine. El s-a născut în satul Karyes din insula Hios, unde a fost torturat şi decapitat de turci la anul 1754, astfel dîndu-şi Sfintul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu.

Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşilor Părinţilor noştri Spiridon şi Nicodim
Aceştia au fost monahi la Lavra Peşterilor din Kiev, iar ascultarea lor a fost aceea de a frămînta şi coace Sfînta prescură.

Deşi nu era ştiutor de carte, Sfîntul Spiridon cunoştea Psaltirea pe de rost şi s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii. El s-a odihnit în Domnul cu pace la anul 1148.

Cîntare de laudă la Sfîntul Preacuvios Mucenic Epimah
Epimah, al Domnului Sfînt,
Inimă vitează în pieptul lui avut-a.
Lui frică nu-i era nici de draci nici de oameni,
Şi cu-atît mai puţin de idolii morţi.
Chinuit fiind Epimah jubila,
El cu zîmbet biciuit-a pe torţionarul jude.
Trupul lui schingiuit mintea la Domnul avea,
Pe al lui Epimah trup rănile stau ca podoabe.
El pentru Hristos a voit să moară
Să moară cu o moarte de mucenic viteaz.
Ce a dorit, Domnul îmbelşugat i-a dăruit lui,
Dar dăruitu-i-a şi minunată putere:
Putere să vindece bolnavul norod,
Ale lor suflete bucurînd cu harul.
Cavaler al Domnului a fost Epimah,
Purtînd în mîini al Sfintei Cruci Sceptru:
Comoară scumpă fostu-i-a al Biruinţei Semn,
Mai scumpă decît mărgăritarele scumpe.
În duhovniceasca tărie Epimah este luminoasă stea,
Un suflet cum numai Hristos să înalţe poate.
O, Sfinte Părinte Epimahe, Mucenice viteaz,
Slăvite întemniţate pentru adevărata Credinţă!
Noi înaintea ta ne cucerim şi rugăm:
De rele apără-ne cu rugăciunile tale!
Şi Sfînta Biserica lui Dumnezeu
O păzeşte pînă la sfirşit!

Cugetare
Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10:38). Sfîntul Preacuvios Mucenic Timotei de la Esfigmenu (pomenit la 29 octombrie) a fost mai întîi bărbat căsătorit, avînd şi două fiice. Mai apoi, ca monah, el a dorit să moară cu moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos. Pregătindu-se tot timpul pentru această cale, el a cerut de la duhovnicescul părinte binecuvîntare să meargă în satul lui, Kessana, şi să îşi ia rămas bun de la fiicele sale. Dar egumenul nu voia să îl lase, de teamă ca nu cumva vederea fiicelor lui să îi moaie inima şi să îl depărteze de la dorirea muceniciei lui.

Kessana însă se afla chiar pe drumul spre Propontis, care era şi destinaţia Sfîntului. Ajungînd la satul lui, el a întîlnit în cale pe un fost vecin al lui, cu care a vorbit puţin şi i-a lăsat vorbă pentru fiicele lui, rugîndu-l să le transmită binecuvîntarea lui părintească. Zadarnic a voit vecinul să îl reţină pe Fericitul Timotei, încercînd să îl convingă ca să rămînă, să îşi vadă aievea fiicele, şi să se odihnească. Timotei a grăbit pe calea lui, nemaiprivind înapoi. Fiicele au auzit de tatăl lor de la vecinul şi au alergat pe urmele lui. Iată acum vedere minunată şi înfricoşată!

Fiicele alergau după tată ca să îi vadă dorita lui faţă, iar tatăl alerga tot mai repede, spre întîmpinarea morţii celei dorite! Fiicele au obosit şi s-au întors deznădăjduite, tatăl dispărînd din raza vederii lor. Mai înainte de moartea lui, Timotei l-a rugat cu lacrimi pe al lui egumen şi părinte duhovnicesc, Ghermano, să se oprească în satul lui şi să le ducă fiicelor vestea muceniciei lui.

Turcii l-au omorît pe Timotei şi i-au aruncat trupul în rîu. Avva Ghermano nu a izbutit să mai afle decît un strai al mucenicului. El a venit atunci la satul Kessana, le-a aflat pe fiicele Sfîntului Mucenic Timotei, şi le-a arătat straiul tatălui lor.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata călăuzire a Sfinţilor Apostoli de către Duhul Sfînt Dumnezeu (Fapte 16):
• La cum Sfinţii Apostoli Pavel şi Silas au voit să meargă de la Mysia în Bithinia;
• La cum Duhul nu le-a îngăduit lor aceasta;
• La cum, în vedenie la miezul nopţii, un bărbat macedonean s-a arătat Sfîntului Pavel, şi l-a chemat să vină în Macedonia.

Predică despre siguranţa dreptului că nu va muri
Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi povesti lucrurile Domnului (Psalmul 117:17).

Cine este cel care poate spune cu adevărat: Nu voi muri! Doar acela care lipit este strîns cu inima lui de Domnul Vieţii. Cine poate chiar adăuga, cu credinţă neclintită: ci voi fi viu! Doar cel care pururea vede înaintea ochilor lui pe Domnul Vieţii. Enoh şi cu Ilie nu au murit, ci au fost ridicaţi vii la viaţa veşnică. Domnul i-a luat pre ei întru Sfintă milostivirea Lui, şi ca dovezi vii înaintea ochilor omenirii de existenţa nemuririi. Iisus Hristos Domnul a murit şi a înviat potrivit puterii Lui, şi ca dovadă înaintea ochilor omenirii a învierii din morţi.

Sfinţii Apostoli şi nenumărate mii de Sfinţi au fost ucişi, dar mulţi dintre ei se arată vii şi luminoşi din cealaltă lume, din dragoste faţă de oameni şi ca să dea mărturie înaintea omenirii că viaţa veşnică există. Astfel, cei care au fost înălţaţi cu trupul la cer, ca şi cei ale căror trupuri au adormit, trăiesc cu toţii împreună cu Domnul Iisus Hristos Cel înviat întru a Lui Nemuritoare Împărăţie. Nu voi muri ci voi fi viul, strigă Prorocul David cu o siguranţă de nezdruncinat, deşi el a trăit şi a murit pe pămînt cu multe sute de ani mai înainte de Moartea şi învierea Domnului, şi mai înainte cu mult ca Evanghelia învierii celei de obşte a drepţilor să se fi vestit pe pămînt.

Cu încă şi mai mare siguranţă fiecare creştin trebuie să poată să spună: Nu voi muri, ci voi fi viu, pentru că Domnul Cel înviat este acum temelia Credinţei noasre, şi ochii noştri au văzut, urechile noastre au auzit mult mai mult decît ochii şi urechile regelui Proroc David. Întru fum s-a prefăcut puterea diavolului de la Crucea cea Biruitoare a lui Hristos; iar după a Lui Slăvită înviere, moartea s-a făcut ca o perdea de ceaţă prin care sufletul păşeşte spre tărîmul însorit al nemuririi.

Fraţilor, fericiţi aceia care se învrednicesc să nu moară, ci să fie vii, şi să povestească tuturor lucrurile Domnului!

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Cela Ce eşti Stăpînul Vieţii, înviază-ne şi ne mîntuieşte pre noi!

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE