Proloagele (29 Octombrie)


Pomenirea Sfintei Preacuvioasei Marii Muceniţe Anastasia Romana
Ea s-a născut la Roma dintr-o familie nobilă, dar a rămas orfană de ambii părinţi de la vîrsta de trei ani. Orfană fiind, ea a fost luată spre creştere într-o mînăstire de lîngă Roma, a cărei stareţă era Sofia, vestită prin marea înălţime vieţii ei duhovniceşti.

De-a lungul celor şaptesprezece ani care au urmat, Monahia Anastasia s-a făcut şi ea vestită, asemenea chipului maicii ei duhovniceşti, printre creştini ca aspră şi minunată nevoitoare, iar printre păgîni ca femeie de o frumuseţe neasemuită. Guvernatorul păgîn Probus a trimis soldaţi la acea mînăstire spre a o lua pe Anastasia sub escortă şi a o aduce înaintea lui. Mai înainte cu două ceasuri de aceasta, Egumena Sofia a sfătuit-o din destul pe tînăra Anastasia să se ţină strîns de Credinţă, i-a arătat cum să risipească meşteşugirile linguşirilor cu care avea să fie ispitită şi toată înşelăciunea, şi cum să îndure sinistrele torturi.

A răspuns Anastasia către maica ei duhovnicească astfel: Gata este inima mea, gata este ea a muri pentru Domnul meu, Hristos. Gata este sufletul meu de moarte pentru Dulcele Izbăvitor. Adusă înaintea guvernatorului, Anastasia şi-a declarat pe faţă credinţa în Hristos Iisus Dumnezeul şi Domnul. Guvernatorul mai întîi a încercat să o ademenească pe Anastasia, apoi a trecut la sinistre ameninţări. La acestea muceniţa a răspuns: Gata sînt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci şi de sute de ori, de este cu putinţă.

Monahia Anastasia a fost supusă celor mai josnice umiliri: ei i s-au smuls de pe trup hainele, fiind ridicată goală înaintea mulţimii. Dar viteaza Creştină a strigat atunci, neînfricată, către călăi: O, nu aveţi decît să mă biciuiţi, să mă tăiaţi, să mă sfîşiaţi în bucăţi, să înecaţi în sînge goliciunea mea! Ceea ce bestialii torţionari au şi făcut, întocmai, în timpul acesta muceniţa a simţit de două ori o cumplită sete, şi a cerut apă. Un bărbat creştin pe nume Chirii a dus apă la buzele muceniţei. Din această pricină de la Marea Muceniţă Chirii a primit scumpă binecuvîntare, iar de la criminalii torţionari, moarte prin decapitare.

Anastasiei mai departe torţionarii i-au tăiat sînii şi limba, dar Îngerul Domnului s-a pogorît la ea şi a întărit-o. Ea la urmă a fost omorîtă prin decapitare în afara cetăţii. Fericita Sofia a aflat rămăşiţele trupului ei, le-a cules cu rugăcine de lacrimi şi le-a îngropat cu cinste. Sfînta Preacuvioasă Mare Muceniţa Anastasia s-a încununat cu cununa veşnicei slave în timpul domniei pămînteşti a lui Decius.

Pomenirea Sfîntului Preacuvios Avramie Zăvorîtul şi a nepoatei lui de frate, Maria
Acesta a fost silit de părinţii lui să se căsătorească, dar în chiar ziua nunţii el a lăsat mireasă, părinţi şi casă şi toate lumeştile griji, şi s-a tăinuit în pustie, unde s-a nevoit întru desăvîrşită singurătate şi nevoinţe mari timp de cincizeci de ani. În tot acest timp el nu a ieşit din peştera lui decît de două ori.

Prima oară, la porunca episcopului locului, care i-a cerut să iasă şi să aducă la Credinţa Creştină un sat păgînesc. Iar a doua oară el a ieşit spre a o izbăvi din necurata viaţă de desfrîu pe nepoata lui de frate, Maria. Sfîntul Preacuvios Avramie s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 360, aflîndu-se în vîrstă de şaptezeci de ani. (Vezi şi Cugetarea dintru această zi).

Pomenirea Sfîntului Preacuvios Mucenic Timotei de la Mînăstirea Esfigmenu
El a fost din satul Kessana, din Tracia. El a fost bărbat căsătorit şi a avut două fiice. Soţia lui, căzută în mîinile tîlharilor turci, a trecut la Islam.

Spre a îşi mîntui soţia din necuratul harem, Sfîntul Timotei s-a prefăcut că este şi el musulman. După ce şi-a salvat soţia, a dus-o şi a închinoviat-o pe ea într-o mînăstire de maici, iar pe sine în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos. După o vreme el a trecut la Mînăstirea Esfigmenu, tot din Sfîntul Munte. El a dorit şi mucenicia sîngeroasă pentru Hristos, aşa cum a dobîndit-o şi Avva Agathanghel, ce fusese şi el vieţuitor la Esfigmenu.

Astfel Avva Timotei a fost decapitat de turci la Jedrene pentru mărturisirea Credinţei în Hristos, în douăzeci şi nouă de zile ale lunii octombrie, din anul 1820. Trupul său a fost aruncat în rîu, dar îmbrăcămintea lui a fost aflată de Avva Ghermano, duhovnicescul lui părinte.

Cîntare de laudă Ia Sfîntul Preacuvios Avramie Zăvorîtul
Sfîntul Avramie pămînteasca mireasă o a lăsat,
Şi viaţa şi-a-nchinat călugăreştilor nevoinţe.
El cu nevoinţa mîntuirea şi-a lucrat,
Drăceştile puteri zdrobindu-le,
Întru al lui Hristos Nume.
În felurite chipuri dracul se arăta,
În chipuri înfricoşate, menite să slăbească mintea,
S-o tulbure, s-o înstrăineze
De Unul Dumnezeu.
Dar omul lui Dumnezeu nu şi-a îngăduit aceasta,
Şi astfel ca o candelă aprinsă lumii a strălucit.
El pre Unul Dumnezeu L-a preaslăvit,
Pre Domnul Cel Unul întru Preasfînta Treime.
Zăvorit, singur, de lume nedorit,
Avramie o jumătate de veac
Întemniţat s-a făcut
Pentru Dumnezeu Cuvîntul.
Cincizeci de ani de lacrimi, postiri şi nevoinţe
Cincizeci de ani de-ntemniţare
De bună voie
Pentru Dumnezeu.
Astfel Avramie întemeiatu-s-a pe Hristos,
Piatra Cea Tare,
Ca sus pe o stîncă, cu vîrful în cer.
Noi pe Avramie al nostru Părinte
Cu dragoste îl mărim,
Căci pămînt fiind, ne-a arătat nouă viu
Chipul nemuririi!

Cugetare
Iar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10:22), zis-a Domnul. Credinţa este singurul temei al răbdării, căci răbdarea în şi prin sine nu presupune decît întuneric şi greutate de nesuportat. Credinţa este steaua polară ce luminează cea mai întunecată noapte, ea uşurează simţit chinul ucigător al suferinţei; ea poartă pe aripile ei fragile, dar atît de puternice, toată greutatea răbdării.

Sfîntul Avramie ne dăruieşte nouă o pildă luminoasă de îndelungă răbdare. Cumplitele chinuri şi ispitiri pe care le-a avut de îndurat de la diavoli acest minunat Părinte ar fi făcut jucării din bărbaţi mai slabi, pe care i-ar fi făcut să-şi părăsească mereu locul nevoinţei, purtîndu-i încoace şi încolo. Dar Avramie cel cu răbdare de oţel nu a voit să îşi părăsească peştera sa, aşa încît să nu dea prilej de bucurie diavolului; ci el a rămas cu putere pe loc şi l-a crăpat pe satan în două. Episcopul acelui loc l-a trimis pe Avramie la un sat păgînesc, cu ascultarea de a îi aduce pe săteni la Credinţa Creştină. Zăbovind destulă vreme, şi cercînd duhul, Avva Avramie a zis întru sine: Facă-se voia lui Dumnezeu. Voi ieşi, pentru ascultare.

El mai întîi a înălţat o Sfîntă Bisericuţă în acel sat. Apoi cu mîinile lui a dărîmat idolii la pămînt, înaintea ochilor tuturor. Aceia l-au apucat şi l-au bătut de moarte cu pumni şi cu bice, şi pe jumătate mort fiind el, l-au aruncat afară din sat. Dar Avva Avramie chinuit astfel fiind s-a rugat lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să le deschidă ochii sufletului şi inimii lor şi să vadă adevărul.

Acei păgîni l-au tratat astfel pe Sfîntul timp de trei ani neîntrerupţi, întru care mereu el s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei, fără să se mînie pe ei, ci îndurînd cu o Credinţă şi o Răbdare de stîncă. Răsplata lui a venit numai la capătul acestor trei ani de chinuri, lacrimi, credinţă, rugăciune, iertare, şi nevoinţe. Deodată s-a trezit conştiinţa sătenilor, şi ei au văzut ticăloşia criminală a comportamentului lor. Ei au venit la Avva Avramie şi s-au plecat la picioarele lui cerîndu-şi iertare, şi primind cu toţii de la el Sfîntul Botez.

Luare aminte
Să luăm aminte la cumplita pedeapsă cu care Pavel l-a pedepsit pe vrăjitor (Fapte 13):
• La cum un anume vrăjitor evreu îl ţinea pe proconsulul Sergius în puterea întunecată a vrăjilor lui;
• La cum Sfîntul Pavel, cu un singur cuvînt, a adus orbire asupra vrăjitorului;
• La cum proconsulul a văzut minunea, a crezut în Hristos şi s-a botezat.

Predică despre slava Numelui lui Dumnezeu
Şi binecuvîntat este numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului. Tot pămîntul se va umple de slava lui. Amin. Amin. (Psalmul 71,20-21).

Din inima cea plină de har a prorocului se revarsă cuvinte pline de har. Prorocul grăieşte de Împărat şi de Fiul Împăratului, de cel mai neobişnuit Împărat Care S-a arătat vreodată pe pămînt. Numele Lui va dăinui pe vecie (Psalmul 71:17), zice prorocul, şi ca şi cînd aceasta nu ar fi de ajuns, el repetă şi întăreşte cuvîntul iară şi iară, numindu-L Numele slavei Lui, în veac şi în veacul veacului. Slava lui Hristos este Sfîntă Biserica Lui de pe pămînt.

Fericită este Sfîntă Biserica Lui, rodul nevoinţelor Lui, cununa umilirilor Lui, lucrarea mîinilor Lui, şi floarea Sîngelui Lui! Fericit este chiar Numele Sfintei Bisericii Lui, el este Nume Sfînt şi mîntuitor! Iar cu Biserica Lui, adică cu lucrarea Lui şi cu slava Lui, întreg pămîntul se umple. Prin cuvintele în veac şi în veacul veacului prorocul a prorocit lucrarea veşnică a lui Hristos, adică Sfîntă Biserica Lui. Ea se zideşte în timp dar se descoperă ca atare în veşnicie. Ea se zideşte pînă la sfîrşitul lumii, dar se arată în întregimea ei desăvîrşită doar în veşnicie.

O, fraţilor, să ne străduim şi noi ca să ne zidim sufletele întru Biserica lui Hristos, întru acel trup viu şi nemuritor a cărui viaţă nu are sfîrşit, şi a cărui frumuseţe este nepieritoare. Să ne străduim ca nu cumva să ne aflăm respinşi şi nefolositori ca nişte cărămizi ciobite şi lepădate, şi aşa să fim aruncaţi întru întunericul cel mai dinafară şi scrîşnirea dinţilor.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela ce eşti Împăratul şi Fiul Împăratului, scrie-ne şi pre noi în cartea Vieţii Tale celei veşnice, şi pomeneşte-ne şi pre noi cînd vei veni întru Împărăţia Ta,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE