Acest Sfînt mucenic a fost chinuit pentru credinţa lui în Hristos împreună cu alţi patru mii de creştini, preoţi, monahi, monahii, bărbaţi, femei şi copii. Areta era eparhul cetăţii Nagran din sudul Arabiei, care era ţinutul Omirului.

El era în vîrstă de nouăzeci şi cinci de ani cînd a luat mucenicia. Dunaan, sălbaticul prigonitor al creştinilor, era pe atunci stăpînitorul Omirului. El era hotărît să extermine creştinismul din ţinuturile lui, şi de aceea, înconjurînd cetatea creştină a Nagranului, a trimis cuvînt cum că îi va ucide pe toţi dacă nu se vor lepăda de Hristos. Cetăţenii au închis porţile şi au rezistat vreme îndelungată asediului lui Dunaan.

Văzînd aşa, acesta a făgăduit în mod pervers că nu va face nici un rău creştinilor din cetate, dacă mai marii ei vor deschide cetatea, şi îi vor da tributul cuvenit. El s-a mai jurat şi că va părăsi cetatea imediat ce va încasa tributul. Creştinii l-au crezut şi au deschis porţile. Atunci evreul călcător de cuvînt l-a chemat de faţă pe foarte vîrstnicul eparh Areta, împreună cu tot înaltul cler şi cei mai de vază cetăţeni ai cetăţii şi i-a decapitat pe toţi sabia, înaintea ochilor întregii cetăţi. Apoi a declanşat măcelul în întreaga cetate.

Aflînd despre acestea, împăratul Iustin de la Constantinopol a suferit cumplit, şi a trimis o scrisoare împăratului Etiopiei, Elesbaan (Elezvoi), cerîndu-i să pornească cu armată împotriva sperjurului Dunaan şi să pedepsească cum se cuvine călcarea jurămîntului şi vărsarea sîngelui creştinesc. Împăratul Elezvoi a făcut întocmai: el a pornit cu o armată puternică împotriva mişelului Dunaan, l-a învins desăvîrşit, a trecut prin ascuţişul săbiei toată oştirea lui şi l-a executat pe Dunaan.

Prin descoperire Dumnezeiască a fost numit atunci guvernator al Omirului un anume bărbat evlavios pe nume Avramie, şi tot prin descoperire dumnezeiască Sfîntul Grigorie din Omir (pomenit la 19 decembrie) a fost sfinţit arhiepiscop al locului. Creştinii au refăcut atunci Sfînta Biserică închinată Sfintei Treimi pe care Dunaan o incendiase, şi au mai zidit o Sfînta Biserică şi în cinstea Marelui Mucenic Areta şi a multelor mii de martiri ucişi odată cu el în cetatea Nagranului. Sfîntul Areta şi cei împreună cu dînsul au fost încununaţi de Domnul cu cununile muceniciei la anul 523.

Arzînd de rîvna dragostei pentru Sfînta Credinţă Ortodoxă, acest drepcredincios rege a ridicat armată împotriva răului Dunaan, prigonitorul creştinilor din ţinutul Omirului. La începutul bătăliei însă regele Elesbaan nu a avut mult spor, şi mulţi dintre soldaţii lui au pierit în deşertul arid, încins de soare. El atunci a plîns cu amar înaintea lui Dumnezeu, şi a făgăduit că va îmbrăca straiul monahal dacă Dumnezeu îi va dăuri lui să îl învingă pe drăcescul vrăjmaş al lui Dumnezeu, Dunaan.

Înfrîngîndu-l desăvîrşit pe acesta şi trecîndu-l cu toată armata lui prin ascuţişul săbiei, regele Elesbaan s-a întors în Etiopia unde, părăsind cu desăvîrşire curtea imperială, s-a închinoviat într-o mînăstire, unde a trăit în nevoinţe aspre ca un adevărat monah timp de cincisprezece ani întregi. Dumnezeu l-a dăruit cu harul facerii de minuni şi înainte şi după fericita lui adormire. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 555.

Acesta este numele uneia dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Întru aceasta zi se prăznuieşte minunata vindecare a Eufimiei, sora Patriarhului loachim, care a avut loc la Moscova înaintea acestei Sfinte icoane, la anul 1688. Eufimia avea o rană cumplită la coastă pe care doctorii nu puteau nicicum să o vindece, de aceea ea s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Apoi, ea a auzit un glas care i-a zis: Eufimia, mergi la Biserica Schimbării la Faţă a Fiului meu; acolo vei afla icoana Bucuria Celor Necăjiţi. Roagă preotul să se roage pentru tine înaintea acestei icoane şi te vei vindeca. Eufimia a făcut întocmai şi a căpătat îndată minunată vindecare.

Acesta s-a săvîrşit către Domnul la anul 1190. (Vezi Cugetarea dintru această zi.)

O Preasfîntă Maică a lui Hristos Dumnezeu,

Ceea ce eşti Bucuria tuturor celor necăjiţi,

Milostiveşte-te spre noi, păcătoşii.

Tu de-a dreapta Domnului Hristos, Fiul tău, eşti,

A Celuia Care sade în ceruri, pe Tronul Slavei.

Tu ale noastre dureri pe toate le vezi,

Şi Lui te rogi pururi pentru a noasră mîntuire.

Tu eşti Apărătoarea şi Acoperitoarea noastră,

Carele ne scoţi pre noi din dureri şi din necazuri,

Cu rugăciunea.

O, Preasfîntă Fecioară, roagă-te pentru noi

Acum şi pururea,

Pentru mîntuirea neamului omenesc!

Pre tine Dumnezeu mai presus decît Serafimii

Te a înălţat!

O, grăbeşte şi ne ajută nouă,

Ceea ce eşti Bucuria tuturor celor necăjiţi!

Mai mare este pedeapsa pentru păcatul comis de o persoană sfinţită, decît pentru acela comis de un laic, care este mai puţin luminat în tainele voii lui Dumnezeu decît un cleric. Sfîntul Areta a fost monah în Lavra Peşterilor din Kiev şi era foarte zgîrcit.

El nu dădea nimănui nimic din bunurile pe care le îngrămădea la chilia lui, nici măcar o copeică. Odată însă el s-a îmbolnăvit foarte rău şi a văzut, ca într-o vedenie, cum diavolii îi înşfacă sufletul din mîinile Îngerilor şi cum zbiară ei cu diavolească satisfacţie: Al nostru este, al nostru! Aducînd şi dovezile urîtei avariţii şi zgîrcenii a monahului Areta. Dar monahul Areta s-a însănătoşit din boala lui, şi atunci şi-a schimbat radical viaţa. De atunci el a socotit ca pe nimic orice bun pămîntesc. Domnul Cel Iubitor de oameni l-a iertat pe el, şi după a lui pocăinţă i-a dăruit harul Său.

Iată şi o altă istorie: În mînăstirea unde Sfîntul rege Elesbaan s-a săvîrşit către Domnul, se afla un monah cu viaţă foarte înrăutăţită. Acesta mergea des la tavernă, se îmbăta, şi se desfrîna chiar cu femeile. Într-o zi, pe cînd se întorcea de la tavernă, un şarpe uriaş sa luat după el şi aproape era pe punctul să îl înşface. Monahul îngrozit şi disperat a strigat atunci: Pleacă de la mine, întru Numele Sfîntului Părinte Elesbaan! Pe dată balaurul a încremenit. Atunci monahul a auzit ca un glas omenesc din şarpe: Mie Îngerul Domnului mi-a poruncit să te vînez şi să te omor, pentru marea necurăţie a vieţii tale.

Căci tu I-ai făgăduit lui Dumnezeu slujire pe viaţă întru întreaga curăţie, şi în loc de aceasta desfrînezi şi te întinezi cu totul pururi, mîniind Duhul lui Dumnezeu. Monahul tremurînd a făgăduit să nu mai desfrîneze niciodată, s-a întors la chilia lui, şi cu adevărat nu a mai păcătuit niciodată, pînă la ultima suflare a lui. Astfel a certat Dumnezeu, şi apoi a arătat milă, prin rugăciunile plăcutului Lui, Sfîntul Elesbaan.

Să luăm aminte la sutaşul Cornelie şi la minunata lui cercetare de către Îngerul lui Dumnezeu (Fapte 10):

• La cum deşi era plină zi Cornelie l-a văzut pe îngerul Domnului care l-a numit pe nume;

• La cum Cornelie s-a înfricoşat şi a întrebat Ce este, Doamne? (Fapte 10:4).

• La cum îngerul l-a învăţat să trimită şi să cheme de la loppe pe Apostolul Petru, care îi va grăi lui cuvîntul mîntuirii.

Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea (Psalmul 49,3).

Chemarea de comandant militar esta alta decît chemarea de judecător. Comandantul militar poate să nu se arate de îndată înaintea duşmanilor lui, ci să le îngăduie mai întîi acestora să gîndească despre el ce le place; căci scopul principal al comandantului militar nu este acela de a face vreo impresie asupra inamicului, ci de a-l nimici.

Judecătorul, dimpotrivă, trebuie să se arate de îndată înaintea celui pe care trebuie să îl judece. Iarăşi, chemarea de învăţător este şi ea diferită de chemarea de judecător. Căci scopul principal al învăţătorului este acela de a îi instrui şi educa pe învăţăceii lui. De aceea el se coboară adesea la nivelul lor şi le grăieşte pe limba lor, ca un prieten. Judecătorul, dimpotrivă, de la cap şi pînă la sfirşit este obligat să nu acţioneze altfel decît ferm, ca drept judecător. Şi vocaţia de medic este diferită de aceea de judecător. Ea este aceeaşi ca prima pomenită, dintre judecător şi comandantul militar. Fraţilor, Dumnezeu S-a arătat lumii în trup omenesc.

El S-a arătat şi ca mare Comandant de oşti, şi ca Învăţător şi ca Doctor, nu însă şi ca Judecător. În primele cazuri, Dumnezeu a ales să rămînă ascuns şi tăcut, a preferat să nu-şi arate pe faţă marile Lui demnităţi imperiale, ci mai curînd şi-a lăsat vrăjmaşii, învăţăceii şi pacienţii să acţioneze cum vor faţă de El. Cei înzestraţi cu minte sănătoasă î-L recunosc în El pe Dumnezeu întrupat din dovezile de netăgăduit ale cuvintelor şi lucrărilor Lui, din iubirea Lui de oameni şi din modul ceresc al Naşterii Lui, al Răstignirii Lui, al Slăvitei învieri şi al înălţării Lui.

Cu toate acestea, minţile celor întunecaţi de păcat şi de drăceştile patimi nu vor cunoaşte, şi nici vor recunoaşte, că El este Dumnezeu. Dar cînd El va veni ca aspru Judecător, atunci nimeni nu va mai cuteza să întrebe Eşti Tu Acela? Sau: Cine eşti Tu? Aceasta pentru că toţi vor şti, fără nici o umbră de îndoială, Cine este El. Îngerii vor suna din trîmbiţele lor înaintea Lui; Sfînta Lui Cruce va străluci puternic pe ceruri înaintea Venirii Lui: Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Psalmul 96 :3). Atunci, şi credincioşii şi necredincioşii, şi drepţii şi nedrepţii î-L vor recunoaşte pre Judecătorul. Dar atunci se vor bucura de El doar aceia care L-au recunoscut şi în peştera Betleemului, şi pe Crucea Golgothei.

Cu adevărat se vor bucura! Căci ei vor recunoaşte în Judecătorul pe Acela pentru care ei înşişi au bătut război toată viaţa, batjocoriţi fiind şi ridiculizaţi de toţi pentru a lor credinţă în El! Vor recunoaşte în Judecătorul pe Acela de la Care au învăţat toate, pe Acela Care i-a vindecat pe ei în toate durerile, bolile şi nenorocirile lor! O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Cela Ce eşti Stăpînul Slavei, miluieşte-ne şi ne îndreptează pre noi la ceasul Sfintei şi înfricoşatei Celei de a Doua Venirii Tale,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.