Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a fost de neam slav. El a căzut de tînăr rob în război, şi a fost cumpărat de către Theognost, un bărbat foarte bogat din Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel înţelept (fiul împăratului Vasile Macedoneanul). Andrei era un tînăr foarte frumos la trup şi la suflet. Theognost l-a îndrăgit mult, şi i-a îngăduit să stea la învăţătura sfintelor slove.

Andrei a iubit mult învăţătura cărţii, şi cu dragoste se ruga lui Dumnezeu, cu dragoste mare mergea şi la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Supunîndu-se unei vedenii cereşti ce i se arătase în vis, el a luat asupra sa cumplita nevoinţa a nebuniei pentru Hristos. El s-a dus la fîntîna de unde scotea apă pentru stăpînul lui şi cu un cuţit şi-a tăiat în fîşii hainele de pe el, prefacîndu-se că este nebun. Stăpînul lui, Theognost s-a umplut de durere, l-a legat în lanţuri şi l-a dus la Biserica Sfintei Anastasia, Izbăvitoarea de Farmece, ca să se citească rugăciuni pentru robul lui, Andrei.

Dar Andrei nu se vindeca deloc, şi de aceea stăpînul lui i-a dat drumul, ca unuia ce şi-a pierdut minţile. Andrei se prefăcea ziua nebun, iar noaptea întreagă se ruga lui Dumnezeu. El a vieţuit pînă la moarte fără să aibă nici un adăpost al lui. El nopţile şi le petrecea mergînd pe străzile marii cetăţi, aproape gol, şi mîncînd pîine numai cînd se îndura cineva de el să i-o dea.

El împărţea tot ceea ce primea cu cerşetorii pe care îi şi certa cu cuvinte batjocoritoare, astfel încît să nu se vadă prefăcătoria lui, iar răsplată să nu primească, decît numai de la Unul Dumnezeu. De aceea harul Domnului s-a revărsat peste el din belşug, iar Andrei s-a făcut văzător cu duhul în inimile oamenilor, şi văzător şi al îngerilor şi al duhurilor necurate. El a luat putere să alunge duhurile necurate de la oameni şi să scoată oamenii din păcatele lor. Sfîntul Andrei fost răpit la cer, unde a văzut în duh frumuseţile cereşti.

El L-a văzut şi s-a închinat înaintea Domnului Hristos Care şedea pe Tronul Slavei. Împreună aflîndu-se cu ucenicul lui iubit, Epifanie, el a văzut-o pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne cum acoperă poporul cu cinstitul ei Omofor. Această vedenie este de atunci înainte prăznuită de Biserca Ortodoxă de pretutindeni, la fiecare întîi octombrie al anului, sărbătoare care se numeşte a Sfîntului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (vezi ziua de 1 octombrie).

El a auzit cuvinte care la inima omului nu s-au suit şi pe care buzelor omeneşti nu le este îngăduit să le grăiască. După o viaţă de mucenicie neîncetată, care aproape că nu are egal în istoria Bisericii, Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos s-a săvîrşit către Domnul în anul 911 (în ziua de 28 mai, în vîrstă fiind de 66 de ani).

Ciprian s-a strămutat din Cartagina la Antiohia, unde locuia preafrumoasa fecioara Iustina, împreună cu părinţii ei, Edesie şi Cleodonia. Edesie era popă idolesc, şi toţi ai casei lui erau păgîni. Dar după ce Iustina a intrat într-o biserică creştinească şi s-a luminat cu taina Sfintei Credinţe, ea cu harul lui Dumnezeu şi-a convertit ambii părinţi la Hristos. Toţi trei au fost botezaţi de către Optat, Episcopul. Ciprian însă era filosof şi vrăjitor cumplit şi vestit, care avea stăpînire asupra diavolilor şi se sfătuia cu căpeteniile lor.

Un anume păgîn desfrînat din Antiohia, pe nume Aglaid, voia cu orice preţ să pună stăpînire asupra fecioarei Iustina, înfierbîntat fiind de trupească şi drăcească patimă. Fecioara însă l-a respins statornic şi categoric, şi de aceea Aglaid a apelat la ajutorul puternicului vrăjitor Ciprian. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli cumpliţi, care să o facă să se aprindă la rîndul ei de patimă pentru Aglaid, dar nu a izbutit nimic. Căci ea alunga aceşti demoni de la ea cu rugăciune, post aspru, şi semnul Sfintei Cruci pe care îl făcea asupra lor. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşearea în care se află şi puterea Sfintei Cruci, şi s-a botezat.

El a fost hirotonit chiar întru preot, iar apoi întru episcop. Paginii înnebuniţi de ură l-au denunţat stăpînirii idolatre şi pe el, si pe Iustina. Ambii au fost judecaţi la Damasc, torturaţi bestial, apoi decapitaţi la Nicomidia. Ei s-au încununat cu cununile slavei către sfîrşitul veacului al treilea.

Ei au fost principi georgieni creştini din cetatatea Argveti. Ei au fost osîndiţi la moarte de califul Emil-el Mumenim, şi înnecaţi în rîul Imereti la anul 730. Mai înainte de moartea lor, ei s-au rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor tuturor acelora care vor chema numele lor în ajutor, în vreme de primejdii.

Săvîrşindu-şi ei rugăciunea, a căzut fulger din cer, şi glas s-a auzit zicînd că ascultată este rugăciunea lor. Sfintele moaşte ale acestor mucenici odihnesc în Mînăstirea Motsameta din Georgia.

Sfîntul Andrei noaptea o trece sub cerul înstelat,

Pre Domnul rugînd: Stăpîne Doamne Sfinte, Treime Sfîntă Mîntuirea şi învierea sufletelor noastre care zac în somn!

O Stăpîne Doamne Iisuse, Cela Ce mai dulce eşti decît viaţa,

Comoara Bucuriei şi Frumuseţe eternă, mă rog Ţie,

Curăţeşte păstorii, luminează regii, mîngîie necăjiţii şi sfinţeşte lumea!

Nu mă despărţi de ei pe mine, păcătosul, Andrei cel pentru Tine nebun,

Nu mă despărţi de necăjitul tău popor, Doamne!

O Sfinte Părinte Andreie, preaplinule de înţelepciune Dumnezeiască,

Tu care lumea o ai învăţat cu cuvînt părut de nebunie,

Tu cu limba lumii lumii ai grăit,

Şi prin păruta nebunie pre Hristos ai preaslăvit!

Oamenii te-au dispreţuit pentru păruta-ţi nebunie,

Iar cîinii te-au lătrat pe drum.

Dar tu altar ai fost Domnului din înălţime Altar

Domnului întru gunoiul lumii arzînd.

Tu lumea ai cădit cu rugăciunile tale

De tine, a lumii minune, lumea vrednică nu-i.

O, Slavă ţie, Sfinte Părinte Andreie,

Rugămu-te, roagă pre Domnul pentru noi!

Iată una din vedeniile pe care le-a avut Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos: era la Constantinopol un monah vestit pentru sfinţenia vieţii lui, şi la el venea mult popor care îi cerea sfat şi rugăciune. Acest monah însă bolea în ascuns de patima dracului iubirii de arginţi. Banii pe care îi primea îi strîngea, nu îi dădea la nimeni. Sfîntul Andrei l-a întîlnit odată pe stradă, şi a văzut încolăcit în jurul gîtului lui un şarpe cumplit.

Sfîntului Andrei i s-a făcut milă de monah, s-a apropiat de el, şi a început să-l sfătuiască: Frate, de ce ţi-ai pierdut sufletul? De ce te-ai legat cu dracul iubirii de bani? De ce i-ai dat loc în inima ta? De ce strîngi aurul, ca şi cînd ai vrea să îl iei cu tine în groapă, în loc să îl împărţi la sărmani? De ce te sugrumi cu zgîrcenia? În timp ce alţii mor de frig şi de foame, tu te bucuri privind la grămada de aur! Asta-i calea pocăinţei pe care ai făgăduit-o la călugărie? Asta îţi este ţie cinstea de monah? Oare nu-ti vezi dracul căruia îi dai voie să te strîngă de gît? La aceste cuvinte ochii duhovniceşti ai monahului s-au deschis şi a văzut cu groază cum hidosul diavol stă chiar lîngă el. La cuvintele lui Andrei dracul i-a dat drumul monahului şi a fugit, alungat de puterea rugăciunii Sfîntului. În locul lui a apăut un înger luminos al Domnului, îngerul lui păzitor, căci inima monahului se schimbase deja în bine.

El îndată s-a dus şi a împărţit tot aurul săracilor şi nevoiaşilor. De atunci înainte, el a plăcut Domnului întru toate şi s-a făcut şi mai vestit pentru sfinţenia vieţii lui decît fusese înainte.

Să luăm aminte la dreptatea regelui lezechia, şi la răsplata Domnului asupra lui pentru aceasta (II Paralipomena 30,31):

• La cum Iezechia a făcut lucruri care erau bune, drepte şi adevărate în faţa Domnului Dumnezeului său (II Cronici 31:20);

• La cum a redat sfinţenia Templului lui Dumnezeu, şi a dezrădăcinat idolii şi închinarea la idoli din mijlocul poporului;

• La cum Dumnezeu a avut milă de el, şi i-a dat să sporească în tot lucrul pe care l-a început.

Ci în legea Domnului e voia Lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea (Psalmul 1:2).

Fraţilor, fericit bărbatul, şi de trei ori fericit, a cărui voie se supune pururea voii lui Dumnezeu, a cărui minte în contra sfatului Domnului niciodată nu cugetă, şi a cărui inimă nimic alt nu doreşte decît împlinirea voii lui Dumnezeu.

Mintea este cîrma şi a inimii, şi a voinţei. Dacă mintea va fi mereu la Dumnezeu, atunci ea cu dragă inimă va cugeta ziua şi noaptea la Legea Domnului, iar în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1:1) nu va umbla; ci va căuta pururea adevărul şi descoperirea tuturor celor cuprinse în Legea lui Dumnezeu. Dacă mintea este astfel mereu la Domnul, atunci inima şi voinţa omului se direcţionează şi ele către Dumnezeu. Apoi voinţa, ca organul de acţiune al omului lăuntric, va împlini numai ceea ce este în acord cu voia lui Dumnezeu şi cu Legea Lui.

Atunci omul nu va umbla în căile păcătoşilor (Psalmul 1:1), nu va comite păcatul, nici va fi pildă rea de urmat altora. La începutul acestui Psalm întîi, Prorocul David laudă bărbatul care nu comite trei păcate foarte precise, iar acum, în versetul al doilea, el continuă să îl laude pentru aceea că face două fapte foarte bune. Cele trei păcate sînt: a căuta înţelepciunea la un păcătos, a duce viaţă păcătoasă şi a corupe şi pe alţii cu modelul de viaţă păcătoasă pe care îl duci tu. Iar cele două lucruri bune sînt: a te conforma în chip desăvîrşit în toată viaţa ta Legii lui Dumnezeu, şi a ţine în minte numai cugetarea la Domnul, ziua şi noaptea.

O, fraţilor, cît de jalnic de superficiale sînt minţile tuturor celor care nu cunosc Legea Domnului! Căci adîncimea minţii omului se măsoară doar prin cît de adînc cunoaşte el Legea lui Dumnezeu. Mintea celui care cugetă la tainele lui Dumnezeu ziua şi noaptea este adîncă, largă, şi înaltă; iar mintea este cîrma inimii şi a voinţei. O, fraţilor, cît de superficială, instabilă şi împrăştiată este voinţa celui care nu îşi supune voia lui voii lui Dumnezeu! Cu adevărat, cumplit de superficială, instabilă şi împrăştiată este mintea lui!

Dar ce este Legea Domnului, fraţilor? Ea este expresia voii lui Dumnezeu. Şi unde găsim noi această expresie? Noi o găsim în Sfintele Scripturi ale Noului şi Vechiului Testament, şi în Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Dumnezeu, Sfînta noastră Biserică Creştin Ortodoxă. Fericit bărbatul care cunoaşte Legea lui Dumnezeu şi o face pe ea.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Mărite şi Preaputernice, Multmilostive şi Drepte, luminează minţile noastre cu Legea Ta cea Sfintă, ca să ne potrivim voile noastre numai după Voia ta cea iubitoare de oameni şi mîntuitoare,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.