Acesta s-a născut în Cartagina. El a fost creştin de la sînul maicii sale, căci şi tatăl şi bunicul său fuseseră creştini. Unul dintre strămoşii Sfîntului Calistrat, Neohor cu numele, fusese soldat în armata romană staţionată la Ierusalim, în vremea lui Pilat din Pont şi a Patimilor şi Răstignirii Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Văzînd minunile dincolo de fire care se întîmplă sub ochii lui, Neohor a crezut în Domnul, şi a fost învăţat credinţa de către unul din Apostoli, care 1-a şi botezat, întorcîndu-se la casa lui din Cartagina, Neohor a adus cu sine din Palestina Credinţa Creştină, ca pe un mărgăritar de mult preţ.

Aşa s-a născut şi urmaşul lui, Calistrat, născut şi crescut în Sfmta şi Dumnezeiasca Credinţă Creştină. Crescînd Calistrat cu vîrsta şi intrînd în ordinul militar ca şi strămoşii lui, a văzut că din regimentul său el era singurul creştin. Unul dintre camarazii lui, văzîndu-1 pe Calistrat că se trezeşte la miezul nopţii şi se roagă lui Dumnezeu, 1-a raportat comandantului Persentinian că este creştin. Persentinian 1-a torturat bestial după aceea pe Calistrat. Ca să se convingă că este într-adevăr creştin, el i-a poruncit lui Calistrat să jertfească idolilor, ceea ce Calistrat a refuzat fără ocolişuri. Pentru aceasta el a fost bătut, torturat, apoi legat în sac şi aruncat în mare.

Dar Puterea lui Dumnezeu 1-a ocrotit şi 1-a scăpat, şi Calistrat a ieşit din mare nevătămat şi viu. Văzînd această minune, patruzeci şi nouă dintre camarazii lui au crezut în Dumnezeul lui Calistrat, Mîntuitorul şi Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta au fost bătuţi cu sălbăticie şi aruncaţi împreună cu el în temniţă. In temniţă, Sfîntul Calistrat i-a învăţat pe cei patruzeci şi nouă despre Credinţă, despre Judecată, despre suflet, mucenicie şi viaţa de apoi.

Ei au arătat astfel mare curaj în faţa chinurilor care au urmat, iar Domnul Şi-a arătat prin ei Puterea Lui. Torţionarul mai apoi a trimis soldaţi la temniţă noaptea, care 1-au asasinat acolo pe Calistrat, şi pe toţi cei patruzeci şi nouă împreună cu dînsul. Ei au luat mucenicia pentru mărturisirea Adevărului la anul 304. La urmă, desupra sfintelor lor moaşte s-a ridicat o slăvită biserică.

Ei au fost din numărul celor Şaptezeci de Apostoli mai Mici. Sfintul Marcu a mai fost cunoscut şi sub numele de Ioan. Sfinţii apostoli sau strîns pentru rugăciune la casa mamei lui, Măria, din Ierusalim (Fapte 12: 1247). El a predicat Evanghelia împrenă cu Sfinţii Apostoli Pavel şi Barnaba (Fapte 12: 2548). După aceea, Sfîntul Marcu acesta a fost episcop al cetăţii Byblos.

Sfintul Aristarh, însoţitor al Sfîntului Apostol Pavel (Fapte 19: 2949), a fost Episcop în Apameea Siriei. Sfîntul Apostol Zinon (sau Zenas), descris de Sfintul Apostol Pavel ca fiind cunoscător de lege (Tit 3: 13), a fost Episcopul cetăţii Lydda din Palestina. Aceştia au strălucit ca nişte făclii luminoase în întunericul păgînismului, scoţîndu-i din el pre mulţi, şi aducîndu-i la Credinţa Creştină. Acum ei strălucesc ca sori luminoşi în împărăţia lui Hristos Cel de ei Iubit.

Ea a fost o tînără în vîrstă de optsprezece ani din satul Zaklivera, din eparhia Jedrene. Tatăl ei s-a făcut musulman şi voia ca şi fiica lui să facă la fel, dar maica ei, creştină, o susţinea şi o întărea în Credinţa lui Hristos în care îşi crescuse fiica.

După ce a fost torturată bestial, prefăcută din cap pînă în picioare într-o rană sîngerîndă, ea şi-a dat sufletul ei sfînt pe genunchii maicii sale, şi s-a încununat cu cununa nemuritoarei slave în douăzeci şi şapte de zile ale lui septembrie, din anul 1764.

El este pomenit împreună cu Sfintul Cuvios Zosim, la 17 aprilie, dar astăzi se face pomenire de fericita lui adormire, care a fost în douăzeci şi şapte de zile ale lunii septembrie, din anul 1435.

Sfintul Calistrat lui Dumnezeu s-a rugat,

Mulţumindu-i Lui din tot cugetul său.

Pe mucenic bestial chinuindu-l,

Torţionarul îi grăieşte, batjocoritor:

"Tu, acesta, ce în Răstignit ai nădejde,

Cunoaşte că vei pieri,

Cum pieri-vor din astă slăvită cetate

şi toţi ce ce cred întocmai ţie,

pînă la unul!"

Sfîntul Calistrat lui Dumnezeu se roagă,

Şi astfel grăieşte către călău:

"Tu păcătosul meu trup îl vei ucide,

şi al meu sînge îl vei vărsa pe pămînt,

dar cunoşate, călăule, că deasupra lui

slăvită biserică se va înălţa.

Sabia tafi-va aceea

ce va împlini astă dorire a mea!"

Precum a grăit Sfintul

Aşa s-a şi întîmplat,

Căci mucenicescul lui sînge a strigat ca o trîmbiţă

Ce conştiinţele oamenilor le a trezit.

Atunci cetatea s-a botezat,

Inălţatu-s-a prorocită biserică,

Iar a Mucenicului Sflnt dorire s-a împlinit.

Sfintul Mucenic Calistrat acum în ceruri sade,

înconjurat de ceilalţi sfinţi mucenici

împreună cu dînsul.

Ei înaintea Tronului Ceresc pentru noi se roagă,

împreună cu îngerii,

Ca şi noi să ne mîntuim,

Ca şi întru noi Domnul

Să Se proslăvească.

Toate bogăţiile noastre, toată slava noastră şi cinstea ce o vom fi avînd în această lume, sînt ca o scurtă petrecere între prieteni care se încheie la ceasul morţii. Fericit acela care înţelege că sufletul este cu adevărat singura lui avere pe care nimic nu o poate împuţina, nici măcar moartea.

Acel om nu se va mai gîndi decît la trei lucruri de căpetenie, singurele adevărate: la moarte, la suflet, şi la înfricoşata Judecată a Domnului. Avva Evagrie ne învaţă: „Aibi pururea înaintea ochilor ceasul tot mai apropiat al morţii şi înfricoşata Judecată, şi aşa îţi vei păzi sufletul de păcat." Toate grijile noastre trupeşti din această viaţă sînt ca şi pregătirile pentru un banchet care sfîrşeşte pe neaşteptate.

Sfîntul Isaia din Singurătate zice: „Să ai pururea înaintea ochilor ceasul morţii: să ai pururea în minte despărţirea sufletului de trup, trecerea ta prin împărăţia duhurilor întunericului care te vor întîmpina în văzduh, şi înfăţişarea ta înaintea Tronului Judecăţii lui Dumnezeu, ca şi cînd toate acestea în clipa aceasta ţi sar şi întîmpla." A venit într-o zi la Sfmtul Savatie de la Solovki un anume Ioan, negustor bogat, care i-a adus multe milostenii. Sfîntul Savatie însă nu a primit nimic din nici unele, ci 1-a povăţuit pe negustor să împartă totul săracilor.

Ioan s-a întristat foarte mult auzind aceasta, iar sfîntul, ca să îl mîngîie şi să îl facă să înţeleagă mai bine ce i se cere, i-a zis: „Ioane, fiul meu, rămîi aici şi te odihneşte pînă mîine, şi nădăjduiesc că vei cunoaşte harul lui Dumnezeu." Ioan s-a supus. A doua zi Ioan a mers la chilia lui Avva Savatie şi 1-a aflat pe acesta trecut la cele veşnice, iar din chilie ieşea miros de bunămireasmă. A înţeles astfel Ioan că cel care îşi vede sfîrşitul nu se mai poate gîndi la bunurile cele pămînteşti.

Să luăm aminte la dreptatea Regelui Ozia şi la răsplata lui Dumnezeu pentru aceasta (II Paralipomena 26):

• La cum regele a făcut cele ce sînt drepte înaintea lui Dumnezeu;

• La cum, cît a alergat el la Domnul, şi Dumnezeu l-a ajutat de i-a mers bine (II Paralipomena 26: 5).

Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (Ioan 17: 21).

Fraţilor, mare este milostivirea lui Dumnezeu. De o va simţi dreptul, atunci el va plînge; iar cînd o va simţi păcătosul, el se va ruşina. Mila lui Dumnezeu ne curăţeşte pre noi, ne luminează, ne mîntuieşte, ne înfiază şi ne uneşte cu însuşi Domnul.

Cu toate acestea, nimeni să nu creadă de aici că, unindu-ne cu Dumnezeu, noi ne facem de o Fire cu El sau egali Lui. Căci noi niciodată nu vom fi de o Fire cu Dumnezeu, nici întocmai Lui, aşa cum sînt între Ei Tatăl, Fiul şi Duhul Sfint. Ca toţi să fie una, zice Mîntuitorul către Tatăl Său, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine — prin aceste cuvinte Domnul grăieşte despre unimea iubirii, iar nu despre identitatea de natură cu Dumnezeu. Din iubire izvorăşte supunearea unuia faţă de celălalt, ajutorul întreolaltă, milostivirea, blîndeţea, smerenia, bunătatea, bunăvoirea şi jertfa.

Iar cînd Domnul zice Fiţi, dar, voi desăvrîşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este (Matei 5: 48), El nu cere oamenilor ca să fie asemenea lui Dumnezeu după fire, ci le arată care trebuie să fie modelul lor de veiţuire desăvîrşită în toate. Căci mulţi învăţători ai oamenilor oferă acestora modele de urmat luate din natură, sub formă de lucruri sau fiinţe muritoare, mai curînd decît modelul lui Dumnezeu. Adesea ei îi învaţă pe oameni cele rele, zicînd că răul este model demn de urmat. De aceea îi învaţă Domnul Hristos pe oameni că Singur Dumnezeu este demn de urmat şi de luat ca model desăvîrşit al vieţii, că numai pentru asemănarea cu El merită făcut orice sacrificiu şi orice jertfă, şi nimeni şi nimic altceva. Prin harul lui Dumnezeu, noi toţi sîntem fii ai înfierii, şi ne facem una în Hristos Iisus (Galateni 3: 28).

Dar noi nu ne facem dumnezei după fire, nu ne facem una cu Persoanele Sfintei Treimi, de o fire cu Ele. Să nu uităm cuvîntul Scripturii: Cerurile nu sînt curate înainea Lui [Dumnezeu] (Iov 15: 15). Dacă înseşi slăvitele puteri cereşti nu sînt egale Lui, ce vom mai zice de om? Dar, prin harul lui Dumnezeu, şi din pricina Jertfei Domnului Hristos Iisus, credincioşii sînt ridicaţi pînâ la cinstea unirii cu Dumnezeu, în dragoste şi în duhul. Prin urmare, să ne nevoim să facem pururea voia lui Dumnezeu, ca întru adevăr să fim şi noi ridicaţi pînă la această nemăsurată cinste.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Carele eşti Domnul Milelor şi a Toată Bunătatea, ţine-ne pre noi întru milostivirea Ta pînă la sfîrşit, şi nu Te mînia pre noi păcătoşii, ci ne curăţeşte şi ne miluieşte.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.