în Frigia, lîngă Hierapolis, se afla un loc numit Hone („scufundare"), iar la acel loc un izvor făcător de minuni. Cînd Sfîntul Apostol loari Teologul, însoţit de Filip, a predicat Evanghelia la Hierapolis, el a privit înspre acest loc şi a prorocit că din el va ţîşni cîndva un izvor cu ape vindecătoare pentru mulţi, şi că va fi cercetat de marele Arhanghel şi Arhistrateg al Oştirilor cereşti, Mihail.

Prorocia s-a împlinit nu mult după aceea: în acel loc a ţîşnit fără veste un izvor minunat, ale cărui ape aveau proprietăţi vindecătoare, şi la care a început să vină popor mult, din cele mai depărate zări. Un păgîn din Laodiceea avea o fiică mută, fapt care îi macină inima de durere. Arhanghelul Mihail i s-a arătat în vis şi i-a zis să-şi ia fiica şi să o aducă la izvor, unde va afla vindecare.

Tatăl s-a supus îndată, şi-a dus copila la izvor, şi a aflat acolo mulţime de popor care aştepta să capete vindecare din multe, felurite şi cumplite boli. Aceştia însă erau cu toţii creştini. Bărbatul a întrebat cum să facă să obţină vindecarea copilului, iar un creştin i-a zis: „Trebuie să te rogi Sfîntului Arhanghel Mihail întru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh." Omul s-a rugat aşa, i-a dat fetei să bea din apa izvorului, iar fata a început să grăiască. Păgînul cu fiica şi cu toată casa lui s-au botezat întru Sfînta Credinţă Creştină.

Mai după altă vreme, un tînăr pe nume Archippus [Arhip] s-a sălăşluit acolo lîngă izvor în vieţuire sobră şi în rugăciune. Păgînii îl urau pe Arhip, şi îi făceau pururea răutăţi, căci nu le plăcea faptul că acest izvor sfînt al creştinilor dăruieşte tuturor atîta har, şi că la el venea popor de pretutindeni ca să capete vindecare. Păgînii, în ticăloşia lor, au schimbat cursul unei ape din apropiere, astfel încît ea să curgă peste biserica de lîngă izvor şi să o inunde, şi pe ea şi izvorul. Dar dreptcredinciosul Arhip s-a rugat cu lacrimi, şi Arhanghelul Mihail nu a îngăduit aceasta: ci el a deschis o spărtură în stînca de lîngă biserică, şi apele acelea au năvălit în ea. Aşa s-a mîntuit locul acela sfînt, şi de aceea s-a numit el mai apoi Hone, adică „al scufundării," pentru că şuvoiul de ape a curs în jos, năvalnic, în acea spărtură din stîncă, mistuinduse înăuntru. Sfîntul Arhip bine s-a nevoit în acel loc pînă la vîrsta de şaptezeci de ani, iar după aceea s-a săvîrşit cu pace către Domnul.

Cînd împăratul Traian bătea război în părţile răsăritului, el a poruncit odată un recensămînt al oştenilor lui, exclusiv al celor creştini. S-a descoperit atunci că se află unsprezece mii de soldaţi creştini în armata imperială a Romei, împăratul atunci a poruncit ca ei să fie scoşi din armată şi exilaţi în Armenia.

Sfîntul Romulus era intendentul palatului imperial. El a mers înaintea împăratului şi 1-a certat pentru aceasta, declarînd că şi el este creştin, împăratul a poruncit decapitarea lui. La porunca împăratului, dintre cele unsprezece mii de soldaţi exilaţi, zece mii au fost răstigniţi. Ceilalţi o mie au fost ucişi în torturi bestiale.

Sfîntul Eudoxie a fost comandant în armata imperială romană. El a luat mucenicia pentru Hristos sub domnia lui Diocleţian. El a fost judecat şi torturat de guvernatorul cetăţii Melitene din Armenia, împreună cu el au fost chinuiţi şi prietenii lui, Zeno şi Macarie, împreună cu una mie şi o sută patru oşteni care fuseseră aduşi la Hristos de către Eudoxie. După moarte, Sfîntul Eudoxie s-a arătat soţiei lui, Vasilissa, care a rămas credinciosă lui Hristos pînă la suflerea ei cea mai de pe urmă, întru care s-a săvîrşit cu pace.

Acesta a fost mai întîi căpetenia unei bande de tîlhari care tîlhărea în apropiere de Hermopolis, în Egipt. El şi-a venit în simţiri numai înspre anii bătrîneţii, cînd s-a pocăit cu amar şi a luat tunderea în monahism. Sfîntul Arhanghel Gavriil s-a arătat lui David şi i-a dăruit harul dumnezeiesc al facerii de minuni. După multe nevoinţe cumplit de aspre, Cuviosul David s-a făcut vrednic împărăţiei Cereşti şi s-a odihnit cu pace, în veacul al şaselea.

O, Arhanghele al lui Dumnezeu, Arhistrategule Mihaile,

Tu Purtător de Sabie eşti Al Celui Preaînalt!

Tu înaintea Domnului stai înconjurat de îngeri

De îngeri preaputernici, Şi suflete de sfinţi.

Intîiul între îngeri Al Domnului Cel Mare,

Oriunde merge-nvinge Şi lucrează minuni!

De el îi este spaimă Lui Satan cel groaznic

Căci al Domnului Arhanghel Stă pentru adevăr.

El stă pentru-adevăr Şi slujeşte dreptatea,

El ca fulgerul iute Este unde vrea.

Comandant al luminii, El paginii goneşte,

Şi cu-ale lui aripi Apără pe Creştini.

Să luăm aminte la înfrînarea lui David (II Regi 23):

La cum, în timpul războiului cu Filistenii, lui David i-a fost sete, şi a întrebat cine i-ar putea aduce apă de la fîntîna din Bethleem, care era în mîinile Filistenilor;

La cum trei viteji s-au strecurat prin liniile inamice şi au adus apă de băut regelui lor, David;

La cum David nu a voit să bea apa, ci a vărsat-o înaintea Domnului zicînd: „ Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Acesta nu este, oare, sîngele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie? (II Regi 23: 17).

Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh duh este (Ioan 3:6).

Fraţilor, aceste cuvinte nu sînt cuvintele unui apostol sau ale unui proroc, ci sînt cuvintele Domnului însuşi, rostite de El cu Precurata Lui Gură. Aşa cum în fiecare cuvînt al lui Dumnezeu se află putere şi mîntuire, tot aşa se află putere şi mîntuire şi în acestea.

De aceea ne este de neapărată trebuinţă să studiem cuvintele acestea cu frică şi cu grijă mare, şi să le aplicăm la propriile noastre vieţi. Prin cuvintele acestea Domnul arată iară şi iară întîietatea duhului faţă de trup. El arată că, aşa cum trupul se naşte din trup, şi duhul trebuie să se nască din Duh. Naşterea duhului nostru este de la Duhul lui Dumnezeu, după harul lui Dumnezeu, iar nu după natura Lui. Această naştere nouă este aceea pe care Domnul i-a descris-o lui Nicodim, una din căpeteniile iudeilor.

Nicodim însă nu a înţeles cuvintele acestea ale lui Dumnezeu, tot aşa cum nu le înţelege nici astăzi omul al cărui trup este mai tare decît duhul lui. Căci oamenii al căror trup este mai tare decît duhul lor înţeleg şi judecă toate trupeşte. Pe cînd oamenii al căror duh s-a făcut mai tare şi decît trupurile lor privesc şi judecă toate duhovniceşte. Toţi cei care judecă şi privesc lucrurile trupeşte, îşi fac trupesc pînă şi duhul lor, pe cînd cei care privesc şi judecă lucrurile duhovniceşte, pînă şi trupul lor îl fac duhovnicesc. Aşa cum şi-ar schimba cineva aurul pe bani de hîrtie, tot aşa îşi schimbă şi cei dintîi ceea ce este nemuritor pe ceea ce este muritor. Pe cînd aceştia din urmă sînt ca acei

schimbători care cu bani de hîrtie cumpără aur bun, căci ei nu distrug ceea ce este nemuritor, ci mai curînd transformă muritorul şi stricăciosul întru ceea ce este sănătos şi veşnic.

Iudeii au interpretat Legea şi Prorocii potrivit trupului, adică cugetării lor simţuale şi pătimaşe, şi de aceea ei nu L-au înţeles şi nu L-au primit pre Stăpînul Hristos, ci L-au răstignit pre Domnul Slavei. Dar cei care au fost luminaţi cu harul Duhului Sfînt al lui Dumnezeu au citit duhovniceşte, după Duh, şi Legea şi Prorocii, şi L-au primit şi L-au înţeles pre Domnul Hristos. Iar prin El, ei au înţeles adînc nu doar Legea şi Prorocii, ci şi întreaga lume zidită, şi toată viaţa lor de pe pămînt. Fraţilor, deşi trupul cu necesitate se naşte din trup, cu totul nefiresc este ca tot din trup să se nască şi duhul. Să ni se nască aşadar duhul nostru din Duhul lui Dumnezeu, şi atunci vom fi şi noi într-adevăr fireşti, şi cu trupul şi cu duhul. Aceasta este firea aceea înaltă şi fără pată pe care a avut-o strămoşul Adam în Rai mai înainte de a păcătui.

Nu mai este posibil acum ca trupul nostru să se mai nască o dată din trup, şi lucrul nici nu este necesar. Dar este posibil şi absolut necesar ca, oricît de vîrstnici am fi, duhul nostru să se nască din nou din Duhul lui Dumnezeu.

O Stăpîne Iisuse Hristoase Doamne, Cela Ce eşti Fiul Unul Născut al Tatălui, ajută-ne nouă ca mai înainte de ceasul morţii noastre să ne naştem cu duhul de sus, de la Duhul Tău cel Sfînt, ca să Te putem cunoaşte pre Tine cu adevărat.

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.