întru această zi prăznuim aducerea sfintelor moaşte ale Sfîntului Apostol Vartolomeu, săvîrşirea lui mucenicească şi viaţa lui pomenindu-se în unsprezece zile ale lunii iunie. După ce acest sfînt apostol martir a fost răstignit la Albanopolis în Armenia, creştinii au luat trupul lui şi 1-au aşezat într-un sicriu de plumb.

La mormîntul Sfîntului Apostol au început să se lucreze mulţime de minuni mari, mai ales asupra celor grav bolnavi, înmulţindu-se acestea, şi sporind mereu numărul creştinilor care alergau la Sfîntul pentru vindecare, paginii au apucat racla de plumb cu moaştele Sfîntului Apostol şi au aruncat-o în mare.

Ei au făcut aşa şi cu celelalte patru racle care se mai aflau acolo, în acestea se aflau sfintele moaşte ale sfinţilor Papian, Lucian, Grigorie şi Acachie. Prin Dumnezeiasca Purtare de Grijă însă aceste cinci racle de plumb nu s-au dus la fundul mării, ci au plutit ca şi nişte corăbii, precum a mers curentul apei: Acachie a ajuns în cetatea Askalon, Grigorie în Calabria, Lucian la Messina, Papian de cealaltă parte a Siciliei, iar Sfîntul Apostol Vartolomeu în Insula Lipara. Prin vedenie dumnezeiască, Agathon, Episcopul Liparelor, a văzut mai înainte venirea moaştelor Sfîntului Apostol Vartolomeu.

însoţit de cler şi popor, episcopul Agathon a venit la ţărmul mării şi a primit sfînta raclă cu bucurie mare. Acolo şi atunci s-au lucrat minuni multe la sfintele moaşte ale Apostolului lui Hristos. Ele au fost luate şi aşezat întru o sfînta biserică închinată anume Hramului Sfîntului Apostol Vartolomeu, unde au rămas pînă în vremea împăratului iconoclast Theofil.

Cam pe la anul 839 Insula Lipara a fost ameninţată de atacurile musulmanilor, şi atunci credincioşii au dus moaştele Sfîntului Vartolomeu la Benevento. Aşa 1-a proslăvit Dumnezeu pe Sfîntul Lui Apostol, şi în timpul vieţii, şi după a lui moarte.

Sfîntul Tit a fost unul dintre cei Şaptezeci de apostoli mai Mici. El s-a născut în Insula Creta, unde a primit cea mai înaltă educaţie clasică a vremii. El cunoştea toată filosofia şi toate operele poetice greceşti. In urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepţiile lui elineşti.

Auzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim împreună cu alţi cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicînd cu urechile sale şi a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice. Inima tînără a cretanului Tit s-a închinat atunci cu desăvîrşire lui Hristos. Mai după aceea el a primit Sfîntul Botez din mîinile Marelui Pavel, căruia i-a slujit aşa cum slujeşte un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării Evangheliei.

Sfîntul Apostol Pavel 1-a iubit pe Tit atît de mult, încît în unele locrui din epistolele lui îl numeşte fiul lui iubit (cf. Tit 1: 4), iar în altele frate (cf. II Corinteni 12: 18). Sfîntul Tit a făcut călătorii multe şi lungi cu Marele Pavel, iar Sfîntul Pavel 1-a uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta.

Sfîntul Tit a fost de faţă la moartea mucenicească a Sfîntului Pavel, la Roma. El a luat trupul învăţătorului şi tatălui lui duhovnicesc şi 1-a îngropat cu cinste. După aceea Sfîntul Tit s-a întors în Creta, unde a adus mulţime de păgîni la Sfîntul Botez, păstorind cu înţelepciune mare Biserica lui Dumnezeu de acolo pînă la bătrîneţe adînci. Sfîntul Apostol Tit a trecut la cele veşnice întru al nouăzeci şi patrulea an al vieţii lui.

Aceştia au luat suferinţe mari pentru Ortodoxie, în întemniţări lungi şi surghiun, în timpul domniei arianului împărat Valens. Ajungînd pe tronul imperial împăratul Theodosie, prigoanele acestea au încetat.

Sfîntul Mina a păstorit cu înţelepciune Biserica lui Hristos între anii 536 şi 552. Mai înainte de a fi ridicat episcop, Sfîntul Mina a avut în grijă Locaşul Sfîntului Sampson (vezi pomenirea la 27 iunie) închinat săracilor şi nevoiaşilor. Papa Agapit, care venise la Constantinopol ca să respingă erezia Patriarhului Anthim şi să îl depună pe acesta din scaun, a fost de faţă la sfinţirea Sfîntului Mina întru episcop.

Doar sufletul copil poveştile iubeşte:

Acestea slabe sînt celui setos de-adevăr.

Feciorelnicul Tit a crescut în idolatra Cretă,

Dar a lui sete de adevăr la Hristos l-a purtat.

Cînd Tit Faţa lui Dumnezeu a privit,

Elina cultură toată s-a făcut apă chioară.

Hristos este-Adevărul, Crucea e-a Adevărului cale,

Ea ridică pe om la culmi dumnezeieşti.

Ea luminează pe om cu taina dumnezeiescului sfat.

Tit pe-a nevoinţelor cale viteaz a păşit,

Pe calea multor chinuri, cu dragoste neclintită,

Alături de-al luipovăţuitor iubit,

Marele P avei, duhovnicescul părinte.

Cînd profanul Nero pre Pavel ucis-a,

Tit cu credinţa şi duhul rămas-a neclintit.

El cu pace şi cinste şi-a-ngropat învăţătorul,

Şi-ntorcîndu-se-n Creta, s-a nevoit însutit.

Căzut-a lapămînt templul Dianei,

Iar capiştea lui Zeus ţărînă s-a făcut,

Printr-ale Sfîntului Tit de foc rugăciuni.

El izgonit-a întunericul minciunii,

Şi pe Creta o a luminat cu Hristos.

Astfel săvîrşitu-şi-a Sfîntul Tit alergarea,

Al Marelui Pavel luminos următor.