Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Eutihie
Sfintul Eutihie a fost unul dintre apostolii mai mici, iar locul naşterii lui a fost Sevastopolul. El a fost ucenicul Sfîntului Ioan Teologul şi al Sfîntului Apostol Pavel. Chiar dacă numele lui nu figurează printre numele Celor Şaptezeci, el cu toate acestea este socotit pe drept apostol, din pricină că a fost ucenic al Apostolilor celor Mari, şi din pricină că în munca lui apostolică el a dat dovadă de o rîvnă de foc. Sfintul Eutihie a fost sfinţit din capul locului să fie Apostol misionar, întru care sfîntă lucrare el a călătorit enorm şi a predicat neobosit.
Pe el 1-a însoţit mereu un înger. El a primit pîine de la îngerul Domnului pe cînd se afla aruncat în temniţă. Cînd i-au strujit trupul cu unghii de fier, din el a curs sînge care a înmiresmat văzduhul tot de bunămireasmă.
El a fost aruncat în foc şi înaintea fiarelor sălbatice, şi şi-a săvîrşit călătoria pămîntească în Sevastopolul natal, fiind omorît cu sabia.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Tation
Acest sfînt mucenic a fost dintr-un loc numit Maninaeas, ce se afla lîngă cetatea Claudiopolis din Bitinia. El a luat mucenicia în vremea lui Diocleţian. După torturi bestiale el a fost ars de viu, luînd astfel cununa muceniciei şi strămutîndu-se la locaşurile împăratului Hristos.
Pomenirea Sfintei Muceniţe Syra
Sfînta muceniţă Syra era înrudită cu Sfînta Muceniţă Golinduc (vezi pomenirea la 12 iulie). Ea a fost de neam persan, trăgînduse din cetatea Khirkhaselevkos. Ea a fost fiica unui vestit preot păgîn, închinător al focului.
Crescută întru toată învăţătura păgînească, fecioara Syra a aflat despre Hristos de la nişte femei creştine sărace, şi atunci inima ei s-a aprins de dragoste şi rîvnă pentru El. în timpul unei boli, încă nebotezată fiind ea, Syra a rugat un preot creştin să îi aducă ţarină de la locul unde se afla biserica, dar acel preot a refuzat, căci ea încă nu era botezată.
Ea atunci s-a atins cu credinţă de veşmîntul preotului, şi s-a vindecat. Această vindecare minunată a bolii ei a întărit-o şi mai mult în Sfînta Credinţă.
Păgînescul ei părinte trupesc a dat-o pe fiica lui fără milă la cele mai bestiale torturi, în timpul cărora ea a primit ajutor minunat şi întărire de la nişte vedenii cereşti pe care le-a avut. Ea a fost sugrumată cu o funie iar apoi aruncată în mare, în anul 558, pe cînd era în vîrstă de optsprezece ani. Acestea s-au întîmplat în timpul domniei împăratului persan Hosroe întîiul. Aşa şi-a săvîrşit această muceniţă călătoria pămîntească, şi s-a strămutat cu sufletul la locaşurile cele cereşti ale lui Hritos, de Care se bucură împreună cu ostile celor fără de trup.
Pomenirea Sfîntului Preacuvios Arsenie din Komel
Acest Sfînt Arsenie s-a născut la Moscova, într-o familie de nobili. El s-a călugărit de tînăr în Lavra Sfîntului Serghei din Radonej.
Ducîndu-şi exemplar viaţa monahală, el a fost ales egumen de către toată obştea, însă dorinţa inimii lui era pustia, nevoinţa şi tăcerea. De aceea s-a retras în pustia pădurii Komel.
Acolo Sfîntul Arsenie a dus viaţa tuturor nevionţelor pustniceşti pînă la moartea lui, avînd de luptat cumplit cu demonii şi cu toate ispitele diavoleşti. Sfîntul Arsenie s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1550.
Pomenirea Sfîntului Grigorie Limniotes
Sfîntul Grigorie acesta a fost un mare nevoitor de la Muntele Olimp. El s-a săvîrşit către Domnul la anul 716, în timpul luptelor împotriva sfintelor icoane, pe cînd se afla întru al nouăzeci şi cincilea an al vieţii sale.
Cîntare de laudă la Sfînta Muceniţă Syra
Tînără ca rouă dar cu înţelepciunea bătrînă,
bogată întru credinţă, nădejde şi iubire,
Syra Persana este creştină
Şi-a ei viaţă creştinilor luminează frumos.
Ea noaptea Domnului se roagă,
pînă la revărsat de zori.
Syra cu rugăciunea pe al ei suflet mai bogat şi-lface;
De-a rugăciunii bucurie se veseleşte-al ei duh.
întru al caseipărinteşipăgînesc întuneric,
Şi-al durerii ce vine
Din al cîmpurilor de bătaie sîngeros tumult,
Syra fecioara lui Hristos se roagă
Şi cu linişte înconjoară sufletul ei.
Al ei suflet şi-l umple de-a păcii bucurie,
A păcii ce vine de la Domnul Hristos.
împotriva ei se pornesc paginii
Şi-a lor împărăţie, toată împrejur.
Dar Hristos e cu Syra şi-al Lui sfinţit cler, la fel.
Fecioara cu rîvnă se roagă întru-al temniţei întuneric,
In el Syra străluce ca un diamant;
Cerească-i lumina Syrei, lumea nu o vede,
căci lumea adînc zace în negrul păcat.
Dar cereasca lumină întru Creştini creşte,
Creşte puternic pe Crucea lui Hristos.
Oricine crucea-şi ia de lumină se umple,
A inimii lumină,
A Domnului Hristos.
Lumina din inimă tainic străluce,
Ea luminează şi al feţei chip, frumos.
Syra strălucit-a cu frumuseţe de taină,
Ca o stea luminoasă,
A Domnului Hristos.
Ea cu a ei mucenicească moarte
La Ceruri grăbit-a,
la Domnul Hristos.
Cugetare
Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi pînă în seară, punîndu-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întîi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.
Vom vedea că aceştia din urmă nu sînt cîtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important: aceştia sînt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau oameni foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi de credinţă, şi de asemenea şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti. Unul dintre ei avea o familie numeroasă, iar celălalt nu era căsătorit. Primul avea obiceiul să meargă la biserică în fiecare dimineaţă ca să se roage, pe cînd burlacul nu mergea niciodată la biserică.
Nu numai că cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, avînd comenzi mai puţine, dar nici măcar nu era tot aşa de priceput la meserie ca celibatarul. Şi cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe cînd acestuilalt îi lipseau toate. Burlacul 1-a întrebat pe familist cum face că are de toate, deşi lucrează mai puţin?
Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întîmpă aşa deoarece el, cînd se întoarce în fiecare dimineaţă de la biserică, găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El 1-a chemat pe burlac să vină şi el la biserică, spunîndu-i că astfel vor împărţi aurul pe care îl vor găsi la întoarcere, pe drum.
Amîndoi vecinii au început să meargă împreună regulat la sfînta biserică, şi nu a trecut mult pînă şi burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit. Desigur, ei nu găseau nici un aur la întoarcere pe drum, dar veneau de la biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvîntările Bisericii odihnind ca un tezaur mereu sporit în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase.
Căci celor care caută mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6: 31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte şi din belşug le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup, şi pentru suflet.
Luare aminte
Să luăm amine la purtarea de grijă a lui Dumnezeu Care 1-a apărat pe David, nelăsîndu-1 să cadă în mîinile lui Saul (I Samuel 23):
La cum Saul a venit să asedieze cetatea Cheila, în care se afla David; dar Domnul i-a descoperit mai înainte acestea lui David, şi el a putut fugi de la faţa lui Saul;
La cum Saul aproape că 1-ar fi prins pe David la Maon, dacă nu ar fi sosit un vestitor care să-i spună că năvălesc filistenii; şi aşa a plecat fără veste Saul de la stanca Maon, iar David a scăpat cu viaţă;
La cum Domnul păzeşte întotdeauna căile drepţilor, şi preface întru nimic uneltirile păcătoşilor.
Predică Despre caracterul Domnului Hristos, aşa cum l-a prezis mai înainte Prorocul Isaia
Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincios ie (Isaia 42: 2-3).
Oare cine mai mult decît Domnul, Fiul lui Dumnezeu, ar fi avut dreptul să-ŞI ridice vocea la nelegiuiţii care lucrau pururea fărădelegea întru via Lui de pe pămînt?
Cine oare ar fi avut mai mare drept să îi pedepsească amarnic pe păcătoşii care îşi băteau pururea joc de Dumnezeu şi de Legea Lui? O, dumnezeiască şi dulce blîndeţe, de oameni nevăzută! O, izvor limpede de munte, ce curgi din înălţimi şi speli în tăcere necurăţiile din locuinţele oamenilor!
Mulţi păgîni zic că ar crede în Hristos dacă L-ar auzi tunînd şi fulgerînd, iar nu grăind blînd. Dar să ne spună chiar păgînii ce cred că se aude mai bine? Cuvintele tunătoare, cu strigări şi zgomot mult, al căror efect ar fi ca fumul care îneacă puţin apoi se împrăştie de vînt, sau cuvintele blînde şi rostite liniştit, al căror efect este mai puternic decît tunetul şi mai durabil? Oare va putea strigătul tunetului să scoată legiuni de draci din sufletele posedaţilor?
Deasupra Gadarei a tunat şi a fulgerat, dar cu toate acestea legiunile de diavoli ce se sălăşluiseră în acei doi nenorociţi de oameni nu s-au speriat deloc, şi nu au ieşit din ei. Dar Stăpînul Hristos nu a tunat şi nu a fulgerat la ei, ci le-a zis liniştit să iasă din acei oameni, iar ei, tremurînd de spaimă, au ieşit. Căci fraţilor, să înţelegem bine: acestea nu sînt fapte ale tunarii şi fulgerării, ci fapte ale puterii. Trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge.
Aceste cuvinte se referă la Legea Vechiului Testament, pe care fariseii o stricaseră cu totul, făcînd-o ca pe o feştilă fumegîndă, căci formalizaseră Sabatul, golindu-1 de conţinut, şi astfel Legea nu mai lumina vieţile oamenilor, ci dădea o lumină ce semăna mai mult cu un întuneric înecăcios: ei lăsaseră sufletele oamenilor să zacă întru obscuritatea unor inimi împietrite. Dar Domnul nu a voit să zdrobească trestia frîntă, nici să stingă feştila fumegîndă a acelei Legi Vechi pe care El o dăduse lui Israil.
Căci aceste cuvinte se referă la cei păcătoşi. El nu îi va zdrobi pe păcătoşi, nici va stinge sufletele celor întru care Lumina de El pusă s-a prefăcut în feştilă fumegîndă. Ci El va îndrepta trestia frîntă, iar feştila fumegîndă din sufletele oamenilor o va curăţa, şi va reaprinde în ele focul dumnezeirii. Căci El a venit în lume pentru cei păcătoşi.
El a propovăduit dreptatea cu blândeţe şi cu dragoste, dar cu o putere de nebiruit, pe care doar adevărul o are. El S-a purtat cu blîndeţe şi cu smerenie, cu îndurare ca un doctor bun, dar a fost mai sublim şi mai îndurat decît orice doctor pămîntesc atunci cînd a intrat în casa bolnavului suflet omenesc.
O Stăpîne Atotîndurate Doamne, Cela Ce vii smerit şi blînd, umple-ne pre noi păcătoşii de a Ta dumnezeiască smerire şi blîndeţe,
Ca drept să Te slăvim pre Tine şi drept să ne închinăm Ţie în veci, Amin.